ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.12.2020

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6701/2020

HOTĂRÂRE
10.12.2020
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6701/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 10 decembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 17.07.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 15075/07.06.2018, prin care s-a dispus respingerea cererii de plată, înregistrată cu nr. x/23.06.2017, privitor la dosarul de dauna x, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea Deciziei nr. 15075/07.06.2018 prin care s-a respins cererea de acordare a despăgubirii în cuantum de 4.031,55 RON, obligarea pârâtului la emiterea unei decizii de admitere a cererii de plată a despăgubirii solicitate, conform înscrisurilor aflate în dosarul de daună și a devizului de calcul al creanței, indexată și actualizată de la data înregistrării cererii de despăgubire și până la data plății efective, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 117 din 15 ianuarie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile a formulat recurs reclamanta A., invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, arată că hotărârea instanței de fond este nelegala, raportat la modalitatea în care aceasta a dat dezlegare pricinii, prin greșita aplicare a normelor de drept material invocate în cauza.

Recurenta solicita admiterea recursului, casarea cu reținere iar, în rejudecare, admiterea contestației, anularea deciziei nr. 15075/07.06.2018, prin care s-a respins cererea de acordare a despăgubirii, în cuantum de 4.031,55 RON și obligarea intimatului la emiterea unei decizii de admitere a cererii de plată a despăgubirii solicitate, conform înscrisurilor aflate în dosarul de dauna și a devizului de calcul al creanței, indexată și actualizată de la data înregistrării cererii de despăgubire și până la data plății efective.

Recurenta arată că a solicitat instanței de fond anularea Deciziei nr. 15075/07.06.2018 prin care intimata a dispus respingerea cererii de plata, înregistrata cu nr. x/23.06.2017, privitor la dosarul de dauna x(număr unic x), prin care a solicitat suma de 4.030,55 RON cu titlu de despăgubire, în temeiul prevederilor art. 13 alin. (5), art. 14, art. 22 și urm din Legea 213/2015, coroborate cu art. 19 și urmat. din Legea nr. 503/2004 și cu art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015.

În temeiul poliței de asigurare obligatorie B. x încheiate la data de 30-11-2015, cu valabilitate până în data de 29-11-2016, valabilă la momentul producerii evenimentului, recurenta a solicitat deschiderea dosarului de daună, care după avizare a primit nr. x nr. unic 58052.

Susține recurenta că dosarul de dauna x, (împreună cu încă 4 dosare de daună deschise pe numele acesteia, la aceeași dată), au fost depuse în termen legal, așa cum se reține în decizia atacată. La momentul deschiderii dosarului de daună a formulat cerere prin intermediul inspectorului de daună, delegat de F.G.A., fără ca recurentei să-i fie remise alte documente, în afara de notele de constatare primite pe mail. Domnul inspector de dauna C., i-a comunicat verbal faptul ca toate cele 5 dosare au primit numere de înregistrare, iar înscrisurile necesare instrumentării acestora au fost atașate în dosare, urmând a fi depuse de către dumnealui la F.G.A.

În perioada octombrie 2016- iunie 2017, a derulării demersurilor administrative generate de instrumentarea dosarelor/dosarului de daună și obținerea notelor/notei de constatare, recurenta arată că a fost informată în prezenta Brokerului de asigurări, în persoana domnului D., despre faptul că are o singura obligație, aceea de a obține pe baza notelor de constatare și a verificării autoturismului, a unui deviz de calcul reparație de la unul dintre dealarii autorizați E., pe care să îl depună fie pe mail, fie prin poștă, la F.G.A. In acest sens a primit recomandarea de a se deplasa la cel mai apropiat service autorizat BMW, anume F. S.R.L. Iași, pentru a i se emite devize de calcul, iar ulterior sa le atașeze dosarelor de despăgubiri.

Arată recurenta că rezultă din devizul de calcul repararție x pentru dosarul de dauna x, că acesta a fost emis la data de 31.05.2017, aceasta fiind data de la care creanța creditorului de asigurare A. a devenit certă, lichidă si exigibilă .

