ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3866/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 794/1259/2010 pe rolul Tribunalului Comercial Argeș, reclamanta SC C.I.R. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC G.A. SA, solicitând să fie obligată să îi plătească suma de 64.260 euro sau echivalentul în lei, reprezentând contravaloare reparație autovehiculului; suma de 5.000 euro sau echivalentul în lei, reprezentând lipsa de folosință a autoturismului, începând cu 5 februarie 2010 și până la data efectuării plății, ca urmare a refuzului pârâtei de a achita contravaloarea reparațiilor; suma de 10.000 euro sau echivalentul în lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului moral produs reclamantei, ca urmare a refuzului pârâtei de a achita contravaloarea reparațiilor.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe art. 969 C. civ. și Legea nr. 136/1995. Pe baza probelor administrate, respectiv interogatoriu, acte, martori și expertiză de specialitate întocmită de experții S.R., D.l. și T.I. (ultimii în calitate de consilieri ai părților), prin sentința comercială nr. 1100/C din 30 iunie 2011 a fost admisă în parte acțiunea și a fost obligată pârâta la plata sumei de 50.948,66 euro sau contravaloarea în lei la cursul oficial B.N.R. de la data efectuării plății, reprezentând prețul reparației autoturismului, avariat în evenimentul rutier din data de 8 ianuarie 2010 și asigurat conform poliței de asigurare din 2009. A fost respinsă cererea privind lipsa de folosință a autoturismului, pentru perioada 5 februarie 2010 -23 iunie 2011, precum și daunele morale.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că între reclamantă și pârâtă s-a încheiat un contract de asigurare, așa cum rezultă din polița de asigurare din 2009, pentru perioada 1 ianuarie 2010 - 31 decembrie 2010; suma asigurată fiind de 64.260 lei. În data de 8 ianuarie 2010, autovehicul, condus de reprezentantul societății reclamante, l.A.C., a fost implicat într-o coliziune, pe raza com. Vitănești, jud. Teleorman, coliziune în urma căreia a rezultat avarierea vehiculului, dar și a celuilalt autoturism implicat în accident. Accidentul s-a produs pe sensul de mers al celuilalt autovehicul, în urma efectuării unei manevre de depășire, de către autoturismul reclamantei, a altor vehicule aflate în fața sa, pe același sens de mers, nemaifiind posibilă încadrarea pe sensul de mers propriu.

în urma impactului nu s-au înregistrat vătămări corporale, iar la locul accidentului rutier s-a prezentat un echipaj al poliției. S-a întocmit Dosarul de daune nr. A/54/2010/AG, în urma constatărilor reprezentanților pârâtei cu privire la avariile produse prin coliziune, însă prin adresele din 19 martie 2010 și din 31 martie 2010 s-a comunicat reclamantei refuzul societății de asigurare privind plata despăgubirilor susținându-se că avariile produse autovehiculului, nu provin din impactul frontal cu autoturismul, dinamica accidentului fiind alta decât cea menționată de reclamantă.

Instanța de fond a reținut, în raport de art. 6.19 din Condițiile generale privind asigurarea de avarii a autovehiculelor, că pârâta nu acordă despăgubiri în două cazuri: dacă cererea de despăgubiri este frauduloasă ori are la bază acte și declarații false sau falsificate, sau dacă, în legătură cu dauna avizată a fost declanșată o anchetă penală, până la finalizarea acesteia, or în speță nu a fost invocată nici una dintre cele două ipoteze.

