ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2864/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2864/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 1806 din 10
februarie 2012, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a admis cererea
precizată formulată de reclamanta SC G.R.A.R. SA, în contradictoriu cu pârâta
Societatea de Asigurare Reasigurare A. SA și intervenientul forțat O.L.
A fost obligată
pârâta să plătească reclamantei suma de 135.724,23 RON, cu titlu de
despăgubiri, precum și penalități de întârziere de 0,1% pentru fiecare zi de
întârziere, calculate prin raportare la suma de 157.276,80 RON, începând cu
data de 1 iunie 2011 până la data de 26 iulie 2011, precum și penalități de
întârziere de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, calculate prin raportare la
suma de 135.724,23 RON, începând cu data de 27 iulie 2011 până la plata
efectivă a despăgubirilor și la plata sumei de 5.590,25 RON cu titlu de
cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța
această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit Adresei nr.
410710 din 12 august 2010, întocmită de Poliția Municipiului Salonta, la data
de 30 august 2010, a avut loc pe DN79/B în sensul de mers spre vama Salonta un
accident rutier produs din culpa intervenientului forțat O.L., care nu a oprit
la trecerea de nivel cu calea ferată simplă, nepăzită, fiind surprins de trenul
motor nr. 15131 care circula pe ruta Holod - Oradea.
Acest tren motor era
asigurat pentru avarii și furt la societatea reclamantă potrivit poliței din 20
ianuarie 2010, valabilă în perioada 27 ianuarie 2010 - 26 ianuarie 2011, în
temeiul acesteia reclamanta achitând proprietarului, respectiv SC V.T.S. SRL,
despăgubirile pentru avariile suferite în urma accidentului, stabilite conform
actelor de constatare, în cuantum de 157.276,80 RON, astfel cum rezultă din
Adresa nr. 4673 din 11 octombrie 2010 emisă de R. SA, Sucursala Cluj.
Conform susținerilor
ambelor părți la data de 26 iulie 2011 A. a plătit reclamantei suma de
21.552,57 RON, cu titlu de despăgubire.
Instanța a reținut că
raportul juridic dintre pârâtă și intervenientul forțat O.L. are la bază polița
din 13 mai 2010, valabilă în perioada 17 iunie 2010 - 16 noiembrie 2010, fiind
încheiată asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru autoturismul cu
numărul de înmatriculare CJ-AA-AAA și că urmare a achitării despăgubirilor
menționate, în temeiul art. 22 din Legea nr. 136/1995, reclamanta se subrogă în
drepturile asiguratului, în speță persoana juridică SC V.T.S. SRL, pentru
recuperarea sumei achitate de la persoana responsabilă de producerea
accidentului său, de la asigurătorul acesteia pentru răspundere civilă
delictuală, potrivit art. 22 din Legea nr. 136/1995.
Contrar susținerilor
reclamantei din cererea de chemare în judecată, litigiului îi sunt aplicabile
prevederile Ordinului nr. 5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor,
având în vedere că polița RCA încheiată de pârâtă a fost emisă la data de 13
mai 2010.
Conform art. 64 alin.
(3) din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru
prejudicii produse prin accidente de autovehicule, adoptate prin Ordinul nr.
5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, în cazul neformulării
obiecțiilor în termen de 30 de zile, asigurătorul RCA nu mai poate emite
obiecții, datoria devenind scadentă.
Reclamanta a arătat
în cererea de chemare în judecată că A. nu a formulat obiecții în termenul de
30 de zile, care în cauză se calculează de la data de 16 mai 2011, când pârâta
a primit cererea de despăgubire formulată de reclamantă, astfel cum rezultă din
formularul poștal de trimitere prin poștă prin scrisoare recomandată cu
confirmare de primire.
Cum pârâta nu a
susținut și probat contrariul, deși conform art 1169 C. civ., sarcina probei pe
acest aspect îi revenea, instanța a reținut că A. datorează reclamantei
întreaga sumă pretinsă de aceasta cu titlu de debit principal, respectiv
157.276,80 RON.