In fața instanței de fond a invocat, raportat la motivul respingerii cererii de plată de către FGA, faptul că decizia mai sus amintită este nelegală și netemeinică deoarece Fondul de garantarea a asiguraților este obligat prin lege să garanteze obligația de plată a despăgubirilor rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii încheiate în condițiile legii.

Arată recurenta că dreptul creditorului de a solicita plata sumelor cuvenite de la Fondul de garantare se naște la data publicării deciziei privind închiderea procedurii de redresare financiară și constatare a stării de insolvență, în cazul de față, data de 17.03.2017.

Potrivit art. 22 din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea și lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, la data publicării deciziei privind închiderea procedurii de redresare financiară și constatarea stării de insolvență a societății de asigurare/reasigurare se naște dreptul creditorilor de asigurări de a solicita plata sumelor cuvenite de la Fondul de garantare.

Totodată, pentru creanțele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusa in maximum 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări.

Astfel, apreciază recurenta că în ceea ce o privește, data la care se naște dreptul de creanță pentru dosarul de dauna CA IS 1014 este data de 31.05.2017, data emiterii devizului de calcul reparație de către F.. Anterior acestei date cuantumul despăgubirii nu era determinat, motiv pentru care creanța nu avea caracter lichid, cert și nici exigibil.

Arată recurenta că normele prevăzute de F.G.A. în situația concretă prevăzută de Legea nr. 213/2011 și Legea nr. 503/2004 nu pot fi contrare normelor prevăzute de C. civ. privitoare la drepturile persoanei asigurate prevăzute de art. 2527, art. 2519 C. civ. și urm., nici celor care reglementează caracterul creanțelor certe, lichide și exigibile prevăzute de C. proc. civ. și C. civ.

Cu privire la condiția ca această creanță să fie exigibilă, aceasta înseamnă o creanță cu scadența împlinită, deci a cărei executare, dacă nu s-a realizat de bunăvoie, poate fi cerută imediat de către creditor. Până la data la care aceste caracteristici ale creanței datorate, în temeiul notelor de constatare a daunelor asupra autoturismului, nu se configurează în mod legal, pentru creditor nu curge termenul de prescripție invocat de către F.G.A.

Susține recurenta că intimata F.G.A. a dat o interpretare greșita în ceea ce privește data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurare.

In ceea privește dosarul de dauna CA IS 1014 creditoarea se încadrează în situația în care potrivit prevederilor art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 privind fondul de garantare al asiguraților "Pentru creanțele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusa în maximum 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări."

Astfel, raportat la particularitățile speței, recurenta susține că termenul de 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță curge începand cu data de 31-05-2017, termen care, la data formulării cererii de plată, nu era împlinit.

Cu toate acestea instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Criticile aduse hotărârii instanței de fond au în vedere elementele pe care instanța de fond le-a dezlegat cu aplicarea greșita a normelor de drept material astfel:

Termenul de decădere de 90 de zile prevăzut în dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, chiar dacă este un termen procedural prevăzut de o lege specială, în speță acționează ca un veritabil termen de drept material substanțial, pe care, odată pierdut, persoana care nu a putut din condiții obiective (mai presus de voința sa), să îl exercite conform criteriilor exprimate de FGA, nu îl mai poate ulterior exercita, deoarece Legea nr. 85/2013 impune termene limita pentru înregistrarea cererii creanțelor.

Singura entitate care are derogare de la aceste termene o are FGA, nu și persoana asigurată.

În condițiile Legii nr. 213/2015, odată ce dosarul de daună al persoanei asigurate a fost preluat de către FGA, fondul se subrogă în toate drepturile creditorilor de asigurări, astfel încât persoana asigurată își pierde calitatea de creditor de asigurări față de societatea de asigurare, aflată în faliment.

