ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 287/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, reclamanta SC A.T.A. SA a chemat în judecată pe pârâta

SC A.R.A.V.I.G. SA BUCUREȘTI

solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 37.413,60 Euro, echivalentul a 159.202,35 lei, cu titlul de regres pentru daune achitate de reclamantă, 18.785,60 lei cu titlul de penalități de întârziere aferente intervalului cuprins între data invitației la conciliere 28 mai 2009 și data introducerii acțiunii, penalități în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere pentru perioada de după introducerea acțiunii și până la achitarea integrală, cu cheltuieli de judecată. În temeiul art. 57 din Legea nr. 136/1995 s-a solicitat și citarea persoanei vinovate de producerea accidentului, C.V.A. În motivarea în fapt a cererii s-a arătat că la data de 18 octombrie 2007 a avut loc un accident de circulație produs de C.V.A.

, care a avariat autoturismul cu nr. de înmatriculare, proprietatea T.L.R. SRL. Autoturismul vinovat de producerea accidentului este proprietatea SC E.C. SRL asigurată la pârâtă, în baza contractului de răspundere civilă auto obligatorie nr. 400068047, iar proprietarul celuilalt autoturism implicat în accident, încheiase cu reclamanta polița de avarii și furt CASCO nr. 400068047 din 31 iulie 2007. S-a mai arătat că la data de 19 decembrie 2008 reclamanta a trimis documentația către pârâtă pentru soluționarea amiabilă, însă aceasta nu a dat curs cererii sale și nici nu s-a prezentat la conciliere directă. În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 22 din Legea nr. 136/1995, art. 998-999 C. civ., art. 65 din Ordinul nr. 113133/2006.

Pârâta a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii reclamantei. În motivarea întâmpinării s-a mai arătat că reclamanta a formulat acțiunea pentru o sumă pe care, nici ea în calitate de asigurător CASCO nu a achitat-o, că nu au fost rezolvate obiecțiunile sale cu nr. 4459 din 23 martie 2009 cu privire la valoarea maximă a despăgubirilor și prin urmare nu există obligație determinată pentru a se calcula penalități de întârziere și că nu există o proporție de culpă de 100% stabilită în sarcina asiguratului său. Se mai arată că a achitat reclamantei despăgubirea solicitată înaintea primului termen de judecată și de aceea nu datorează penalități de întârziere și cheltuieli de judecată.

În drept au fost invocate dispozițiile din Legea nr. 136/1995, art. 115, art. 274 C. proc. civ. La termenul din 08 decembrie 2009 reclamanta a depus la dosar precizare la acțiune prin care și-a redus pretențiile cu suma de 112.111 lei, achitată de pârâtă după deschiderea procesului, solicitând doar suma de 47.091,35 lei, penalități de 0,1% calculate pentru acest rest de debit de la data plății parțiale 05 noiembrie 2009 și până la plata efectivă a debitului principal și penalitățile de 0,1% pe zi de întârziere calculate la suma de 159.202,35 lei, în cuantum de 18.785,60 lei, de la data invitației la conciliere 28 mai 2009 și până la data introducerii acțiunii. Prin sentința civilă nr. 1859/C din 17 decembrie 2010, Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanta SC A.T.A.

SA BUCUREȘTI prin Sucursala Brașov, și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 4.672,04 lei cu titlu de pretenții, la care se adaugă penalități de 0,1% pe zi de întârziere aferente acestui debit, de la data pronunțării prezentei hotărâri și până la data plății; au fost respinse restul pretențiilor reclamantei. Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt și de drept : Din Anexa 2 întocmită de Serviciul Poliției Rutiere al Jud. Brașov rezultă că la data de 12 octombrie 2007 C.V.A., în calitate de conducător al autoturismului cu nr. de înmatriculare, nu s-a asigurat la schimbarea direcției de mers, astfel că a intrat în coliziune cu autoturismul cu nr. de înmatriculare, proprietatea T.L.R.

SRL. Urmare a coliziunii, acest din urmă autoturism a suferit avarii pentru care s-a emis de către același birou de poliție autorizația de reparații seria ARA nr.1198959 (f.6). În baza poliței de asigurare Casco nr. 400068047 din 31 iulie 2007, reclamanta SC A.T.A. SA subrogându-se în drepturile persoanei asigurate, în temeiul art. 22 din Legea nr. 136/1995, prin prezenta acțiune a solicitat contravaloarea pagubei în sumă de 159.202,35 lei și penalități de întârziere, de la asigurătorul de răspundere civilă al persoanei vinovate, SC A.R.A.V.I.G. SA, în baza poliței de asigurare de răspundere civilă obligatorie nr. 400068047. După introducerea acțiunii, la data de 05 noiembrie 2009 pârâta a achitat în contul reclamantei suma de 112.111 lei, reclamanta restrângându-și pretențiile în consecință, la suma de 47.091,35 lei și penalități.

