ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2247/2015

Decizia nr. 2247/2015

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Argeș, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții B., C. Asigurări SA București și D. Asigurări SA - Sucursala Argeș, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligați în solidar la plata sumei de 40.900 euro, plus penalități pentru fiecare zi întârziere, până la achitarea integrală a datoriei, din care 12.000 euro reprezentând reparația autoturismului YY, iar suma de 12.000 euro, reprezentând lipsa de folosință a acestuia, începând cu data de 09 noiembrie 2010, până la data introducerii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.

Reclamantul a formulat precizare la cererea de chemare în judecată solicitând obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei de 29.500 euro, plus penalități pentru fiecare zi de întârziere, suma reprezentând diferența dintre devizul de 44.332 euro și suma de 15.000 euro (65.737 RON) achitată deja de asigurător.

Reclamantul a mai solicitat obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei de 3.000 euro lunar, începând cu 09 noiembrie 2010, până la data achitării integrale a debitului, reprezentând lipsa de folosință pentru autovehicul, obligarea pârâtelor la plata sumei de 19.000 euro, daune interese, cuvenite ca urmare a faptului că nu a putut să-și respecte obligațiile asumate prin antecontractul de vânzare-cumpărare, la data de 15 noiembrie 2010. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată și a precizat că sumele pretinse sunt provizorii, urmând ca după administrarea probatoriului să majoreze câtimea pretențiilor, potrivit art. 132 pct. 2 C. proc. civ.

La data de 18 mai 2011, prin încheierea din aceeași dată, a fost restituit Dosarul nr. x/280/2011, Judecătoriei Pitești, pentru a se pronunța asupra excepției de litispendență invocată în fața acesteia, urmând ca ulterior, Tribunalul Comercial Argeș să se pronunțe asupra excepțiilor invocate de către pârâte.

Prin sentința nr. 6794 din 28 iunie 2011, a fost declinată competența materială, în Dosarul nr. x/280/2011, în favoarea Tribunalului Comercial Argeș.

Prin încheierea din 07 septembrie 2011, Tribunalul Comercial Argeș a conexat cele două dosare.

Reclamantul și-a majorat câtimea obiectului, în sensul că la primul capăt de cerere, a solicitat obligarea pârâtelor să-i achite suma de 103.482 euro, la care se adaugă penalitățile de întârziere, reprezentând diferența dintre valoarea în România a vehiculului de 118.482 euro și suma achitată de asigurător, 15.000 euro; pentru cel de-al doilea capăt de cerere a solicitat obligarea pârâtelor să-i achite în solidar suma de 3.000 euro lunar, începând cu data producerii riscului asigurat, până în octombrie 2011 și în continuare, până la data achitării integrale a despăgubirilor, reprezentând lipsa de folosință pentru vehiculul avariat; pentru cel de-al treilea capăt de cerere, a solicitat obligarea pârâtelor să-i achite în solidar suma de 19.000 euro, cu titlu de daune interese, stabilite ca urmare a faptului că a fost obligat să achite la rândul său despăgubiri pentru neexecutarea antecontractului de vânzare-cumpărare depus la dosar, respectiv penalități de 0,3% pe zi de întârziere, pentru neîndeplinirea obligației de predare a vehiculului la termenul stabilit în antecontract.

La data de 03 februarie 2012, reclamantul și-a micșorat pretențiile la suma de 93.322 euro, la care se adaugă penalități de întârziere, precizând că la primul capăt de cerere solicită obligarea pârâtelor să-i plătească suma de 29.332 euro, reprezentând diferența dintre valoarea de reparație a autoturismului înscrisă în devizul întocmit de E., respectiv 44.332 euro și suma de 15.000 euro achitată de asigurător; la cel de-al doilea capăt de cerere solicită obligarea pârâtelor în solidar la plata sumei de 19.000 euro, reprezentând prejudiciul pentru neexecutarea antecontractului, la care se adaugă penalități de întârziere de 0,3% pe zi conform clauzelor contractuale, și suma de 3.000 euro lunar, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a mașinii în intervalul noiembrie 2010-februarie 2012, respectiv 45.000 euro.

