ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3331/2021

Ședința publică din data de 3 iunie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea Deciziei nr. 116195 din 03.08.2018, cu consecința obligării FGA la plata sumei de 83.966 RON, reprezentant contravaloarea daunelor autoturismului avariat.

Curea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2289 din 18 septembrie 2019, a admis în parte cererea formulată de reclamant, a anulat Decizia FGA nr. 116195/03.08.2018 și a obligat pârâtul la soluționarea cererii de plată nr. x/03.04.2017 în lumina considerentelor prezentei sentințe și la plata către reclamanta sumei 50 RON taxă judiciară de timbru, 4000 RON onorarii expert și 2000 RON onorariu avocat, cenzurat conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantul A. și pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

3.1. În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În esență, a susținut că în mod greșit judecătorul fondului nu a avut în vedere dispozițiile art. 13 din Legea nr. 213/2015 având în vedere că în mod nelegal a reținut faptul că s-a adresat direct intanței de judecată pentru plata despăgubirii, în condițiile în care, așa cum rezultă din înscrisurile atașate acțiunii, s-a adresat Fondului în vederea plății despăgubirii, însă acesta a refuzat plata comunicându-i decizia de respingere a pretențiilor solicitate, decizie care a fost atacată.

Or, potrivit recurentului, din întreg materialul probator s-a demonstrat justețea cererii atât în ceea ce obligativitatea plății despăgubirii, cât și în ceea ce privește cuantumul acesteia, cuantum care a fost stabilit atât prin devizul unității service, cât și prin expertiza judiciară efectuată in dosarul aflat pe rolul Judecătoriei Galați nr. 8295/122/2016.

O altă critică a recurentului se referă la soluția în ceea ce privește cheltuielile de judecată acordate, apreciind că, deși a achitat o taxă judiciară de timbru în valoare de 350 RON, cheltuielile de judecată fiind de 4200 RON cu TVA potrivit facturii fiscale, prima instanță a acordat doar suma de 50 RON din valoarea taxei judiciare de timbru motivat de faptul că a fost admisă în parte contestația.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

3.2. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-pârât a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În esență, a reluat situația de fapt și motivele pentru care a respins cererea de plată, apreciind că prima instanță a soluționat cauza cu încălcarea prevederilor art. 1349 alin. (1) și art. 1357 alin. (1) din C. civ., dar și al art. 26 și art. 27 lit. c) din Norma ASFnr. 23/2014 și a validat în mod greșit expertiza tehnică judiciară efectuată în cauza.

Totodată, a făcut trimitere la procedura și etapele urmate în verificarea dosarului de daune, cu referire la modalitatea în care s-a produs accidentul, din cele constatate ajungând la concluzia că evenimentul rutier nu s-a produs în condițiile declarate de conducătorii auto, iar avariile pentru care a fost formulată cererea de plată nu sunt urmare a evenimentului petrecut.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

3.3. Prin întâmpinarea formulată la recursul pârâtului, recurenta-reclamantă a invocat excepția nulității recursului pârâtului întrucât nu au fost aduse critici sentinței atacate, și pe fond a solicitat respingerea căii de atac exercitate de acesta.

3.4. Prin întâmpinarea formulată la recursul reclamantei, recurentul-pârât a solicitat respingerea căii de atac exercitate de reclamant și admiterea recursului său.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Examinând cu prioritate, conform art. 248 din C. proc. civ., excepția nulității recursului pârâtului, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte reține că este întemeiată.

1.1. Cu privire la recursul formulat de reclamantul A.

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Deciziei nr. 116195 din 03.08.2018, cu consecința obligării FGA la plata sumei de 83.966 RON, reprezentant contravaloarea daunelor autoturismului avariat.

Curea de Apel București admis în parte cererea formulată a anulat decizia contestată și a obligat pârâtul la soluționarea cererii de plată.

Totodată, obligat pârâtul la plata sumei 50 RON taxă judiciară de timbru, 4000 RON onorarii expert și 2000 RON onorariu avocat, cenzurat conform art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., cu titlu de cheltuieli de judecată, către reclamantă.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar.

Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentului circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În ceea ce privește critica recurentului, în sensul că în mod nelegal prima instanță a reținut faptul că s-a adresat direct intanței de judecată pentru plata despăgubirii, Înalta Curte constată că nu poate fi primită.

Instanța de control judiciar reține că, urmare a analizei cererii reclamantului și a înscrisurilor depuse de acesta, a înscrisurilor existente în dosarul de dauna preluat de la asigurătorul B. S.A., autoritatea publică pârâtă a apreciat că în cauză este incident art. 46 din Norma nr. 23/2014, respectiv că evenimentul rutier nu s-a produs în condițiile declarate de conducătorii auto, iar avariile pentru care a fost formulată cererea de plată, nu sunt urmare a evenimentului din 19.09.2015, respingând, în consecință, cererea de plată formulate de reclamant.