Derivat din cele precizate, la momentul deschiderii dosarului de dauna al recurentei (anterior declarării falimentului B.), FGA și-a impus dreptul de a gestiona deschiderea dosarelor de dauna, prin prezentarea în vederea instrumentării acestora a personalului său. Persoanei asigurate A., nu i s-a acordat la acel moment, nicio altă opțiune legală în vederea instrumentării dosarului de daună.

Persoana asigurată A. a contactat în vederea deschiderii dosarului de daună B., care la rândul său i-a comunicat că în perioada respectivă FGA, prin reprezentații săi, se va ocupa de administrarea dosarelor de daună.

Odată ce FGA își exercita drepturile și obligațiile în temeiul prevederilor art. 18 din Legea nr. 85/2015, în mod evident persoana asigurată nu își mai poate recupera creanța pe cale separată.

Analizând situația pendinte, arată recurenta că rezultă că dosarul de daună a fost preluat de FGA de la momentul instrumentării sale în octombrie 2015, data de la care FGA se subroga în drepturile creditorilor de asigurări.

Odată deschis dosarul de daună și înregistrat la FGA, anterior declarării deschise a procedurii falimentului, fondul este obligat sa soluționeze dosarele de daună și să acorde despăgubirile, conform devizelor de calcul, indiferent de data la care suma/cuantumul creanței este precizat. Faptul că devizul de calcul pentru dosarul de dauna în discuție a fost emis în data de 31-05-2017, nu îi poate îngrădi dreptul persoanei asigurate de a își recupera creanța pentru care și-a deschis dosarul de dauna în condițiile asumate prin contractul de asigurare, anterior acestei date cuantumul despăgubirii nefiind determinat.

În prezent refuzul FGA de a efectua plata despăgubirilor produce persoanei asigurate un prejudiciu material imposibil de recuperat pe altă cale.

Normele prevăzute de F.G.A. în situația concretă prevăzută de Legea nr. 213/2011 și Legea nr. 503/2004 nu pot fi contrare normelor prevăzute de C. civ. privitoare la drepturile persoanei asigurate prevăzute de art. 2527, art. 2519 C. civ. și urm., nici celor care reglementează caracterul creanțelor certe, lichide și exigibile prevăzute de C. proc. civ. și C. civ.

Pana la data la care aceste caracteristici ale creanței datorate, în temeiul notelor de constatare a daunelor asupra autoturismului, nu se configurează în mod legal, pentru creditor nu curge termenul invocat de către F.G.A.

Instanța de fond a dat o interpretare greșită în ceea ce privește data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurare .

In ceea privește dosarul de dauna incident, creditoarea se încadrează în situația în care, potrivit prevederilor art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 privind Fondul de garantare al asiguraților "...Pentru creanțele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări..."

Astfel raportat la particularitățile spetei descrise, termenul de 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanța curge începând cu data de 31-05-2017, termen care, la data formulării cererii de plată consideră recurenta că nu era împlinit.

Intimatul-pârât a depus întâmpinare solicitând, în esență, respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.

Analizând criticile invocate în recurs raportat la sentința atacată și la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Din actele și lucrările dosarului rezultă că la data de 21.10.2016 a avut loc un accident rutier din culpa reclamantei A., soldat cu avarierea autoturismului său cu nr. de înmatriculare x. La momentul producerii accidentului, autoturismul era asigurat CASCO cu polița nr. x/24.11.2015 emisă de B. S.A..

Ca urmare a acestui eveniment, s-a deschis dosarul de daună nr. x-x.

Prin încheierea din 16.02.2017 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/2016, definitivă la data de 17.03.2017, a fost deschisă procedura de faliment împotriva B. S.A..

La data de 21.06.2017, data poștei conform dovezii de la fila x verso, reclamanta a formulat cerere de plată, aceasta fiind înregistrată la F.G.A. sub nr. x/23.06.2017, prin care a solicitat plata despăgubirii în cuantum de 4.031,55 RON.

