ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4092/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4092/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Alexandria sub nr. 3217/740/2008 reclamantul P.A.F. a chemat în

judecată pe pârâții

SC A.Ț.A. SA

București, sucursala Alexandria și Ș.T.L. solicitând instanței să dispună obligarea

pârâților la:

- plata

integrală a prejudiciului produs autoturismului cu numărul TR-xx-xxx;

- plata

daunelor morale și materiale pentru neutilizarea mașinii de la data producerii

accidentului și până la data rămânerii irevocabile a sentinței, precum și

pentru suferințele fizice;

- actualizarea

sumelor cu indicele de inflație;

- plata

cheltuielilor de judecată;

La data de 24

noiembrie 2008 reclamantul și-a precizat pretențiile privind capătul doi de

cerere la suma de 19.300 lei.

Ulterior,

respectiv la data de 2 noiembrie 2009, având în vedere și concluziile

raportului de expertiză, reclamantul a precizat capătul unu de cerere, în

sensul că solicită obligarea pârâților la plata sumai de 125.389, 44 lei pentru

prejudiciul produs prin avarierea autoturismului și suma de 19217,38 lei pentru

daunele morale și materiale.

Prin sentința

comercială nr. 341 din 12 noiembrie 2009 pronunțată de Judecătoria Alexandria,

a fost admisă excepția de necompetență materială și s-a dispus declinarea de

competență în favoarea Tribunalului Teleorman, având în vedere dispozițiile art.

2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.

Prin sentința

comercială nr. 31 din 18 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Teleorman a

fost respinsă excepția prematurității cererii de chemare în judecată formulată

de pârâta SC A.Ț.A. SA București, sucursala Alexandria și a fost admisă

acțiunea precizată a reclamantului

P.A.F., pârâta

SC A.Ț.A. SA București, sucursala Alexandria,

fiind obligată să plătească reclamantului suma de 125.389,44 lei despăgubiri civile

actualizate cu indicele de inflație de la data introducerii acțiunii și până la

data plății integrale precum și suma de 11.506 lei cheltuieli de judecată fiind

respinsă cererea vizând daunele morale.

Împotriva

sentinței nr. 39/2010 pronunțată de Tribunalul Teleorman au formulat apel

reclamantul P.A.F. și pârâta SC A.Ț.A. SA București, sucursala Alexandria, iar

prin decizia comercială nr. 245 din 20 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel

București a fost respins apelul formulat de pârâta SC A.Ț.A. SA București, sucursala

Alexandria. A fost schimbată în parte sentința apelată în sensul că pârâta a

fost obligată să plătească suma de 94042,68 lei cu titlu de despăgubiri civile

actualizate cu indicele de inflație de la data introducerii acțiunii și până la

plata integrală a sumei.

Apelul

formulat de reclamant a fost respins ca nefondat.

În motivarea

deciziei pronunțate, Curtea de Apel București a reținut, în esență, că

apelanții au contestat doar cuantumul despăgubirilor acordate de prima instanță

fără a contesta îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 998 – art. 999 C.

civ.

Apelul

formulat de reclamantul

P.A.F. a fost apreciat ca nefondat, deoarece dispozițiile

art. 56 din Normele privind asigurarea de răspundere civilă pentru prejudicii produse

prin accidente, prevăd acordarea de despăgubiri și pentru acoperirea unor

cheltuieli de transport, însă în anumite ipoteze cu privire la care apelantul nu

a dovedit că îi sunt aplicabile.

Prin raportul de expertiză efectuat în cauză

a fost calculată ipotetic contravaloarea lipsei de folosință a autoturismului

dar pentru a i se cuveni suma respectivă reclamantul trebuia să dovedească

prejudiciul efectiv.

Calitatea de proprietar a apelantului nu-i

conferă dreptul la despăgubiri materiale sau morale pentru suferințele psihice

sau fizice generate de vătămare corporală a unei terțe persoane, care a condus

autoturismul la momentul accidentului.

Apelul formulat de apelanta pârâtă

SC A.Ț.A. SA București, sucursala Alexandria,

a fost apreciat ca fiind fondat având în vedere că potrivit art. 57 alin. (1)

teza II din Normele RCA aprobate prin Ordinul nr. 113133/2006 al C.S.A.;

despăgubirile acordate pentru autovehicule nu pot depăși cuantumul pagubei

efectiv produse, aceasta constituind diferența dintre valoarea autovehiculului

la data producerii accidentului și valoarea reală.

