ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3310/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată, la data de 8 mai 2007, reclamanta SC A.Ț.A. SA București, sucursala Suceava, a chemat în judecată pe pârâta SC O.G.W.S. SA București ca în contradictoriu cu intervenientul forțat M.Șt. să fie obligat la plata sumei de 104.727,97 lei despăgubiri civile și la 6.493,26 lei penalități de întârziere. Tribunalul Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 2687 din 10 septembrie 2007, a admis acțiunea astfel cum a fost formulată. Prin decizia nr. 22 din 18 februarie 2008, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis apelul pârâtei SC O. SA S.A.R., sucursala Suceava împotriva hotărârii instanței de fond pe care a schimbat-o în tot și, rejudecând cauza, a respins acțiunea reclamantei, ca nefondată, obligând-o la 2.908 lei cheltuieli de judecată.

Procedând la judecarea recursului Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin decizia nr. 2591 din 25 septembrie 2008, a admis recursul, a casat decizia criticată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Având în vedere criticile privind convenția de compensare, instanța de recurs a statuat că, cu ocazia rejudecării apelului, judecătorii în temeiul art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ. și în virtutea rolului activ, ce răspunde criticilor formulat cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor și să ceară părților să administreze probele pe care le consideră necesare, eventual o expertiză contabilă care să clarifice ce sume au fost plătite, structura acestora, dacă în plățile efectuate sunt incluse și penalitățile solicitate și care este cuantumul acestora.

În rejudecare, după casare, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 74 din 25 mai 2009, în conformitate cu mențiunile din decizia nr. 2391/2008, a dispus efectuarea unei expertize contabile. Urmare probelor administrate apelul a fost admis sentința criticată a fost schimbată în parte pârâta fiind obligată la plata sumei de 27,97 RON debit, diferență de asigurare și 14.138,55 lei penalități de întârziere. Totodată, s-a constatat stingerea debitului de 104.700 lei prin compensare. Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar analizând convenția de compensare a rezultat că au fost compensate obligații de plată reciproc izvorâte din exercitarea dreptului de repus în temeiul art. 22 din Legea nr. 136/1995.

S-a menționat că sumele ce fac obiectul compensării reprezintă despăgubiri pe care părțile, în urma concilierii direct au înțeles să le recunoască cu titlu de debit. Părțile nu au făcut însă nici o mențiune cu privire la penalități și nici nu au specificat ce reprezintă sumele compensate; au apreciat că, compensarea operează până la concurența sumei de 165.613,03 Ron rezultând o obligație de plată a O. de 36.332,90 Ron plătită în 7 zile de la semnarea convenției. S-a mai arătat situația despăgubirilor și a penalităților datorate de asigurator este reglementată prin Ordinul nr. 3108/2004 al C.S.A. pentru punerea în aplicare a Normelor privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii.

Art. 45 alin. (3) din Ordinul nr. 3108/2004 prevede obligația reactualizării ciuantumului despăgubirilor cu o cotă procentuală de 0,1 % pentru fiecare zi de întârziere în efectuarea plăților. Cum pârâta a achitat contravaloarea despăgubirilor abia la data de 13 iulie 2007 datorează pe lângă celelalte sume și penalități de întârziere în sumă de 14.138,55 lei. Împotriva acestei soluții a declarat recurs SC O. SA criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ. Se susține că așa cum rezultă din convenția de compensare nr. 3449 din 13 iulie 2007 între părți s-au recunoscut compensarea obligațiilor de plăți reciproce izvorâte din exercitarea dreptului de regres a sumelor ce fac obiectul despăgubirilor pe care societățile în litigiu urmare a concilierii directe, au înțeles să le recunoască cu titlu de debit.

Se susține că nu s-a încercat determinarea cuantumului eventualelor penalități în raport de compensarea dosarelor din convenția încheieată. Recursul este nefondat. Potrivit art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărârii se poate cere numai pentru motive de nelegalitate. În speță, deși, invocă dispozițiile art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ., recurenta nu indică motivele de nelegalitate la pronunțarea deciziei criticate. Respectând întocmai indicațiile date în decizia de casare prin intermediul unei expertize financiar contabile verificându-se momentul la care s-a stins o parte din debitul datorat și dacă raportat la această dată se impune calcularea în sarcina pârâtei a penalităților de întârziere aferente calculate potrivit art. 45 din Ordinul 3108/2004 a C.S.A.

Pentru a dispune asupra acestor sume s-au avut în vedere concluziile din raportul de expertiză efectuat în cauză care a reținut în mod corect faptul că plata, prin compensare, a avut loc cu mult după notificarea pârâtei și la aproape jumătate de an de la data formulării cererii de chemare în judecată. Întrucât pârâta a achitat cu întârziere a prejudiciului corect s-a făcut aplicabilitatea art. 45 din Ordinul 3108/2004 al C.S.A. astfel că, văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC O. SA S.A.R., sucursala SUCEAVA, împotriva deciziei nr. 74 din 25 mai 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 decembrie 2009.