Văzând chestiunea litigioasă, care se referă la dinamica producerii accidentului și implicit a culpei în producerea accidentului, prima instanță a dispus efectuarea unei expertize tehnice judiciare, reținând din concluziile expertului că toate avariile existente în notele de evaluare a avariilor existente la filele x au putut rezulta din evenimentul rutier și că starea de frânare a autoturismului C. a rezultat din analiza avariilor menționate, ținând cont și de configurația străzii în zona producerii accidentului(dosar), care au avut la bază situația de fapt prin prisma declarațiilor celor implicați, a vizualizării imaginii celor două autovehicule în starea ulterioară accidentului și a recurgerii la un program informatic (software) specializat în simularea și reconstrucția accidentelor în scop de identificare a traiectoriilor (PC- crash), bazat pe algoritmi de calcul matematic și fizic.

Așa fiind, judecătorul fondului, având în vedere dispozițiile art. 330 din C. proc. civ., a reținut că respectivul raport de expertiză poate fi avut în vedere la stabilirea situației de fapt din cauză, în ceea ce privește lămurirea complementarității avariilor și a dinamicii accidentului.

Astfel, a rezultat, din probele administrate, că accidentului rutier s-a produs conform celor declarate de conducătorii auto așa încât nu devine incidentă clauza din contractului de asigurare, prin care este exclusă răspunderea asigurătorului în caz de simulare a împrejurărilor și rea-credință.

Așadar, față de împrejurarea astfel reținută prima instanță a dispus anularea actului administrativ atacat și a dispus obligarea autorității pârâte la emiterea unui nou act administrativ prin care să analizeze pe fond cererea de plată nr. x/03.04.2017, având în vedere că prin decizia contestată în prezenta cauză pârâtul nu a analizat aspectele privind cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantului, ci doar aspectele legate de dinamica producerii accidentului.

În consecință, soluția primei instanței este corectă în raport cu prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. .554/2004 potrivit cărora, instanța poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă. În ipoteza anulării în întregime a actului administrativ, va fi obligată autoritatea pârâtă, dacă este cazul, să emită un alt act administrativ.

Or, în cauză, astfel cum rezultă din decizia atacată, autoritatea publică pârâtă a respins cererea de plată numai pe considerentul incidenței art. 46 din Norma nr. 23/2014, fără vreo referire la temeinicia pretenției sau la corectitudinea sumei solicitate.

Prin urmare, instanța de contencios administrativ poate obliga autoritatea doar la soluționarea cererii de plată și nu la plata sumei solicitate prin cererea de plată, neputându-se substitui organului administrativ, în sensul de a aprecia în mod direct asupra îndeplinirii de către recurenta-reclamantă a condițiilor prevăzute de lege, câtă vreme acesta nu a procedat la o examinare efectivă a cererii cu care a fost învestit.

Referitor la critica recurentului asupra cheltuielilor de judecată acordate, instanța de control judiciar constată că soluția este corectă și în această privință.

Prima instanță a apreciat în mod corect asupra cuantumului plății taxei judiciare de timbru în raport cu soluția adoptată, fiind admis doar capătul de cerere având ca obiect anularea actului administrativ atacat, iar în privința onorariului de avocat a aplicat, de asemenea, în mod corect prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ. față de munca depusă de avocat și complexitatea cauzei.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

1.2. Referitor la recursul pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților.

Regularitatea promovării

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată.

Instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora, " (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 din același cod.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute la pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Textul de lege se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

În cauză, se constată că susținerile recurentului-pârât nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., aceasta nedezvoltând critici propriu-zise față de hotărârea atacată, ci doar și-a exprimat nemulțumirea în raport cu soluția primei instanțe și a reluat situația de fapt, cu referire la motivele pentru care, în opinia părții, actul administrativ contestat a fost emis cu respectarea prevederilor legale, reiterând astfel apărările invocate în fața primei instanțe, fără a formula critici concrete cu privire la aspectele reținute în hotărârea recurată.

Or, simpla expunere a unor succesiuni de fapte și afirmații, nestructurate din punct de vedere juridic, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, în condițiile în care criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. fiind indicate în mod formal drept temei al căii de atac.

Prin urmare, susținerile recurentului-pârât nu reprezintă critici împotriva sentinței recurate și ca atare nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, va respinge recursul pârâtului reclamantei, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.

Totodată, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., va constata nulitatea recursului formulat de pârât,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 2289 din 18 septembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Constată nulitatea recursului formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 2289 din 18 septembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 3 iunie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.