ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 384/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria sectorului 2 București, la data de 31 martie 2005, sub nr. 4358, reclamanta S.F. a solicitat instanței de judecată ca, în contradictoriu cu pârâta SC I. SRL București, să pronunțe o hotărâre prin care să dispună rezoluțiunea contractului de prestări servicii nr. 720 din 4 iunie 2003, repunerea părților în situația anterioară, obligarea pârâtei la plata sumei de 1.390 Euro, reprezentând prima rată achitată de reclamantă și a dobânzii legale calculate până la restituirea integrală a sumei de mai sus. Pârâta a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor suportate de societatea pârâtă pentru aducerea la îndeplinire a fazei 1 din contract, conform raportului de activitate întocmit.

Judecătoria sectorului 2 București a declinat soluționarea cauzei Tribunalului București prin sentința nr. 1132 din 9 februarie 2006. Tribunalul București, prin sentința nr. 7863 din 2 octombrie 2006, a respins cererea principală și cererea reconvențională, ca neîntemeiate. Curtea de Apel București, prin decizia nr. 317 din 18 iunie 2007, a respins apelurile formulate de către ambele părți, ca nefondate. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că reclamanta nu și-a executat ea însăși obligațiile asumate conform art. 2 din contractul încheiat. Împotriva evocatei decizii a formulat recurs reclamanta S.F. invocând, inițial, prin cererea de recurs motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ., în ședința de judecată de la 6 februarie 2008, avocatul recurentei precizând că înțelege să renunțe la ultimele două puncte, recursul fiind întemeiat exclusiv pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Recurenta a arătat, în esență, în susținerea menționatului motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., că decizia recurată este contradictorie întrucât face trimitere numai la anumite texte din contract, motivarea deciziei bazându-se, în mod incorect, pe art. 5.2 și art. 6 pct. 1 și 2 alin. (2) din contract, de aici, rezultând și caracterul confuz al acestei hotărâri. Recurenta a mai arătat că, în mod „nefericit” în contract se prevede obligația pârâtei de a preda reclamantei certificatul de urbanism, autorizația de construcție, contorul de gaze și lumină numai după achitarea integrală a contravalorii prestațiilor de către reclamantă.

Recurenta a subliniat ignorarea de către instanța de apel a celorlalte clauze contractuale, respectiv, art. 5.1, 6.1. lit. c), art. 3 și 5, în caz contrar, instanța de apel ar fi constatat că, în speță, este vorba de o rezoluțiune a contractului cu efecte retroactive. De asemenea, critica recurentei vizează și faptul că instanța de apel nu a luat în seamă nici neîntocmirea proiectului construcției de către pârâtă, proiect pentru care reclamanta a plătit suma de 1.380 Euro, inexistența acestui proiect atrăgând tocmai imposibilitatea obținerii avizelor și autorizațiilor necesare pentru instalarea utilităților aferente, gaze, apă, curent electric, etc. Recursul reclamantei este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Ipoteza abordată de către recurenta – reclamantă potrivit căreia hotărârea judecătorească este nelegală datorită omisiunii analizării actelor din dosar, respectiv, a unora dintre clauzele contractuale, se constată a fi nerelevantă, întrucât instanța a cărei hotărâre se critică, la pronunțarea acesteia, a luat în considerare evidentele clauze contractuale cu implicații directe asupra pretențiilor deduse judecății, în virtutea principiului statuat de art. 129 alin. (6) C. proc. civ. De altfel, este de observat că motivul invocat de recurentă, prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu a fost dezvoltat conform cerințelor art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., pe de o parte, și, pe de altă parte, că înșiruirea criticilor ce vizează decizia recurată nu precizează punctual relevanța acestora asupra judecății pricinii în apel, pretinsă a fi fost lipsită de legalitate.

Potrivit art. 304 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere, numai pentru motive de nelegalitate, când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Examinarea soluției date în apel atestă că nu există contradicție între considerente și dispozitiv, nerezultând neconcordanță între argumentația instanței de apel și soluția adoptată, nici între părțile considerentelor, soluția pronunțată nefiind superficial motivată și răspunzând criticilor aduse în apel hotărârii instanței de fond, și, de asemenea, cuprinzând considerente în legătură directă cu pricina, fiecare capăt de cerere fiind motivat.

Este de subliniat, de asemenea, că instanța de recurs, în temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., prin raportare la art. 312 alin. (5) din același cod, în cazul în care constată că decizia din apel a fost dată fără a intra în cercetarea fondului, casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe, însă, evocata împrejurare nu se regăsește în speța de față. Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta S.F., împotriva deciziei nr. 317 din 18 iunie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 februarie 2008.