ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 384/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în

judecată înregistrată la Judecătoria sectorului 2 București, la data de 31

martie 2005, sub nr. 4358, reclamanta S.F. a solicitat instanței de judecată

ca, în contradictoriu cu pârâta SC I. SRL București, să pronunțe o hotărâre

prin care să dispună rezoluțiunea contractului de prestări servicii nr. 720 din

4 iunie 2003, repunerea părților în situația anterioară, obligarea pârâtei la

plata sumei de 1.390 Euro, reprezentând prima rată achitată de reclamantă și a

dobânzii legale calculate până la restituirea integrală a sumei de mai sus.

Pârâta a formulat cerere

reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata

cheltuielilor suportate de societatea pârâtă pentru aducerea la îndeplinire a

fazei 1 din contract, conform raportului de activitate întocmit.

Judecătoria sectorului 2

București a declinat soluționarea cauzei Tribunalului București prin sentința nr.

1132 din 9 februarie 2006.

Tribunalul București, prin

sentința nr. 7863 din 2 octombrie 2006, a respins cererea principală și cererea

reconvențională, ca neîntemeiate.

Curtea de Apel București,

prin decizia nr. 317 din 18 iunie 2007, a respins apelurile formulate de către

ambele părți, ca nefondate.

Pentru a

hotărî astfel, instanța de

apel a reținut, în esență, că reclamanta nu și-a executat ea însăși obligațiile

asumate conform art. 2 din contractul încheiat.

Împotriva evocatei decizii a

formulat recurs reclamanta S.F. invocând, inițial, prin cererea de recurs

motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., în

ședința de judecată de la 6 februarie 2008, avocatul recurentei precizând că

înțelege să renunțe la ultimele două puncte, recursul fiind întemeiat exclusiv

pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Recurenta a arătat, în

esență, în susținerea menționatului motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7

C. proc. civ., că decizia recurată este contradictorie întrucât face trimitere numai

la anumite texte din contract, motivarea deciziei bazându-se, în mod incorect,

pe art. 5.2 și art. 6 pct. 1 și 2 alin. (2) din contract, de aici, rezultând și

caracterul confuz al acestei hotărâri.

Recurenta a mai arătat că,

în mod „nefericit” în contract se prevede obligația pârâtei de a preda

reclamantei certificatul de urbanism, autorizația de construcție, contorul de

gaze și lumină numai după achitarea integrală a contravalorii prestațiilor de

către reclamantă.

Recurenta a subliniat

ignorarea de către instanța de apel a celorlalte clauze contractuale, respectiv,

art. 5.1, 6.1. lit. c), art. 3 și 5, în caz contrar, instanța de apel ar fi

constatat că, în speță, este vorba de o rezoluțiune a contractului cu efecte

retroactive.

De asemenea, critica recurentei

vizează și faptul că instanța de apel nu a luat în seamă nici neîntocmirea

proiectului construcției de către pârâtă, proiect pentru care reclamanta a

plătit suma de 1.380 Euro, inexistența acestui proiect atrăgând tocmai imposibilitatea

obținerii avizelor și autorizațiilor necesare pentru instalarea utilităților aferente,

gaze, apă, curent electric, etc.

Recursul reclamantei este

nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Ipoteza abordată de către

recurenta – reclamantă potrivit căreia hotărârea judecătorească este nelegală

datorită omisiunii analizării actelor din dosar, respectiv, a unora dintre

clauzele contractuale, se constată a fi nerelevantă, întrucât instanța a cărei

hotărâre se critică, la pronunțarea acesteia, a luat în considerare evidentele

clauze contractuale cu implicații directe asupra pretențiilor deduse judecății,

în virtutea principiului statuat de art. 129 alin. (6) C. proc. civ.

De altfel, este de observat că

motivul invocat de recurentă, prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu a

fost dezvoltat conform cerințelor art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.,

pe de o parte, și, pe de altă parte, că înșiruirea criticilor ce vizează

decizia recurată nu precizează punctual relevanța acestora asupra judecății

pricinii în apel, pretinsă a fi fost lipsită de legalitate.

Potrivit art. 304 alin. (1) pct.

7 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere, numai

pentru motive de nelegalitate, când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se

sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura

pricinii.

Examinarea soluției date în

apel atestă că nu există contradicție între considerente și dispozitiv,

nerezultând neconcordanță între argumentația instanței de apel și soluția

adoptată, nici între părțile considerentelor, soluția pronunțată nefiind

superficial motivată și răspunzând criticilor aduse în apel hotărârii instanței

de fond, și, de asemenea, cuprinzând considerente în legătură directă cu pricina,

fiecare capăt de cerere fiind motivat.

Este de subliniat, de

asemenea, că instanța de recurs, în temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., prin

raportare la art. 312 alin. (5) din același cod, în cazul în care constată că

decizia din apel a fost dată fără a intra în cercetarea fondului, casează

decizia recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe,

însă, evocata împrejurare nu se regăsește în speța de față.

Așa fiind, în temeiul art. 312

alin. (1) teza 2 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul

declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta S.F., împotriva deciziei nr. 317 din 18 iunie 2007, pronunțată de

Curtea de Apel București, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi

6

februarie 2008.