La această sumă se
adaugă în speță penalitățile de întârziere stabilite potrivit art. 64 alin. (4)
din Ordinul nr. 5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor pentru
aprobarea Normelor privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii
de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente de
autovehicule și autorizarea asigurătorilor care vor practica această asigurare
în anul 2010, emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, care prevede în
alin. (4) că: "Dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în
termenele prevăzute la alin. (2) și (3) sau și le îndeplinește defectuos, la
suma solicitată pentru plata asigurătorului RCA se aplică o penalizare de 0,1%,
calculată pentru fiecare zi de întârziere".
Termenul la care se
face referire în textul legal menționat este cel prevăzut de alin. (1) al art.
64, respectiv de cel mult 15 de zile de la depunerea ultimului document necesar
finalizării dosarului de daune, în care asigurătorul RCA este obligat să
plătească suma ce reprezintă despăgubirea pentru paguba produsă.
În temeiul art. 274
C. proc. civ., instanța a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în
cuantum de 5.590,25 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbrul
judiciar.
Prin Decizia civilă
nr. 249 din 21 mai 2012, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a
respins ca nefondat apelul formulat de pârâta Societatea de Asigurare
Reasigurare A. SA București împotriva Sentinței civile nr. 1806 din 10
februarie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în
Dosarul nr. 55244/3/2011.
Pentru a pronunța
această decizie, instanța de apel a reținut următoarele:
Potrivit prevederilor
imperative ale art. 64 alin. (2) din Ordinul C.S.A. nr. 5/2010 - act normativ
ce reglementează prezenta speță și în baza căruia s-a întemeiat acțiunea, se
precizează că: "În cazul în care în drepturile persoanei prejudiciate s-a
subrogat asigurătorul acesteia, conform prevederilor art. 22 din Legea nr.
136/1995, cu modificările și completările ulterioare, asigurătorul RCA efectuează
plata despăgubirilor, astfel:
a) dacă există
obiecții asupra sumelor solicitate, acestea se vor achita în cel mult 15 zile
calendaristice de la data avizării scrise, efectuată de asigurătorul subrogat
în drepturile persoanei păgubite, însoțită de documentele justificative.
Avizarea de plată poate fi făcută la sediul social sau la oricare dintre
unitățile teritoriale ale asigurătorului RCA care desfășoară activități de
constatare, de lichidare a daunelor auto și de efectuare a plăților de
despăgubiri. Acțiunea în justiție împotriva asigurătorului RCA poate fi
exercitată, în mod alternativ, la oricare dintre sediile asigurătorului,
respectiv sediul social ori sucursală care a emis polița de asigurare RCA sau
sucursala care a lichidat dauna;
b) dacă există obiecții
întemeiate asupra sumelor solicitate, acestea se vor comunica asigurătorului
CASCO în termenul prevăzut la lit. a), urmând ca în termen de cel mult 30 de
zile calendaristice de la soluționarea obiecțiilor să se efectueze plata."
De asemenea, alin.
(3) prevede că: "În cazul neformulării obiecțiilor în termen de 30 de
zile, asigurătorul RCA nu mai poate emite obiecții, datoria devenind
scadentă", iar alin. (4): "Dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește
obligațiile în termenele prevăzute la alin. (2) și (3) sau și le îndeplinește
defectuos, la suma solicitată pentru plata asigurătorului RCA se aplică o
penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere".
Astfel, având în
vedere faptul că apelanta nu a formulat nicio obiecțiune față de cererea de
despăgubire formulată de reclamanta-intimată în legătură cu dosarul de daună
primită în data de 16 mai 2011, pentru care s-a efectuat o plată parțială la
data de 26 iulie 2011, fără nicio justificare privind diminuarea despăgubirii
solicitate, instanța a constatat că în mod corect tribunalul a admis acțiunea
așa cum a fost precizată.
În ceea ce privește
proba cu expertiza tehnică de specialitate, solicitată la fondul cauzei, Curtea
a reținut că în mod corect instanța de fond a respins această probă, față de
prevederile art. 64 alin. (3) din Normele privind asigurarea obligatorie de
răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule
adoptate prin Ordinul nr. 5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
În cauză,
pârâta-apelantă nu a formulat în termen obiecțiuni cu privire la sumele
pretinse de reclamantă, astfel că suma solicitată de reclamantă a devenit
scadentă la data formulării acțiunii conform art. 64 alin. (3) și (4) din
Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 5/2010.
