ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2336/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC P.C. SRL a

chemat-o în judecată pe pârâta SC C. SRL, solicitând instanței ca prin

hotărârea ce o va pronunța să o oblige pe aceasta din urmă la plata sumei de

37.000 euro + TVA, echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plății,

reprezentând diferență de preț al serviciilor de consultanță neachitate,

prestate în temeiul contractului de prestări servicii nr. 23 din 17 iunie 2007,

cu cheltuieli de judecată.

A arătat în cererea sa că

între pârâtă în calitate de beneficiar și reclamantă în calitate de prestator a

fost încheiat contractul de prestări servicii nr. 23 din 17 iunie 2006, având

ca obiect asigurarea de servicii de asistență și consultanță, realizarea

studiului de fezabilitate, planului de afaceri și cererii de finanțare și

tehnoredactarea proiectului, în vederea obțineri unei finanțări nerambursabile

de la A.P.D.R.P. pentru construirea unui abator, prețul contractului fiind

convenit la 40.000 euro + TVA, care trebuia achitat în tranșe respectiv 3.000

euro + TVA în avans la semnarea contractului, 7.000 + TVA euro la predarea

proiectului și 20.000 euro + TVA la semnarea contractului cu agenția S.A.P.A.R.D.

A mai arătat că și-a îndeplinit obligația de întocmire a documentației care a

făcut obiectul contractului, proiectul fiind corespunzător și aprobat de agenție,

fiind încheiat și contractul de finanțare pentru construirea abatorului, dar cu

toate acestea nu a încasat de la pârâtă cu titlu de preț al contractului decât

suma de 3.000 euro + TVA, rămânând de achitat diferența de 37.000 euro.

A precizat că a convocat-o

pe pârâtă pentru efectuarea concilierii directe a litigiului, în temeiul art. 720

1

C. proc. civ., conciliere care s-a soldat cu recunoașterea sumei datorate și cu

încercarea pârâtei de a negocia această sumă.

Prin sentința comercială nr.

36/ R din 29 ianuarie 2008, Tribunalul Ialomița, secția civilă, a admis

acțiunea, a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 37.000

Euro + TVA, echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plății și la 8487,48

lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a apreciat că reclamanta și-a îndeplini obligațiile

contractuale, proiectul întocmit de aceasta fiind primit de autoritatea

contractantă, care a eliberat și fișa de verificare a conformității, că ceea ce

pârâta a solicitat ulterior este o completare a proiectului pentru clarificarea

unor subiecte, informațiile suplimentare solicitate fiind făcute în baza

înscrisurilor pe care pârâta avea obligația să le depună la cererea reclamantei

și că în baza proiectul astfel completat pârâta a încheiat contractul cu

autoritatea contractantă obținând finanțarea nerambursabilă, scopul acțiunii

sale fiind atins.

A mai apreciat instanța de

judecată că pentru invocarea excepției de neexecutare a contractului trebuie

îndeplinite mai multe condiții, astfel că neexecutarea chiar și parțială

trebuie să fie suficient de importantă, iar executarea defectuoasă a obligație

de întocmire a obiectului invocat de pârâtă prin completarea ulterioară nu

poate fi în nici un caz considerată suficient de importantă pentru a putea fi invocată

o excepție de neexecutare.

Soluționând apelul declarat

de pârâtă împotriva sentinței mai sus-menționate, Curtea de Apel București, secția

a V-a comercială, l-a respins, ca nefondat, cu obligarea apelantei la plata

sumei de 3633 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, așa cum rezultă din

decizia comercială nr. 443 din 29 octombrie 2008.

Instanța de apel, verificând

probatoriile administrate în cauza de față, a constatat că proiectul întocmit

de intimata reclamantă a fost primit de autoritatea contractantă fiind

considerat conform, eliberată fișa de verificare a conformității, că acest

proiect împreună cu completarea notificării de solicitare de informații

suplimentare a fost predat conform proceselor verbale de predare primire la 18

iunie 2007 și 21 august 2006, înlăturând afirmația apelantei pârâte în sensul

că proiectul a fost implementat efectiv nu în baza documentației întocmite de

reclamantă ci în baza actului adițional nr. 1 din 15 mai 2007, acest act

adițional neavând relevanță deoarece a fost încheiat la contractul cadrul de

finanțare și nu a făcut obiectul contractului de prestări servicii încheiate

între cele două părți, așa încât considerând că reclamanta și-a îndeplinit

obligațiile contractule, în temeiul art. 296 C. proc. civ., a respins apelul,

ca nefondat, cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei decizii

pârâta a formulat recurs prin care a solicitat modificarea în tot a deciziei,

schimbarea deciziei comerciale atacate în sensul respingerii cererii de chemare

în judecată ca nefondată și obligarea intimatei reclamante la plata

cheltuielilor de judecată.

Recurenta și-a întemeiat

motivele de recurs pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului

pârâta a susținut că reclamanta nu și-a îndeplini obligațiile contractuale

deoarece activitatea de consultanță s-a încheiat la 21 august 2006 prin

întocmirea procesului verbal de predare-primire a notificării la proiect, iar

implementarea proiectului a început la 18 ianuarie 2007 în baza actului

adițional care a presupus o lucrare de 200 de pagini întocmită de pârâtă,

dosare de plată și a invocat excepția de neexecutare a contractului în baza

reglementării art. 1020 – art. 1021 C. civ..