S-a constatat, potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, că valoarea lucrărilor de reparație necesare readucerii autoturismului în stare normală de funcționare este de 212.348 lei (50.948,66 euro), iar repararea autoturismului este o soluție acceptabilă din punct de vedere economic, dauna suferită prin accidentul rutier de către autovehiculul, neîncadrându-se în daună totală, procentual valoarea reparației fiind de 79,28% din valoarea asigurată, iar valoarea pieselor necesare reparării fiind în sumă de 178.890,26 lei (42.920, 95 euro), la care se adaugă valoarea manoperei de reparație, în sumă de 33.458,69 lei (8.027,71 euro). Raportul de expertiză a fost întocmit în condițiile art. 210 C. proc.

civ., cu opinia diferită a expertului consilier al societății pârâte, asupra punctului de vedere diferit al acestuia fiind depusă o completare a expertizei. Cu privire la cererea de plată a lipsei de folosință în perioada 5 februarie 2010 - 23 iunie 2011, precum și a daunelor morale, instanța a constatat că societatea pârâtă nu putea fi obligată la plata acestor sume, deoarece în cauză a intervenit clauza de excludere reglementată de art. 6.7 din cap. 6 din Condițiile generale privind asigurarea de avarii a autovehiculelor, potrivit căreia SC G.A. SA, nu acordă despăgubiri pentru „pagubele indirecte produse prin întreruperea folosirii autovehiculelor, chiar ca urmare a unei clauze cuprinse în asigurare". Așadar, toate pagubele indirecte, în care se includ și cele pretinse de reclamantă nu sunt cuprinse în contractul de asigurare și nu pot face obiectul despăgubirii pretinse de la asigurător.

În temeiul art. 276 C. proc. civ., pârâta a fost obligată la 4.000 lei cheltuieli de judecată. Ulterior, reclamanta a formulat cerere de îndreptare a erorii materiale din dispozitivul sentinței, în sensul de a fi calculat corect cuantumul cheltuielilor de judecată, stabilite în sarcina pârâtei, susținându-se că acestea se compun din taxele de timbru și onorariul plătit apărătorului, taxa de timbru în sumă de 5.788,74 lei neputând fi diminuată. Prin încheierea din 29 septembrie 2011 a fost admisă cererea și s-a dispus îndreptarea erorii materiale, în sensul că pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 7.000 lei, în loc de 4.000 lei cheltuieli de judecată, din care 5.788,74 lei taxă timbru, iar restul reprezentând onorariile avocatului și expertului.

Sentința a fost apelată de ambele părți și prin Decizia civilă nr. 18 din 9 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Pitești a fost admis apelul formulat de pârâtă și a fost schimbată sentința Tribunalului Comercial Argeș, în sensul că a fost respinsă acțiunea. A fost respins ca nefondat apelul formulat de reclamantă. Decizia pronunțată de Curtea de Apel Pitești a fost recurată de către reclamantă, iar prin Decizia nr. 395 din 5 februarie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost admis recursul, a fost casată decizia și a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Instanța supremă a constatat că instanța de apel a stabilit existența unei stări de fapt în contradicție cu cea reținută de tribunal, fără a argumenta suficient motivele care au condus la această concluzie; nu a luat în considerare la stabilirea situației de fapt concluziile expertizei tehnice auto dispuse de prima instanță, pe care nu Ie-a înlăturat motivat, însă a dat prioritate unei expertize extrajudiciare contestată de reclamantă; Neindicând considerentele de fapt și de drept în temeiul cărora și-a format convingerea, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fiind incidente prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

A apreciat Înalta Curte că instanța de apel trebuia să verifice stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță și, în măsura în care nu era lămurită cu privire la situația de fapt stabilită prin expertiza tehnică auto dispusă de tribunal, trebuia să refacă sau să completeze probatoriul administrat de prima instanță. Concluzia Înaltei Curți a fost aceea că, neadministrând o nouă expertiză tehnică auto care să stabilească situația de fapt în funcție de care să fie verificate clauzele contractului de asigurare, instanța de apel nu a cercetat fondul cauzei, astfel că în speță sunt incidente dispozițiile art. 312 alin. (3) și (5) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente a admis recursul, a casat decizia curții de apel și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe în vederea efectuării unei noi expertize tehnice auto pentru clarificarea situației de fapt, urmând ca în funcție de situația de fapt astfel stabilită să verifice aplicarea și respectarea clauzelor contractului de asigurare. Prin Decizia civilă nr. 319 din 20 mai 2014 Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a admis apelul formulat de reclamanta SC C.I.R. SRL, împotriva sentinței comerciale nr. 11007/C din 30 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș în Dosarul nr. 794/1259/2010. A schimbat în parte sentința, în sensul că a obligat pârâtă să plătească reclamantei și suma de 28.252 euro reprezentând lipsa de folosință a autoturismului, precum și suma de 14.438 lei reprezentând diferență cheltuieli de judecată în fond.

