ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4932/2021

Ședința publică din data de 22 octombrie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Fondul de Garantare al Asiguraților solicitând instanței de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună: anularea Deciziei nr. 6859/27.06.2017, obligarea pârâtei la plata sumei de 68.883,85 RON cu titlu de daune formată din 64.674 RON reprezentând contravaloarea pieselor și a manoperei pentru reparația autovehiculului avariat, 4.209,85 RON reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în dosarul nr. x/2013, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale calculate de la data de 30.07.2013 și până la plata efectivă a debitului și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea prezentei cauze.

Prin sentința civilă nr. 1277 pronunțată la data de 02 aprilie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamantul A., a anulat Decizia nr. 6859/27.06.2017, a admis cererea de plată formulată de reclamant sub nr. x/18.12.2015 pentru suma de 64.676 RON și a obligat pârâtul Fondul de Garantare al Asiguraților la plata sumei de 64.767 RON. A respins în rest acțiunea. În ce privește cheltuielile de judecată a obligat același pârât la plata sumei de 1.750 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâtul Fondul de Garantare al Asiguraților întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate și, rejudecând cauza, respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată formulate, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a Deciziei nr. 6859/27.06.2017 emisă de pârât.

După o scurtă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului, se arată că hotărârea recurată este pronunțată cu încălcarea normelor ce reglementează obligativitatea analizei de către FGA a cererii de plată, respectiv a dispozițiilor art. 2, art. 13 alin. (3) și (4) din Legea nr. 213/2015, art. 21 din Norma ASF nr. 16/2015 precum și a excepției inadmisibilității obligării directe la plată a FGA și a principiului separațiilor puterilor prevăzut de art. 1 alin. (4) din Constituția României.

Astfel, sub un prim aspect arată recurentul că obligarea directă a Fondului de Garantare al Asiguraților la plata sumelor în cuantum de 68.883,85 RON reprezentând despăgubiri este inadmisibilă, întrucât în cadrul Comisiei Speciale actul administrativ emis de FGA a fost analizat strict sub aspectul ce a vizat cazul de excludere de la plata despăgubirilor, fondul cererii de plată nefiind analizat.

În susținerea acestei critici invocă recurentul dispozițiile art. 13, art. 12 și următoarele din Legea nr. 213/2015, art. 13 și următoarele din Norma AASF 16/2015.

O doua critică vizează interpretarea și aplicarea eronată a dispozițiilor art. 6.5 lit. a) din Condițiile privind asigurarea de avarii și furt a autovehiculelor - B., precum și a dispozițiilor art. 102 alin. (1) pct. 28 și art. 6

1

din O.U.G. nr. 125/2002 privind Codul rutier.

Susține recurentul că atâta timp cât la data producerii evenimentului rutier - 13.01.2013, autoturismul x condus de către reclamant nu era dotat cu anvelope de iarnă, ci cu anvelope de vară, demonstrează existența cazului de excludere de la plata despăgubirilor prevăzut în mod expres de legislația în vigoare.

De asemenea, susține recurentul că "fenomenul de orbire" reținut de instanța de fond nu poate fi primit atâta vreme cât la momentul încheierii contractului de asigurare părțile au convenit că nerespectarea normelor/reglementărilor de exploatare a autovehiculelor (în cazul de față neechiparea autovehiculului corespunzător circulației pe drumurile publice pe timp de iarnă) reprezintă un caz de excludere la plata despăgubirii.

Arată recurentul că prin obiecțiunile la expertiză a arătat faptul că:

- pe sectorul de drum respectiv, în momentele premergătoare impactului, viteza de deplasare era peste limita maximă admisă de O.U.G. nr. 192/2002 respectiv 50 km/h, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002

- în situația în care circula cu o viteză mai mică de 21 km/h conducătorul auto ar fi putut evita impactul, conducătorul auto trebuia să adapteze viteza de circulație la condițiile unui carosabil acoperit cu zapadă și gheață așa cum impun dispozițiile art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002

- în situația în care autoturismul marca x ar fi fost echipat cu anvelope de iarnă se reducea spațiul de frânare existând posibilitatea de evitare a impactului cu stâlpul de beton.

