ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2864/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1806 din 10 februarie 2012, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a admis cererea precizată formulată de reclamanta SC G.R.A.R. SA, în contradictoriu cu pârâta Societatea de Asigurare Reasigurare A. SA și intervenientul forțat O.L. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 135.724,23 RON, cu titlu de despăgubiri, precum și penalități de întârziere de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, calculate prin raportare la suma de 157.276,80 RON, începând cu data de 1 iunie 2011 până la data de 26 iulie 2011, precum și penalități de întârziere de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, calculate prin raportare la suma de 135.724,23 RON, începând cu data de 27 iulie 2011 până la plata efectivă a despăgubirilor și la plata sumei de 5.590,25 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele: Potrivit Adresei nr. 410710 din 12 august 2010, întocmită de Poliția Municipiului Salonta, la data de 30 august 2010, a avut loc pe DN79/B în sensul de mers spre vama Salonta un accident rutier produs din culpa intervenientului forțat O.L., care nu a oprit la trecerea de nivel cu calea ferată simplă, nepăzită, fiind surprins de trenul motor nr. 15131 care circula pe ruta Holod - Oradea. Acest tren motor era asigurat pentru avarii și furt la societatea reclamantă potrivit poliței din 20 ianuarie 2010, valabilă în perioada 27 ianuarie 2010 - 26 ianuarie 2011, în temeiul acesteia reclamanta achitând proprietarului, respectiv SC V.T.S.

SRL, despăgubirile pentru avariile suferite în urma accidentului, stabilite conform actelor de constatare, în cuantum de 157.276,80 RON, astfel cum rezultă din Adresa nr. 4673 din 11 octombrie 2010 emisă de R. SA, Sucursala Cluj. Conform susținerilor ambelor părți la data de 26 iulie 2011 A. a plătit reclamantei suma de 21.552,57 RON, cu titlu de despăgubire. Instanța a reținut că raportul juridic dintre pârâtă și intervenientul forțat O.L. are la bază polița din 13 mai 2010, valabilă în perioada 17 iunie 2010 - 16 noiembrie 2010, fiind încheiată asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru autoturismul cu numărul de înmatriculare CJ-AA-AAA și că urmare a achitării despăgubirilor menționate, în temeiul art. 22 din Legea nr. 136/1995, reclamanta se subrogă în drepturile asiguratului, în speță persoana juridică SC V.T.S.

SRL, pentru recuperarea sumei achitate de la persoana responsabilă de producerea accidentului său, de la asigurătorul acesteia pentru răspundere civilă delictuală, potrivit art. 22 din Legea nr. 136/1995. Contrar susținerilor reclamantei din cererea de chemare în judecată, litigiului îi sunt aplicabile prevederile Ordinului nr. 5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, având în vedere că polița RCA încheiată de pârâtă a fost emisă la data de 13 mai 2010. Conform art. 64 alin. (3) din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, adoptate prin Ordinul nr. 5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, în cazul neformulării obiecțiilor în termen de 30 de zile, asigurătorul RCA nu mai poate emite obiecții, datoria devenind scadentă.

Reclamanta a arătat în cererea de chemare în judecată că A. nu a formulat obiecții în termenul de 30 de zile, care în cauză se calculează de la data de 16 mai 2011, când pârâta a primit cererea de despăgubire formulată de reclamantă, astfel cum rezultă din formularul poștal de trimitere prin poștă prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Cum pârâta nu a susținut și probat contrariul, deși conform art 1169 C. civ., sarcina probei pe acest aspect îi revenea, instanța a reținut că A. datorează reclamantei întreaga sumă pretinsă de aceasta cu titlu de debit principal, respectiv 157.276,80 RON.

La această sumă se adaugă în speță penalitățile de întârziere stabilite potrivit art. 64 alin. (4) din Ordinul nr. 5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor pentru aprobarea Normelor privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule și autorizarea asigurătorilor care vor practica această asigurare în anul 2010, emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, care prevede în alin. (4) că: "Dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la alin. (2) și (3) sau și le îndeplinește defectuos, la suma solicitată pentru plata asigurătorului RCA se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere". Termenul la care se face referire în textul legal menționat este cel prevăzut de alin. (1) al art. 64, respectiv de cel mult 15 de zile de la depunerea ultimului document necesar finalizării dosarului de daune, în care asigurătorul RCA este obligat să plătească suma ce reprezintă despăgubirea pentru paguba produsă.

În temeiul art. 274 C. proc. civ., instanța a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.590,25 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar. Prin Decizia civilă nr. 249 din 21 mai 2012, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a respins ca nefondat apelul formulat de pârâta Societatea de Asigurare Reasigurare A. SA București împotriva Sentinței civile nr. 1806 din 10 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. 55244/3/2011. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele: Potrivit prevederilor imperative ale art. 64 alin. (2) din Ordinul C.S.A.

nr. 5/2010 - act normativ ce reglementează prezenta speță și în baza căruia s-a întemeiat acțiunea, se precizează că: "În cazul în care în drepturile persoanei prejudiciate s-a subrogat asigurătorul acesteia, conform prevederilor art. 22 din Legea nr. 136/1995, cu modificările și completările ulterioare, asigurătorul RCA efectuează plata despăgubirilor, astfel: a) dacă există obiecții asupra sumelor solicitate, acestea se vor achita în cel mult 15 zile calendaristice de la data avizării scrise, efectuată de asigurătorul subrogat în drepturile persoanei păgubite, însoțită de documentele justificative. Avizarea de plată poate fi făcută la sediul social sau la oricare dintre unitățile teritoriale ale asigurătorului RCA care desfășoară activități de constatare, de lichidare a daunelor auto și de efectuare a plăților de despăgubiri.

