ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3829/2020

Ședința publică din data de 23 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată formulată și înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 11.08.2017, sub numărul de dosar x/2017, reclamantul A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea Deciziei nr. 7565/17.07.2017 emise de pârât, cu consecința obligării pârâtului la plata sumei de 66.883,64 RON și cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 474 din 8 februarie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a dispus anularea Deciziei F.G.A. nr. 7565/17.07.2017, a obligat pârâtul F.G.A. să emită decizie motivată de soluționare pe fond a cererii de despăgubiri (notificare datată 21 iunie 2016) formulate de reclamant, respingând, în rest, acțiunea.

Împotriva sentinței civile recurate a formulat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a invocat cazul de casare prev. de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul a prezentat situația de fapt a cauzei, prezentând considerentele inițial formulate în acțiunea învestirii primei instanțe.

Recurentul a arătat că în considerente instanța de fond retine faptul că intimatul ar fi respectat termenul de 90 de zile, adresând paratului FGA o cerere de plata, chiar daca notificarea acestuia din data de 21.06.2016 nu poarta denumirea de cerere de plata si reprezintă formularul anexa al unei cereri de plata...Or, notificarea din data de 21.06.2016 formulata de reclamant si adresata FGA conține manifestarea de voința a reclamantului in sensul de a-i fi onorata de către FGA creanța recunoscuta lui si intervenientei S.C. B. S.R.L..

Cat privește apărarea FGA că această notificare din 21.06.2016 nu a ajuns la FGA nefiind identificata in documentația administrativa, Curtea arata ca nu a fost primita. Astfel, pe de o parte, Curtea observă ca insusi FGA a depus in copie aceasta notificare aflata in dosarul de dauna, iar pe de alta parte Curtea retine ca dosarul constituit la nivelul FGA a primit nr. 52005, cu data de 30.06, ceea ce, coroborat cu notificarea reclamantului din data de 21.06.2016, conduce la concluzia sesizării paratului FGA la nivelul lunii iunie 2016, așadar cu respectarea termenului de 90 de zile.

Recurentul-pârât a arătat că instanța de fond a soluționat cauza cu încălcarea prevederilor art. 14 din Legea nr. 213/2015 și art. 20 din Norma A.S.F. nr. 16/2015, întrucât cererea de plată a fost transmisă Fondului de Garantare după expirarea termenului de 90 de zile calculat după nașterea dreptului de creanță, acesta născându-se ulterior rămânerii definitive a încheierii pronunțate de Tribunalul București în dosarul nr. x/2015 privind deschiderea procedurii de faliment a asigurătorului C..

A mai arătat recurentul că dreptul intimatului s-a născut la data rămânerii definitive a sentinței civile nr. 2106/15.09.2015 pronunțate de Judecătoria Tecuci in dosar nr. x/2014, respectiv prin decizia 591/27.05.2016, termenul de 90 de zile implinindu-se la 27.08.016, cererile de plata fiind inregistrate la data de 05.09.2016, respectiv 24.11.2016 - data poștei (cererea înregistrata la FGA sub nr. x/05.12.2016), deci peste termenul de 90 zile stabilit de legislație.

Analiza făcuta de FGA nu a fost una formala si nu a respins pretențiile solicitate de intimat motivat de faptul ca pretinsa Notificare din 21.06.2016 nu este întocmita potrivit formularului Anexa 6 la Norma ASF 16/2015, ci pentru ca nu există dovada ca notificarea in discuție a fost trimisa la Fondul de garantare a asiguraților.

Motivația instanței de fond in privința existentei acestei notificări ca fiind primita de FGA este eronata, in dosarul de dauna, fila x verso in dosarul instanței, nu este notificarea primita de FGA la 21.06.2016, ci copia transmisa de intimat cu plicul din data de 24.11.2016 si primit la 28.11.2016, ulterior adresei FGA nr. x/09.09.2016 prin care i s-a solicitat intimatului completarea dosarului cu inscrisuri, inclusiv cererea de plata. Aceasta COPIE nu poarta data de "21.06.2016" ci doar " iunie 2016", aceeași copie fiind depusa si in anexa la acțiune.

Toate presupunerile instanței legate de faptul ca dosarul administrativ constituit de FGA in urma cererilor de plata nr. x/05.09.2016 si y/05.12.2016 ar fi primit "numărul 52005, cu data de 30.06, ceea ce coroborat cu notificarea reclamantului din data de 21.06.2016" sunt total greșite si nu au niciun corespondent factual. Numerele dosarelor administrative ale FGA au fost date in sistemul informatic intern al FGA, numit D., acesta fiind dat in mod automat la momentul preluării si invetarierii dosarelor de dauna ale C. si nu are nicio legătura cu data primirii si depunerii cererilor de plata in discuție.

Prin urmare, data de "30.06" nu este data constituirii dosarului administrativ ca urmare a primirii pretinsei Notificări din 21.06.2016, ci este vorba de data de 30.06.2017, la care a avut loc ședința Comisiei speciale care a hotărât respingerea pretențiilor intimatului, asa cum rezulta din preambulul deciziei nr. 7565/17.07.2017.

Prin urmare, nu numai ca la pronunțarea soluției instanța de judecata nu s-a intemeiat pe dovezile prevăzute de lege in ce privește cererile de plata adresate FGA, dar nici nu a solicitat explicațiile FGA cu privire la numărul dosarului administativ sau data inscrisa pe acest dosar, incalcandu-se astfel dispoziitile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ.

Scopul Legii 213/2015 este protecția creditoriipr de asigurări in cazul falimentului unui asigurător, iar aceasta protecție este limitata atât in timp cat si ca suma maxima de despăgubire, respectiv la plafonul de garantare.

