ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4416/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4416/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare

în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, la data de 17 martie 2009 și precizată la data de 21 octombrie

2009, reclamanta SC A.T.A. SA a chemat în judecată pe pârâta Comisia de Supraveghere

a Asigurărilor, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună

anularea deciziei nr. 60475 din 24 februarie 2009 emisă de pârâtă și să o oblige

pe aceasta să îi plătească despăgubiri în cuantum de 2.566,75 RON, în calitate de

administrator al Fondului de Garantare.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat, în esență, următoarele:

Prin decizia contestată,

pârâta Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a respins la plată suma de 2.566,75

RON plătită de SC A.T.A. SA cu titlu de despăgubire asiguratului său CASCO, în dosarul

de daună nr. X.

În motivarea deciziei

s-a reținut că SC A.T.A. SA nu a depus la dosarul de daună acordul asiguratului

RCA sau al vinovatului de producerea accidentului pentru ca plata să se realizeze

pe cale amiabilă și nici nu a depus o hotărâre judecătorească prin care asigurătorul

RCA să fie obligat la plata despăgubirii.

Reclamanta susține că

refuzul pârâtei este neîntemeiat față de dispozițiile art. 48 din Legea nr. 503/2004,

conform cărora pârâta este îndreptățită să efectueze plăți din Fondul de Garantare

ca urmare a faptului că, în speță, a fost pronunțată o hotărâre judecătorească definitivă

și irevocabilă de deschidere a procedurii falimentului împotriva societății de asigurare

C. SA.

Mai susține reclamanta

că pârâta în mod neîntemeiat a refuzat plata despăgubirii, invocând lipsa acordului

asiguratului RCA, în condițiile în care, la data emiterii deciziei contestate, potrivit

prevederilor art. 43 din Legea nr. 136/1995, astfel cum au fost modificate, nu mai

este necesar acordul asiguratului RCA pentru plata despăgubirii pe cale amiabilă.

A mai susținut reclamanta

că, și în ipoteza în care nu ar opera modificarea adusă dispozițiilor art. 43 din

Legea nr. 136/1995,

în

condițiile în care creanța SC A.T.A. SA nu a putut fi recuperată pe cale amiabilă

de la SC C. SA, când această societate a fost declarată în faliment, nu se mai poate

pune în discuție aspectul pur formal al acordului asiguratului RCA, atât timp cât

s-a făcut dovada îndeplinirii elementelor răspunderii civile delictuale și ale prevederilor

art. 49 din Legea nr. 135/1996, iar pârâta îndeplinește, potrivit art. 60 din Legea

nr. 136/1995, rolul de garant al plății indemnizațiilor rezultate din contractele

de asigurări.

Totodată, reclamanta susține

că, și în ipoteza în care s-ar impune obținerea acordului asiguratului RCA pentru

plata despăgubirii, în cauză sunt aplicabile prevederile art. 45 din Legea nr. 136/1995,

conform cărora „despăgubirile se stabilesc în conformitate cu art. 49, pe baza convenției

dintre asigurat, persoana păgubită și asigurător ori, în cazul în care nu s-a realizat

înțelegerea, prin hotărâre judecătorească”, astfel că, odată deschisă calea acțiunii

în justiție, nu mai prezintă relevanță dacă există sau nu acordul asiguratului RCA,

deoarece despăgubirea urmează a fi stabilită prin hotărâre judecătorească.

de fond

Prin sentința civilă

nr. 603 din 3 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei, reținând,

în esență, următoarele:

Prin sentința comercială

nr. 198 pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a comercială, la data de

03 februarie 2005, în Dosarul nr. 986/2004, instanța a dispus, în conformitate cu

dispozițiile art. 38 alin. (5) din Legea nr. 64/1995, deschiderea procedurii de

reorganizare judiciară împotriva debitoarei SC C. SA, urmând ca, de la data intrării

în vigoare a Legii nr. 503/2004, să fie aplicate dispozițiile acestei legi.

