ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 287/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 287/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Brașov, reclamanta SC A.T.A. SA a chemat în judecată pe pârâta

SC A.R.A.V.I.G. SA BUCUREȘTI

solicitând instanței ca prin

hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea acesteia la plata sumei de

37.413,60 Euro, echivalentul a 159.202,35 lei, cu titlul de regres pentru daune

achitate de reclamantă, 18.785,60 lei cu titlul de penalități de întârziere

aferente intervalului cuprins între data invitației la conciliere 28 mai 2009

și data introducerii acțiunii, penalități în cuantum de 0,1% pe zi de

întârziere pentru perioada de după introducerea acțiunii și până la achitarea

integrală, cu cheltuieli de judecată.

În temeiul art. 57 din Legea nr. 136/1995

s-a solicitat și citarea persoanei vinovate de producerea accidentului,

C.V.A.

În motivarea în fapt a cererii s-a arătat

că la data de 18 octombrie 2007 a avut loc un accident de circulație produs de

C.V.A.

, care a avariat autoturismul cu nr. de înmatriculare,

proprietatea T.L.R. SRL. Autoturismul vinovat de producerea accidentului este

proprietatea SC E.C. SRL asigurată la pârâtă, în baza contractului de

răspundere civilă auto obligatorie nr. 400068047, iar proprietarul celuilalt

autoturism implicat în accident, încheiase cu reclamanta polița de avarii și

furt CASCO nr. 400068047 din 31 iulie 2007.

S-a mai arătat că la data de 19

decembrie 2008 reclamanta a trimis documentația către pârâtă pentru

soluționarea amiabilă, însă aceasta nu a dat curs cererii sale și nici nu s-a

prezentat la conciliere directă.

În drept, reclamanta a invocat

prevederile art. 22 din Legea nr. 136/1995, art. 998-999 C. civ., art. 65 din

Ordinul nr. 113133/2006.

Pârâta a depus la dosar întâmpinare,

solicitând respingerea acțiunii reclamantei.

În motivarea întâmpinării s-a mai arătat

că reclamanta a formulat acțiunea pentru o sumă pe care, nici ea în calitate de

asigurător CASCO nu a achitat-o, că nu au fost rezolvate obiecțiunile sale cu

nr. 4459 din 23 martie 2009 cu privire la valoarea maximă a despăgubirilor și

prin urmare nu există obligație determinată pentru a se calcula penalități de

întârziere și că nu există o proporție de culpă de 100% stabilită în sarcina

asiguratului său. Se mai arată că a achitat reclamantei despăgubirea solicitată

înaintea primului termen de judecată și de aceea nu datorează penalități de

întârziere și cheltuieli de judecată.

În drept au fost invocate dispozițiile

din Legea nr. 136/1995, art. 115, art. 274 C. proc. civ.

La termenul din 08 decembrie 2009

reclamanta a depus la dosar precizare la acțiune prin care și-a redus

pretențiile cu suma de 112.111 lei, achitată de pârâtă după deschiderea

procesului, solicitând doar suma de 47.091,35 lei, penalități de 0,1% calculate

pentru acest rest de debit de la data plății parțiale 05 noiembrie 2009 și până

la plata efectivă a debitului principal și penalitățile de 0,1% pe zi de

întârziere calculate la suma de 159.202,35 lei, în cuantum de 18.785,60 lei, de

la data invitației la conciliere 28 mai 2009 și până la data introducerii

acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 1859/C din 17

decembrie 2010, Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ,

a

admis în parte acțiunea

formulată și precizată de reclamanta SC A.T.A. SA BUCUREȘTI prin Sucursala

Brașov, și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 4.672,04 lei cu

titlu de pretenții, la care se adaugă penalități de 0,1% pe zi de întârziere

aferente acestui debit, de la data pronunțării prezentei hotărâri și până la

data plății; au fost respinse restul pretențiilor reclamantei.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a

reținut următoarea situație de fapt și de drept :

Din Anexa 2 întocmită de Serviciul

Poliției Rutiere al Jud. Brașov rezultă că la data de 12 octombrie 2007 C.V.A.,

în calitate de conducător al autoturismului cu nr. de înmatriculare, nu s-a

asigurat la schimbarea direcției de mers, astfel că a intrat în coliziune cu

autoturismul cu nr. de înmatriculare, proprietatea T.L.R. SRL. Urmare a

coliziunii, acest din urmă autoturism a suferit avarii pentru care s-a emis de

către același birou de poliție autorizația de reparații seria ARA nr.1198959

(f.6).