Astfel, creditorii de asigurări pot sa se adreseze cu cereri de plata in termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de faliment a asigurătorului sau in termen de 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanța, in cazul nașterii dreptului ulterior. Acest termen este prevăzut de art. 14 din Legea 213/2015. Totodată, aceasta lege prevede si cum pot fi transmise cererile, în acest sens fiind prevederile alin. (2) al aceluiași articol.

Prin urmare, instanța de fond trebuia sa constate daca Notificarea pretinsa din "21.06.2016" a fost depusa fie prin posta cu scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, prin poșta electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii, modalitatea depunerii directe fiind exclusa, in acest caz cererea primind număr si dată a înregistrării pe loc, si sa stabilesca data transmiterii Notificării si cea a primirii de către Fond a înscrisului și care a fost modalitatea concreta de transmitere.

Acestea sunt prevederile legale care impun dovada transmiterii, dar si cea a primirii cererilor de plata, si in baza acestor înscrisuri se poate trage concluzia dacă o cerere a fost transmisa si primita si nu altfel, iar a nu soluționa cauza in funcție de aceste cerințe ale legii inseamna a pronunța o hotărâre cu încălcarea legii.

A mai arătat recurentul că aceste prevederi legale sunt preluate si dezvoltate si in cadrul art. 20 din Norma ASF 16/2016, norma de asemnea cu caracter obligatoriu.

În contextul expus, a solicitat casarea în parte a sentinței recurate, cu consecința respingerii contestației formulate de reclamant și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare în cauză, solicitând respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțate de prima instanță, ca temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Înalta Curte, examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului, urmează a o admite, pentru următoarele considerentele:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în condițiile expres prevăzute de lege, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar în conformitate cu prevederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Aceste norme imperative instituie în sarcina recurentului obligația de a indica și dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. atrage, conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancțiunea nulității recursului, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Instanța de control judiciar învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă concretă și se referă la unul din cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În cauză, recurentul-pârât nu a formulat motive de recurs la adresa sentinței pronunțate de Curtea de Apel București, prin care să arate în ce constă nelegalitatea acesteia.

Prin sentința recurată a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, s-a dispus anularea Deciziei F.G.A. nr. 7565/17.07.2017, fiind obligat pârâtul F.G.A. să emită decizie motivată de soluționare pe fond a cererii de despăgubiri (notificare datată 21 iunie 2016) formulate de reclamant. A fost respinsă, în rest, acțiunea.

Prima instanță a reținut că, prin Decizia nr. 7565/17.07.2017 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a fost respinsă cererea de plată formulată de reclamantul A. pentru suma de 66.883,64 RON, pârâtul reținând, în esență, prin raportare la prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, pentru adoptarea acestei soluții, că reclamantul a înțeles să formuleze și să depună cererile de plată, înregistrate la F.G.A., după expirarea termenului legal de 90 de zile de depunere a cererilor de plată la F.G.A. pentru asigurătorul C. S.A. în faliment.

Prima instanță a reținut, în drept, conținutul următoarelor prevederi legale incidente în cauză: art. 2 alin. (3) Legea nr. 213/2015; art. 4 alin. (1) lit. a)-b) din Legea nr. 213/2015; art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015.

Din ansamblul reglementării cuprinse în legea cadru nr. 213/2015, în special a normelor juridice anterior reproduse, Curtea a reținut că rezultă concluzia potrivit căreia pârâtul F.G.A. are obligația satisfacerii doar a creanțelor de asigurări, prin acestea înțelegându-se creanțele creditorilor de asigurări rezultate dintr-un contract de asigurare facultativă sau obligatorie, încheiat în condițiile legii.

De asemenea, pe baza înscrisurilor de la dosarul cauzei, a constatat că reclamantul a respectat termenul de 90 de zile, adresând pârâtului F.G.A. o cerere de plată, chiar dacă notificarea acestuia din data de 21.06.2016 nu poartă denumirea de cerere de plată și nu reprezintă formularul anexă al unei cereri de plată.

Prin cererea de recurs, recurentul-pârât nu a formulat critici efective pentru care hotărârea instanței de fond este nelegală. A invocat prevederi din Legea nr. 213/2015, însă nu a prezentat argumente de nelegalitate care să privească în concret considerentele sentinței recurate, prin care să arate efectiv interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale de către instanța de fond.

Prin motivele de recurs, recurentul pune în discuție, practic, modalitatea în care instanța de fond a interpretat probele și a stabilit situația de fapt în ceea ce privește data depunerii cererii. Aceaste susțineri nu se încadrează în niciunul din motivele de recurs prev. de art. 488 C. proc. civ.

Recurentul nu a adus critici referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale de instanța de fond.

Astfel, aspectele invocate de recurent sunt considerații cu privire la cele reținute de instanța de fond, situația de fapt, parcursul cererii, precum și dispoziții legale, fără a se arăta în concret în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, deși cererea de recurs trebuie să vizeze, pentru motive de nelegalitate, argumentele instanței din hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Recurentul-pârât se limitează la aceste susțineri, fără să combată pentru nelegalitate raționamentul instanței și să formuleze, astfel, critici susceptibile de examinare în recurs, la adresa hotărârii pronunțate de instanța de fond.

Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că, deși dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, formularea de critici circumscrise cazurilor de casare, de natură a evidenția nelegalitatea hotărârii, prezentul recurs reprezintă un recurs formal, prin care nu se aduc niciun fel de critici efective de nelegalitate hotărârii recurate.

În consecință, pentru neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, a nulității recursului.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 474 din 8 februarie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 iulie 2020.