Prin notele de ședință din dosar, reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei de 112.420 euro (echivalentul sumei de 508.363 RON), astfel:

- pentru primul capăt de cerere a solicitat obligarea pârâtelor să-i achite despăgubiri pentru avariile produse la autoturism, plus penalități pentru fiecare zi de întârziere, până achitarea integrală a debitului în valoare de 27.420 euro, reprezentând diferența dintre valoarea de 42.420 euro, stabilită prin expertiza dispusă în cauză întocmită de expertul F., punct de vedere însușit de consilierul expert al pârâtei C. Asigurări SA, și suma de 15.000 euro achitată de către asigurător la data de 25 februarie 2011;

- suma de 19.000 euro, reprezentând prejudiciul produs prin neexecutarea antecontractului de vânzare-cumpărare din data de 01 noiembrie 2010, pentru autoturismul avariat, ce nu s-a putut încheia în formă finală din culpa vânzătorului, la care se adaugă penalități de 0,3% pe zi de întârziere, conform clauzelor contractuale;

- suma de 3.000 euro lunar, reprezentând contravaloarea chiriei (lipsa de folosință) pentru autovehiculul închiriat în intervalul 15 noiembrie 2010-14 septembrie 2012, respectiv 66.000 euro;

- penalități de 0,1% pe zi întârziere, conform Ordinului CSA nr. 5/2010, la întreg debitul, până la achitarea integrală a acestuia, plus cheltuieli de judecată.

Pârâta, prin apărător, a solicitat respingerea acțiunii ca fiind făcută de o persoană lipsită de calitate procesuală activă și, pe fond, respingerea cererii ca neîntemeiată, întrucât acesta a solicitat o sumă mult prea mare decât prejudiciul suferit.

Prin sentința nr. 2027 din 21 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Specializat Argeș, a fost respinsă cererea reclamantului, precum și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, invocată de pârâtă.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, în esență, că la data de 09 noiembrie 2010, reclamantul a fost implicat într-un accident rutier pe DN 65B, cu autoturismul marca ZZ, condus de pârâta B. Cum după primele cercetări s-a apreciat că vinovată de producerea accidentului se face pârâta B., s-a încheiat dosarul de daună și s-a achitat contravaloarea autoturismului, în baza RCA, încheiată de pârâta B. cu C. Asigurări SA.

Reclamantul a solicitat majorarea cuantumului despăgubirii, acordat în baza poliței de asigurare, pretenție care are la bază contractul de asigurare, acțiunea întemeindu-se pe răspunderea civilă contractuală și lipsa de folosință, precum și daune interese, aceste două capete de cerere având ca izvor răspunderea civilă delictuală.

Chiar dacă temeiul juridic al celor trei capete de cerere este diferit, instanța a reținut că la baza acestora stă pretinsa vinovăție a persoanei asigurate.

Prima instanță a mai reținut că, în cadrul procesului civil, pot fi analizate elementele răspunderii civile delictuale. Expertiza tehnică efectuată în cauză a concluzionat că, necunoscând în totalitate dinamica producerii accidentului, nu se poate exprima asupra vinovăției unui conducător auto. Expertul a arătat că, fără a cunoaște exact dinamica accidentului, consideră că pârâta s-ar face vinovată de producerea accidentului, dar și faptul că factorul care a amplificat mărimea avariilor îl reprezintă viteza ridicată pe care o avea autoturismul reclamantului.

Reclamantul nu a suplimentat probatoriul administrat în fața instanței civile, solicitându-se a se da eficientă unui raport de expertiză tehnică efectuat în fața unei instanțe penale. În această fază procesuală a desfășurării procesului penal, raportul de expertiză are valoarea unei probe extrajudiciare în fața instanței civile.

Cu privire la prejudiciu, instanța a reținut că reclamantul a făcut dovada că, doar cu o zi înainte de producerea accidentului, a devenit proprietarul mașinii avariate, potrivit facturii din 08 noiembrie 2010, prețul vânzării fiind de 60.000 RON, aproximativ 15.000 euro, drept care a respins și excepția lipsei calității procesuale active.

Societatea de asigurare a plătit deja reclamantului o sumă mai mare decât suma de achiziție, rezervându-și posibilitatea de recuperare a acesteia. Instanța a reținut faptul că reclamantul solicită pentru o mașină pentru care valoarea declarată este de 15.000 euro, suma de 93.000 euro, sumă al cărui cuantum nu a putut să-l dovedească. În esență, expertul a reținut anumite modificări aduse autovehiculului, modificări care au fost efectuate anterior datei cumpărării, motiv pentru care valoarea acestora se regăsește în prețul vânzării.

