ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3411/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

comercială nr. 9267, pronunțată la data de 1 octombrie 2010, Secția a VI-a

comercială a Tribunalului București a admis, în parte, cererea formulată de

reclamantul O.M.I., în contradictoriu cu pârâta SC G.A. SA, pe care a obligat-o

să plătească reclamantului echivalentul în lei, la cursul B.N.R. din data

plății, al sumei de 30.246 Euro, cu titlu de despăgubiri și suma de 13.014,13

lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Spre a hotărî astfel,

prima instanță a reținut, din analiza probelor administrate, că, urmare a

producerii accidentului din data de 13 aprilie 2009, autoturismul aparținând

reclamantului a fost avariat; că pentru acest autoturism reclamantul a încheiat

un contract de asigurare pentru avarii și furt cu SC A.S.B. S.A.R. pe o durată

de un an, începând cu data de 27 iunie 2008 până la 26 iunie 2009; că pagubele

produse autoturismului sunt în cuantum de 153.689 lei, respectiv 37.246 Euro la

cursul B.N.R. din data producerii accidentului, ce va fi redus cu suma de 7.000

Euro, reprezentând prețul la care asiguratul a vândut autoturismul avariat, și

că, în speță, sunt incidente prevederile art. 10.2, art. 10.3, art. 10.5 din

Condițiile generale, respectiv cele ale art. 20 alin. (2) din Legea nr. 136/1995.

Apelul formulat de

pârâtă împotriva sentinței tribunalului a fost respins, ca nefondat, prin

decizia comercială nr. 209/A, pronunțată la data de 19 aprilie 2011.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de apel a reținut, analizând criticile aduse

sentinței apelate, că prima instanță nu a nesocotit dreptul la apărare al

pârâtei, întrucât a încuviințat proba cu expertiză tehnică auto pe care aceasta

a solicitat-o, cu obiectivul propus prin întâmpinare, iar expertul desemnat a

procedat la convocarea legală a părților, apreciind corectă soluția respingerii

probei cu expertiză, respectiv a unei contraexpertize, pentru interpretare de

urme, solicitată pentru prima oară la termenul din data de 17 septembrie 2010,

în condițiile în care instanța de fond s-a considerat lămurită în raport cu

probele administrate, și a considerat nefondată critica privind respingerea

fără motivare a obiecțiunilor la raportul de expertiză, având în vedere că prin

încheierea pronunțată la menționata dată, judecătorul cauzei a considerat că

expertul a răspuns tuturor obiecțiunilor încuviințate.

În ce privește lipsa

referirii instanței de fond la opinia separată a expertului apelantei pârâte,

instanța de apel a considerat că aceasta a fost înlăturată implicit, având în

vedere că hotărârea cuprinde motivele de fapt reținute pe baza probelor

administrate nemijlocit de instanță.

Cu privire la

dinamica producerii accidentului, instanța de control judiciar a constatat că

aceasta rezultă din declarațiile martorului audiat în cauză, coroborate cu

declarațiile intimatului și cu concluziile raportului de expertiză pe care le-a

detaliat.

Împotriva menționatei

decizii a formulat recurs apelanta – pârâtă, invocând în drept dispozițiile

art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., considerând-o „netemeinică și

nelegală”, „dată cu aplicarea greșită a legii”.

În motivarea

recursului s-a arătat, în esență, că instanța de apel nu a făcut referire la

apărările pârâtei, constatând greșit că instanța de fond nu a nesocotit dreptul

său la apărare, susținându-se „necesitatea efectuării unei expertize la fața

locului” pentru interpretarea urmelor și evocându-se aspecte privind fondul

cauzei, fără a se preciza relevanța acestora față de decizia atacată și de

dispozițiile art. 299 alin. (1), care statuează asupra obiectului recursului.

Intimata a solicitat,

prin întâmpinare, respingerea recursului și menținerea deciziei atacate ca

fiind legală și temeinică, apreciind că instanța de apel a dat o corectă

soluționare criticii referitoare la pretinsa încălcare a dreptului pârâtei la

apărare de către instanța de fond.

Recursul este

nefondat.

Astfel, examinarea

considerentelor deciziei atacate relevă că instanța de apel a răspuns fiecărei

critici pe care pârâta a formulat-o împotriva sentinței apelate, inclusiv celei

referitoare la încălcarea dreptului său la apărare, în analiza căreia s-a

raportat tocmai la apărările pe care această parte le-a formulat în fața primei

instanțe, iar soluția respingerii probei cu expertiză criminalistică pentru

interpretarea de urme este conformă prevederilor art. 295 alin. (2) C. proc.

civ., aprecierea mijloacelor de probă neputând face obiectul analizei instanței

de recurs, față de redactarea art. 304 C. proc. civ., în vigoare la data

pronunțării deciziei atacate.

Este de observat că

în susținerea motivului invocat, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

recurenta s-a mulțumit să afirme doar că decizia atacată este dată cu aplicarea

greșită a legii, fără a dezvolta această afirmație, conform cerințelor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., spre a putea fi analizată.

Așa fiind, constatând

că motivele invocate în susținerea recursului nu-și găsesc incidența în cauză,

Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., va respinge

această cerere și în conformitate cu art. 274 alin. (1) și alin. (3) C. proc.

civ., va obliga pe recurentă, în culpă procesuală, să plătească intimatului

cheltuielile de judecată reprezentând onorariu de avocat, reduse la suma de

2.960 lei, față de munca îndeplinită de acesta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de

pârâta SC G.A. SA BUCUREȘTI

,

împotriva deciziei comerciale nr. 209 A din 19 aprilie 2011 a Curții de Apel

București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Obligă recurenta să

plătească intimatului O.M.I. suma de 2.960 lei, cu titlu de cheltuieli de

judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi,

2 noiembrie 2011.