În concluzie, susține recurentul că starea de pericol ce a dus la producerea accidentului a fost creată de intimatul reclamant care nu a adaptat viteza de circulație la condițiile unui carosabil acoperit cu zăpadă și gheață și care nu a respectat obligativitatea echipării cu anvelope de iarnă.

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În cuprinsul întâmpinării, intimatul a înțeles să declare recurs împotriva sentinței civile nr. 1277 din data de 02 aprilie 2019, solicitând instanței de control judiciar comunicarea sentinței atacate în vederea formulării motivelor de recurs.

II. Soluția instanței de recurs

1.1 În ce privește recursul declarat de reclamantul A., Înalta Curte constată următoarele:

S-a solicitat de către recurentul reclamant comunicarea sentinței civile nr. 1277 din 02 aprilie 2019 în vederea formulării motivelor de recurs.

Înalta Curte observă, însă, că sentința recurată a fost comunicată reclamantului la adresa solicitată prin cererea de chemare în judecată. În timpul soluționării cauzei, apărătorul ales al recurentului reclamant și-a schimbat sediul profesional, fără însă a înștiința instanța de judecată despre schimbarea sediului profesional așa cum obligă dispozițiile art. 172 C. proc. civ.

În atare situație, devin incidente dispozițiile art. 172 teza finală C. proc. civ. în conformitate cu care "În cazul în care partea nu face această încunoștiințare, procedura de citare pentru aceeași instanță este valabil îndeplinită la vechiul loc de citare" astfel că sentința comunicată recurentului reclamant la vechiul loc de citare este valabil îndeplinită.

Examinând excepția netimbrării recursului invocată din oficiu, Înalta Curte o găsește întemeiată.

Potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013:

"1) Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ.

2)În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON.", iar dispozițiile art. 33 alin. (1) din același act normativ statuează în mod expres că "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege".

În acest sens sunt și dispozițiile art. 148 alin. (6) C. proc. civ., conform cărora:

"Cererile adresate instanțelor judecătorești se timbrează, dacă legea nu prevede altfel", precum și dispozițiile art. 197 din același cod care prevăd în mod expres că "în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii."

Din analiza textelor de lege sus citate, rezultă obligația recurentului reclamant de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul datorat, așa cum i s-a pus în vedere prin citația emisă și primită de acesta la data de 06.10.2021.

De asemenea, conform art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, partea obligată poate formula cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate, însă recurentul nu au folosit acest mijloc procesual reglementat de norma specială menționată.

Reține instanța de control judiciar că, în temeiul dispozițiilor art. 25 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, recursul trebuia timbrat cu suma de 100 RON.

Înalta Curte constată că până la termenul de judecată acordat, deși a fost legal citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară aferentă recursului declarat, astfel cum rezultă din dovada/procesul-verbal de înmânare a actului de procedură de la dosar, recurentul nu a respectat cerința prevăzută de dispozițiile art. 25 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Consecința neachitării taxei judiciare de timbru aferentă căii de atac extraordinare a recursului este prevăzută de dispozițiile art. 197 din C. proc. civ., sancțiunea fiind nulitatea recursului ca netimbrat.

Prin urmare, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune anularea, ca netimbrat, a recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1277 din 02 aprilie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

1.2 În ce privește recursul declarat de Fondul de Garantare al Asiguraților, Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în ale cărui prevederi se încadrează calea de atac formulată în cauză, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este nefondat. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că la data de 13.01.2013, a avut loc un accident rutier în urma căruia a avut loc avarierea autoturismului marca x înmatriculat sub nr. x, deținut de recurentul reclamant A..

La data evenimentului, autovehiculul cu nr. de înmatriculare x avea încheiată polița de asigurare CASCO emisă de C. S.A.

În urma avizării daunei, a fost constituit dosarul de daună nr. x (nr. unic 37994), iar asigurătorul C. S.A. a respins dosarul da daună deschis pentru acest eveniment în raport de noile prevederi ale O.U.G. nr. 195/2002 privind Codul rutier, precum și de prevederile condițiilor de asigurare primite de asigurat pentru polițele facultative B. art. 6.5 pct. a).