Împotriva Deciziei
civile nr. 249 din 21 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția
a V-a civilă, a declarat recurs pârâta Societatea de Asigurare-Reasigurare A.
SA București, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru
nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, în principal,
casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării
probatoriului solicitat, iar în subsidiar, modificarea deciziei, admiterea
apelului, schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
Prin criticile
formulate, recurenta a susținut în esență următoarele:
Decizia pronunțată de
instanța de apel este nelegală sub aspectul obligării societății sale la plata
despăgubirilor în cuantumul solicitat de intimata-reclamantă, aceasta fiind
dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 64 alin. (3) din Ordinul C.S.A.
nr. 5/2010, prin care se stabilește expres faptul că asigurătorul RCA suportă
doar valoarea maximă a despăgubirii ce poate fi acordată în baza unei polițe de
asigurare obligatorie RCA, iar termenul prevăzut în acest articol nu este un
termen procedural care să atragă sancțiunea decăderii.
Recurenta a susținut
că prin respingerea cererii de probatorii i-au fost încălcate drepturile
procesuale, respectiv dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil,
ambele drepturi fiind garantate de către legislația în vigoare în România și de
legislația europeană (dreptul la apărare consfințit atât în dispozițiile art.
21 și 24 din Constituția României, cât și în art. 6 din Convenția europeană
pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale).
Decizia este nelegală
întrucât prin modalitatea de soluționare a cauzei a fost încălcat și principiul
rolului activ al judecătorului consacrat prin dispozițiile art. 129 alin. (5)
C. proc. civ.
Prin administrarea
probei cu expertiza tehnică de specialitate solicitată, având ca obiectiv
stabilirea valorii maxime a despăgubirii ce poate fi suportată de asigurătorul
RCA conform Ordinului C.S.A. nr. 5/2010, se putea stabili cu exactitate suma
datorată în baza poliței de asigurare RCA.
Astfel, instanța de
apel nu a aplicat nici dispozițiile art. 50 din Normele de aplicare a legii în
domeniul RCA, aprobate prin Ordinul C.S.A. nr. 5/2010, care prevăd că: "la
stabilirea despăgubirii în cazul avarierii sau distrugerii bunurilor, se iau ca
bază de calcul pretențiile formulate de persoanele păgubite, avându-se în
vedere prevederile legale privind acoperirea cuantumului pagubelor produse
bunurilor, fără a se depăși diferența dintre valoarea acestora din momentul
producerii accidentului și valoarea rămasă și nici limitele de despăgubire
stabilite prin polița de asigurare RCA."
Calculul sumei
achitate de societatea sa cu titlu de despăgubiri s-a făcut în conformitate cu
dispozițiile art. 50 și urm. din Normele de aplicare a legii în domeniul RCA,
aprobate prin Ordinul C.S.A. nr. 5/2010, suma rezultată reprezentând
despăgubirea maximă pe care asigurătorul de răspundere auto obligatorie o poate
prelua la plată, respectiv diferența dintre valoarea vagonului remorcă la data
daunei și valoarea rămasă.
În conformitate cu
dispozițiile art. 39 pct. 3 din Ordinul C.S.A. nr. 5/2010, eventuala diferență
de despăgubire, dacă este justificată, rămâne pe contul asigurării facultative.
Nici instanța de fond
și nici instanța de apel nu au ținut cont de faptul că însăși
intimata-reclamantă a precizat în modul de calcul al despăgubirii că are în
vedere suma asigurată prevăzută în contractul de asigurare facultativă de
avarii auto CASCO (48.000 euro) și nu valoarea de la data daunei.
Analizând recursul
declarat de pârâta SC L.C. SRL împotriva Deciziei civile nr. 169 din 10
octombrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în raport de
criticile formulate și temeiurile de drept arătate, ținând cont de limitele
controlului de legalitate, Înalta Curte a constatat că acesta este nefondat,
avându-se în vedere următoarele considerente:
Astfel se apreciază
că în mod corect instanța de apel a reținut situația de fapt și că în cauză
sunt aplicabile prevederile imperative ale art. 64 alin. (2) din Ordinul C.S.A.
nr. 5/2010, pe care s-a întemeiat acțiunea care precizează că în cazul în care
în drepturile persoanei prejudiciate s-a subrogat asigurătorul acesteia,
conform prevederilor art. 22 din Legea nr. 136/1995, cu modificările și
completările ulterioare, asigurătorul RCA efectuează plata despăgubirilor.