În raport cu dispozițiile

art. 60 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în

România și ale art. 48 alin. (1) din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară

și falimentul societăților de asigurare, reclamanta a solicitat pârâtei acordarea

din disponibilitățile Fondului de Garantare, pentru un număr de 68 de dosare de

daună, a unei despăgubiri în cuantum de 557.376,14 RON în numele debitoarei SC C.

SA, societate aflată în insolvență, printre dosarele respective aflându-se și dosarul

de daună nr. X în care suma solicitată de reclamantă este de 2.566,75 RON.

Astfel, în urma analizării

cererii și a dosarului de daună sus-menționat s-a constatat că, la data de 26

noiembrie 2002, în urma accidentului de circulație produs în localitatea Arad, a

fost avariat autovehiculul asigurat facultativ la SC A.T.A. SA, conform poliței

CASCO încheiată la data de 08 aprilie 2002. Vinovat de producerea accidentului s-a

făcut conducătorul autovehiculului cu număr de înmatriculare asigurat pentru răspundere

civilă obligatorie la SC C. SA, aflată în insolvență, conform tichetului din data

de 28 decembrie 2001.

În raport cu dispozițiile

art. 54 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România,

în vigoare la data producerii accidentului, instanța a reținut că despăgubirile

se stabilesc, fie pe baza convenției dintre asigurat, persoana păgubită și asigurător

ori, în cazul în care nu s-a realizat înțelegerea, prin hotărâre judecătorească.

Astfel, a reținut Curtea de apel că legea permite stabilirea despăgubirilor pe baza

tranzacției (convenției părților), iar semnarea acestei înțelegeri reprezintă o

formalitate necesară pentru ca asigurătorul să poată achita indemnizația.

A mai reținut Curtea de

apel că decizia contestată este legală și în raport cu dispozițiile art. 39 din

Norma privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere

civilă pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule, aprobată prin

Ordinul nr. 8/2001 al P

reședintelui

Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, și ale art. 13 alin. (1) din

Normele privind Fondul

de Garantare, aprobate prin Ordinul nr. 3116/2005 al

Președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

Împotriva sentinței civile

nr. 603 din 03 februarie

2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

a declarat recurs reclamanta SC A.T.A. SA, invocând dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin motivele de recurs,

recurenta-reclamantă critică sentința pronunțată de Curtea de apel, în esență, sub

următoarele aspecte:

La data emiterii deciziei

nr. 60475 din 24 februarie 2009 a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, art.

43 din Legea nr. 136/1995 nu mai prevedea acordul asiguratului RCA pentru plata

despăgubirii pe cale amiabilă.

Chiar în ipoteza în care

erau în vigoare dispozițiile referitoare la existența acordului asiguratului RCA,

pârâta, în temeiul art. 60 din Legea nr. 136/1995, trebuia să-și îndeplinească obligația

de plată având în vedere că SC C. SA a fost declarată în faliment, iar SC

A.T.A. SA este înscrisă pe tabelul creditorilor.

Susține recurenta-reclamantă

că instanța de fond nu a dat eficiență nici dispozițiilor art. 60 alin. (1) din

Legea nr. 136/1995 cu privire la rolul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor de

garant al Fondului de Garantare, și nici dispozițiilor art. 48 alin. (1) din Legea

nr. 503/2004 cu privire la obligația Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor de

a efectua plăți pentru sumele cuvenite creditorilor de asigurări.

Curtea de apel în mod

greșit a dat eficiență numai dispozițiilor care prevedeau acordul formal al asiguratului

sau vinovatului de producerea accidentului, dispoziții care însă nu mai erau în

vigoare la data emiterii deciziei contestate.

