ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2591/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea adresată instanței de judecată, reclamanta SC A.Ț.A. SA București - Sucursala Suceava a chemat în judecată pe pârâta SC O.G.W.S. SA București ca în contradictoriu cu intervenientul forțat M.Ș. să fie obligat la plata sumei de 104.727,97 lei despăgubiri civile și la 6.493,26 lei penalități de întârziere. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că la 7 noiembrie 2006, numitul M.Ș., conducând pe raza comunei Păltinoasa, jud. Suceava autoutilitara, nu a păstrat distanța regulamentară față de autoturismul, intrând în coliziune cu acesta. S-a reținut vinovăția producerii accidentului în urma căruia au fost avariate cele două vehicule în sarcina lui M.Ș.

și s-a constatat că proprietarul autoturismului deținea asigurare facultativă pentru avarii și accidente la SC A.Ț. SA București, valabilă la data producerii accidentului. Conform contractului de asigurare SC A.Ț. SA București a achitat integral valoarea reparațiilor efectuate în sumă de 104.727,97 lei la 6 februarie 2007, sumă care potrivit art. 22 din Legea nr. 136/1995, trebuie recuperată de la cel vinovat de producerea accidentului sau de la societatea la care această persoană deține asigurarea de răspundere civilă. Cum intervenientul forțat M.Ș. a dovedit că are asigurare R.C.A. valabilă la SC O.G.W.S. SA reclamanta s-a adresat acesteia pentru recuperarea sumei menționate, care era obligată conform art. 45 pct. 1 din Normele C.S.A.

(Ordinul nr. 3108/2004) să achite despăgubirile pretinse ori să comunice eventualele excepții în termen de 20 de zile, sub sancțiunea plății a 0,1%/zi penalități de întârziere conform art. 45 pct. 3 din același act normativ. Tribunalul Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 2687 din 10 septembrie 2007 a admis acțiunea reclamantei SC A.Ț.A. SA - Sucursala Suceava și a obligat pârâta SC O.I.V.G. SA București, cu sediul în Suceava la plata sumei de 104.727,97 lei despăgubiri civile și la 20.317,62 lei penalități de întârziere, cu 4.473,22 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut recunoașterea efectivă de către pârâtă a despăgubirilor solicitate și că penalitățile sunt datorate, conform art. 45 alin. (3) din Ordinul nr. 3108/2004 emis de C.S.A., în procent de 0,1% pe zi întârziere.

Prin decizia nr. 22 din 18 februarie 2008 Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis apelul pârâtei SC O. SA, S.A.R. - Sucursala Suceava împotriva hotărârii instanței de fond pe care a schimbat-o în tot și, rejudecând cauza, a respins acțiunea reclamantei ca nefondată, obligând-o la 2.908 lei cheltuieli de judecată. Instanța de apel a concluzionat că, ulterior introducerii acțiunii de reclamantă (7 mai 2007), respectiv la 13 iulie 2007, părțile au încheiat convenția de compensare din 13 iulie 2007 prin care despăgubirile civile datorate reclamantei de pârâtă, rezultând din 19 dosare, printre care și cel de față (poz.

2 din convenție), și despăgubirile civile datorate pârâtei de către reclamantă, rezultând din 25 de dosare, au fost compensate, rezultând o obligație de plată totală pentru pârâtă de 36.332,90 lei; că pârâta a fost notificată și a efectuat plata conform dovezii de la fila 11 dosar apel, fapt recunoscut și de reclamantă, și cum în convenția de compensare încheiată ulterior introducerii acțiunii nu s-a făcut nici o referire la penalități, acestea nu sunt datorate. Împotriva menționatei decizii, reclamanta a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând, în concluzie, admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 27,97 lei debit constând în diferență indemnizație de asigurare, de 14.138,55 lei penalități de întârziere calculate de la data exigibilității debitului principal până la data încasării efective la 13 iulie 2007, și la 4.473,22 lei cheltuieli de judecată la fond, la 2.908 lei cheltuieli de judecată în apel.

În criticile formulate recurenta reclamantă susține în esență că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, respectiv convenția de compensare din 13 iulie 2007, care trebuia interpretat prin prisma întregului probatoriu administrat în cauză, că voința părților a fost să stingă numai debitul principal, nu și penalitățile, precum și că hotărârea pronunțată în apel este lipsită de temei legal, instanța apreciind greșit că pârâta nu datorează penalitățile solicitate în raport de dispozițiile art. 45 pct. 3 din Normele C.S.A. în vigoare la data producerii accidentului și cheltuielile de judecată. Recursul reclamantei este fondat și urmează a fi admis. Analizând convenția de compensare menționată, semnată de părți, aflată la fila 10 dosar apel, rezultă că au fost compensate obligații de plată reciproce, izvorâte din exercitarea dreptului de regres, în temeiul dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 136/1995.

S-a menționat că sumele ce fac obiectul compensării reprezintă despăgubiri, pe care părțile în urma concilierii directe, au înțeles să le recunoască cu titlu de debit. Părțile nu au făcut însă nici o mențiune cu privire la penalități și nici nu au specificat ce reprezintă sumele compensate; au apreciat că, compensarea operează până la concurența sumei de 165.613,03 lei rezultând o obligație de plată a SC O. SA de 36.332,90 lei plătibilă în 7 zile de la semnarea convenției. Față de această situație, se constată că prima critică a recurentei reclamante prin care susține interpretarea greșită de către instanța de apel a convenției de compensare din 13 iulie 2007 cu referire la penalitățile de întârziere este întemeiată, avându-se în vedere că în aceasta nu se face vorbire despre penalități.

Cu ocazia rejudecării apelului, judecătorii, în temeiul art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ., urmează în virtutea rolului lor activ, a răspunde criticilor formulate cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, și să ceară părților să administreze probele pe care le consideră necesare, eventual și o expertiză contabilă care să clarifice ce sume au fost plătite, titlul cu care acestea au fost plătite, când au fost plătite, structura acestora, dacă în plățile efectuate sunt incluse și penalitățile solicitate și care este cuantumul lor. În consecință, Curtea va admite recursul reclamantei în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc.

civ., va casa decizia și va trimite cauza spre rejudecare instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC A.Ț.A. SA - Sucursala Suceava împotriva Deciziei nr. 22 din 18 februarie 2008 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 25 septembrie 2008.