Acțiunea în justiție împotriva asigurătorului RCA poate fi exercitată, în mod alternativ, la oricare dintre sediile asigurătorului, respectiv sediul social ori sucursală care a emis polița de asigurare RCA sau sucursala care a lichidat dauna; b) dacă există obiecții întemeiate asupra sumelor solicitate, acestea se vor comunica asigurătorului CASCO în termenul prevăzut la lit. a), urmând ca în termen de cel mult 30 de zile calendaristice de la soluționarea obiecțiilor să se efectueze plata." De asemenea, alin. (3) prevede că: "În cazul neformulării obiecțiilor în termen de 30 de zile, asigurătorul RCA nu mai poate emite obiecții, datoria devenind scadentă", iar alin. (4): "Dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la alin. (2) și (3) sau și le îndeplinește defectuos, la suma solicitată pentru plata asigurătorului RCA se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere". Astfel, având în vedere faptul că apelanta nu a formulat nicio obiecțiune față de cererea de despăgubire formulată de reclamanta-intimată în legătură cu dosarul de daună primită în data de 16 mai 2011, pentru care s-a efectuat o plată parțială la data de 26 iulie 2011, fără nicio justificare privind diminuarea despăgubirii solicitate, instanța a constatat că în mod corect tribunalul a admis acțiunea așa cum a fost precizată.

În ceea ce privește proba cu expertiza tehnică de specialitate, solicitată la fondul cauzei, Curtea a reținut că în mod corect instanța de fond a respins această probă, față de prevederile art. 64 alin. (3) din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule adoptate prin Ordinul nr. 5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. În cauză, pârâta-apelantă nu a formulat în termen obiecțiuni cu privire la sumele pretinse de reclamantă, astfel că suma solicitată de reclamantă a devenit scadentă la data formulării acțiunii conform art. 64 alin. (3) și (4) din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 5/2010. Împotriva Deciziei civile nr. 249 din 21 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a declarat recurs pârâta Societatea de Asigurare-Reasigurare A. SA București, invocând art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, în principal, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării probatoriului solicitat, iar în subsidiar, modificarea deciziei, admiterea apelului, schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca nefondată. Prin criticile formulate, recurenta a susținut în esență următoarele: Decizia pronunțată de instanța de apel este nelegală sub aspectul obligării societății sale la plata despăgubirilor în cuantumul solicitat de intimata-reclamantă, aceasta fiind dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 64 alin. (3) din Ordinul C.S.A. nr. 5/2010, prin care se stabilește expres faptul că asigurătorul RCA suportă doar valoarea maximă a despăgubirii ce poate fi acordată în baza unei polițe de asigurare obligatorie RCA, iar termenul prevăzut în acest articol nu este un termen procedural care să atragă sancțiunea decăderii.

Recurenta a susținut că prin respingerea cererii de probatorii i-au fost încălcate drepturile procesuale, respectiv dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil, ambele drepturi fiind garantate de către legislația în vigoare în România și de legislația europeană (dreptul la apărare consfințit atât în dispozițiile art. 21 și 24 din Constituția României, cât și în art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale). Decizia este nelegală întrucât prin modalitatea de soluționare a cauzei a fost încălcat și principiul rolului activ al judecătorului consacrat prin dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. Prin administrarea probei cu expertiza tehnică de specialitate solicitată, având ca obiectiv stabilirea valorii maxime a despăgubirii ce poate fi suportată de asigurătorul RCA conform Ordinului C.S.A.

nr. 5/2010, se putea stabili cu exactitate suma datorată în baza poliței de asigurare RCA. Astfel, instanța de apel nu a aplicat nici dispozițiile art. 50 din Normele de aplicare a legii în domeniul RCA, aprobate prin Ordinul C.S.A. nr. 5/2010, care prevăd că: "la stabilirea despăgubirii în cazul avarierii sau distrugerii bunurilor, se iau ca bază de calcul pretențiile formulate de persoanele păgubite, avându-se în vedere prevederile legale privind acoperirea cuantumului pagubelor produse bunurilor, fără a se depăși diferența dintre valoarea acestora din momentul producerii accidentului și valoarea rămasă și nici limitele de despăgubire stabilite prin polița de asigurare RCA." Calculul sumei achitate de societatea sa cu titlu de despăgubiri s-a făcut în conformitate cu dispozițiile art. 50 și urm. din Normele de aplicare a legii în domeniul RCA, aprobate prin Ordinul C.S.A.

nr. 5/2010, suma rezultată reprezentând despăgubirea maximă pe care asigurătorul de răspundere auto obligatorie o poate prelua la plată, respectiv diferența dintre valoarea vagonului remorcă la data daunei și valoarea rămasă. În conformitate cu dispozițiile art. 39 pct. 3 din Ordinul C.S.A. nr. 5/2010, eventuala diferență de despăgubire, dacă este justificată, rămâne pe contul asigurării facultative. Nici instanța de fond și nici instanța de apel nu au ținut cont de faptul că însăși intimata-reclamantă a precizat în modul de calcul al despăgubirii că are în vedere suma asigurată prevăzută în contractul de asigurare facultativă de avarii auto CASCO (48.000 euro) și nu valoarea de la data daunei.