În baza poliței de asigurare Casco nr.

400068047 din 31 iulie 2007, reclamanta SC A.T.A. SA subrogându-se în

drepturile persoanei asigurate, în temeiul art. 22 din Legea nr. 136/1995, prin

prezenta acțiune a solicitat contravaloarea pagubei în sumă de 159.202,35 lei

și penalități de întârziere, de la asigurătorul de răspundere civilă al

persoanei vinovate,

SC A.R.A.V.I.G.

SA, în baza

poliței de

asigurare de răspundere civilă obligatorie nr. 400068047.

După introducerea acțiunii, la data de

05 noiembrie 2009 pârâta a achitat în contul reclamantei suma de 112.111 lei,

reclamanta restrângându-și pretențiile în consecință, la suma de 47.091,35 lei

și penalități.

La soluționarea acțiunii astfel cum a

fost precizată au fost avute în vedere dispozițiile art. 22 din Legea nr. 136/1995,

potrivit cărora î

n

limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile

asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de

producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane, iar în cazul în care

în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube

produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de

răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, conform art. 54 alin. (2)

și (3).

Dispozițiile art. 65 din Ordinul nr. 113133/2006,

în vigoare la data la care s-a produs accidentul, arată că

dacă nu există obiecțiuni asupra

sumelor solicitate, acestea se vor achita în cel mult 15 zile calendaristice de

la data avizării scrise, efectuată de asigurătorul subrogat în drepturile

persoanei păgubite, însoțită de documentele justificative

. Aliniatul al patrulea specifică

sancțiunea neplății în termenele stabilite: actualizarea cuantumului

despăgubirii cu o cotă procentuală de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere în

efectuarea plăților.

Instanța a reținut din Raportul de

expertiză nr. 537312 din 21 mai 2010 întocmit de expertul ing. I.A., completat

prin Răspunsul la obiecțiuni nr. 537312 din 06 noiembrie 2010 că valoarea

maximă a despăgubirilor ce pot fi asigurate din partea asigurătorului de

răspundere civilă pentru autovehiculului este de 116.783,04 lei.

Din această sumă pârâta a achitat suma

de 112.111 lei, rămânând un rest de 4.672,04 lei, pentru care acțiunea

reclamantei este fondată, conform dispozițiilor descrise mai sus.

Cât privește penalitățile de 18.785,60

lei, aferente debitului solicitat inițial în cuantum de 159.202,35 lei,

instanța a apreciat cererea nefondată, prin raportate la faptul că pârâta a

formulat obiecțiuni, așa cum s-a arătat mai sus, iar cuantumul cert al creanței

a fost stabilit doar în prezentul litigiu, în urma întocmirii raportului de

expertiză.

Penalitățile de 0,1% pe zi de

întârziere au fost apreciate ca fiind fondate numai pentru diferența de plată

de 4.672,04 lei, penalități ce au fost calculate

de la data pronunțării prezentei hotărâri și până la data

plății, față de aceleași considerente cu privire la certitudinea creanței,

arătate mai sus.

Împotriva sentinței susmenționate a declarat

apel reclamanta SC A.T.A. SA București, prin Sucursala Brașov, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de apel s-a arătat

că greșit prima instanța a admis doar în parte acțiunea formulată, în

condițiile în care pârâta nu a contestat pe parcursul desfășurării litigiului

vinovăția persoanei asigurate și a achitat o parte din cuantumul pretențiilor

solicitate de reclamanta, ulterior introducerii acțiunii.