Prin decizia nr. 15075/07.06.2018, F.G.A. a respins cererea de plată ca tardivă, constatând că a fost depusă cu depășirea termenului de 90 de zile prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015, ce a fost calculat începând cu data de 17.03.2017, când a devenit definitivă încheierea Tribunalului Sibiu de deschidere a procedurii falimentului față de B. S.A.

Această decizie a fost supusă controlului judiciar de către reclamantă, iar instanța de primă jurisdicție a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată, constatând că decizia atacată a fost emisă de pârâta FGA cu respectarea prevederilor legale.

Critica recurentei formulată împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond vizează motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., iar în esență recurenta este nemulțumită de interpretarea dată textului de lege invocat, respectiv art. 14 din Legea nr. 213/2015, în fapt de aspectul începerii curgerii termenului prevăzut de lege pentru depunerea cererii de plată.

Înalta Curte, analizând criticile invocate de recurentă, raportat la situația de fapt și dispozițiile legale incidente, va respinge ca nefondate criticile formulate de recurentă, pentru considerentele ce urmează:

Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, "în vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, când s-a născut ulterior".

Înalta Curte reține că textul de lege incident în cauza dedusă judecății stabilește expres două momente obiective ca dată de început pentru curgerea acestui termen de decădere: fie data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment (în acest caz dreptul de creanță este născut anterior), fie data nașterii dreptului de creanță, când acesta s-a născut ulterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment.

Ca atare, nu există niciun dubiu asupra datei de începere a curgerii termenului de decădere prevăzut de textul de lege indicat și nici nu poate fi primită o alta interpretare, care ar putea extinde perioada de început a termenului în discuție.

Este nefondată teoria dezvoltată de recurentă cu privire la data nașterii dreptului de creanță. Instanța de control judiciar reține că data nașterii drepului de creanță este data producerii evenimentului asigurat, nefiind nicio confuzie sau interpretarea greșită a legii, iar la emiterea devizului de reparare este stabilită numai întinderea creanței.

Evenimentul rutier din care a rezultat prejudiciul a cărui reparare o solicită reclamanta a avut loc la 21.10.2016. De la acest moment s-a născut dreptul reclamantei la repararea prejudiciului, iar nu de la data emiterii devizului de reparare, având în vedere că dreptul de creanță prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 este dreptul decurgând din contractul de asigurare Casco.

Înalta Curte constată că instanța de fond, pe baza situației de fapt, a dat o interpretare corectă dispozițiilor legale, având în vedere că, în cazul recurentei-reclamante, termenul de 90 de zile pentru depunerea cererii de plată a început să curgă de la data de 17.03.2017, dată la care a devenit definitivă încheierea Tribunalului Sibiu de deschidere a procedurii falimentului față de B. S.A., în condițiile în care dreptul de creanță al reclamantei s-a născut anterior acestui moment, respectiv la 21.10.2016, când s-a produs evenimentul asigurat.

Înalta Curte reține, de asemenea, că în mod corect instanța de fond a constatat că dispozițiile C. proc. civ. referitoare la executarea silită, și care definesc creanța certă, lichidă și exigibilă nu sunt aplicabile în prezenta cauză, în care nu se analizează un titlu executoriu din care să rezulte o creanță, ci un fapt juridic, respectiv producerea riscului asigurat.

Pentru toate aceste motive, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentei, instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 117 din 15 ianuarie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 decembrie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-11-24
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5825/2021
Ședința publică din data de 24 noiembrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curți
ÎCCJ 2020-07-28
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3970/2020
Ședința publică din data de 28 iulie 2020 Asupra cererii de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Ap
ÎCCJ 2020-07-23
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3829/2020
Ședința publică din data de 23 iulie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată formulată și
ÎCCJ 2020-10-22
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5407/2020
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios admini
ÎCCJ 2020-09-09
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4247/2020
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 05.12.2017, sub nr. x/2017, reclamantul
Sursă