A menținut în rest sentința. A respins apelul formulat de pârâta SC G.A. SA, împotriva aceleiași sentințe. A obligat pe apelanta-pârâtă la 17.375,78 lei cheltuieli de judecată către apelanta-reclamantă. A obligat pe apelanta-pârâtă să plătească în contul celor trei experți, P.D., V.M. și Z.G., diferența de onorariu, respectiv câte 450 lei pentru fiecare dintre aceștia. Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut, în esență, următoarele: Instanța de fond a apreciat că pct. 6.7 din contractul de asigurare exclude de la asigurare despăgubirile pretinse cu titlu de lipsă de folosință a autoturismului, concluzie pe care instanța de apel o apreciază ca fiind greșită. S-a reținut că refuzul de plată a reparațiilor autovehiculului este nejustificat.

Motivul invocat de societatea de asigurări este acela că din corelarea dinamicii declarate de autorul accidentului și a avariilor constatate la cele două autoturisme rezultă o totală neconcordanță între avarii, ceea ce conduce la concluzia că între cele două autoturisme nu s-a produs evenimentul rutier de genul celui declarat. Concluzia s-a bazat pe o expertiză tehnică extrajudiciară întocmită de către societatea de asigurări. Instanța a constatat în primul rând că asigurătorul a încălcat dispozițiile art. 9.1 din contractul de asigurare, potrivit căruia constatarea și evaluarea pagubelor se poate face inclusiv prin experți dacă se convine în acest mod de către cele două părți. în speță, însă, inițiativa efectuării unei expertize tehnice a aparținut exclusiv societății de asigurare, iar lucrarea a fost întocmită fără înștiințarea asiguratului, care nu a avut posibilitatea să își expună punctul de vedere.

Această expertiză tehnică extrajudiciară este contrazisă de expertiza tehnică auto efectuată de instanța de apel în rejudecare. Concluziile acestei lucrări sunt în sensul că avariile produse autovehiculului proprietatea reclamantei au rezultat din evenimentul rutier produs la 8 ianuarie 2010, cei trei experți numiți de instanță arătând pe larg care a fost dinamica producerii accidentului rutier. Au reținut experții că la data și ora producerii accidentului, autoturismul, condus de l.A.C., deplasându-se pe drumul E70 pe raza localității Vitanești, județul Teleorman, s-a angajat fără să se asigure în depășirea unui vehicul ce transporta muncitori și a surprins circulând regulamentar pe sensul său de mers autoturismul condus de numitul A.S.I.

În momentul în care pentru cei doi conducători auto s-a conturat starea unui impact iminent, conducătorul autoturismului a manevrat volanul spre dreapta, spre axul drumului pentru a reintra pe sensul său de mers, în timp ce conducătorul autoturismului a deplasat în mod inexplicabil autoturismul spre stânga, spre axul drumului, spre traiectoria autoturismului. Aceste manevre s-au soldat cu un impact violent între zona frontală stânga pentru autoturism, respectiv zona laterală dreapta față pentru autoturism, urmare a unei mișcări de rototranslație în sens orar pentru autoturism, respectiv invers orar pentru autoturism. Avariile produse autoturismului asigurat au fost preluate de experți din nota de constatare a avariilor întocmită la 12 ianuarie 2010 de inspectorul de daună al firmei de asigurări.