Urmare intrării asigurătorului C. S.A. în procedura falimentului, reclamantul A. s-a adresat recurentului Fondul de Garantare al Asiguraților în vederea plății de către acesta a sumei de 64.674 RON reprezentând contravaloarea pieselor și a manoperei pentru o eventuală reparație a autovehiculului avariat, dobânda legală calculată de la data de 30.0.7.2016 și până la plata efectivă a debitului, a sumei de 4.209,854 RON cu titlu cheltuieli de judecată, sume solicitate în baza sentinței civile nr. 11645/14.11.2014 pronunțată de Judecătoria Galați în dosarul nr. x/2013.

Prin Decizia nr. 6859/27.06.2017, recurentul Fondul de Garantare al Asiguraților respins cererea formulată cu motivarea că la data producerii evenimentului asigurat, autovehiculul nu era echipat cu anvelope de iarnă, și a constatat, de asemenea, incidența în cauză a dispozițiilor art. 102 alin. (1) pct. 28 din O.U.G. nr. 195/2002 și cele ale art. 6

1

din același act normativ.

Curtea de Apel București, soluționând cauza, a admis în partea cererea recurentului reclamant A., obligând recurentul Fondul de Garantare al Asiguraților la plata sumei de 64.676 RON.

Înalta Curte, în raport de dispozițiile legale incidente cauzei, constată că hotărârea pronunțată este legală, instanța de fond făcând o interpretare și aplicare corectă a acestora.

Prin criticile formulate în susținerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat, în esență, că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 12 și art. 13 alin. (3) și alin. (4) din Legea nr. 213/2015, precum și ale art. 13 și următoarele din Norma ASF nr. 16/2015, critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind neîntemeiate și cărora le va răspunde prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Potrivit prevederilor art. 13 alin. (3) și alin. (4) din Legea nr. 213/2015:

"(3) În vederea efectuării plății sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună și a creanțelor de asigurări înregistrate în evidențele sale, ținând seama de normele aplicabile în materie și de condițiile de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul față de care s-a stabilit starea de insolvență.

(4) Aprobarea sau, după caz, respingerea sumelor pretinse de petenți este de competența comisiei speciale, constituite conform art. 12

3

; comisia specială poate dispune suspendarea soluționării cererii de plată, în condițiile art. 16 alin. (3)".

Dispozițiile art. 16 din Norma ASF nr. 16/2015 prevăd că "Stabilirea și evaluarea despăgubirilor se efectuează după cum urmează:

a) evaluarea despăgubirilor se efectuează de către Fond, direct sau prin mandatarii acestuia, în baza documentelor existente la dosarul de daună și în conformitate cu prevederile legii și ale condițiilor de asigurare;

b) dacă din analizarea dosarului de daună rezultă necesitatea completării acestuia cu documente suplimentare, Fondul transmite o solicitare scrisă petentului în acest sens;

c) după analizarea și instrumentarea dosarului de daună, direcția tehnică de specialitate întocmește referatul de plată a despăgubirii care va fi analizat de către celelalte direcții de specialitate din cadrul Fondului în vederea avizării, conform prevederilor legale;

d) după avizarea dosarului de daună de către direcțiile de specialitate din cadrul Fondului, acesta se înaintează comisiei speciale constituite conform Legii nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea și lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, republicată, cu modificările ulterioare. Comisia specială desemnată de către Fond este constituită din proprii specialiști, cu următoarea componență: 2 membri din partea conducerii, dintre care unul are calitatea de președinte al comisiei; conducătorul direcției economice sau înlocuitorul legal al acestuia, după caz; 2 reprezentanți ai direcției tehnice cu experiență în materie de lichidare de daune; 2 reprezentanți ai direcției juridice cu experiență de cel puțin 3 ani în domeniul juridic."