Prin decizia nr. 43/Ap din 19 mai

2011, Curtea de Apel Brașov, secția comercială, a respins ca nefondat apelul

declarat de reclamantă.

Considerentele instanței de apel au

constat în următoarele argumente :

În fața instanței de control judiciar

intimata pârâtă a făcut dovada achitării diferenței de debit la care a fost

obligată de către prima instanță, respectiv a sumei de 9032,83 lei compusă din:

4672,04 lei cu titlu de diferență despăgubire, 3949,66 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată pe fond și 411,13 lei reprezentând penalități de

întârziere începând de la data pronunțării sentinței și până la plata efectiva

(O.P. fila 50 dosar Curte).

Debitul integral datorat de către

pârâtă a fost stabilit de către judecătorul fondului în baza înscrisurilor

depuse în probațiune și a Raportului de Expertiza tehnică de specialitate

dispus a fi întocmit în cauză, dobândind caracter cert doar în urma

administrării expertizei tehnice susmenționate (art. 379 C. proc. civ.). Din

acest debit intimata a achitat – la data de 05 noiembrie 2009- suma de 112.111

lei, astfel cum a rezultat din înscrisurile depuse la dosar.

Însă independent de aceasta plata

parțială, obligarea intimatei pârâte și la plata penalităților de întârziere

aferente acestui debit (astfel cum dorește apelanta reclamanta) nu se

justifică, întrucât la acel moment creanța nu avea caracter cert. Așa fiind,

problema obligării intimatei la plata de penalități aferente debitului inițial

nu se poate pune, ci doar pentru perioada ulterioara pronunțării sentinței

atacate, astfel cum corect a reținut și prima instanța în considerentele

hotărârii.

Împotriva acestei decizii a formulat

recurs reclamanta SC A.T.A. SA prin SUCURSALA BRAȘOV, în temeiul motivelor de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., prin care a

solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurată, în sensul

obligării pârâtei și la plata penalităților de întârziere cuprinse între data

convocării la concilierii directă și data introducerii acțiunii, pentru suma de

116.783,04 lei, la plata penalităților aferente sumei achitată în fața

instanței de fond și până la data pronunțării sentinței, precum și penalitățile

de la data pronunțării sentinței de fond și până la data achitării efective

pentru suma de 4.672 lei.

În raport de motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de

apel nu a motivat în drept soluția pronunțată și nici motivele care au condus

la înlăturarea criticilor apelantei.

Recurenta susține că este foarte

important de reținut cronologia evenimentelor din prezenta cauză, de la

momentul comunicării către pârâtă a cererii de despăgubire și până la momentul

pronunțării hotărârii recurate.

În ipoteza în care instanța de apel

stabilește că numai de la momentul întocmirii raportului de expertiză, debitul

a devenit cert, ignoră dispozițiile art. 270 C. proc. civ., în condițiile în

care pârâta a efectuat o plată parțială.

În consecință și pentru suma achitată

parțial trebuiau să fie aplicate dispozițiile art. 65 alin. (4) și art. 65

alin. (2) și (3) din

Ordinul

nr. 113133/2006.

În concluzie, solicită ca instanța de

recurs să aibă în vedere și dispozițiile art. 69 indice 1, 3, 20 alin. (3), art.

22, art. 49 lit. a), art. 53, art. 55 din Legea nr. 136/1995.

Intimata pârâtă SC A.R.A.V.I.G. SA

București, prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei la data de 14 octombrie

2011 a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la

plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul recurs, având în vedere

că decizia atacată este legală și temeinică. În susținerea întâmpinării

intimata pârâtă a arătat că motivele de nelegalitate invocate nu-și găsesc

aplicabilitatea în cauză , iar instanțele de fond au analizat în mod corect probatoriul

administrat în cauză.

Înalta Curte, analizând

actele și lucrările dosarului, în

raport de motivele de recurs formulate și de susținerile din întâmpinare

constată următoarele:

Recurenta a invocat art. 304 pct. 7 C.

proc. civ., care vizează nemotivarea unei hotărâri judecătorești, în ipoteza în

care decizia instanței de apel nu cuprinde motivele care au condus la soluția

pronunțată.

