ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4051/2021

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 12.01.2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea Deciziei nr. 10967/08.11.2017 emisă de pârât, cu consecința obligării acestuia la plata despăgubirii aferente în cuantum de 19.279,67 RON.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 3927 din 4 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților. S-a dispus anularea deciziei nr. 10967/08.11.2017 emisă de pârât. A fost obligat pârâtul la soluționarea pe fond a cererii de plată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs pârâtul criticând-o pentru motive de nelegalitate circumscrise cazului e casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea în tot a sentinței recurate și, pe cale de consecință, respingerea contestației formulata de către intimata-reclamanta, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată. A arătat recurentul că prin decizia atacată respins cererea întrucât aceasta nu este completată de către proprietarul autoturismului cu numărul de înmatriculare x, respectiv de către S.C. B. S.A, ci de către un reprezentant al unității reparatoare, respectiv A. S.R.L., care nu poate fi creditor de asigurare în accepțiunea Legii 213/2015 si nici nu poate deține o creanță de asigurare conform legislației în materie. Pentru a îndeplini condițiile prevăzute de lege si a-si putea recupera sumele solicitate din disponibilitățile Fondului de Garantare a Asiguraților, este necesar ca suma solicitată sa rezulte dintr-un contract de asigurare, condiție neîndeplinita de unitățile service, ce au un drept de creanță izvorât dintr-un contract de prestări servicii, care naște drepturi si obligații numai între părțile semnatare. Fondul garantează plata despăgubirilor în baza unei obligații izvorâte din contracte de asigurare, facultative si obligatorii, conform scopului prevăzut de Legea nr. 213/2015, si nu din alte raporturi juridice ale asigurătorului cu prestatorii de servicii. Instanța de fond a considerat în mod greșit faptul ca reclamanta poate fi creditor de asigurare în lumina Legii 213/2015 si a legislației speciale conexe, cu încălcarea prevederilor art. 4 din Legea 213/2015. Prima instanță este într-o grava eroare întrucât toate aceste reprezentări constatate au avut loc în cadrul procedurii de despăgubire existentă la asigurător, respectiv la C. S.A. si nu în fata FGA, astfel că autoritatea nu are temei legal să acorde unității service despăgubirile, FGA fiind obligat sa respecte legislația în materie si sa verifice calitatea de creditor de asigurare a petentei, respectând prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea 213/2015 prin care este definit creditorul de asigurare.

Apărările formulate în cauză Intimata - reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea soluției primei instanțe. A apreciat intimata că recurentul - pârât a încălcat dispozițiile art. 16 din Norma ASF nr. 16/2015 care prevăd că evaluarea despăgubirii se efectuează în baza documentelor existente la dosarul de daună, împuternicirea fiind semnată de societatea de leasing, proprietarul autoturismului.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, pentru următoarele considerente: Argumente de fapt și de drept relevante Prin decizia nr. 10967/08.11.2017, emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a fost respinsă cererea de plată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. motivat de faptul că acesta nu este completată de către proprietarul autoturismului cu numărul de înmatriculare x, respectiv S.C. B. S.A. Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, când hotărârea pronunțată este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, textul normativ în discuție vizând esențialmente o potențială neconcordanță a hotărârii primei instanțe cu prevederile legale aplicabile cauzei. În susținerea cazului de casare arătat, recurentul pârât a invocat încălcarea prevederilor art. 4 din Legea 213/2015, arătând că unitatea reparatoare, respectiv A. S.R.L., nu poate fi creditor de asigurare în accepțiunea Legii 213/2015. Înalta Curte constată din materialul probator administrat în faza administrativă, faptul că proprietarul autoturismului, B. S.A. a împuternicit pe utilizatorul S.C. D. S.R.L., să semneze toate documentele necesare instrumentării dosarului de daună, societate care la rândul ei l-a împuternicit pe dl. E. să o reprezinte în relația cu S.C. C. S.A. în vederea participării la constatarea și evaluarea pagubelor rezultate în urma evenimentului produs în data de 28.04.2016. Contrar motivului reținut de autoritatea pârâtă prin decizia de respingere, potrivit căruia cererea de plata este completata de către unitatea reparatoare și nu de către proprietarul auto păgubit, Înalta Curte constată că cererea este formulată de dl. E. în condițiile mai sus arătate, ale reprezentării convenționale prin care proprietarul își exprimă expres acordul a fi reprezentat în instrumentarea dreptului la despăgubiri, prin împuternicire, mandat care nu este interzis de lege. Totodată, Înalta Curte reține că proprietarul, prin aceeași împuternicire, și-a dat acordul de a se vira contravaloarea reparației în contul unității service care efectuează reparația sau direct în contul utilizatorului pe baza facturilor de la service, în cazul în care acesta a achitat contravaloarea reparației pentru dauna parțială suferită. In aceste condiții Înalta Curte, în acord cu soluția primei instanțe, constată că temeiul pretențiilor este reprezentat chiar de contractul de asigurare încheiat de proprietar, astfel că motivele de nelegalitate invocate prin recurs de recurentul - pârât cu privire la existența unei subrogări în drepturile acestuia, printr-un contract de prestări servicii, precum și încălcarea normelor de drept material, sunt neîntemeiate.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.