ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3014/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3014/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Sectorului 6 București reclamanta SC V.C. SRL Iași

a chemat în judecată pe pârâta SC A.C. SRL București, solicitând

instanței să dispună rezoluțiunea contractului din 27

martie 2006 și obligarea pârâtei la plata sumei de 23.408,31 lei

reprezentând avans pentru îndeplinirea obligațiilor contractuale conform

ordinului de plată din 2006 și suma de 2.818,64 lei dobândă.

Prin sentința comercială nr.

8336 din 19 decembrie 2007 a Judecătoriei Sectorului 6 București s-a

admis excepția de necompetență materială a

Judecătoriei și cauza a fost declinată în favoarea Tribunalului

București, secția comercială, având în vedere dispozițiile art.

2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.

Urmare declinării, Tribunalul,

prin sentința comercială nr. 4128/2008 a admis acțiunea

formulată de reclamanta SC V.C. SRL Iași și s-a dispus

rezoluțiunea contractului din 27 martie 2006 încheiat de părți,

pârâta fiind obligată să plătească reclamantei suma de

23.408,31 lei reprezentând avansul de 30% achitat de reclamantă plus suma

de 2.818,64 lei dobânda legală.

În motivarea sentinței

instanța a reținut că părțile au încheiat contractul din

2006, în baza căruia reclamanta a achitat un avans de 30% din prețul

lucrărilor, respectiv 23.408,31 lei. Deși reclamanta a achitat avansul,

pârâta nu a probat în niciun fel că și-a îndeplinit obligațiile

contractuale, neînțelegând să dea curs încercării de conciliere

directă, astfel încât contractul de execuție lucrări nu a mai

putut fi executat.

Rezoluțiunea contractului este

o sancțiune pe care legiuitorul o prevede pentru neîndeplinirea

culpabilă a obligațiilor asumate iar din probele administrate nu

rezultă executarea lucrărilor, în cauză fiind aplicabile

dispozițiile art. 1020 – art. 1021 C. civ. privind rezoluțiunea.

Ca urmare a rezoluțiunii

contractului, pârâtul a fost obligat și la restituirea avansului primit în

cuantum de 23.408,31 lei plus dobânda legală în sumă de 2.818,64 lei

în raport de dispozițiile art. 43 C. com.

Împotriva sentinței comerciale nr.

4128/2008 a declarat apel pârâta, ce a fost înregistrat pe rolul Curții de

Apel București, secția a VI-a comercială, sub număr unic

2585/3/2008 din 5 iunie 2009.

Prin decizia comercială nr. 363/2008

a Curții de Apel București s-a anulat ca netimbrat apelul formulat de

apelantă, iar prin decizia comercială nr. 531/2008

pronunțată în dosarul al Înaltei Curți de Casație și

Justiție s-a admis recursul declarat de recurenta SC A.C. SRL București

împotriva deciziei comerciale nr. 363/2008 a Curții de Apel București,

cauza fiind trimisă la aceeași instanță pentru judecarea

apelului.

După casare, instanța a

respins apelul prin decizia comercială nr. 380 din 21 octombrie 2009

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de apel a reținut că apelul este nefondat

pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în

judecată SC V.C. SRL Iași a solicitat rezoluțiunea contractului din

27 martie 2006 și obligarea pârâtei la plata sumei de 26.226,95 lei.

Cererea principală are ca obiect rezoluțiunea contractului iar

potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) Tribunalul judecă în primă

instanță cererile neevaluabile în bani. La data învestirii

instanței, respectiv 12 octombrie 2007, erau în vigoare dispozițiile

legale menționate iar cererea privind obligarea la plata sumei de

26.226,95 lei este o cerere accesorie, competența Tribunalului fiind

apreciată în raport de dispozițiile art. 17 C. proc. civ.