Pentru a ne afla în situația acestui

caz de modificare, Înalta Curte constată că instanța de apel s-a pronunțat cu

observarea obiectului cauzei, prin care s-a solicitat

plata sumei de 37.413,60 Euro,

echivalentul a 159.202,35 lei, cu titlul de regres pentru daune achitate de

reclamantă, 18.785,60 lei cu titlul de penalități de întârziere aferente

intervalului cuprins între data invitației la conciliere 28 mai 2009 și data

introducerii acțiunii, penalități în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere pentru

perioada de după introducerea acțiunii și până la achitarea integrală. După

introducerea acțiunii, la data de 05 noiembrie 2009 pârâta a achitat în contul

reclamantei suma de 112.111 lei, reclamanta restrângându-și pretențiile în

consecință, la suma de 47.091,35 lei și penalități.

În fața instanței de control judiciar

intimata pârâtă a făcut dovada achitării diferenței de debit la care a fost

obligată de către prima instanță, respectiv a sumei de 9.032,83 lei compusă

din: 4.672,04 lei cu titlu de diferență despăgubire, 3949,66 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată pe fond și 411,13 lei reprezentând penalități de

întârziere începând de la data pronunțării sentinței și până la plata efectivă.

Deși recurenta susține că instanța nu

și-a îndeplinit obligațiile privind încadrarea în drept, examinarea

argumentelor părților și prezentarea argumentelor logico juridice ale instanței

în motivarea hotărârii, din conținutul deciziei pronunțată în instanța de apel,

rezultă contrariul. Astfel, motivarea instanței de fond este dezvoltată și

argumentată, susținerile recurentei fiind lipsite de fundament faptic.

Celelalte critici subsumate acestui motiv

de nelegalitate, urmează a fi analizate în cadrul motivului de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Din acest punct de vedere, recurenta a

invocat încălcarea dispozițiilor art. 270 C. proc. civ., în sensul că deși

instanța a reținut efectuarea unei plăți parțiale nu a găsit întemeiate

pretențiile reprezentând penalități aferente sumei de 112.111 lei.

În considerarea textului de lege

invocat, Înalta Curte constată că problema pronunțării unei hotărâri parțiale

nu este aplicabilă, întrucât pe de o parte, aceasta se pronunță la cererea

reclamantului, scopul acesteia fiind de a obține satisfacerea parțială a

pretenției, înainte de obținerea deciziei finale. Ori, în situația de față nu a

existat o astfel de cerere, neputând fi încălcat dreptul de dispoziție al

părții.

Este de necontestat că potrivit art. 35

din Ordinul nr. 113133/2006, pârâta a formulat obiecțiuni în ceea ce privește

sumele solicitate ca despăgubire de către reclamantă, în aceste condiții,

debitul principal a devenit cert în condițiile art. 379 C. proc. civ., în

cadrul prezentului litigiu, prin efectuarea raportului de expertiză.

În această situație, penalitățile

aferente debitului principal, ca sancțiune pentru neplata sumelor solicitate,

în condițiile

art. 65 din

Ordinul nr. 113133/2006, în vigoare la data la care s-a produs accidentul, nu

pot fi acordate decât pentru perioada ulterioară pronunțării sentinței atacate.

În ceea ce privește trimiterea făcută

de recurentă la unele texte de lege, fără a fi prezentată incidența acestora

asupra cauzei și argumentele care să facă posibilă analizarea deciziei prin

prisma unuia dintre motivele de nelegalitate, Înalta Curte arată că

dispozițiile art. 304 C. proc. civ. impun respectarea anumitor cerințe ordin

formal, care nu au fost respectate de către recurentă.

În raport de aceste considerente, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de reclamanta SC A.T.A. SA PRIN SUCURSALA BRAȘOV împotriva deciziei nr. 43/Ap

din 19 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2012.