ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 287/2012
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 287/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra
recursului de față;
Din
examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul
Tribunalului Brașov, reclamanta SC A.T.A. SA a chemat în judecată pe pârâta
SC A.R.A.V.I.G. SA BUCUREȘTI
solicitând instanței ca prin
hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea acesteia la plata sumei de
37.413,60 Euro, echivalentul a 159.202,35 lei, cu titlul de regres pentru daune
achitate de reclamantă, 18.785,60 lei cu titlul de penalități de întârziere
aferente intervalului cuprins între data invitației la conciliere 28 mai 2009
și data introducerii acțiunii, penalități în cuantum de 0,1% pe zi de
întârziere pentru perioada de după introducerea acțiunii și până la achitarea
integrală, cu cheltuieli de judecată.
În temeiul art. 57 din Legea nr. 136/1995
s-a solicitat și citarea persoanei vinovate de producerea accidentului,
C.V.A.
În motivarea în fapt a cererii s-a arătat
că la data de 18 octombrie 2007 a avut loc un accident de circulație produs de
C.V.A.
, care a avariat autoturismul cu nr. de înmatriculare,
proprietatea T.L.R. SRL. Autoturismul vinovat de producerea accidentului este
proprietatea SC E.C. SRL asigurată la pârâtă, în baza contractului de
răspundere civilă auto obligatorie nr. 400068047, iar proprietarul celuilalt
autoturism implicat în accident, încheiase cu reclamanta polița de avarii și
furt CASCO nr. 400068047 din 31 iulie 2007.
S-a mai arătat că la data de 19
decembrie 2008 reclamanta a trimis documentația către pârâtă pentru
soluționarea amiabilă, însă aceasta nu a dat curs cererii sale și nici nu s-a
prezentat la conciliere directă.
În drept, reclamanta a invocat
prevederile art. 22 din Legea nr. 136/1995, art. 998-999 C. civ., art. 65 din
Ordinul nr. 113133/2006.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare,
solicitând respingerea acțiunii reclamantei.
În motivarea întâmpinării s-a mai arătat
că reclamanta a formulat acțiunea pentru o sumă pe care, nici ea în calitate de
asigurător CASCO nu a achitat-o, că nu au fost rezolvate obiecțiunile sale cu
nr. 4459 din 23 martie 2009 cu privire la valoarea maximă a despăgubirilor și
prin urmare nu există obligație determinată pentru a se calcula penalități de
întârziere și că nu există o proporție de culpă de 100% stabilită în sarcina
asiguratului său. Se mai arată că a achitat reclamantei despăgubirea solicitată
înaintea primului termen de judecată și de aceea nu datorează penalități de
întârziere și cheltuieli de judecată.
În drept au fost invocate dispozițiile
din Legea nr. 136/1995, art. 115, art. 274 C. proc. civ.
La termenul din 08 decembrie 2009
reclamanta a depus la dosar precizare la acțiune prin care și-a redus
pretențiile cu suma de 112.111 lei, achitată de pârâtă după deschiderea
procesului, solicitând doar suma de 47.091,35 lei, penalități de 0,1% calculate
pentru acest rest de debit de la data plății parțiale 05 noiembrie 2009 și până
la plata efectivă a debitului principal și penalitățile de 0,1% pe zi de
întârziere calculate la suma de 159.202,35 lei, în cuantum de 18.785,60 lei, de
la data invitației la conciliere 28 mai 2009 și până la data introducerii
acțiunii.
Prin sentința civilă nr. 1859/C din 17
decembrie 2010, Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ,
a
admis în parte acțiunea
formulată și precizată de reclamanta SC A.T.A. SA BUCUREȘTI prin Sucursala
Brașov, și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 4.672,04 lei cu
titlu de pretenții, la care se adaugă penalități de 0,1% pe zi de întârziere
aferente acestui debit, de la data pronunțării prezentei hotărâri și până la
data plății; au fost respinse restul pretențiilor reclamantei.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a
reținut următoarea situație de fapt și de drept :
Din Anexa 2 întocmită de Serviciul
Poliției Rutiere al Jud. Brașov rezultă că la data de 12 octombrie 2007 C.V.A.,
în calitate de conducător al autoturismului cu nr. de înmatriculare, nu s-a
asigurat la schimbarea direcției de mers, astfel că a intrat în coliziune cu
autoturismul cu nr. de înmatriculare, proprietatea T.L.R. SRL. Urmare a
coliziunii, acest din urmă autoturism a suferit avarii pentru care s-a emis de
către același birou de poliție autorizația de reparații seria ARA nr.1198959
(f.6).