La soluționarea acțiunii astfel cum a fost precizată au fost avute în vedere dispozițiile art. 22 din Legea nr. 136/1995, potrivit cărora î n limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, conform art. 54 alin. (2) și (3). Dispozițiile art. 65 din Ordinul nr. 113133/2006, în vigoare la data la care s-a produs accidentul, arată că dacă nu există obiecțiuni asupra sumelor solicitate, acestea se vor achita în cel mult 15 zile calendaristice de la data avizării scrise, efectuată de asigurătorul subrogat în drepturile persoanei păgubite, însoțită de documentele justificative . Aliniatul al patrulea specifică sancțiunea neplății în termenele stabilite: actualizarea cuantumului despăgubirii cu o cotă procentuală de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere în efectuarea plăților.

Instanța a reținut din Raportul de expertiză nr. 537312 din 21 mai 2010 întocmit de expertul ing. I.A., completat prin Răspunsul la obiecțiuni nr. 537312 din 06 noiembrie 2010 că valoarea maximă a despăgubirilor ce pot fi asigurate din partea asigurătorului de răspundere civilă pentru autovehiculului este de 116.783,04 lei. Din această sumă pârâta a achitat suma de 112.111 lei, rămânând un rest de 4.672,04 lei, pentru care acțiunea reclamantei este fondată, conform dispozițiilor descrise mai sus. Cât privește penalitățile de 18.785,60 lei, aferente debitului solicitat inițial în cuantum de 159.202,35 lei, instanța a apreciat cererea nefondată, prin raportate la faptul că pârâta a formulat obiecțiuni, așa cum s-a arătat mai sus, iar cuantumul cert al creanței a fost stabilit doar în prezentul litigiu, în urma întocmirii raportului de expertiză.

Penalitățile de 0,1% pe zi de întârziere au fost apreciate ca fiind fondate numai pentru diferența de plată de 4.672,04 lei, penalități ce au fost calculate de la data pronunțării prezentei hotărâri și până la data plății, față de aceleași considerente cu privire la certitudinea creanței, arătate mai sus. Împotriva sentinței susmenționate a declarat apel reclamanta SC A.T.A. SA București, prin Sucursala Brașov, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În dezvoltarea motivelor de apel s-a arătat că greșit prima instanța a admis doar în parte acțiunea formulată, în condițiile în care pârâta nu a contestat pe parcursul desfășurării litigiului vinovăția persoanei asigurate și a achitat o parte din cuantumul pretențiilor solicitate de reclamanta, ulterior introducerii acțiunii.

Prin decizia nr. 43/Ap din 19 mai 2011, Curtea de Apel Brașov, secția comercială, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă. Considerentele instanței de apel au constat în următoarele argumente : În fața instanței de control judiciar intimata pârâtă a făcut dovada achitării diferenței de debit la care a fost obligată de către prima instanță, respectiv a sumei de 9032,83 lei compusă din: 4672,04 lei cu titlu de diferență despăgubire, 3949,66 lei cu titlu de cheltuieli de judecată pe fond și 411,13 lei reprezentând penalități de întârziere începând de la data pronunțării sentinței și până la plata efectiva (O.P. fila 50 dosar Curte). Debitul integral datorat de către pârâtă a fost stabilit de către judecătorul fondului în baza înscrisurilor depuse în probațiune și a Raportului de Expertiza tehnică de specialitate dispus a fi întocmit în cauză, dobândind caracter cert doar în urma administrării expertizei tehnice susmenționate (art. 379 C. proc.

civ.). Din acest debit intimata a achitat – la data de 05 noiembrie 2009- suma de 112.111 lei, astfel cum a rezultat din înscrisurile depuse la dosar. Însă independent de aceasta plata parțială, obligarea intimatei pârâte și la plata penalităților de întârziere aferente acestui debit (astfel cum dorește apelanta reclamanta) nu se justifică, întrucât la acel moment creanța nu avea caracter cert. Așa fiind, problema obligării intimatei la plata de penalități aferente debitului inițial nu se poate pune, ci doar pentru perioada ulterioara pronunțării sentinței atacate, astfel cum corect a reținut și prima instanța în considerentele hotărârii. Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta SC A.T.A.

SA prin SUCURSALA BRAȘOV, în temeiul motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurată, în sensul obligării pârâtei și la plata penalităților de întârziere cuprinse între data convocării la concilierii directă și data introducerii acțiunii, pentru suma de 116.783,04 lei, la plata penalităților aferente sumei achitată în fața instanței de fond și până la data pronunțării sentinței, precum și penalitățile de la data pronunțării sentinței de fond și până la data achitării efective pentru suma de 4.672 lei. În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de apel nu a motivat în drept soluția pronunțată și nici motivele care au condus la înlăturarea criticilor apelantei.

