ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5407/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a solicitat anularea deciziei nr. 5375/19.04.2017 emise de către pârât și obligarea pârâtului la plata sumei de 16.638,78 RON cu titlu de despăgubiri (despăgubire, dobândă legală pentru perioada 22.05.2015 - 03.12.2015 și cheltuieli de judecată), cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 40 din 10 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

A fost anulată decizia nr. 5375/19.04.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților.

A fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata despăgubirilor, în ceea ce privește suma de 16.292 RON, ca rămas fără obiect.

A fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata despăgubirilor, în ceea ce privește diferența de 346,78 RON, ca inadmisibil.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2135 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, din care onorariu de avocat în cuantum de 1785 RON și taxă judiciară de timbru în cuantum de 350 RON.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea în parte a sentinței recurate în ceea ce privește obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată și, pe cale de consecință, respingerea cererii privind obligarea la plata sumei de 2135 RON cheltuieli de judecată, cu obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, a arătat că instanța de fond a respins în mod greșit cererea de exonerare de la plata cheltuielilor de judecată, cu o greșită interpretare a situației de fapt și a dispozițiilor art. 453 din C. proc. civ.

Recurentul a susținut că a plătit reclamantei suma de 16292 RON la 22.08.2017 și a emis pentru suma de 346,96 RON decizia nr. 9234/25.09.2017, comunicată petentei la 05.10.2017, ambele operațiuni fiind îndeplinite anterior primului termen de judecată stabilit de instanța de fond.

Având în vedere și faptul că acțiunea reclamantei a fost admisă doar în parte, precum și faptul că onorariul de apărător este vădit mare în raport de obiectul, complexitatea și durata litigiului, a apreciat recurentul că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor art. 454 din C. proc. civ.

Intimata-reclamantă S.C. A. sa a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea deciziei nr. 5375/19.04.2017 emise de către pârât și obligarea pârâtului la plata sumei de 16.638,78 RON cu titlu de despăgubiri (despăgubire, dobândă legală pentru perioada 22.05.2015 - 03.12.2015 și cheltuieli de judecată), cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia menționată, pârâtul a respins cererea de plată înregistrată sub nr. x/13.05.2016, prin care reclamanta A. S.A. a solicitat plata sumei de 16.638,78 RON reprezentând despăgubiri (13.910,01 RON), dobândă legală calculată pentru perioada 22.05.2015 - 03.12.2015 (74,31 RON + 650,24 RON) și cheltuieli de judecată (2.004,22 RON) - sume stabilite prin sentința civilă nr. 5563/21.10.2015 pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul nr. x/2015), aferente dosarului de daună nr. x

În motivarea deciziei, pârâtul a reținut că a fost achitată creanța de către B. S.A., ca urmare a punerii în executare a sentinței civile nr. 5563/21.10.2015 de către B.E.J. C. în dosarul de executare nr. 222/2015.

Recurentul a criticat sentința instanței de fond, arătând că a plătit reclamantei suma de 16292 RON la 22.08.2017 și a emis pentru suma de 346,96 RON decizia nr. 9234/25.09.2017, comunicată petentei la 05.10.2017, ambele operațiuni fiind îndeplinite anterior primului termen de judecată stabilit de instanța de fond. A invocat în speță greșita interpretare de către instanța de fond a situației de fond și a dispozițiilor art. 453 din C. proc. civ., arătând că în mod greșit instanța de fond a dispus obligarea sa la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 350 de RON.

Înalta Curte constată că, prin obligarea pârâtului căzut în pretenții la plata cheltuielilor de judecată, instanța de fond a făcut, prin raportare la circumstanțele de fapt ale litigiului, o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept material, având în vedere faptul că, prin sentința pronunțată, s-a dispus admiterea în parte a acțiunii și anularea deciziei nr. 5375/19.04.2017 emise de Fondul de Garantare a Asiguraților prin care acesta a dispus respingerea cererii de plată formulate de reclamantă, bazându-se pe date și acte care nu aveau nicio legătură cu reclamanta, soluția dispusă de acesta fiind netemeinică.

Astfel, în dosarul execuțional nr. x/2015, potrivit încheierii de închidere din 08.06.2015, s-a dispus încetarea executării silite pornite la cererea creditoarei S.C. D. S.R.L. împotriva debitoarei S.C. B. S.A., întrucât s-a realizat integral obligația stabilită prin titlul executoriu - sentința civilă nr. 581/04.02.2015, pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul nr. x/2014.

Potrivit art. 454 din C. proc. civ., "Pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, pretențiile reclamantului, nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepția cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se afla de drept în întârziere. Dispozițiile art. 1.522 alin. (5) din C. civ. rămân aplicabile."

Se constată că, anterior înregistrării cererii de chemare în judecată, reclamanta a formulat și depus la pârâtă cererea de plată înregistrată cu nr. x/13.05.2016, aceasta fiind respinsă prin decizia nr. 5375/19.04.2017.

Prin urmare, Înalta Curte reține faptul că prin această modalitate de a proceda, reclamanta a adus la cunoștința pârâtului, anterior înregistrării cererii de chemare în judecată, obiectul pretențiilor sale, pârâtul nefiind străin de acestea. Decizia contestată a fost anulată doar ca urmare a demersurilor efectuate de contestatoare, astfel încât, deși a plătit reclamantei suma de 16292 RON la 22.08.2017 și a emis pentru suma de 346,96 RON decizia nr. 9234/25.09.2017, ambele operațiuni fiind efectuate anterior primului termen de judecată, dată fiind ipoteza textului legal incident, se află în culpă procesuală.

Referitor la critica vizând cuantumul cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariul de avocat și faptul că nu au fost aplicate dispozițiile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., instanța de control judiciar constată că nu reprezintă o critică de nelegalitate a sentinței, ci o critică de netemeinicie, întrucât vizează exercitarea dreptului de apreciere al instanței sub aspectul cuantumului cheltuielilor de judecată acordate în cauză.

În acest sens este relevantă Decizia nr. 3/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii prin care s-a statuat că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Concluzionând, instanța de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanța de fond realizând o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 40 din 10 ianuarie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 40 din 10 ianuarie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 22 octombrie 2020.