În concluzie, instanța a apreciat că în urma desfășurării procesului penal ar putea să rezulte și o culpă comună sau o situație care să constituie caz fortuit, cu semnificative influențe asupra răspunderii civile delictuale. Până când toate aspectele nu sunt lămurite definitiv și irevocabil în cadrul procesului penal, în lipsa unor probe concludente în procesul civil, nu se poate reține că există vinovăție, legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciu și orice incertitudine creează dubiu.

Reținând că nu sunt îndeplinite nici condițiile răspunderii civile contractuale, prevăzute de art. 969 C. civ., și nici ale răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 998 C. civ., instanța a respins cererea.

Curtea de Apel Pitești, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 16/A-C din 22 mai 2013, a admis apelul declarat de reclamant, a schimbat sentința nr. 2027 din 21 noiembrie 2012 a Tribunalului Specializat Argeș, în sensul că a admis acțiunea reclamantului față de pârâta C. SA București și a obligat-o să plătească acestuia următoarele sume: 27.420 euro, diferența dintre valoarea stabilită prin expertiză și suma acordată de asigurător; 19.000 euro, cu 0,3% penalități pe zi întârziere, până la achitarea sumei principale; 66.000 euro, reprezentând lipsa de folosință a autoturismului avariat; cu 0,1% pe zi întârziere penalități, până la achitarea integrală a sumei principale. De asemenea, a obligat pe intimata - pârâtă să plătească apelantului - reclamant suma de 21.080 RON, cheltuieli de judecată, menținând în rest sentința.

Recursul declarat împotriva acestei decizii de către pârâtele SC C. Asigurări S.A. București și SC D. Asigurări SA București - Sucursala Pitești a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 1291 din 01 aprilie 2014, s-a casat decizia recurată și a fost trimisă cauza aceleiași instanțe spre rejudecare.

În motivare, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că rapoartele de expertiză extrajudiciare efectuate în dosarul penal, la care instanța de apel s-a raportat în stabilirea culpei intimatei și în determinarea prejudiciului nu tranșează problema vinovăției, în concluziile experților precizându-se, pe de o parte, că prin rapoartele întocmite nu se poate stabili vinovăția în producerea accidentului, întrucât această chestiune face obiectul dosarului penal și, pe de altă parte, că apelantul nu a administrat în fața instanței penale niciun mijloc de probă care să stabilească vinovăția asiguratului în producerea ilicitului.

De asemenea s-a mai reținut că hotărârea recurată a fost pronunțată în lipsa unui probatoriu care să susțină condiția vinovăției, ca element al răspunderii civile delictuale, împrejurare care face imposibilă exercitarea controlului de legalitate, astfel că, motivele se circumscriu motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. și care fac inutilă examinarea celorlalte critici.

În rejudecare, Curtea de Apel Pitești, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 213/A-C din 26 februarie 2015, a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul A.

În argumentarea acestei decizii, instanța de apel, cu privire la calitatea procesuală a reclamantului, după o analiză judicioasă a probelor administrate și a stabilirii situației de fapt, a reținut, în esență, că, deși față de societatea de asigurări, nu are calitatea de proprietar, totuși se poate pretinde persoană păgubită în accepțiunea prevederilor art. 1

1

pct. 3 din Legea nr. 136/1995 - persoana îndreptățită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă.

Pe fondul cauzei instanța de apel a constatat că, din raportul de expertiză efectuat în cauză a rezultat culpa exclusivă a intimatei-pârâte B. în producerea accidentului, fiind nefondată critica formulată sub acest aspect de către apelantă.

Totodată, s-a mai reținut că sunt fondate criticile care privesc întinderea despăgubirii datorate și având în vedere concluziile raportului de expertiză și prevederile Ordinului nr. 5/2010, s-a constatat că valoarea se cuantifică la suma de 64.037,5 RON, sumă deja acoperită prin despăgubirea acordată de intimata-pârâtă de 65.737 RON, care a fost virată în contul reclamantului la data de 25 februarie 2011, potrivit recunoașterii acestuia.

Referitor la pretinsele îmbunătățiri, coroborând concluziile raportului de expertiză cu faptul că pentru niciuna din îmbunătățirile pretinse nu există acte de service care să ateste că au fost montate efectiv pe autoturism și faptul că niciuna din fotografii nu atestă prezența acestor îmbunătății, instanța de apel a acceptat drept întemeiate concluziile expertizei efectuată de expertul G. cu privire la acest aspect, al inexistenței oricăror îmbunătățiri.