În baza poliței de asigurare Casco nr.
400068047 din 31 iulie 2007, reclamanta SC A.T.A. SA subrogându-se în
drepturile persoanei asigurate, în temeiul art. 22 din Legea nr. 136/1995, prin
prezenta acțiune a solicitat contravaloarea pagubei în sumă de 159.202,35 lei
și penalități de întârziere, de la asigurătorul de răspundere civilă al
persoanei vinovate,
SC A.R.A.V.I.G.
SA, în baza
poliței de
asigurare de răspundere civilă obligatorie nr. 400068047.
După introducerea acțiunii, la data de
05 noiembrie 2009 pârâta a achitat în contul reclamantei suma de 112.111 lei,
reclamanta restrângându-și pretențiile în consecință, la suma de 47.091,35 lei
și penalități.
La soluționarea acțiunii astfel cum a
fost precizată au fost avute în vedere dispozițiile art. 22 din Legea nr. 136/1995,
potrivit cărora î
n
limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile
asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de
producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane, iar în cazul în care
în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube
produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de
răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, conform art. 54 alin. (2)
și (3).
Dispozițiile art. 65 din Ordinul nr. 113133/2006,
în vigoare la data la care s-a produs accidentul, arată că
dacă nu există obiecțiuni asupra
sumelor solicitate, acestea se vor achita în cel mult 15 zile calendaristice de
la data avizării scrise, efectuată de asigurătorul subrogat în drepturile
persoanei păgubite, însoțită de documentele justificative
. Aliniatul al patrulea specifică
sancțiunea neplății în termenele stabilite: actualizarea cuantumului
despăgubirii cu o cotă procentuală de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere în
efectuarea plăților.
Instanța a reținut din Raportul de
expertiză nr. 537312 din 21 mai 2010 întocmit de expertul ing. I.A., completat
prin Răspunsul la obiecțiuni nr. 537312 din 06 noiembrie 2010 că valoarea
maximă a despăgubirilor ce pot fi asigurate din partea asigurătorului de
răspundere civilă pentru autovehiculului este de 116.783,04 lei.
Din această sumă pârâta a achitat suma
de 112.111 lei, rămânând un rest de 4.672,04 lei, pentru care acțiunea
reclamantei este fondată, conform dispozițiilor descrise mai sus.
Cât privește penalitățile de 18.785,60
lei, aferente debitului solicitat inițial în cuantum de 159.202,35 lei,
instanța a apreciat cererea nefondată, prin raportate la faptul că pârâta a
formulat obiecțiuni, așa cum s-a arătat mai sus, iar cuantumul cert al creanței
a fost stabilit doar în prezentul litigiu, în urma întocmirii raportului de
expertiză.
Penalitățile de 0,1% pe zi de
întârziere au fost apreciate ca fiind fondate numai pentru diferența de plată
de 4.672,04 lei, penalități ce au fost calculate
de la data pronunțării prezentei hotărâri și până la data
plății, față de aceleași considerente cu privire la certitudinea creanței,
arătate mai sus.
Împotriva sentinței susmenționate a declarat
apel reclamanta SC A.T.A. SA București, prin Sucursala Brașov, criticând-o
pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de apel s-a arătat
că greșit prima instanța a admis doar în parte acțiunea formulată, în
condițiile în care pârâta nu a contestat pe parcursul desfășurării litigiului
vinovăția persoanei asigurate și a achitat o parte din cuantumul pretențiilor
solicitate de reclamanta, ulterior introducerii acțiunii.