De asemenea și sentința

apelată nr. 4128 din 21 martie 2008 a fost pronunțată înainte de

publicarea Deciziei în interesul Legii nr. 32/2008 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție cu privire la caracterul evaluabil în bani

al litigiilor civile și comerciale având ca obiect constatarea

existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității,

anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor cate juridice privind drepturile

patrimoniale.

Atâta timp cât hotărârea

apelată a fost pronunțată înainte de publicarea în Monitorul Oficial

al României a Deciziei nr. 32/2008 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, Curtea a constatat că Tribunalul București, secția

comercială, a fost competent să judece în primă

instanță cererea reclamantei, având ca obiect rezoluțiunea

contractului (cerere neevaluabilă în bani la data promovării

acțiunii și data pronunțării sentinței apelate)

și obligarea pârâtei la plata sumei de 22.408,31 lei (cerere accesorie în

raport de dispozițiile art. 17 C. proc. civ.) context în care Curtea

constată că primul motiv de recurs este neîntemeiat.

Pe fondul cauzei s-a constatat

că părțile au încheiat la data de 27 martie 2006 contractul de

execuție lucrări având ca obiect execuția, finalizarea și

întreținerea lucrărilor de construcții-montaj conform anexei.

În baza art. 2.2 din contract

intimata SC V.C. SRL Iași a plătit apelantei pârâte un avans de 30%

în sumă de 23.408,31 lei, fapt ce rezultă din factura fiscală din

2006 și ordin de plată din 2006.

Întrucât apelanta - pârâtă nu a

demarat lucrările în baza contractului încheiat de părți,

intimata dând eficiență dispozițiilor art. 7201 C. proc. civ.,

aplicabil în materie comercială, a invitat apelanta - pârâtă la conciliere

directă pentru data de 9 august 2007, dar fără rezultat.

Având în vedere că pârâta nu a

administrat nicio probă din care să rezulte îndeplinirea

obligațiilor contractuale, instanța de fond a dispus

rezoluțiunea contractului din 27 martie 2006. Contractul încheiat de

părți este un contract sinalagmatic iar caracteristica

esențială a contractelor sinalagmatice o constituie reciprocitatea

și interdependența obligațiilor ce revin părților.

Rezoluțiunea contractului este

o sancțiune a neexecutării culpabile a contractului sinalagmatic,

constând în desființarea retroactivă a acestuia.

Având în vedere că pârâta nu

și-a îndeplinit obligațiile contractuale, neexecutarea nu poate fi

imputată reclamantei iar pârâta a fost pusă în întârziere,

instanța de fond în mod corect a dispus rezoluțiunea contractului din

2006, având în vedere dispozițiile art. 1021 C. civ.

Atâta timp cât nu s-au administrat

probe din care să rezulte că neexecutarea contractului nu este

imputabilă apelantei - pârâte, că aceasta și-a îndeplinit

obligațiile contractuale stabilite la capitolul V art. 5.1 din contract,

în situația în care intimata - pârâtă a făcut dovada

îndeplinirii obligațiilor stabilite la art. 5.2 din contract, Curtea a

constatat că motivele de apel invocate sunt nefondate.

Apelanta pârâtă, la data de 5

aprilie 2006 a primit suma de 23.408,31 lei, reprezentând 30% din prețul

contractului conform art. 2.2.1. Un efect al rezoluțiunii contractului este

repunerea părților în situația anterioară, apelanta - pârâtă

fiind obligată să restituie suma primită în temeiul contractului

desființat. La suma de 23.408,31 lei, reprezentând contravaloarea

avansului, în mod corect s-a calculat și dobânda legală în raport de

dispozițiile art. 43 C. com.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâta SC A.C. SRL București care a invocat dispozițiile art. 304

pct 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului, aproape o

copie fidelă a apelului, recurenta arată că pe fondul cauzei

acțiunea formulată de reclamantă este neîntemeiată întrucât

este culpabilă pentru neexecutarea contractului de execuție

lucrări din 27 martie 2006 deoarece pârâta trebuia să

obțină autorizațiile de construire de la autoritățile

în drept.

