ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3411/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 9267, pronunțată la data de 1 octombrie 2010, Secția a VI-a comercială a Tribunalului București a admis, în parte, cererea formulată de reclamantul O.M.I., în contradictoriu cu pârâta SC G.A. SA, pe care a obligat-o să plătească reclamantului echivalentul în lei, la cursul B.N.R. din data plății, al sumei de 30.246 Euro, cu titlu de despăgubiri și suma de 13.014,13 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Spre a hotărî astfel, prima instanță a reținut, din analiza probelor administrate, că, urmare a producerii accidentului din data de 13 aprilie 2009, autoturismul aparținând reclamantului a fost avariat; că pentru acest autoturism reclamantul a încheiat un contract de asigurare pentru avarii și furt cu SC A.S.B.

S.A.R. pe o durată de un an, începând cu data de 27 iunie 2008 până la 26 iunie 2009; că pagubele produse autoturismului sunt în cuantum de 153.689 lei, respectiv 37.246 Euro la cursul B.N.R. din data producerii accidentului, ce va fi redus cu suma de 7.000 Euro, reprezentând prețul la care asiguratul a vândut autoturismul avariat, și că, în speță, sunt incidente prevederile art. 10.2, art. 10.3, art. 10.5 din Condițiile generale, respectiv cele ale art. 20 alin. (2) din Legea nr. 136/1995.

Apelul formulat de pârâtă împotriva sentinței tribunalului a fost respins, ca nefondat, prin decizia comercială nr. 209/A, pronunțată la data de 19 aprilie 2011. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut, analizând criticile aduse sentinței apelate, că prima instanță nu a nesocotit dreptul la apărare al pârâtei, întrucât a încuviințat proba cu expertiză tehnică auto pe care aceasta a solicitat-o, cu obiectivul propus prin întâmpinare, iar expertul desemnat a procedat la convocarea legală a părților, apreciind corectă soluția respingerii probei cu expertiză, respectiv a unei contraexpertize, pentru interpretare de urme, solicitată pentru prima oară la termenul din data de 17 septembrie 2010, în condițiile în care instanța de fond s-a considerat lămurită în raport cu probele administrate, și a considerat nefondată critica privind respingerea fără motivare a obiecțiunilor la raportul de expertiză, având în vedere că prin încheierea pronunțată la menționata dată, judecătorul cauzei a considerat că expertul a răspuns tuturor obiecțiunilor încuviințate.

În ce privește lipsa referirii instanței de fond la opinia separată a expertului apelantei pârâte, instanța de apel a considerat că aceasta a fost înlăturată implicit, având în vedere că hotărârea cuprinde motivele de fapt reținute pe baza probelor administrate nemijlocit de instanță. Cu privire la dinamica producerii accidentului, instanța de control judiciar a constatat că aceasta rezultă din declarațiile martorului audiat în cauză, coroborate cu declarațiile intimatului și cu concluziile raportului de expertiză pe care le-a detaliat. Împotriva menționatei decizii a formulat recurs apelanta – pârâtă, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., considerând-o „netemeinică și nelegală”, „dată cu aplicarea greșită a legii”.

În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că instanța de apel nu a făcut referire la apărările pârâtei, constatând greșit că instanța de fond nu a nesocotit dreptul său la apărare, susținându-se „necesitatea efectuării unei expertize la fața locului” pentru interpretarea urmelor și evocându-se aspecte privind fondul cauzei, fără a se preciza relevanța acestora față de decizia atacată și de dispozițiile art. 299 alin. (1), care statuează asupra obiectului recursului. Intimata a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică, apreciind că instanța de apel a dat o corectă soluționare criticii referitoare la pretinsa încălcare a dreptului pârâtei la apărare de către instanța de fond.

Recursul este nefondat. Astfel, examinarea considerentelor deciziei atacate relevă că instanța de apel a răspuns fiecărei critici pe care pârâta a formulat-o împotriva sentinței apelate, inclusiv celei referitoare la încălcarea dreptului său la apărare, în analiza căreia s-a raportat tocmai la apărările pe care această parte le-a formulat în fața primei instanțe, iar soluția respingerii probei cu expertiză criminalistică pentru interpretarea de urme este conformă prevederilor art. 295 alin. (2) C. proc. civ., aprecierea mijloacelor de probă neputând face obiectul analizei instanței de recurs, față de redactarea art. 304 C. proc. civ., în vigoare la data pronunțării deciziei atacate. Este de observat că în susținerea motivului invocat, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurenta s-a mulțumit să afirme doar că decizia atacată este dată cu aplicarea greșită a legii, fără a dezvolta această afirmație, conform cerințelor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., spre a putea fi analizată. Așa fiind, constatând că motivele invocate în susținerea recursului nu-și găsesc incidența în cauză, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., va respinge această cerere și în conformitate cu art. 274 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., va obliga pe recurentă, în culpă procesuală, să plătească intimatului cheltuielile de judecată reprezentând onorariu de avocat, reduse la suma de 2.960 lei, față de munca îndeplinită de acesta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC G.A. SA BUCUREȘTI , împotriva deciziei comerciale nr. 209 A din 19 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Obligă recurenta să plătească intimatului O.M.I. suma de 2.960 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 2 noiembrie 2011.