Analizând recursul declarat de pârâta SC L.C. SRL împotriva Deciziei civile nr. 169 din 10 octombrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în raport de criticile formulate și temeiurile de drept arătate, ținând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte a constatat că acesta este nefondat, avându-se în vedere următoarele considerente: Astfel se apreciază că în mod corect instanța de apel a reținut situația de fapt și că în cauză sunt aplicabile prevederile imperative ale art. 64 alin. (2) din Ordinul C.S.A. nr. 5/2010, pe care s-a întemeiat acțiunea care precizează că în cazul în care în drepturile persoanei prejudiciate s-a subrogat asigurătorul acesteia, conform prevederilor art. 22 din Legea nr. 136/1995, cu modificările și completările ulterioare, asigurătorul RCA efectuează plata despăgubirilor.

Pârâta Societatea de Asigurare-Reasigurare A. SA București, în calitate de asigurător, răspunde în temeiul art. 49 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 pentru daunele produse urmare accidentului de circulație ce a avut loc la data de 30 iunie 2010. Revenind la criticile formulate de pârâtă cu privire la justa și echitabila dezdăunare ce trebuie avută în vedere la stabilirea cuantumului acesteia, Înalta Curte constată că ambele instanțe de fond și de apel au reținut ca fiind întrunite condițiile art. 64 alin. (2) și (3) din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule adoptate prin Ordinul nr. 5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, avându-se în vedere că polița RCA încheiată de pârâtă a fost emisă la data de 13 mai 2010. Motivul de recurs prin care recurenta-pârâtă a susținut că decizia pronunțată de instanța de apel este nelegală sub aspectul obligării societății sale la plata despăgubirilor în cuantumul solicitat de intimata-reclamantă, întrucât a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 64 alin. (3) din Ordinul C.S.A.

nr. 5/2010, prin care se stabilește expres faptul că asigurătorul RCA suportă doar valoarea maximă a despăgubirii ce poate fi acordată în baza unei polițe de asigurare obligatorie RCA nu poate fi reținut, avându-se în vedere faptul că aceasta nu a formulat în termenul de 30 de zile nicio obiecțiune cu privire la sumele pretinse de reclamantă, în Dosarul de daună X, primit în data de 16 mai 2011, astfel că suma solicitată de reclamantă a devenit scadentă la data formulării acțiunii conform art. 64 alin. (3) și (4) din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 5/2010. Nici critica prin care recurenta a susținut că termenul de 30 de zile prevăzut de art. 64 alin. (3) din Ordinul nr. 5/2010 nu este un termen procedural care să atragă sancțiunea decăderii nu poate fi primită, în raport de dispozițiile art. 103 alin. (1) C. proc.

civ., care stabilește că neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul în care legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința sa. Cum termenul prevăzut de art. 64 alin. (3) din Ordinul nr. 5/2010 este unul imperativ și constatând că recurenta nu a făcut dovada existenței unei împiedicări mai presus de voința sa a formulării obiecțiunilor față de cererea de despăgubire formulată de reclamantă în Dosarul de daună X, se apreciază că soluția instanței de apel este legală. Sub pretextul nerespectării de către instanța de apel a dispozițiilor art. 129 C. proc.

civ., recurenta reproșează în fapt instanței respingerea cererii de probatorii, greșita apreciere a probelor administrate în cauză, cu referire expresă la proba cu expertiza tehnică de specialitate pentru stabilirea valorii maxime a despăgubirii ce poate fi suportată de asigurătorul RCA conform Ordinului C.S.A. nr. 5/2010, a sumei datorate în baza poliței de asigurare RCA, a eventualei diferențe rămase de achitat, a modului de calcul avut în vedere pentru stabilirea sumei la care a fost obligată, aspecte ce nu pot fi examinate în calea extraordinară de atac a recursului care poate fi formulat doar pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. În ceea ce privește dreptul la apărare, garantat de Constituție, de C. proc.

civ. și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, este de observat că din examinarea actelor de la dosar se poate constata că recurenta a beneficiat de un proces echitabil, cu respectarea tuturor drepturilor procesuale, iar instanța și-a exercitat rolul activ cu respectarea întocmai a dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. Pentru considerentele mai sus arătate, în baza art. 312, Înalta Curte urmează să respingă recursul pârâtei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Societatea de Asigurare-Reasigurare A. SA București împotriva Deciziei civile nr. 249 din 21 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 septembrie 2013. Procesat de GGC - AZ