În ceea ce privește despăgubirile pentru lipsa de folosință, făcând aplicarea dispozițiilor art. 45 din Normele aprobate prin Ordinul CSA nr. 5/2010, instanța de apel a constatat că nu pot fi acordate, din două motive: în primul rând că nu s-au depus dovezile de plată a prețului închirierii, iar în al doilea rând pentru că, despăgubindu-l pe reclamant cu valoarea bunului, calculată potrivit prevederilor legale, societatea de asigurare nu datorează, în cazul daunei totale, și despăgubiri pentru lipsa de folosință.

În privința pretinsului prejudiciu rezultat din neexecutarea antecontractului de vânzare-cumpărare din 01 noiembrie 2010, instanța de apel a constatat, în primul rând, că reclamantul nu a produs nicio probă din care să rezulte că ar fi achitat această sumă pretinsului promitent-cumpărător și faptul că încheierea acestui antecontract, potrivit facturii emisă la 17 noiembrie 2010, a avut loc la o dată la care reclamantul A. nu era încă proprietar al autovehiculului.

Totodată, s-a constatat că pierderea avansului de 19.000 euro s-a stipulat potrivit antecontractului (art. III) în cazul în care neexecutarea acestuia este culpabilă, or, în cauză, reclamantul susține tocmai faptul că avarierea s-a produs fără să existe nicio culpă din partea sa.

Împotriva acestei decizii reclamantul A. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În susținerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a arătat, în esență, că hotărârea a fost dată cu încălcarea/aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1295 C. civ. anterior și art. 155 alin. (15) C. fisc.

În opinia recurentei motivarea instanței de apel că factura a fost emisă la data când autoturismul avariat nu mai exista, nesocotește dispozițiile art. 155 alin. (15) C. fisc. care impun vânzătorului să emită factura fiscală, iar obligația emiterii facturii fiscale rămâne valabilă indiferent ce se întâmplă cu bunul vândut între momentul livrării și momentul până la care se întocmește factura.

Recurentul susține că instanța de apel, citează din dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002, numai că acest act normativ operează cu noțiunea de „titular al înmatriculării" și nu cu cea de proprietar, iar textul pe care instanța de apel își întemeiază motivarea are în vedere un prim moment al transferului dreptului de proprietate, care este momentul realizării acordului de voință între vânzător și cumpărător și momente ulterioare ce trebuie să se consume în maxim 30 de zile de la dobândirea dreptului de proprietate, cele în care se realizează formalitățile de radiere și reînmatriculare.

Totodată, recurentul susține că nici problema opozabilității înscrisului sub semnătură privată nu poate fi relevantă pentru cauză.

În ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul a susținut că, în producerea accidentului culpa este diferită de culpa în executarea antecontractului în sensul că, în timp ce culpa în producerea accidentului are relevanță în raportul cu asigurătorul de răspundere civilă, culpa în executarea antecontractului are alte consecințe, în cazul de față neexecutarea obligațiilor asumate de promitentul vânzător față de promitentul cumpărător.

Recurentul susține că hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii și atunci când se reține că cel vătămat nu are dreptul să primească o despăgubire egală cu contravaloarea lipsei de folosință atunci când autovehiculul a suferit o daună totală.

Referindu-se la lipsa de folosință, recurentul susține că trebuie calculată atunci când, urmare a producerii unui fapt prejudiciabil deținătorul vehiculului a fost lipsit de bunul respectiv sau de contravaloarea acestui bun, iar Ordinul CSA nr. 5/2010 citat în motivarea instanței de apel are în vedere o posibilitate de acordare a despăgubirilor constând în lipsa de folosință, însă nu exclude alte situații în care deținătorul poate solicita aceste despăgubiri.

Recurentul arată că instanța de apel a respins obiectiunile la raportul de expertiză cu motivarea că vehiculul avariat a fost înstrăinat, fără a face referire la celelalte aspecte sesizate prin obiectiunile depuse în scris, nepronunțându-se în nici un fel asupra obiecțiunii în ce privește diferențele între cele două rapoarte de expertiză și împrejurarea că reprezentanții asigurătorului au confirmat existența unor repere auto adăugate vehiculului cu ocazia întocmirii raportului H.

Pentru aceste considerente recurentul a solicitat admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se verifica de către expert care este valoarea vehiculului la momentul producerii accidentului ținând seama de aspectele constatate chiar de reprezentanții asigurătorului.