Producerea acestui eveniment rutier este confirmată și de adresa din 9 aprilie 2010 emisă de I.P.J. Teleorman - Postul de Poliție Vitănești, din care reiese că în data de 8 ianuarie 2010 s-a produs pe raza com. Vitănești, județul Teleorman, un accident de circulație soldat cu daune materiale, în care au fost implicate două autoturisme; lucrătorii corpului de poliție Vitănești s-au deplasat la fața locului și cu ajutorul unui tractor au scos în afara părții carosabile cele două autoturisme implicate în accident. Având în vedere constatările celor trei experți, ce se coroborează cu adresa emisă de organele de poliție, instanța de apel a concluzionat că avariile la autoturismul proprietatea reclamantei, au fost produse în evenimentul rutier din data de 8 ianuarie 2010, situație față de care apare ca nejustificat refuzul societății de asigurare de a plăti contravaloarea reparațiilor.

Refuzul pârâtei de a acorda despăgubiri nu se încadrează în dispozițiile art. 6.15 din contractul de asigurare, întrucât nu se poate aprecia că cererea de despăgubire ar fi una frauduloasă sau ar avea la bază acte și declarații false. S-a reținut că, dat fiind refuzul abuziv al pârâtei de a achita contravaloarea reparațiilor, rezultă că după data de 5 februarie 2010 reclamanta este îndreptățită să obțină contravaloarea lipsei de folosință, care, potrivit expertizei, se ridică la suma de 28.252 euro pentru perioada 5 februarie 2010 și până la data întocmirii expertizei. Curtea a apreciat că, daunele morale nu intră sub incidența art. 6.7 din contractul de asigurare, ci pot fi solicitate în condițiile dreptului comun, însă în speță nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, întrucât nu s-a dovedit producerea unui prejudiciu moral pentru reclamantă.

Tribunalul a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei prețul reparație autoturismului în sumă de 50.948,66 euro sau contravaloarea în lei la cursul oficial B.N.R. de la data efectuării plății, dispoziție pe care Curtea a apreciat-o ca fiind corectă. S-a reținut că în însăși polița de asigurare suma asigurată a fost trecută în valută, nu în lei, iar obligația dispusă de instanță este oricum alternativă, pârâta putând alege varianta plății sumei în lei și în mod corect a fost avut în vedere cursul euro la data plății efective a acestei sume, întrucât reparația prejudiciului material trebuie să fie integrală și numai în acest mod se poate realiza. Plata despăgubirilor la un alt curs decât cel de la data efectuării plății ar produce o îmbogățire fără justă cauză în patrimoniul uneia din părți.

Cheltuielile de judecată în dosarul de fond s-au ridicat la suma de 8.538 lei taxă timbru, 11.900 lei onorariu avocat și 1.000 lei onorariu expert, în total suma de 21.438 lei, din care instanța a acordat 7.000 lei, ceea ce înseamnă că pârâta trebuia obligată și la diferența de 14.438 lei. Dat fiind că motivul reducerii onorariului de avocat și de expert a fost acela al încuviințării în parte a acțiunii, iar nu a aplicării dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. (ce permit micșorarea onorariului de avocat în raport cu valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat), Curtea a apreciat că nu se mai impune analizarea motivului de apel sub acest aspect. Curtea a apreciat că nu se impune micșorarea onorariului de avocat în fond.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC G.A. SA solicitând admiterea recursului și modificarea deciziei recurate în sensul înlăturării obligației SC G.A. SA de a plăti reclamantei-intimate suma de 28.252 euro cu titlu de lipsă de folosință. De asemenea a solicitat modificarea deciziei în sensul acordării reclamantei-intimate a cheltuielilor de judecată ce corespund sumelor ce vor reprezenta obligația finală de plata a SC G.A. SA și a cheltuielilor de judecată ce vor fi efectuate în recurs. Referitor la obligarea SC G.A. SA la plata contravalorii lipsei de folosință a autoturismului începând cu data de 5 februarie 2010 s-a solicitat să se constate că argumentația pe acest aspect a Curții de Apel Pitești din cuprinsul Deciziei nr. 319 din 13 mai 2014 nu are temei legal, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Vechiul C. proc.

