ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4571/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 17529 din 12

octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a comercială,

s-a respins, ca

neîntemeiată, acțiunea

reclamantei SC H.D. SRL formulată în

contradictoriu cu pârâta SC G.A. SA

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel apelanta reclamantă apreciind soluția instanței de fond ca nelegală și

netemeinică.

Curtea de Apel București, secția a V-a

civilă, prin sentința nr. 102 din 29 februarie 2012, a admis apelul

reclamantei, a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a admis cererea

precizată, și a obligat pârâta să plătească reclamantei sumele de 63440 Euro

echivalent în lei la cursul din ziua plății

reprezentând contravaloare

despăgubiri, și de 6797,5 lei reprezentând

dobânda legală calculată de la data de 10 februarie 2010 până la 31 mai 2010,

precum și la plata

dobânzii legale în

continuare până la achitarea efectivă a debitului, cu

cheltuieli de

judecată aferente.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâta SC G.

R.A.R. SA solicitând admiterea

recursului promovat de societatea

noastră, modificarea în tot a hotărârii recurate și pronunțarea unei hotărâri

prin care să se respingă în tot acțiunea reclamantei SC H.D. SRL

Raportându-se la situația de fapt

rezultată din probele

administrate și la

condițiile producerii accidentului și cauzele acestuia,

recurenta-pârâtă consideră că hotărârea atacată

este neîntemeiata, sub

următoarele aspecte:

- nu s-a făcut dovada indubitabilă că

dauna s-a produs ca urmare a unui alt auto ce a intrat în depășire

neregulamentară, astfel cum susține reclamanta;

- avariile produse vehiculului

cap-tractor au fost cauzate in

mod cert de

materialele transportate și nu de „evitarea coliziunii cu un alt vehicul”,

astfel cum se susține în considerentele deciziei Curții de Apel, deoarece dacă

marfa transportată ar fi fost bine amarata sau de

natura a nu produce străpungerea pereților

containerului și distrugerea

capului tractor, nu s-ar fi produs riscul

asigurat.

Precizează recurenta-pârâtă, făcând

trimitere la art. 1270 C. civ. și la art. 2 din Legea nr. 136/1995, că instanța

de apel a admis în mod neîntemeiat pretențiile intimatei-reclamante, deoarece

dauna a fost produsă de materialele transportate în urma frânării și nicidecum

urmare a unui presupus accident rutier ce ar putea explica deplasarea încărcăturii

și avarierea autovehiculului asigurat.

Mai arată recurenta-pârâtă că, în

opinia sa, sintagma „daunelor provocate de mărfurile transportate” nu trebuie

interpretată strict în contextul unei legături de cauzalitate între

acțiunea/inacțiunea mărfii și efectul, producerea prejudiciului, respectiv în

însușirile/caracteristicile mărfii, deoarece aceasta reprezintă o excludere

generală, daunele produse din explozii sau emanații de căldură, radiații sau

cele cauzate de poluare ori contaminare a mediului, constituind excluderi

general valabile la încheierea unei polițe, și ele se regăsesc în art. 4 pct.

4.3.2, respectiv 4.3.3, nu în condițiile particulare de asigurare.

Înalta Curte, examinând cererea de

recurs din perspectiva criticilor invocate, reține nemotivarea în drept a

acesteia în raport de reglementarea cuprinsă în art. 302

1

lit. c) C.

proc. civ., pentru următoarele considerente.

Recursul, cale extraordinară de atac,

poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate, în reglementarea

expresă și limitativă redată în art. 304 C. proc. civ.

Practic, prin criticile invocate

recurenta-pârâtă își exprimă nemulțumirea cu privire la soluția pronunțată de instanța

de apel, dar aduce în susținere argumente ce își propun să repună în discuție

situații de fapt precum și reinterpretarea probatoriului, împrejurare care

situează analiza acestora în sfera controlului de temeinicie și nu în aceea a

controlului de legalitate configurat expres și limitativ de art. 304 C. proc.

civ., trimiterile pe care recurenta le face la dispozițiile art. 1290 C. civ.

și la art. 2 din Legea nr. 136/1995 fiind pur formale, neargumentate în drept.

Așadar, simpla prezentare a motivelor

de netemeinicie de către recurentă, reiterarea unor situații de fapt, invocarea

probatoriului administrat, în lipsa unei argumentații în drept care să situeze

criticile în sfera temeiurilor de modificare indicate, fac imposibilă

exercitarea efectivă a controlului de legalitate de către instanța de recurs.

În considerarea celor ce preced,

constatând că recurenta nu s-a conformat obligației reglementată de

dispozițiile art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., potrivit cărora

cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de recurs și

dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de

ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va

constata nulitatea cererii de recurs în temeiul art. 302

1

lit. c) C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată

nulitatea cererii de recurs declarat de recurenta-pârâta

SC G.A. SA

București împotriva deciziei nr. 102

din 29 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția

a V-a civilă, în temeiul art. 302

1

lit. c) C.

proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședința publică, astăzi 20 noiembrie 2012.