ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3835/2007

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3835/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de

față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a Vl-a comercială, sub nr.

17385/3/2006, reclamanta SC S.

F.

SRL BUCUREȘTI a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC R.B. SA BUCUREȘTI

obligarea acesteia la plata sumei de 175.000 RON reprezentând debit și

penalități calculate de A.F.P. Sector 3 până la data de 18 aprilie 2006

(41.822,80 RON), dobânda legală calculată pentru

perioada 08 mai 2003 -

08 mai 2006 (5.892,77 RON) și daune morale

(127.970,43 RON), cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 7557 din 26 septembrie

2006, Tribunalul București, secția a Vl-a comercială, a respins, ca

neîntemeiată, cererea

reclamantei,

obligând-o la 2.000 RON cheltuieli de judecată către pârâtă.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut, pe fondul litigiului

că și la răspunderea civilă contractuală sunt

aceleași condiții cumulative ca și la răspunderea delictuală, că în speță s-a

dovedit fapta ilicită a pârâtei, constând în eroarea de preluare în sistem a

plăților reclamantei cu alt Cod fiscal, dar nu s-a dovedit existența unui

prejudiciu cert, atâta timp cât patrimoniul reclamantei nu s-a diminuat prin

plata (benevolă sau silită) a sumelor pentru care A.F.P. Sector 3 București a

emis titlu executoriu, iar în ce privește daunele morale, se constată că reclamanta

nu a dovedit pierderea unor contracte sau alte pierderi materiale legate de

statutul său de debitor la bugetul de stat.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta SC S.F.

SRL BUCUREȘTI a declarat apel, criticând soluția instanței de fond pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel București, secția a V-a comercială,

prin decizia nr. 135 din 8 martie 2007, a admis apelul reclamantei SC S.F. SRL

BUCUREȘTI, a schimbat în parte sentința în sensul că a admis în parte acțiunea

și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 48.009,61 lei despăgubiri

și 3.322 lei cheltuieli de judecată fond și apel.

A înlăturat dispoziția hotărârii de fond

privind obligarea reclamantei la cheltuieli de judecată și a menținut celelalte

dispoziții ale sentinței cu privire la daune morale.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal pârâta SC R.

B. SA BUCUREȘTI a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.

8, 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a

deciziei atacate, în sensul respingerii ca neîntemeiat a apelului reclamantei

și admiterea cererii de aderare la apel privind cheltuielile de judecată.

În dezvoltarea

criticilor invocate, recurenta a susținut, în esență că

instanța de apel a încălcat normele juridice

incidente în speță și a dispus

obligarea

recurentei-pârâte la plata unor sume de bani indicate în petitul

acțiunii,

deși aceasta și-a îndeplinit obligațiile prevăzute în contractul încheiat cu

reclamanta.

Instanța de apel în mod greșit a apreciat că

fapta ilicită constă în efectuarea plăților în contul altei persoane decât a

apelantei-reclamante,

când în realitate,

din cuprinsul ordinelor de plată rezultă rară echivoc că

plățile au fost

făcute în contul A.F.P. Sector 3, care se face culpabilă de înscrierea eronată

a destinației plăților și nu recurenta-pârâtă, astfel că nu se poate reține în

sarcina acesteia săvârșirea faptei ilicite.

Mai susține recurenta că, în mod nelegal

instanța de apel a considerat că prejudiciul ar fi cert, și nu eventual, cum în

mod temeinic și legal a hotărât instanța de fond, având în vedere că reclamanta

nu a făcut dovada plății pretinselor creanțe bugetare.

O altă critică adusă deciziei pronunțate de

instanța de apel, se referă la înlăturarea aplicabilității în speță a

prevederilor art. 3 lit. b) pct.

3.6 din

contract, referitor la obligația intimatei-reclamante de a sesiza în

scris

banca în termen de 10 zile de la ridicarea extrasului de cont eventualele

operațiuni eronate înscrise în contul său.

Trecând la analiza criticilor aduse deciziei

atacate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

În mod corect a apreciat instanța de apel că

intimata-pârâtă avea

obligația prevăzută de art.

3.2 din contractul încheiat la data de 16 aprilie

1999 de a executa

dispozițiile clientului privind efectuarea plăților în limita

disponibilităților bănești aflate în contul acestuia, iar din probatoriul

administrat în cauză rezultă că, intimata-pârâtă a pus în

aplicare un program informatic pentru realizarea

plăților on-line, urmare

căruia plățile ordonate de reclamantă prin

ordinele de plată au fost efectuate defectuos, efectuarea plăților făcându-se

în contul altei persoane decât reclamantei, în acest fel, reținându-se

săvârșirea faptei ilicite de încălcare a contractului de către

recurenta-pârâtă.

Critica adusă deciziei în ceea ce privește

prejudiciul, nu poate fi

primită, instanța

de apel reținând că acesta există, este cert și determinat,

având în

vedere că, debitele reclamantei către bugetul de stat nu sunt stinse, deși

aceasta a ordonat pârâtei plata acestora din disponibilul ei bănesc și pentru

că pârâta a făcut un transfer al sumelor pentru care reclamanta a emis ordinele

de plată, debitând contul reclamantei, în condițiile în care plătitor apare un

terț, plata nefiind liberatorie, iar

reclamanta

se află în situația diminuării disponibilului bănesc din cont și

de

debitoare supusă iminenței executării silite a creditorului bugetar.

Instanța de apel a considerat neîntemeiată și

a înlăturat în mod corect apărarea pârâtei privind nerespectarea de către

reclamantă a obligațiilor contractuale, conform art. 3 lit. b) 3.6 privind

sesizarea băncii în termen de 10 zile de la ridicarea extraselor de cont,

această clauză fiind nelegală în raport de dispozițiile art. 969, 970 și 1073 C.

civ.

Cu privire la cererea de aderare la apel

formulată de pârâtă, instanța de apel a reținut că este neîntemeiată, fiind

doar o cerere

accesorie la apelul

reclamantei, neputând fi considerată apel principal în

sensul dispozițiilor

art. 293 alin. (2) C. proc. civ.

Așa fiind, întrucât critica adusă deciziei

pronunțate de Curtea de Apel București este nefondată, potrivit dispozițiilor art.

312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎNNUMELELEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta SC R.B.

SA BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 135 din 8 martie 2007 pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27

noiembrie 2007.