civ., nu conține motivele pe care se întemeiază, incident fiind art. 304 pct. 7 din Vechiul C. proc. civ. și schimbă natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al articolului 6.7 din contractul de asigurare, contract care reprezintă „legea părților, motiv prevăzut de art. 304 pct. 8 din Vechiul C. proc. civ. În dezvoltarea în fapt a recursului s-au susținut în esență, următoarele: - În contractul de asigurare ce face obiectul cauzei de față nu există nicio clauză care să stabilească că partea poate solicita lipsa de folosință, mai mult chiar se arată, în mod expres în cuprinsul art. 6.7 din condițiile de asigurare că nu se pot cere în temeiul respectivului contract daune pentru lipsa de folosință.

- Fiind vorba de o interpretare a clauzelor contractuale Curtea de Apel Pitești ar fi trebuit să arate ce anume a format convingerea evidențiată în considerente, referitor la art. 6.7 din condițiile de asigurare. - Cu privire la natura actului juridic s-a susținut că ceea ce ține de natura contractului de asigurare este acordarea de despăgubiri pentru avariile suferite de autovehiculul asigurat. Nu ține de natura contractului de asigurare acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile suferite de asigurat ca urmare a faptului că prin decizia proprie a ales să nu își repare vehiculul suferind astfel un prejudiciu prin lipsa de folosință a vehiculului. - Cu privire la înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic s-a susținut că, concluzia pe care instanța de apel o deduce din interpretarea art. 6.7.

este în contradicție absolută cu înțelesul vădit neîndoielnic al actului juridic așa cum acesta rezultă din cuprinsul art. 1.1 din aceleași condiții de asigurare. Condiția dedusă de instanță cum că lipsa de folosință se acordă până la momentul reparării vehiculului apare ruptă din context și nu se coroborează cu alte prevederi din contract, iar în cazul daunelor totale apare ca fiind inaplicabilă. - Intimata-reclamată nu a făcut dovada lipsei de folosință. Dovada lipsei de folosință se poate face doar prin înscrisuri - contract de închiriere, bonuri fiscale privind carburantul folosit sau deplasarea printr-un alt mijloc de transport, etc. Existența unei oferte privind închirierea nu dovedește lipsa de folosință.

Mai mult, calculul lipsei de folosință efectuat de către experți nu suplinește sarcina ce-i revenea reclamantei-intimate de a face proba prejudiciului suferit cu titlu de lipsă de folosință. Aceste împrejurări se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 în sensul că instanța a aplicat, greșit prevederile din vechiul C. civ. referitoare la probațiune, art. 1169 și următoarele C. civ. - În ceea ce privește obligarea societății la plata sumei de 1.350 lei reprezentând diferența de onorariu, s-a susținut ca societatea a achitat această sumă anterior rămânerii în pronunțare, prin urmare decizia Curții de Apel Pitești trebuie modificată și sub acest aspect. Intimata-reclamantă SC C.I.R.

SRL a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului și pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Recursul este nefondat. Din examinarea motivelor de recurs prin prisma dispozițiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de pârâtă. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. poate fi invocat în situația când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Analizând considerentele deciziei atacate Înalta Curte constată că hotărârea cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și argumentele pentru care au fost înlăturate cererile părților.

Faptul că motivarea instanței nu concordă cu argumentele invocate de recurentă nu este de natură a susține ipotezele legale avute în vedere de acest text de lege. Instanța de apel a analizat probele administrate, a stabilit împrejurările de fapt și de drept esențiale în cauză, inclusiv cele referitoare la prevederile art. 6.7 din condițiile de asigurare, în vederea pronunțării unei hotărâri legale și temeinice, motivarea respectând prevederile art. 261 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. și, permițând exercitarea controlului judiciar. Instanța este îndreptățită să grupeze diferitele argumente și să răspundă la motivele de apel și printr-un considerent comun, nefiind îngrădit dreptul recurentei la un proces echitabil.