Pârâta Societatea de
Asigurare-Reasigurare A. SA București, în calitate de asigurător, răspunde în
temeiul art. 49 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 pentru daunele produse urmare
accidentului de circulație ce a avut loc la data de 30 iunie 2010.
Revenind la criticile
formulate de pârâtă cu privire la justa și echitabila dezdăunare ce trebuie
avută în vedere la stabilirea cuantumului acesteia, Înalta Curte constată că
ambele instanțe de fond și de apel au reținut ca fiind întrunite condițiile
art. 64 alin. (2) și (3) din Normele privind asigurarea obligatorie de
răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule
adoptate prin Ordinul nr. 5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor,
avându-se în vedere că polița RCA încheiată de pârâtă a fost emisă la data de
13 mai 2010.
Motivul de recurs
prin care recurenta-pârâtă a susținut că decizia pronunțată de instanța de apel
este nelegală sub aspectul obligării societății sale la plata despăgubirilor în
cuantumul solicitat de intimata-reclamantă, întrucât a fost dată cu aplicarea
greșită a prevederilor art. 64 alin. (3) din Ordinul C.S.A. nr. 5/2010, prin
care se stabilește expres faptul că asigurătorul RCA suportă doar valoarea
maximă a despăgubirii ce poate fi acordată în baza unei polițe de asigurare
obligatorie RCA nu poate fi reținut, avându-se în vedere faptul că aceasta nu a
formulat în termenul de 30 de zile nicio obiecțiune cu privire la sumele
pretinse de reclamantă, în Dosarul de daună X, primit în data de 16 mai 2011,
astfel că suma solicitată de reclamantă a devenit scadentă la data formulării
acțiunii conform art. 64 alin. (3) și (4) din Ordinul Comisiei de Supraveghere
a Asigurărilor nr. 5/2010.
Nici critica prin
care recurenta a susținut că termenul de 30 de zile prevăzut de art. 64 alin.
(3) din Ordinul nr. 5/2010 nu este un termen procedural care să atragă
sancțiunea decăderii nu poate fi primită, în raport de dispozițiile art. 103
alin. (1) C. proc. civ., care stabilește că neexercitarea oricărei căi de atac
și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea,
afară de cazul în care legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost
împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința sa.
Cum termenul prevăzut
de art. 64 alin. (3) din Ordinul nr. 5/2010 este unul imperativ și constatând
că recurenta nu a făcut dovada existenței unei împiedicări mai presus de voința
sa a formulării obiecțiunilor față de cererea de despăgubire formulată de
reclamantă în Dosarul de daună X, se apreciază că soluția instanței de apel
este legală. Sub pretextul nerespectării de către instanța de apel a
dispozițiilor art. 129 C. proc. civ., recurenta reproșează în fapt instanței
respingerea cererii de probatorii, greșita apreciere a probelor administrate în
cauză, cu referire expresă la proba cu expertiza tehnică de specialitate pentru
stabilirea valorii maxime a despăgubirii ce poate fi suportată de asigurătorul
RCA conform Ordinului C.S.A. nr. 5/2010, a sumei datorate în baza poliței de
asigurare RCA, a eventualei diferențe rămase de achitat, a modului de calcul
avut în vedere pentru stabilirea sumei la care a fost obligată, aspecte ce nu
pot fi examinate în calea extraordinară de atac a recursului care poate fi
formulat doar pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9
C. proc. civ.
În ceea ce privește
dreptul la apărare, garantat de Constituție, de C. proc. civ. și de Convenția
Europeană a Drepturilor Omului, este de observat că din examinarea actelor de
la dosar se poate constata că recurenta a beneficiat de un proces echitabil, cu
respectarea tuturor drepturilor procesuale, iar instanța și-a exercitat rolul
activ cu respectarea întocmai a dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Pentru considerentele
mai sus arătate, în baza art. 312, Înalta Curte urmează să respingă recursul
pârâtei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat
recursul declarat de pârâta Societatea de Asigurare-Reasigurare A. SA București
împotriva Deciziei civile nr. 249 din 21 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel
București, secția a V-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 26 septembrie 2013.
Procesat
de GGC -
AZ