ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3643/2023

Ședința publică din data de 29 iunie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la dosarul cu nr. x/2021, la data de 27.04.2021, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea Deciziei FGA nr. 26.232/12.04.2021 ca fiind netemeinică și nelegală; obligarea pârâtei FGA la plata sumei de 15.081,50 RON reprezentând contravaloarea despăgubirilor achitate de reclamantă pentru avariile aduse autovehiculului x la data de 28.05.2015.

Prin sentința civilă nr. 1781 din 29 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă contestația formulată de reclamanta A. S.A, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

A fost anulată Decizia nr. 26.232/12.04.2021.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 15.081,50 RON, contravaloarea prejudiciului neachitat.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâtul, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și, după rejudecare, respingerea acțiunii.

În motivarea recursului, a arătat că sentința recurată este rezultatul unei greșite interpretări și aplicări a art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, precum și a Normei nr. 23/2014 a ASF.

A menționat recurentul că temeiul juridic al cererii de plată invocat de reclamantă, în speță art. 2210 din C. civ., nu subzistă, întrucât, în urma analizării modului de producere a accidentului, s-a concluzionat faptul că vinovăția în producerea accidentului aparține în mod evident conducătorului auto CT72TAC, asigurat la A., care nu a păstrat distanța corespunzătoare în mers, încălcând prevederile art. 101 alin. (1) pct. 16 din O.U.G. nr. 195/2002, intrând în coliziune cu auto CT10EVU, încălcând dispozițiile art. 45 alin. (2) coroborat cu art. 120 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002.

A mai arătat că instanța de fond face o interpretare a modului de producere a accidentului dincolo de aspectele constatate și stabilite de specialiștii FGA în instrumentarea dosarului de daună în speță, reiterând susținerile reclamantei.

A mai solicitat recurentul să se aibă în vedere dispozițiile art. 249 din C. proc. civ. care impun sarcina probei reclamantului și a arătat că simplele susțineri ale acestuia nu pot prevala în contradictoriu cu susținerile FGA.

A mai arătat recurentul că se impunea solicitarea efectuării unei expertize tehnice auto având ca obiectiv stabilirea dinamicii accidentului și vinovăția în producerea accidentului, iar instanța de fond putea dispune efectuarea acesteia, în virtutea rolului activ prevăzut de art. 22 din C. proc. civ.

A concluzionat recurentul că hotărârea instanței de fond este neîntemeiată, în lipsa unui probatoriu care să susțină alegațiile reclamantei.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității, în subsidiar solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată de intimata-reclamantă, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată și urmează să o respingă, având în vedere că motivele de nelegalitate invocate de recurent pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursurile este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea deciziei FGA nr. 26.232/12.04.2021 ca fiind netemeinică și nelegală; obligarea pârâtei FGA la plata sumei de 15.081,50 RON reprezentând contravaloarea despăgubirilor achitate de reclamantă pentru avariile aduse autovehiculului x la data de 28.05.2015.

Soluția primei instanțe de respingere a acțiunii este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Recurentul a susținut faptul că sentința recurată este rezultatul unei greșite interpretări și aplicări a art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, precum și a Normei nr. 23/2014 a ASF. Totodată, a arătat că temeiul juridic al cererii de plată invocat de reclamantă, în speță art. 2210 din C. civ., nu subzistă, întrucât, în urma analizării modului de producere a accidentului, s-a concluzionat faptul că vinovăția în producerea accidentului aparține în mod evident conducătorului auto CT72TAC, asigurat la A., care nu a păstrat distanța corespunzătoare în mers, încălcând prevederile art. 101 alin. (1) pct. 16 din O.U.G. nr. 195/2002, intrând în coliziune cu auto CT10EVU, încălcând dispozițiile art. 45 alin. (2) coroborat cu art. 120 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002.

Înalta Curte reține că argumentele recurentului sunt nefondate.

Potrivit art. 101 alin. (1) pct. 16 din O.U.G. nr. 195/2002: "(1) Constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de persoane fizice:… 16. nerespectarea regulilor privind circulația pe benzi;"

Potrivit dispozițiilor art. 45 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002: "Conducătorul vehiculului care se angajează în depășire trebuie să se asigure că vehiculul care circulă în fața sau în spatele lui nu a inițiat o asemenea manevră."

În ceea ce privește art. 120 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002, se constată că un astfel de text nu există.

Instanța de fond a avut în vedere în mod corect că art. 45 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 nu este incident în cauză, având în vedere că autovehiculele circulau în paralel, fiecare pe banda sa, în aceeași direcție. Mai mult, autobuzul a fost cel care, prin manevra de virare la stânga, a pătruns cu spatele acestuia pe banda pe care circula regulamentar înainte autoturismul.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul-pârât prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, criticile formulate neevidențiind incidența motivului de nelegalitate invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

A mai susținut recurentul că se impunea solicitarea efectuării unei expertize tehnice auto având ca obiectiv stabilirea dinamicii accidentului și vinovăția în producerea accidentului, iar instanța de fond putea dispune efectuarea acesteia, în virtutea rolului activ prevăzut de art. 22 din C. proc. civ.

Înalta Curte nu subscrie acestei viziuni, care ignoră faptul că principiul consacrat prin art. 22 din C. proc. civ. nu obligă pe judecător să se interpună în drepturile și obligațiile de drept material ori procesual ale părților, substituindu-se acestora din urmă. Rolul activ al judecătorului nu presupune preluarea de către acesta a sarcinii probei, ci solicitarea acelor probe care ar reieși din cercetarea judecătorească ca fiind în posesia părților și care ar putea contura corect din punct de vedere juridic natura și întinderea obligațiilor deduse judecății.

În acest context, Înalta Curte subliniază că sensul sintagmei "judecătorul este în drept" din cuprinsul art. 22 alin. (2) din C. proc. civ. este în mod evident acela că judecătorul este îndreptățit, și nu obligat, el având numai posibilitatea, și nu îndatorirea de a ordona administrarea unor probe din oficiu. Din această perspectivă, părțile nu pot reproșa, cu ocazia exercitării căilor legale de atac, omisiunea instanței a cărei hotărâre se contestă de a dispune din oficiu măsuri pe care ele însele nu le-au propus, substituindu-se voinței lor, întrucât rolul activ al judecătorului nu presupune încălcarea principiului disponibilității, ci realizarea unui echilibru între acesta și celelalte principii fundamentale ale procesului civil.

Concluzionând, instanța de control judiciar apreciază că sunt nefondate argumentele recurentului-pârât și că instanța de fond a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 1781 din 29 noiembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 1781 din 29 noiembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 29 iunie 2023.