Din raportul

de expertiză efectuat în cauză, rezultă că valoarea rămasă a autovehiculului

este de 31347,46 lei nefiind distrus în totalitate. Prin urmare paguba efectiv

produsă consta în diferența dintre valoarea la momentul accidentului și

valoarea rămasă în urma acestuia, respectiv suma de 9404208 lei, la care

trebuia obligată pârâta asigurator suma ce va fi actualizată în funcție de

inflație astfel cum a solicitat reclamantul.

Împotriva

deciziei 245/2010 pronunțată de Curtea de Apel București a formulat recurs

reclamantul

P.A.F.

solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul

respingerii apelului formulat de pârâta

SC A.Ț.A. SA București, sucursala Alexandria

și admiterea apelului formulat de reclamantul cu consecința admiterii acțiunii

astfel cum a fost formulată și precizată.

În

dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct.

7 - 9 C. proc. civ., recurentul arată că pârâta SC A.Ț.A. SA București nu are

calitatea procesuală activă și pasivă, raporturile contractuale fiind stabilite

cu SC A.Ț.A. SA București, sucursala Teleorman.

Instanța de apel a făcut o motivare sumară a

hotărârii apelate, iar valoarea reală a autoturismului la data producerii

accidentului era de 125.389,44 lei, sumă care a fost și achitată de către

pârâtă. În condițiile în care pârâta a achitat suma, instanța de apel încălcând

principiul disponibilității a admis apelul și a schimbat sentința, fapt ce va

genera noi procese între părți.

În mod greșit instanța de apel a respins capătul

doi al acțiunii vizând daunele morale și materiale cu motivarea că nu au fost

dovedite în condițiile în care utilizatorul autoturismului este administratorul

unei societăți comerciale care a fost nevoit să închirieze un alt autoturism,

valoarea pagubei fiind de 29.904 Euro.

Șoferul autoturismului avariat a suferit un

accident și o vătămare corporală ce a provocat suferințe fizice și psihice,

provocând implicit un prejudiciu moral.

Cuantumul cheltuielilor de judecată în

valoare de 11.506 lei nu reflectă realitatea actelor din care rezultă suma de

13.522,1 lei.

Intimata pârâtă

SC A.Ț.A. SA București, sucursala Alexandria,

a formulat întâmpinare prin care solicita în esență respingerea recursului ca

nefondat.

Analizând

decizia recurată, în raport de criticile formulate, în limitele controlului de

legalitate și temeiurile de drept arătate, se constată că recursul este

nefondat.

Dispozițiile art.

304 pct. 7 C. proc. civ., invocate ca motiv de recurs, vizează nemotivarea

hotărârii judecătorești atunci când nu se arată motivele pe care aceasta se

sprijină, dar și atunci când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori

străine de natura pricinii dar decizia recurată cuprinde motivele de fapt și

drept pe care se sprijină, conform cerințelor art. 261 pct. 9 C. proc. civ.,

criticile formulate de recurent pe acest aspect fiind nefondat.

Este de

observat că în dezvoltarea motivului de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 7 C.

proc. civ., recurentul critică faptul că instanța de apel nu a analizat

situația de fapt dar instanța a analizat sentința apelată în limitele

criticilor formulate având în vedere dispozițiile art. 295 C. proc. civ.

Recursul a

indicat ca temei de drept al recursului și motivele de nelegalitate prevăzute

de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., dar nu a arătat în ce constă

nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva textelor legale evocate,

criticând de fapt cuantumul despăgubirilor și modul de apreciere a probelor,

aspecte ce nu pot fi analizate în această fază procesuală.

Ca urmare vor

fi analizate global aspectele privind interpretarea greșită a dispozițiilor art.

998 – art. 999 C. civ. și modul de aplicare a dispozițiilor legale incidente în

cauză.

Este de

necontestat că prin avarierea autovehiculului proprietatea reclamantului,

acesta a suferit un prejudiciu material constând în contravaloarea reparațiilor.

Prejudiciul,

ca element esențial al răspunderii civile delictuale, constă în rezultatul, în

efectul negativ suferit de o anumită persoană ca urmare a faptei ilicite

săvârșită de o altă persoană.