Înalta Curte constată că, criticile formulate de recurenta-pârâtă încadrate în prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se referă, în fapt la lipsa temeiului legal și la greșita aplicare și interpretare a clauzelor contractuale, contract, care în baza art. 969 C. civ. - 1864, reprezintă legea părților, astfel încât aceste critici vor fi analizate din perspectiva prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Instanța de apel a făcut o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 969 și urm C. civ. - 1864 prin raportare la clauzele contractului de asigurare încheiat între părți (art. 6.7, art. 6.15, art. 1, art. 1.2, art. 9.1, art. 9.2).

În mod legal s-a pronunțat instanța de apel în ce privește admisibilitatea capătului de cerere privind despăgubirile pentru lipsa de folosință a autovehiculului societății reclamante, avariat în accidentul de circulație produs la data de 8 ianuarie 2010, apreciind din interpretarea coroborată a clauzelor contractuale că, art. 6.7 din contractul de asigurare trebuie interpretat în sensul că sunt excluse de la asigurare pagubele rezultând din întreruperea folosirii autovehiculului până la momentul reparării sale, însă numai cu condiția ca repararea să se facă la termenele stabilite în contract. În cauză raportat la starea de fapt stabilită s-a constatat că refuzul de plată a reparațiilor autovehiculului a fost nejustificat și ca urmare a nerespectării termenelor prevăzute de art. 9.1 și 9.2 din contractul de asigurare, imposibilitatea folosirii de către reclamantă a autovehiculului este imputabilă pârâtei.

Instanța de apel a aplicat și interpretat corect prevederile art. 6.15 din contractul de asigurare reținând în raport de probele administrate în cauză, că nu sunt incidente prevederile art. 6.15 din contract, întrucât avariile produse autovehiculului proprietatea reclamantei rezultă din evenimentul rutier produs la 8 ianuarie 2010, astfel că nu se poate aprecia că cererea de despăgubiri ar fi una frauduloasă sau ar avea la bază acte și declarații false și față de această situație apare ca nejustificat refuzul societății de asigurare de a plăti contravaloarea reparațiilor. Ca atare reclamanta este îndreptățită să obțină contravaloarea lipsei de folosință în condițiile neîndeplinirii de către asigurător a obligației de plată în termenele prevăzute de art. 9.1, art. 9.2 din Contractul de asigurare a despăgubirilor solicitate în urma producerii evenimentului asigurat, în temeiul art. 1082 C. civ., art. 1084 C. civ.

Instanța de apel a aplicat corect prevederile art. 1169 C. civ. și urm. C. civ., probele fiind administrate cu respectarea dispozițiilor procedurale, îndestulătoare pentru stabilirea împrejurărilor de fapt și de drept cu privire la lipsa de folosință a autovehiculului. Modul de apreciere a situației de fapt referitoare la contravaloarea lipsei de folosință se circumscrie aspectelor de netemeinicie și nu de nelegalitate a hotărârii atacate încât criticile invocate nu vor putea face obiectul analizei în recurs. Critica privind achitarea diferenței de onorariu de 1350 lei, nu se circumscrie motivelor de nelegalitate, ci de netemeinicie, ale hotărârii pronunțate, încât nu poate fi cenzurată în calea de atac a recursului în condițiile abrogării dispozițiilor art. 304 pct. 10 și 11 din Vechiul C. proc.

civ. Pentru considerentele expuse în temeiul art. 312 C. proc. civ. urmează a se respinge recursul pârâtei, ca nefondat. Față de prevederile art. 274 C. proc. civ., se va obliga recurenta la plata sumei de 4.500 lei cheltuieli de judecată către intimata SC C.I.R. SRL Pitești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC G.A. SA București împotriva Deciziei civile nr. 319 din 20 mai 2014, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă. Obligă recurenta la plata sumei de 4.500 lei cheltuieli de judecată către intimata SC C.I.R. SRL Pitești. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi, 4 decembrie 2014.