Prin decizia nr. 43/Ap din 19 mai
2011, Curtea de Apel Brașov, secția comercială, a respins ca nefondat apelul
declarat de reclamantă.
Considerentele instanței de apel au
constat în următoarele argumente :
În fața instanței de control judiciar
intimata pârâtă a făcut dovada achitării diferenței de debit la care a fost
obligată de către prima instanță, respectiv a sumei de 9032,83 lei compusă din:
4672,04 lei cu titlu de diferență despăgubire, 3949,66 lei cu titlu de
cheltuieli de judecată pe fond și 411,13 lei reprezentând penalități de
întârziere începând de la data pronunțării sentinței și până la plata efectiva
(O.P. fila 50 dosar Curte).
Debitul integral datorat de către
pârâtă a fost stabilit de către judecătorul fondului în baza înscrisurilor
depuse în probațiune și a Raportului de Expertiza tehnică de specialitate
dispus a fi întocmit în cauză, dobândind caracter cert doar în urma
administrării expertizei tehnice susmenționate (art. 379 C. proc. civ.). Din
acest debit intimata a achitat – la data de 05 noiembrie 2009- suma de 112.111
lei, astfel cum a rezultat din înscrisurile depuse la dosar.
Însă independent de aceasta plata
parțială, obligarea intimatei pârâte și la plata penalităților de întârziere
aferente acestui debit (astfel cum dorește apelanta reclamanta) nu se
justifică, întrucât la acel moment creanța nu avea caracter cert. Așa fiind,
problema obligării intimatei la plata de penalități aferente debitului inițial
nu se poate pune, ci doar pentru perioada ulterioara pronunțării sentinței
atacate, astfel cum corect a reținut și prima instanța în considerentele
hotărârii.
Împotriva acestei decizii a formulat
recurs reclamanta SC A.T.A. SA prin SUCURSALA BRAȘOV, în temeiul motivelor de
nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., prin care a
solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurată, în sensul
obligării pârâtei și la plata penalităților de întârziere cuprinse între data
convocării la concilierii directă și data introducerii acțiunii, pentru suma de
116.783,04 lei, la plata penalităților aferente sumei achitată în fața
instanței de fond și până la data pronunțării sentinței, precum și penalitățile
de la data pronunțării sentinței de fond și până la data achitării efective
pentru suma de 4.672 lei.
În raport de motivul de nelegalitate
prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de
apel nu a motivat în drept soluția pronunțată și nici motivele care au condus
la înlăturarea criticilor apelantei.
Recurenta susține că este foarte
important de reținut cronologia evenimentelor din prezenta cauză, de la
momentul comunicării către pârâtă a cererii de despăgubire și până la momentul
pronunțării hotărârii recurate.
În ipoteza în care instanța de apel
stabilește că numai de la momentul întocmirii raportului de expertiză, debitul
a devenit cert, ignoră dispozițiile art. 270 C. proc. civ., în condițiile în
care pârâta a efectuat o plată parțială.
În consecință și pentru suma achitată
parțial trebuiau să fie aplicate dispozițiile art. 65 alin. (4) și art. 65
alin. (2) și (3) din
Ordinul
nr. 113133/2006.
În concluzie, solicită ca instanța de
recurs să aibă în vedere și dispozițiile art. 69 indice 1, 3, 20 alin. (3), art.
22, art. 49 lit. a), art. 53, art. 55 din Legea nr. 136/1995.
Intimata pârâtă SC A.R.A.V.I.G. SA
București, prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei la data de 14 octombrie
2011 a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la
plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul recurs, având în vedere
că decizia atacată este legală și temeinică. În susținerea întâmpinării
intimata pârâtă a arătat că motivele de nelegalitate invocate nu-și găsesc
aplicabilitatea în cauză , iar instanțele de fond au analizat în mod corect probatoriul
administrat în cauză.
Înalta Curte, analizând
actele și lucrările dosarului, în
raport de motivele de recurs formulate și de susținerile din întâmpinare
constată următoarele:
Recurenta a invocat art. 304 pct. 7 C.
proc. civ., care vizează nemotivarea unei hotărâri judecătorești, în ipoteza în
care decizia instanței de apel nu cuprinde motivele care au condus la soluția
pronunțată.