Recurenta-reclamantă mai

susține că, după rămânerea definitivă și irevocabilă a sentinței nr. 198 a Tribunalului

București, secția a VII-a comercială, în Dosarul nr. 986/2004, prin care s-a dispus

deschiderea procedurii falimentului cu privire la SC C. SA, pârâta Comisia de Supraveghere

a Asigurărilor era îndreptățită să facă plăți în dosarele de daună ale societății

respective, conform art. 48 alin. (1) din Legea nr. 503/2004. În aceste condiții,

recurenta-reclamantă susține că, în prezența unei hotărâri judecătorești prin care

s-a validat tabelul definitiv al creditorilor, acordul asiguratului nu se mai justifică,

în acest sens fiind și dispozițiile legale care prevăd că, în lipsa acestui acord,

despăgubirea se stabilește în baza unei hotărâri judecătorești.

de recurs

Analizând cauza prin prisma

motivelor de recurs, a dispozițiilor legale aplicabile și a prevederilor art. 304

și art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat și

urmează a fi admis pentru următoarele considerente:

În fapt, prin adresa din

07 aprilie 2006, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 503/2004 și ale Normei

privind Fondul de Garantare, aprobate prin ordinul Președintelui Comisiei de

Supraveghere a Asigurărilor nr. 3116/2005, recurenta-reclamantă a solicitat pârâtei

plata din Fondul de Garantare a unor despăgubiri în valoare totală de 557.376,14

RON pentru acoperirea a 68 de creanțe de asigurări provenite din 68 de dosare de

daună, printre care și cel care formează obiectul prezentei cauze, deschise în baza

unor polițe de asigurare facultativă CASCO, pentru care SC A.T.A. SA a efectuat

plata indemnizațiilor de asigurare.

În motivarea cererii adresate

intimatei-pârâte, recurenta-reclamantă a susținut că întrucât a fost stabilită starea

de insolvabilitate cu privire la SC C. SA societate la care cei vinovați de producerea

evenimentelor aveau poliție de asigurare de răspundere civilă auto obligatorie,

îi este conferit dreptul de a recupera sumele respective, în temeiul art. 22 din

Legea nr. 136/1995.

Totodată, recurenta-reclamantă

a precizat faptul că este înscrisă la poziția nr. 1 în lista creditorilor publicată

de administratorul Fondului de Garantare, debitoare fiind SC C. SA.

Prin decizia contestată,

intimata-pârâtă a respins cererea recurentei-reclamante pentru suma de 2.566,75

RON, cu motivarea că, în raport cu dispozițiile art. 54 din Legea nr. 136/1995,

petenta nu a depus documentul din care rezultă că există acordul asiguratului sau

al persoanei vinovate de producerea accidentului cu privire la plata despăgubirilor

de către asigurător și nici hotărârea judecătorească prin care asigurătorul să fie

obligat la plata despăgubirii.

În raport cu situația

de fapt reliefată, Înalta Curte reține că recurenta-reclamantă s-a adresat intimatei-pârâte

în considerarea dispozițiilor art. 48 alin. (1) din Legea nr. 503/2004 privind redresarea

financiară și falimentul societăților de asigurare, potrivit cărora:

Art. 48 alin. „(1) De

la data rămânerii irevocabile a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului,

în condițiile prezentei legi, administratorul Fondului de Garantare este în drept

să efectueze plăți din disponibilitățile acestui fond, în vederea achitării sumelor

cuvenite creditorilor de asigurări, potrivit legii.”

Or, în cauză, este necontestat

faptul că recurenta-reclamantă SC A.T.A. SA a plătit asiguratului său (în temeiul

poliție CASCO din 08 aprilie 2002) indemnizația de asigurare ca urmare a producerii

riscului asigurat (accidentul din 26 noiembrie 2002), astfel că, potrivit art. 22

din Legea nr. 136/1995, are dreptul de a recupera suma respectivă de la SC C. SA,

emitentul poliței de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagubele

produse prin accidentul de vehicule.

Conform art. 22 din Legea

nr. 136/1995, forma în vigoare în luna aprilie 2006 când a fost formulată cererea

către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor:

„Art. 22 - În limitele

indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului

sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei,

cu excepția asigurărilor de persoane, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare

obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule

și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia,

conform art. 54 alin. (2) și (3)”.

