ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 7/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 10901 din 3 octombrie 2007,

Tribunalul București, secția a VI-a comercială a admis în parte acțiunea

formulată de reclamanta

SC A.O. SA București împotriva pârâtelor SC A.R.A. SA și A.B.

dispunând obligarea pârâtei la plata sumei de 303.125.000 lei contravaloare

prejudiciu și la dobânda legală de la data pronunțării hotărârii și până la

achitarea integrală a debitului.

Ulterior, prin încheierea

din 9 ianuarie 2008 s-a dispus îndreptarea erorii materiale din sentință, în

sensul că la alin. (2) din dispozitiv se va trece 226.722.000 lei penalități de

întârziere.

Obiectul acțiunii cu care a

fost sesizată instanța a constat în plata sumelor necesare reparării

prejudiciului provocat de asiguratul R.A.B., în urma unui accident de

circulație produs din culpa sa, prin schimbarea direcției de mers

nesemnalizată.

În considerentele sentinței,

instanța de fond a reținut – în urma administrării probelor - că vinovați de

producerea accidentului se fac ambii conducători auto, gradul de gravitate al

culpelor fiind egale (de ½ fiecare).

S-a constatat că sunt

întrunite cerințele prevederilor de art. 22 din Legea nr. 136/1995 și că se va

aplica regula potrivit cu care, în caz de coliziune, asigurații în culpă

primesc despăgubiri de la asigurator pentru paguba suferită invers proporțional

culpei fiecăruia.

Apelul formulat de

reclamantă împotriva sentinței a fost anulat ca netimbrat prin decizia

comercială nr. 90 din 3 martie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Prin aceeași decizie,

apelul pârâtei SC A.R.A. SA a fost respins ca nefondat, reținându-se în

considerente că s-a stabilit corect gravitatea culpei celor doi conducători

auto în producerea accidentului conform probelor efectuate în cauză, probe ce

au constat în procesul-verbal de constatare a accidentului, declarațiile celor

2 conducători auto, rezoluția Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și

raportul de expertiză judiciară.

S-a mai reținut că,

stabilind culpa comună a celor implicați în coliziune, s-au aplicat corect

dispozițiile art. 22 din Legea nr. 136/1995.

Cu privire la plata

penalităților, instanța de apel nu a luat în considerare susținerea pârâtei în

sensul că nu datorează penalități pentru că nu s-ar fi aflat în culpă atâta

timp cât stabilirea gradului culpei s-a stabilit abia după efectuarea

expertizei, întrucât conform art. 46 din Ordinul 9/2002 din Normele pentru

aplicarea legii în domeniul asigurărilor de răspundere civilă, persoana

răspunzătoare de producerea accidentului și culpa sa a fost cunoscută și

stabilită încă de la 11 septembrie 2003.

Împotriva deciziei a

formulat recurs pârâta, care a indicat ca temei prevederile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. susținând următoarele:

- În condițiile în care

asiguratorul C.A.S.C.O. al reclamantei a încălcat prevederile Regulamentului de

aplicare a O.U.G. nr. 192/2002, culpa acestuia trebuia să fie mai mare,

respectiv de 2/3, iar contravaloarea despăgubirii să fie calculată conform

acestui procent.

- S-au aplicat greșit

prevederile art. 46 și art. 230 din O.U.G. 9/2002 privind aplicarea legii în

domeniul asigurărilor de despăgubiri civile pentru pagube produse terților prin

accidente de autovehicule în anul 2003 întrucât dosarul de daună nu putea fi

finalizat până în momentul stabilirii culpei în producerea accidentului.

Se consideră că societatea

nu putea efectua plata înainte de stabilirea culpei în producerea accidentului

motiv pentru care nu datorează penalități de întârziere.

Prin întâmpinare, societatea

intimată a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei

instanței de apel.

Recursul este nefondat

pentru următoarele considerente:

Referitor la criticile ce

vizează modul de stabilire a culpei și a contravalorii despăgubirilor

corespunzătoare acestuia, precum și aprecierea dată concluziilor raportului de

expertiză, în considerarea reglementărilor cuprinse în art. 304 pct. 1-9 C.

proc. civ., acestea nu pot face obiectul controlului judiciar, întrucât nu se

subsumează motivului de nelegalitate indicat de recurentă și nici unui alt

motiv reglementat de art. 304 C. proc. civ., antamând chestiuni de fapt ce nu

pot fi analizate în această fază procesuală.

Referitor la aplicarea

greșită a dispozițiilor art. 46 din Ordinul 9/2000 privind Normele pentru

aplicarea legii în domeniul asigurărilor de răspundere civilă pentru pagube

produse terților prin accidente de autovehicule se constată că susținerea

recurentei este nefondată.

Instanța a stabilit în mod

corect că pârâta datorează și penalități de întârziere întrucât ar fi trebuit

să achite despăgubirile datorate în termen de 20 de zile de la depunerea

documentelor necesare finalizării dosarului de daună (conform prevederilor

menționate), fiind cunoscută persoana răspunzătoare de producerea accidentului

și culpa acestuia încă din data de 11 septembrie 2003 conform actelor emise de

Poliția Municipiului Târgoviște.

În baza considerentelor

expuse, Înalta Curte va menține decizia instanței de apel ca fiind legală și va

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul

declarat

de pârâta SC A.R.A.V.I.G. SA București împotriva Deciziei comerciale nr. 90 din

3 martie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 ianuarie 2009.