A mai arătat că reclamanta

nu a avut nici o participare la operațiunea de implementare a proiectului

conform înțelegerii verbale ale reprezentanților celor două părți,

contravaloarea acestei asistențe fiind la nivelul sumei de 46.648 Ron, sumă pe

care nelegal reclamanta a pretins-o.

Recursul este nefondat

pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:

Conform art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., hotărârea atacată poate fi modificată când hotărârea este lipsită

de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii,

acest articol vizând esențialmente nelegalitatea hotărârii atacate și conține

două ipoteze distincte: - pronunțarea unei hotărâri lipsite de temei legal și

cea de a doua, încălcarea sau aplicarea greșită a legii, recurenta neprecizând

în care din cele două ipoteze ne aflăm, și nici dispoziția legală care a fost

încălcată prin hotărârea supusă recursului.

Totuși, din dezvoltarea

motivelor, Curtea apreciază că motivele invocate se referă la cea de a doua

ipoteză, recurenta având în vedere interpretarea eronată a contractului sub

aspectul executării tuturor obligațiilor de către prestator, reclamant în

cauză.

Sub acest aspect, verificând

legalitatea interpretării și aplicării dispozițiilor contractuale, se constată

că instanța de apel a apreciat corect asupra îndeplinirii obligațiilor

contractuale de către prestator, în recurs nefiind invocat niciun articol din

contractul de prestări servicii nr. 23 din 17 iunie 2006 care să fi fost

încălcat de către reclamantă.

În ceea ce privește excepția

de neexecutare a contractului invocată de recurenta pârâtă, Curtea constată că

în mod corect a fost respinsă.

Excepția de neexecutare a

contractului este un mijloc de apărare aflat la dispoziția uneia dintre părțile

contractului sinalagmatic, în cazul în care i se pretinde executarea

obligațiilor ce-i incumbă, fără ca partea care pretinde această executare să-și

execute propriile obligații, partea care o invocă obținând, fără intervenția

instanței judecătorești, o suspendare a executării propriilor obligații, până

la momentul în care cealaltă parte își va îndeplini obligațiile ce-i revin și

de îndată ce aceste obligații vor fi îndeplinite, efectul suspensiv al

excepției de neexecutare a contractului încetează.

Această excepție are ca

temei juridic interdependența obligațiilor reciproce din contractul

sinalagmatic, împrejurarea că fiecare dintre aceste obligații constituie cauza

juridică a obligației corelative, fiecare dintre obligațiile reciproce fiind

cauza juridică a celeilalte implicând astfel simultaneitatea de executare a

acestor obligații, deci posibilitatea de invocarea excepției de neexecutare, în

cazul în care simultaneitatea nu este respectată.

Excepția de neexecutare a

contractului este o sancțiune specifică a faptului că partea care pretinde

executarea obligației nu înțelege să-și îndeplinească îndatoririle contractuale

pe care și le-a asumat, aceasta neputând fi invocată decât între părți, fără a

fi necesar a se pronunța instanța judecătorească.

Ca urmare pârâta ar fi

trebuit să opună reclamantei excepția de neexecutare a contractului în faza de

executare a contractului cu privire la neîndeplinirea unei obligații

contractuale, situație față de care cel căruia i s-a opus excepția, constatând

că aceasta nu este întemeiată să sesizeze instanța judecătorească, în această

perioadă intervenind efectul suspensiv al executării contractului.

Cum, însă, pârâta a înțeles

să invoce această excepție după executarea contractului, Curtea constată că

excepția de neexecutare a contractului nu poate fi primită, acțiunea fiind

formulată după încetarea efectelor contractului de prestări servicii nr. 23 din

17 iunie 2006.

De reținut este faptul că art.

1020 – art. 1021 C. civ., reglementează condiția rezolutorie, care nu are

legătură cu prezenta cauză, și nicidecum excepția de neexecutare a

contractului.

Referitor la motivul invocat

de recurentă privind nejustificarea sumei de 46.788 Ron (13.000 Euro) rezultat

din nerespectarea înțelegerii verbale dintre reprezentanți celor două societăți

cu privire la participarea reclamantei la operațiunea de implementare a

proiectului, se constată că acest motiv nu poate fi reținut întrucât în

contractul încheiat între părți nu există o astfel de dispoziție, instanța de

apel neîncălcând nicio dispoziție contractuală și pronunțând o hotărâre legală.

Față de considerentele de

mai sus, în conformitate cu dispozițiile art. 312 C. proc. civ., Curtea va

respinge recursul ca nefondat.

Conform art. 274

1

C. proc. civ., „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să

plătească cheltuielile de judecată.

Intimata a solicitat

obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, cererea sa nefiind

însoțită de acte justificative privind cheltuielile pe care le-a efectuat în

cauză, motiv pentru care cererea urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta SC C. SRL Urziceni împotriva deciziei nr. 443 din 29 octombrie 2008 a

Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

Respinge cererea intimatei

pentru obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 8 octombrie 2009.