ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2033/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 974/ C din 5 iulie 2010 a

Tribunalului Comercial Argeș a fost admisă acțiunea formulată de SC A.R.A.V.I.G.

SA prin Sucursala Argeș și a fost obligată pârâta SC E. SA București la plata

sumei de 162.000 lei despăgubiri plus dobânda legală, calculată de la 9

octombrie 2006 și până la achitarea integrală a debitului, cu 4.417 lei

cheltuieli de judecată.

Soluționând cauza în fond după

casarea cu trimitere spre rejudecare, tribunalul a constatat că pârâta a

invocat excepția necompetenței teritoriale a instanței asupra căreia s-a

pronunțat prin încheierea din 23 octombrie 2009 prin respingerea acesteia, sub

motiv că Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit cadrul procesual.

Pe fond, a reținut că accidentul a

fost produs datorită culpei prepușilor pârâtei prin scăparea de către aceștia a

unei role care a traversat DN 7 pe partea stângă a sensului de mers,

ciocnindu-se cu autotrenul condus de prepusul asiguratului și că valoarea

reparațiilor a fost de 162.000 lei, sumă plătită de reclamantă, în calitate de

asigurător.

Tribunalul a înlăturat apărarea

pârâtei prin care se invoca o culpă comună în producerea accidentului, reținând

că accidentul s-a produs din vina exclusivă a pârâtei prin omisiunea acesteia

de a lua măsuri de protecție a evitării rostogolirii rolei și că atenționarea

prin semnalizarea cu mâna a conducătorului auto de către prepușii pârâtei și nu

prin mijloace specifice, cum ar fi indicatoare, triunghi reflectorizant, nu

constituie o cauză de înlăturare a culpei pârâtei, mai ales că de la data

semnalizării și până la impact conducătorul auto nu a mai avut timp suficient

pentru evitarea accidentului.

Împotriva acestei hotărâri a

formulat apel pârâta care a fost respins prin decizia

nr.

75/ A-C din 24 septembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția

comercială și de contencios administrativ.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că normele de competență

teritorială reglementate de art. 5 C. proc. civ., invocate de pârâtă sunt

relative, fiind, deopotrivă, incidente și dispozițiile art. 10 pct. 4 C. proc.

civ., raportat la locul plății despăgubirii, contractul de asigurare fiind un

contract comercial ca și acțiunea în regres, izvorâtă din acesta, iar potrivit

dispozițiilor art. 12 C. proc. civ., alegerea instanței o are reclamantul.

Pe fond, a reținut că prima instanță

a stabilit corect situația de fapt potrivit căreia determinant în producerea

accidentului a fost impactul între rola ce se afla sub paza pârâtei și

autotractorul aparținând asiguratului, rolă, care, în momentul impactului, s-a

izbit de acest autotractor și a aplicat corespunzător dispozițiile art. 1000 alin.

(1) C. proc. civ., paznicul juridic fiind responsabil pentru prejudiciul produs

de lucrul aflat în paza sa.

Cât privește apărarea pârâtei că, în

cauză, a existat culpă concurentă, instanța de apel a confirmat și sub acest

aspect soluția primei instanțe, deoarece depășirea nesemnificativă a vitezei

legale de la 50 km/oră la 60/70 km/oră nu este esențială în accidentul cauzal

al prejudiciului, neputând fi reținută ipoteza expertului tehnic,

neargumentată, potrivit căreia conducătorul autotractorului ar fi putut evita

accidentul presupunând că rola ar fi fost în condițiile respectării vitezei

legale pe marginea drumului și nu în mișcare.

Cât privește reparația, aceasta a

fost realizată pe baza autorizației de reparație, iar faptul că valoarea reparației

a fost egală cu cea a contractului de asigurare nu constituie motiv de

înlăturare a unei părți din valoarea prejudiciului acoperit de asigurător.

Împotriva acestei hotărâri a

formulat recurs, în termenul legal, pârâta, fără a-l încadra în drept și a

invocat nelegalitatea hotărârii, deoarece conform art. 5 și 11 C. proc. civ.,

competența teritorială aparține instanței de la domiciliul pârâtei.

Alegerea competenței prin convenție este nulă dacă a fost

făcută înainte de nașterea dreptului la despăgubire.

A mai arătat că Înalta Curte de

Casație și Justiție nu s-a pronunțat asupra acestei excepții astfel că

instanțele trebuiau să dea eficiență acestor dispoziții legale.

Cu privire la fondul cauzei a arătat

că trebuia să se constate că la momentul producerii accidentului, organul de

poliție nu a făcut măsurători și nu a întocmit procesul – verbal de cercetare,

astfel că, instanța de apel trebuia să dea eficiență expertizei tehnice care se

sprijină pe fapte, declarații, calcule și concluzii care nu puteau fi

înlăturate și din care rezultă culpa concurentă a șoferului autotractorului.

Intimata – reclamantă a formulat

întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând recursul se găsește

nefondat.

În privința criticilor privitoare la

soluția dată excepției de necompetență teritorială, trebuie precizat, în

prealabil, că acestea se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ., vizând greșita aplicare a normelor legale de competență

teritorială.

În această privință normele legale

de competență teritorială prevăd atât competența alternativă (art. 5, 10, 11 C.

proc. civ.) cât și excepțională (art. 13), potrivit art. 12 C. proc. civ., în

cazul competenței alternative alegerea având-o reclamantul.

Prin urmare, chiar dacă între

instanțele competente alternativ se află totdeauna și aceea în circumscripția

căreia este domiciliul pârâtului, alegerea o are reclamantul, astfel că, deși,

recurenta – pârâtă a formulat, într-adevăr, în termen, după casare, excepția de

necompetență teritorială, în mod legal, instanța de apel a stabilit că instanța

aleasă de reclamant se încadrează în una dintre cele prevăzute mai sus, potrivit

criteriilor avute în vedere și a dovezilor de la dosar, astfel că, motivul de

recurs nu poate fi reținut.

În privința criticilor referitoare

la răspunderea recurentei – pârâte raportat la întinderea culpei, acestea nu

pot fi analizate în recurs, neputând fi încadrate în niciunul din motivele

limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ., acest articol de

lege, astfel cum este reglementat, nepermițând recurentului să se prevaleze de

netemeinicia hotărârii ca urmare a neluării în considerare a unor dovezi

administrate, concludente în opinia acestuia, deoarece prin reaprecierea

probelor, ceea ce de fapt se solicită, se depășește cadrul legal, recursul

neavând caracter devolutiv, ci vizând doar verificarea aplicării legii la o

situație de fapt deja stabilită.

Așa fiind, în temeiul art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul formulat de pârâta SC E. SA,

sucursala Electromontaj Iași, împotriva deciziei Curții de Apel Pitești nr. 75

din 24 septembrie 2010, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi,

25

mai 2011.