În executarea contractului din 2006

recurenta a încheiat contractul din 3 aprilie 2006 cu SC R.C.T. SRL și

contractul din 4 aprilie 2006 cu AF A.M.C. SRL, situație în care avansul

în sumă de 23.408,30 lei achitat de reclamantă a fost cheltuit pentru

începerea executării contractului.

Recurenta a mai susținut

că hotărârea este nelegală și pentru faptul că s-a

acordat dobânda pentru o sumă nedatorată.

Înalta Curte, analizând decizia

atacată prin prisma criticilor formulate și a probatoriilor

administrate, va respinge recursul pentru următoarele considerente:

Recurenta - pârâtă a solicitat

modificarea deciziei recurate, prin expunerea cronologica a faptelor, dar

fără indicarea criticilor concrete pe care se sprijină motivele

de nelegalitate, încadrabile în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., la

care se face doar o simplă trimitere. Cu toate acestea, Înalta Curte le va

cerceta și va răspunde recurentei prin prezentele considerente.

Din expunerea de motive la cererea

de recurs, rezulta că pârâta - recurentă a criticat hotărârea

atacată nu pe temeiurile de drept la care a făcut referire, ci pentru

motive ce țin de netemeinicia acesteia, ceea ce nu poate conduce la

modificarea hotărârii.

Or, potrivit art. 304 alin. (1) C.

proc. civ., casarea sau modificarea unei hotărâri poate fi ceruta pentru

motive de nelegalitate in situațiile concrete menționate la pct. 1 - 9

din acest articol.

În atare situație, daca

criticile aduse hotărârii recurate reprezintă doar o succesiune de

fapte și afirmații, nestructurate din punct de vedere juridic,

controlul judiciar urmând a se efectua în consecință.

Analizând decizia atacată în

raport de motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte

îl găsește nefondat în condițiile în care în cauza de

față nu rezultă că instanța de apel ar recurs la

încălcarea unor texte de lege aplicabile spetei sau că a aplicat

greșit dispoziții legale, interpretându-le prea extins sau prea

restrâns ori cu totul eronat. Recursul, nefiind o cale de atac devolutivă,

pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii, nu se poate limita

la o simplă indicare formală a textelor, condiția legală a

dezvoltării implicând determinarea greșelilor anume imputate, o

minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și

indicarea probelor pe care se întemeiază.

Recurenta deși face trimitere

la art. 969 și art. 970 C. civ. precum și la art. 1 alin. (1), art. 2

alin. (3), art. 3 alin. (1) lit. c), art. 5 alin. (1) și art. 26 alin. (1)

din Legea nr. 50/1991, circumscrie, practic, motivului prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ. critici de netemeinicie și nu de nelegalitate, ceea

ce nu este permis în prezenta cale de atac. Recurenta urmărește, prin

criticile subsumate acestui motiv, o reapreciere a probelor administrate

și care să conducă la stabilirea unei alte situații de fapt

decât cea reținută în dosar. Numai că în recurs este

inadmisibilă o reapreciere a probelor și față de

situația de fapt reținută (și care nu mai poate fi

schimbată în recurs) nu rezultă nici lipsa temeiului legal, nici vreo

încălcare a legii, sau o aplicare greșită a acesteia.

Situația de fapt a fost corect

reținută de către instanțele de fond și de apel, din

probatorii rezultând că în temeiul contractul de execuție

lucrări din 27 martie 2006 recurenta avea calitatea de executant pentru o

lucrare la obiectivul economic (realizarea unei benzi de decelerare). De

asemenea, susține recurenta, culpa intimatei constă în

neobținerea proiectelor, avizelor, aprobărilor și a

materialelor, necesare realizării obiectului contractului de execuție

lucrări de către SC V.C. SRL, care ar fi fost în sarcina acesteia din

urmă să le obțină.