Pentru a ne afla în situația acestui
caz de modificare, Înalta Curte constată că instanța de apel s-a pronunțat cu
observarea obiectului cauzei, prin care s-a solicitat
plata sumei de 37.413,60 Euro,
echivalentul a 159.202,35 lei, cu titlul de regres pentru daune achitate de
reclamantă, 18.785,60 lei cu titlul de penalități de întârziere aferente
intervalului cuprins între data invitației la conciliere 28 mai 2009 și data
introducerii acțiunii, penalități în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere pentru
perioada de după introducerea acțiunii și până la achitarea integrală. După
introducerea acțiunii, la data de 05 noiembrie 2009 pârâta a achitat în contul
reclamantei suma de 112.111 lei, reclamanta restrângându-și pretențiile în
consecință, la suma de 47.091,35 lei și penalități.
În fața instanței de control judiciar
intimata pârâtă a făcut dovada achitării diferenței de debit la care a fost
obligată de către prima instanță, respectiv a sumei de 9.032,83 lei compusă
din: 4.672,04 lei cu titlu de diferență despăgubire, 3949,66 lei cu titlu de
cheltuieli de judecată pe fond și 411,13 lei reprezentând penalități de
întârziere începând de la data pronunțării sentinței și până la plata efectivă.
Deși recurenta susține că instanța nu
și-a îndeplinit obligațiile privind încadrarea în drept, examinarea
argumentelor părților și prezentarea argumentelor logico juridice ale instanței
în motivarea hotărârii, din conținutul deciziei pronunțată în instanța de apel,
rezultă contrariul. Astfel, motivarea instanței de fond este dezvoltată și
argumentată, susținerile recurentei fiind lipsite de fundament faptic.
Celelalte critici subsumate acestui motiv
de nelegalitate, urmează a fi analizate în cadrul motivului de nelegalitate
prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Din acest punct de vedere, recurenta a
invocat încălcarea dispozițiilor art. 270 C. proc. civ., în sensul că deși
instanța a reținut efectuarea unei plăți parțiale nu a găsit întemeiate
pretențiile reprezentând penalități aferente sumei de 112.111 lei.
În considerarea textului de lege
invocat, Înalta Curte constată că problema pronunțării unei hotărâri parțiale
nu este aplicabilă, întrucât pe de o parte, aceasta se pronunță la cererea
reclamantului, scopul acesteia fiind de a obține satisfacerea parțială a
pretenției, înainte de obținerea deciziei finale. Ori, în situația de față nu a
existat o astfel de cerere, neputând fi încălcat dreptul de dispoziție al
părții.
Este de necontestat că potrivit art. 35
din Ordinul nr. 113133/2006, pârâta a formulat obiecțiuni în ceea ce privește
sumele solicitate ca despăgubire de către reclamantă, în aceste condiții,
debitul principal a devenit cert în condițiile art. 379 C. proc. civ., în
cadrul prezentului litigiu, prin efectuarea raportului de expertiză.
În această situație, penalitățile
aferente debitului principal, ca sancțiune pentru neplata sumelor solicitate,
în condițiile
art. 65 din
Ordinul nr. 113133/2006, în vigoare la data la care s-a produs accidentul, nu
pot fi acordate decât pentru perioada ulterioară pronunțării sentinței atacate.
În ceea ce privește trimiterea făcută
de recurentă la unele texte de lege, fără a fi prezentată incidența acestora
asupra cauzei și argumentele care să facă posibilă analizarea deciziei prin
prisma unuia dintre motivele de nelegalitate, Înalta Curte arată că
dispozițiile art. 304 C. proc. civ. impun respectarea anumitor cerințe ordin
formal, care nu au fost respectate de către recurentă.
În raport de aceste considerente, în
temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca
nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat
de reclamanta SC A.T.A. SA PRIN SUCURSALA BRAȘOV împotriva deciziei nr. 43/Ap
din 19 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2012.