Recurenta susține că este foarte important de reținut cronologia evenimentelor din prezenta cauză, de la momentul comunicării către pârâtă a cererii de despăgubire și până la momentul pronunțării hotărârii recurate. În ipoteza în care instanța de apel stabilește că numai de la momentul întocmirii raportului de expertiză, debitul a devenit cert, ignoră dispozițiile art. 270 C. proc. civ., în condițiile în care pârâta a efectuat o plată parțială. În consecință și pentru suma achitată parțial trebuiau să fie aplicate dispozițiile art. 65 alin. (4) și art. 65 alin. (2) și (3) din Ordinul nr. 113133/2006. În concluzie, solicită ca instanța de recurs să aibă în vedere și dispozițiile art. 69 indice 1, 3, 20 alin. (3), art. 22, art. 49 lit. a), art. 53, art. 55 din Legea nr. 136/1995.

Intimata pârâtă SC A.R.A.V.I.G. SA București, prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei la data de 14 octombrie 2011 a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul recurs, având în vedere că decizia atacată este legală și temeinică. În susținerea întâmpinării intimata pârâtă a arătat că motivele de nelegalitate invocate nu-și găsesc aplicabilitatea în cauză , iar instanțele de fond au analizat în mod corect probatoriul administrat în cauză. Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs formulate și de susținerile din întâmpinare constată următoarele: Recurenta a invocat art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., care vizează nemotivarea unei hotărâri judecătorești, în ipoteza în care decizia instanței de apel nu cuprinde motivele care au condus la soluția pronunțată. Pentru a ne afla în situația acestui caz de modificare, Înalta Curte constată că instanța de apel s-a pronunțat cu observarea obiectului cauzei, prin care s-a solicitat plata sumei de 37.413,60 Euro, echivalentul a 159.202,35 lei, cu titlul de regres pentru daune achitate de reclamantă, 18.785,60 lei cu titlul de penalități de întârziere aferente intervalului cuprins între data invitației la conciliere 28 mai 2009 și data introducerii acțiunii, penalități în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere pentru perioada de după introducerea acțiunii și până la achitarea integrală.

După introducerea acțiunii, la data de 05 noiembrie 2009 pârâta a achitat în contul reclamantei suma de 112.111 lei, reclamanta restrângându-și pretențiile în consecință, la suma de 47.091,35 lei și penalități. În fața instanței de control judiciar intimata pârâtă a făcut dovada achitării diferenței de debit la care a fost obligată de către prima instanță, respectiv a sumei de 9.032,83 lei compusă din: 4.672,04 lei cu titlu de diferență despăgubire, 3949,66 lei cu titlu de cheltuieli de judecată pe fond și 411,13 lei reprezentând penalități de întârziere începând de la data pronunțării sentinței și până la plata efectivă. Deși recurenta susține că instanța nu și-a îndeplinit obligațiile privind încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și prezentarea argumentelor logico juridice ale instanței în motivarea hotărârii, din conținutul deciziei pronunțată în instanța de apel, rezultă contrariul.

Astfel, motivarea instanței de fond este dezvoltată și argumentată, susținerile recurentei fiind lipsite de fundament faptic. Celelalte critici subsumate acestui motiv de nelegalitate, urmează a fi analizate în cadrul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Din acest punct de vedere, recurenta a invocat încălcarea dispozițiilor art. 270 C. proc. civ., în sensul că deși instanța a reținut efectuarea unei plăți parțiale nu a găsit întemeiate pretențiile reprezentând penalități aferente sumei de 112.111 lei. În considerarea textului de lege invocat, Înalta Curte constată că problema pronunțării unei hotărâri parțiale nu este aplicabilă, întrucât pe de o parte, aceasta se pronunță la cererea reclamantului, scopul acesteia fiind de a obține satisfacerea parțială a pretenției, înainte de obținerea deciziei finale.

Ori, în situația de față nu a existat o astfel de cerere, neputând fi încălcat dreptul de dispoziție al părții. Este de necontestat că potrivit art. 35 din Ordinul nr. 113133/2006, pârâta a formulat obiecțiuni în ceea ce privește sumele solicitate ca despăgubire de către reclamantă, în aceste condiții, debitul principal a devenit cert în condițiile art. 379 C. proc. civ., în cadrul prezentului litigiu, prin efectuarea raportului de expertiză. În această situație, penalitățile aferente debitului principal, ca sancțiune pentru neplata sumelor solicitate, în condițiile art. 65 din Ordinul nr. 113133/2006, în vigoare la data la care s-a produs accidentul, nu pot fi acordate decât pentru perioada ulterioară pronunțării sentinței atacate.

În ceea ce privește trimiterea făcută de recurentă la unele texte de lege, fără a fi prezentată incidența acestora asupra cauzei și argumentele care să facă posibilă analizarea deciziei prin prisma unuia dintre motivele de nelegalitate, Înalta Curte arată că dispozițiile art. 304 C. proc. civ. impun respectarea anumitor cerințe ordin formal, care nu au fost respectate de către recurentă. În raport de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC A.T.A. SA PRIN SUCURSALA BRAȘOV împotriva deciziei nr. 43/Ap din 19 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2012.