Prin concluziile scrise depuse la dosar, intimata pârâtă SC C. Asigurări SA a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca fiind temeinică și legală.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată prin prisma motivelor invocate, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerentele:

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau aplicarea greșită a legii.

Din perspectiva motivului invocat, recurentul a susținut că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 1295 C. civ. și art. 155 alin. (15) C. fisc.

Critica cu privire la încălcarea prevederilor art. 1295 C. civ. va fi înlăturată, întrucât , instanța de apel în analiza succesiunii întocmirii și depunerii actelor încheiate între cele două părți, ale contractului de vânzare-cumpărare a constatat în mod corect că este greu de stabilit data transmisiunii dreptului de proprietate, mai ales că au lipsit dovezile de plată a prețului autovehiculului.

Ca atare, se constată că instanța de apel, la situația de fapt stabilită, a reținut corect că reclamantul nu se poate prevala, față de pârâta societate de asigurare, de calitatea de proprietar, ci eventual de calitatea de comodatar potrivit contractului din 22 octombrie 2010.

Susținerea recurentului potrivit căreia instanța de apel prin motivarea că factura a fost emisă la data când autoturismul a fost avariat ar fi nesocotit dispozițiile art. 155 alin. (15) C. fisc., va fi înlăturată reținându-se că prin invocarea acestor dispoziții recurentul tinde la o reanaliză a probatoriului administrat și o restabilire a situației de fapt, ceea ce nu este posibil în această etapă procesuală.

Amplu documentat și bine argumentat, instanța de apel a stabilit adevăratele raporturi juridice dintre părți, constatând corect că, în contextul expus dispozițiilor art. 11 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, transferul de proprietate nu este opozabil, nefiind înscris în registrul de înmatriculări.

Cât privește celelalte critici referitoare la emiterea facturilor, nu vor putea fi analizate de către instanța de recurs, întrucât atribuțiile acesteia se referă la verificarea aspectelor de nelegalitate ale deciziei recurate, iar recurentul nu a indicat în mod concret în ce constă nelegalitatea acestora, prin argumentele aduse în sprijinul criticilor recurentul tinzând, în realitate, la o nouă judecată a acțiunii.

Nu vor fi reținute ca întemeiate nici argumentele în susținerea motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., ce poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Se constată că decizia atacată cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se sprijină, conform cerințelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., neexistând contrarietate între considerentele hotărârii atacate sau între aceste considerente și dispozitiv, context în care nu pot fi primite criticile referitoare la motivarea contradictorie a deciziei recurate.

Instanța de apel a examinat în mod real problemele esențiale ce i-au fost supuse și a respins argumentele invocate.

Pentru a exista contrarietate între considerente trebuie ca acestea să se excludă reciproc. Or, motivele invocate de recurent nu sunt în situația de a se exclude reciproc dată fiind sinonimia termenilor invocați.

Faptul că în urma analizei probatoriului administrat și a reanalizei calcului efectuat de către instanța de fond, instanța de apel a reținut aceeași valoare a prejudiciului, nu poate fi asimilat ipotezei prevăzută de dispozițiile pct. 7 al art. 304 C. proc. civ.

Se observă că, în mod contrar exigențelor căii de atac promovate, recurentul a reiterat aspecte ale situației de fapt a cauzei, a prezentat opinii personale privind culpa promitentului vânzător și analiza obiecțiilor raportului de expertiză iar, în opinia sa, autoturismul are o valoare mult mai mare decât valoarea unui autoturism de serie datorită dotărilor suplimentare de care a beneficiat.

În egală măsură, recurentul a criticat neadministrarea unor probe suplimentare de natură să permită stabilirea cu certitudine a valorii autovehiculului marca YY, prin includerea valorii reperelor adăugate vehiculului.

Or, astfel de critici, doar în mod formal circumscrise prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu corespund exigențelor căii de atac a recursului în reglementarea sa legală, ce a fost concepută ca un mijloc procesual menit să asigure un control în legalitate asupra hotărârilor instanței de apel exclusiv pentru motivele limitativ enumerate la pct. 1-9 al art. 304 C. proc. civ.

Observând considerentele deciziei pronunțate de instanța de apel, se constată că motivarea este convingătoare și pertinentă, iar argumentele aduse în sprijinul soluției de respingere a apelului sunt concludente și la obiect.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 213/A-C din 26 februarie 2015 a Curții de Apel Pitești, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 noiembrie 2015.