ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2591/2008

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea adresată instanței de judecată,

reclamanta SC A.Ț.A. SA București - Sucursala Suceava a chemat în judecată pe

pârâta SC O.G.W.S. SA București ca în contradictoriu cu intervenientul forțat

M.Ș. să fie obligat la plata sumei de 104.727,97 lei despăgubiri civile și la

6.493,26 lei penalități de întârziere.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că la 7 noiembrie 2006, numitul M.Ș., conducând pe raza

comunei Păltinoasa, jud. Suceava autoutilitara, nu a păstrat distanța

regulamentară față de autoturismul, intrând în coliziune cu acesta. S-a reținut

vinovăția producerii accidentului în urma căruia au fost avariate cele două

vehicule în sarcina lui M.Ș. și s-a constatat că proprietarul autoturismului

deținea asigurare facultativă pentru avarii și accidente la SC A.Ț. SA

București, valabilă la data producerii accidentului. Conform contractului de

asigurare SC A.Ț. SA București a achitat integral valoarea reparațiilor

efectuate în sumă de 104.727,97 lei la 6 februarie 2007, sumă care potrivit art.

22 din Legea nr. 136/1995, trebuie recuperată de la cel vinovat de producerea

accidentului sau de la societatea la care această persoană deține asigurarea de

răspundere civilă.

Cum intervenientul

forțat M.Ș. a dovedit că are asigurare R.C.A. valabilă la SC O.G.W.S. SA

reclamanta s-a adresat acesteia pentru recuperarea sumei menționate, care era

obligată conform art. 45 pct. 1 din Normele C.S.A. (Ordinul nr. 3108/2004) să

achite despăgubirile pretinse ori să comunice eventualele excepții în termen de

20 de zile, sub sancțiunea plății a 0,1%/zi penalități de întârziere conform art.

45 pct. 3 din același act normativ.

Tribunalul Suceava, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 2687 din 10

septembrie 2007 a admis acțiunea reclamantei SC A.Ț.A. SA - Sucursala Suceava

și a obligat pârâta SC O.I.V.G. SA București, cu sediul în Suceava la plata

sumei de 104.727,97 lei despăgubiri civile și la 20.317,62 lei penalități de

întârziere, cu 4.473,22 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța de fond a reținut recunoașterea efectivă de către

pârâtă a despăgubirilor solicitate și că penalitățile sunt datorate, conform art.

45 alin. (3) din Ordinul nr. 3108/2004 emis de C.S.A., în procent de 0,1% pe zi

întârziere.

Prin decizia nr. 22

din 18 februarie 2008 Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, a admis apelul pârâtei SC O. SA, S.A.R. - Sucursala

Suceava împotriva hotărârii instanței de fond pe care a schimbat-o în tot și,

rejudecând cauza, a respins acțiunea reclamantei ca nefondată, obligând-o la

2.908 lei cheltuieli de judecată.

Instanța de apel a

concluzionat că, ulterior introducerii acțiunii de reclamantă (7 mai 2007),

respectiv la 13 iulie 2007, părțile au încheiat convenția de compensare din 13

iulie 2007 prin care despăgubirile civile datorate reclamantei de pârâtă,

rezultând din 19 dosare, printre care și cel de față (poz. 2 din convenție), și

despăgubirile civile datorate pârâtei de către reclamantă, rezultând din 25 de

dosare, au fost compensate, rezultând o obligație de plată totală pentru pârâtă

de 36.332,90 lei; că pârâta a fost notificată și a efectuat plata conform

dovezii de la fila 11 dosar apel, fapt recunoscut și de reclamantă, și cum în

convenția de compensare încheiată ulterior introducerii acțiunii nu s-a făcut

nici o referire la penalități, acestea nu sunt datorate.

Împotriva menționatei

decizii, reclamanta a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând, în concluzie, admiterea

recursului, modificarea deciziei în sensul obligării pârâtei la plata sumei de

27,97 lei debit constând în diferență indemnizație de asigurare, de 14.138,55

lei penalități de întârziere calculate de la data exigibilității debitului

principal până la data încasării efective la 13 iulie 2007, și la 4.473,22 lei

cheltuieli de judecată la fond, la 2.908 lei cheltuieli de judecată în apel.

În criticile

formulate recurenta reclamantă susține în esență că instanța de apel a

interpretat greșit actul juridic dedus judecății, respectiv convenția de

compensare din 13 iulie 2007, care trebuia interpretat prin prisma întregului

probatoriu administrat în cauză, că voința părților a fost să stingă numai

debitul principal, nu și penalitățile, precum și că hotărârea pronunțată în

apel este lipsită de temei legal, instanța apreciind greșit că pârâta nu

datorează penalitățile solicitate în raport de dispozițiile art. 45 pct. 3 din

Normele C.S.A. în vigoare la data producerii accidentului și cheltuielile de

judecată.

Recursul reclamantei

este fondat și urmează a fi admis.

Analizând convenția

de compensare menționată, semnată de părți, aflată la fila 10 dosar apel,

rezultă că au fost compensate obligații de plată reciproce, izvorâte din exercitarea

dreptului de regres, în temeiul dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 136/1995.

S-a menționat că sumele ce fac obiectul compensării reprezintă despăgubiri, pe

care părțile în urma concilierii directe, au înțeles să le recunoască cu titlu

de debit. Părțile nu au făcut însă nici o mențiune cu privire la penalități și

nici nu au specificat ce reprezintă sumele compensate; au apreciat că,

compensarea operează până la concurența sumei de 165.613,03 lei rezultând o

obligație de plată a SC O. SA de 36.332,90 lei plătibilă în 7 zile de la

semnarea convenției.

Față de această

situație, se constată că prima critică a recurentei reclamante prin care

susține interpretarea greșită de către instanța de apel a convenției de

compensare din 13 iulie 2007 cu referire la penalitățile de întârziere este

întemeiată, avându-se în vedere că în aceasta nu se face vorbire despre

penalități.

Cu ocazia rejudecării

apelului, judecătorii, în temeiul art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ.,

urmează în virtutea rolului lor activ, a răspunde criticilor formulate cu

privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care le invocă în

susținerea pretențiilor și apărărilor lor, și să ceară părților să administreze

probele pe care le consideră necesare, eventual și o expertiză contabilă care

să clarifice ce sume au fost plătite, titlul cu care acestea au fost plătite,

când au fost plătite, structura acestora, dacă în plățile efectuate sunt

incluse și penalitățile solicitate și care este cuantumul lor.

În consecință, Curtea

va admite recursul reclamantei în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., va

casa decizia și va trimite cauza spre rejudecare instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de

reclamanta SC A.Ț.A. SA - Sucursala Suceava împotriva Deciziei nr. 22 din 18

februarie 2008 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 25 septembrie 2008.