Conform art. 54 din Legea

nr. 136/1995, forma în vigoare la data emiterii deciziei contestate:

„

Art. 54

-

Despăgubirea se stabilește

și se efectuează conform art. 43 și 49, iar în cazul stabilirii despăgubirii prin

hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse

de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită

împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia,

stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare

de producerea accidentului în calitate de intervenienți forțați.”

Conform art. 43 alin.

(1) din Legea nr. 136/1995, forma în vigoare la data emiterii deciziei contestate:

„Art. 43 - Despăgubirea

se stabilește și se efectuează în baza asigurării valabile la data producerii accidentului,

conform dispozițiilor art. 49, fără a mai fi necesar acordul asiguratului din cauza

căruia s-a produs paguba, ori prin hotărâre judecătorească.”

Curtea va reține în motivarea

soluției pe care o va pronunța că legalitatea deciziei nr. 60475 din 24

februarie 2009 emisă de pârâta Comisia de Supraveghere a Asigurărilor se analizează

în raport cu dispozițiile legale în vigoare la data emiterii sale, conform principiului

tempus regit actum.

Astfel, în speță, atâta

timp cât recurenta-reclamantă SC A.T.A. SA a învestit pe intimata-pârâtă Comisia

de Supraveghere a Asigurărilor cu o cerere de efectuare a unei plăți din Fondul

de Garantare, ca urmare a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului SC C.

SA, sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 48 din Legea nr. 503/2004 și cele

ale art. 54 cu referire la art. 43 din Legea nr. 136/1995, forma în vigoare la data

emiterii deciziei, iar nicidecum dispozițiile în vigoare la data producerii evenimentului

asigurat.

Pe cale de consecință,

Curtea reține că, atâta intimata-pârâtă Comisia de Supraveghere a Asigurărilor,

cât și instanța de fond în mod greșit au considerat că plata despăgubirii în sumă

de 2.566,75 RON în dosarul de daună nr. X este condiționată, conform dispozițiilor

art. 43 din Legea nr. 136/1995, forma în vigoare la data de 26 noiembrie 2002, de

existența acordului dintre asigurat, persoana păgubită și asigurător, potrivit contractului

de asigurare ori, în lipsa acestui acord, de obținerea unei hotărâri judecătorești.

În speță, cererea recurentei-reclamante

SC A.T.A. SA București este legală și întemeiată față de dispozițiile art. 48 din

Legea nr. 503/2004, conform cărora intimata-pârâtă Comisia de Supraveghere a Asigurărilor

era „în drept” să efectueze din disponibilitățile Fondului de

Garantare plata sumei de 2.566,75 RON, cuvenită reclamantei în calitate de creditor

al SC C. SA, față de care a fost pronunțată hotărârea judecătorească definitivă

și irevocabilă de deschidere a procedurii falimentului, deoarece existența acordului

susmenționat nu reprezintă o condiție de care să depindă efectuarea și legalitatea

plății despăgubirii.

În consecință, în raport

de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea

nr. 554/2004 cu referire la art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., recursul va fi

admis și va fi modificată sentința atacată în sensul anulării deciziei nr.

60475 din 24 februarie 2009 emisă de pârâta Comisia de Supraveghere a Asigurărilor

și obligării acesteia la plata sumei de 2.566,75 RON cu titlu de despăgubiri către

reclamanta SC A.T.A. SA București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de SC A.T.A. SA București împotriva sentinței civile nr. 603 din 03 februarie 2010

a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și în fond admite acțiunea astfel cum a fost precizată.

Anulează decizia nr.

60475 din 24 februarie 2009 emisă de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

Obligă pârâta Comisia

de Supraveghere a Asigurărilor la plata sumei de 2.566,75 RON cu titlu de despăgubiri

către reclamanta SC A.T.A. SA București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 octombrie 2010.