Este de netăgăduit că dispozițiile art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 reglementează dreptul recurentului de a verifica dosarele de daună precum și creanțele de asigurări înregistrate în evidențele sale, ținând seama de normele aplicabile în materie și de condițiile de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul față de care s-a stabilit starea de insolvență.

Normele juridice anterior enunțate și invocate chiar de către recurent prin cererea de recurs stabilesc obligația recurentului de a efectua verificări cu privire la cererile de plată, inclusiv sub aspectul cuantumului despăgubirilor solicitat.

Împrejurarea că recurentul a ales să efectueze verificări proprii, așa cum se arată în cuprinsul Deciziei 6859/27.06.2017, prin direcțiile de specialitate, verificări prin care a constatat pe de o parte faptul că i) argumentele expertului tehnic nu sunt concludente și nu sunt susținute cu cifre/date de unde să rezulte cu certitudine că accidentul nu a fost influențat de tipul anvelopelor utilizate, iar pe de altă parte faptul că ii) derapajul nu a fost influențat în mare măsură de calitatea anvelopelor montate pe auto, acestea nefiind adecvate perioadei de iarnă, fără a efectua verificări cu privire la cuantumul pretențiilor solicitate, nu poate duce la admiterea motivului de recurs.

Într-adevăr, aprobarea sau, după caz, respingerea sumelor pretinse este de competența comisiei speciale constituită conform art. 23 alin. (2) din Legea nr. 503/2004, însă aceste verificări trebuiesc efectuate sub toate aspectele, inclusiv cel al cuantumului pretențiilor solicitate

Prin cel de-al doilea motiv de recurs se critică hotărârea recurată pe considerentul că în mod nelegal prima instanță nu a reținut existența cazului de excludere, respectiv neechiparea autovehiculului corespunzător circulației pe drumurile publice pe timp de iarnă, susținându-se că dinamica accidentului nu are relevanță în prezenta cauză.

Conform art. 6.5 lit. a) din Condițiile privind asigurarea de avarii și furt a autovehiculelor - B. "Asigurătorul este exonerat de la plata despăgubirii în următoarele cazuri: a) nerespectarea normelor/reglementărilor de exploatare a autovehiculelor, a celor privind regimul orar de muncă al conducătorului auto; ..."

Constată Înalta Curte că aplicarea acestei dispoziții legale în mod corect a fost făcută de instanța de fond în raport de dinamica accidentului.

Astfel, probele aflate la dosarul cauzei, în special raportul de expertiză a stabilit că factorul principal care a provocat riscul este fenomenul de orbire în care s-a aflat conducătorul auto, situație în care a stabilit expertul că nu are nicio importanță dacă autovehiculul a fost echipat cu anvelope de iarnă ori cu lanțuri antiderapante.

Prin același raport de expertiză s-a reținut și împrejurarea că reducerea spațiului de frânare în ipoteza utilizării anvelopelor de iarnă este o posibilitate care nu determină însă concluzia că aceasta ar fi condus la evitarea impactului.

În acord cu instanța de fond, constată Înalta Curte că recurenta nu a propus niciun mijloc de probă contrar susținerilor din raportul de expertiză. Împrejurarea că recurenta a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză nu echivalează cu administrarea unei probe de aceeași valoare (înscrisuri, raport expertiză).

În raport de aceste considerente, cauza de excludere de la plata despăgubirii este incidentă doar în situația în care respectarea unei anumite norme ar fi împiedicat producerea riscului asigurat. Cum însă, în cauză, producerea accidentului s-a datorat altor cauze, rezultă că nu sunt incidente dispozițiile art. 6.5 lit. a) din din Condițiile privind asigurarea de avarii și furt a autovehiculelor - B..

Nici critica ce vizează încălcarea art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 în sensul că viteza de deplasare a autovehiculului a depășit limita maximă impusă nu poate fi primită, atâta vreme cât din actele dosarului rezultă că viteza de deplasare a autovehiculului era de 41 km/h.

În consecință, reținând lipsa de temei legal a criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția netimbrării recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1277 din 02 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal invocată din oficiu.

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1277 din 02 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca netimbrat.

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 1277 din 02 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 octombrie 2021.