Pentru ca

prejudiciul să fie susceptibil de reparare se cere a avea un caracter cert, iar

paguba efectiv suferită de reclamant, în limita căreia pot fi acordate

despăgubiri de către pârâtă în calitate de asigurator constă în diferența

dintre valoarea autoturismului la momentul accidentului și valoarea rămasă în

urma acestuia, aspect reținut corect de instanța de apel ținând cont și de

dispozițiile art. 52 alin. (1) teza II din Normele R.C.A. aprobate prin Ordinul

nr. 113133/2006 al C.S.A.

Faptul că

intimata pârâtă a executat sentința nr. 39/2010 pronunțată de Tribunalul

Teleorman nu poate fi interpretată ca o recunoaștere a pretențiilor

reclamantului având în vedere caracterul executoriu al hotărârii date în prima

instanță în raport de dispozițiile art. 720

8

C. proc. civ.

Intimata

pârâtă a executat sentința apelată și a achitat suma de 125.389,44 lei în urma

somației de plată emisă de Biroul Executorilor judecătorești la solicitarea reclamantului

și ca urmare nu se poate susține că instanța de apel a încălcat principiul disponibilității.

În mod corect

a fost respinsă de către instanța de apel critica vizând capătul doi al

acțiunii având în vedere că lipsa de folosință nu se poate raporta decât la paguba

efectiv cauzată și la beneficiul nerealizat, iar paguba invocată nu avea un

caracter cert. Faptul că reclamantul este administratorul unei societăți

comerciale nu face dovada caracterului cert al prejudiciului, fiind un

prejudiciu prezumat.

Este de

necontestat că victima unui accident rutier poate suferi atât un prejudiciu

patrimonial cât și un prejudiciu moral, iar despăgubirile care se acordă în

cazul răspunderii civile sunt întotdeauna patrimoniale, dar întotdeauna

prejudiciul trebuie dovedit.

De altfel,

recurentul reclamant

P.A.F. urmărește în această fază procesuală reaprecierea

tuturor probelor administrate de către instanța de fond, dar reaprecierea

probelor nu mai este posibilă în recurs, odată cu abrogarea pct. 11 al art. 304

C. proc. civ.

Corect a fost respinsă și critica vizând

cuantumul cheltuielilor de judecată, având în vedere că prima instanță a admis

doar în parte acțiunea formulată și ca urmare a fost redus și cuantumul

cheltuielilor de judecată conform dispozițiilor art. 274.

Ultima critică invocată de recurent vizează

excepția lipsei calității procesuale a SC A.Ț.A. SA, excepție invocată și în

fața instanței de apel și respinsă în ședința publică din data de 20 mai 2010.

Astfel, potrivit art. 43 din Legea 31/1990,

sucursalele sunt desmembrăminte fără personalitate juridică ale societății

comerciale, iar potrivit art. 3.2 și 19.4 din actul constitutiv al SC A.Ț.A. SA,

sucursalele înființate nu au personalitate juridică, însă prin actul adițional

din data de 27 ianuarie 2010 s-a prevăzut că directorul de sucursală reprezintă

sucursala în raporturile cu terți inclusiv în fața instanțelor judecătorești.

Regulile aplicabile raporturilor dintre persoanele juridice și cei care

alcătuiesc organele sale sunt supuse regulilor mandatului, în conformitate cu

dispozițiile art. 36 din Decizia nr. 31/1954. Având în vedere mandatul astfel

acordat, în mod corect s-a constatat că sucursala stă în instanță în numele și

pentru societatea mamă, căreia îi sunt opozabile actele efectuate în raport cu

terții, societatea mamă putând efectua și în mod direct actele de procedură

care intrau în mandatul sucursalei.

Ca urmare, având în vedere și dispozițiile art.

43 din Legea nr. 31/1990 art. 3.2 și 19.4 din actul constitutiv

va fi respinsă excepția lipsei calității

procesuale active și pasive a societății mamă. Pentru considerentele expuse,

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

respinge

recursul declarat de

reclamantul

P.A.F.

împotriva deciziei comerciale nr. 245 din 20 mai 2010 a Curții de

Apel București, secția a VI-a comercială.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de

reclamantul P.A.F.

împotriva

deciziei comerciale nr. 245 din 20 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a

VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24

noiembrie 2010.