Totodată, recurenta,

referindu-se la avansul achitat de intimata în vederea realizării

obiectivului contractului de execuție lucrări din 27 martie 2006, susține

că acești bani au fost folosiți pentru deschiderea

șantierului, unde urma sa se efectueze lucrarea, deplasând la fața

locului utilaje, un cilindru compactor, panouri și alte materiale necesare

efectuării lucrării, angajând muncitori, încheind diverse contracte

de prestări servicii.

Așa cum rezulta din art. 1.1.

al contractului de execuție lucrări din 27 martie 2006, executantul,

respectiv SC A.C. SRL, avea obligația sa execute, finalizeze și

să întrețină lucrările de construcție, în baza

proiectelor puse la dispoziție de beneficiar, respectiv SC V.C. SRL.

Așadar, intimata avea

obligația de a pune la dispoziția recurentei doar proiectul pentru

realizarea obiectivului economic, ci nu avize, autorizații materiale de

construcții, etc.

Or, afirmațiile recurentei cum

că intimata avea obligația să obțină avizele,

aprobările, precum și materialele ce urmau să fie necesare

realizării obiectivului economic sunt, în mod evident, neîntemeiate.

Potrivit ari. 5.2.2 din contract,

care se referă la obligațiile SC V.C. SRL în vederea realizării

obiectivului economic prevăzut în contractul de execuție lucrări

din 27 martie 2006, nu se află și obținerea avizelor și

aprobărilor necesare realizării contractului.

În acest articol, care se

referă la obligațiile intimatei, este prevăzut faptul că SC

V.C. SRL trebuie să asigure finanțarea executării contractului,

să pună la dispoziția recurentei amplasamentul și orice

alte terenuri, clădiri etc, și să se prezinte la recepția

lucrării.

Art. 5.2.2 menționează

clar: „costurile pentru consumul de utilități de orice natură pe

perioada desfășurării lucrărilor se suportă de

către executant", respectiv de către SC A.C. SRL.

Art. 1.2 stipulează clar

că executantul SC A.C. SRL, va executa lucrările în condiții de

„perfectă legalitate”.

Capitolul VII Garanții, art. 7.1

prevede că executantul SC A.C. SRL, garantează că lucrările

executate de acesta sunt conforme cu prevederile documentației elaborate

de acesta din urmă.

Așadar, SC V.C. SRL nu avea

obligația să obțină avizele, autorizațiile, materialele

de construcții etc. pentru realizarea obiectivului economic.

Din adresa din 10 aprilie 2006

recurenta face referire la oferta de prețuri a acesteia pentru realizarea

lucrărilor la obiectivul economic. Mai mult, recurenta recunoaște

că documentația trimisă nu avea încă avizul A.N.D.

Pentru restituirea presupuselor sume

efectuate de recurentă, aceasta trebuie să prezinte acte

justificative, financiar contabile, înregistrate în balanța

societății.

Prin adresa din data de 9 iunie 2006,

recurenta face referire la clarificarea tuturor aspectelor care ține de

colaborarea cu intimata, făcând referire la contracte și obiective

economice care nu legătură prezenta cauză.

Astfel, aceasta face referire la

lucrările de la SDC S., SDC R. SDC S.G., SDC C., SDC V. Deci nu este nici

o referire SDC H. ce face obiectul prezentei cauze.

Prin invitația la conciliere

din 13 iunie 2006 intimata este de acord să deconteze sumele legate de

deplasarea muncitorilor, cazarea și retragerea acestora de la SDC S., iar

în ceea ce privește SDC H., numai cu condiția ca recurenta să

prezinte documente legale justificative (facturi de transport și cazare în

original, ordine de deplasare semnate și ștampilate atât de

stația S. cât și de SC A.C. SRL, precum și orice alte documente

justificative).

Dacă aceste contracte de

prestări servicii ar fi fost încheiate pentru SDC H., factura de

prestări servicii se emite conform art. 155 alin. (2) C. fisc., privind

întocmirea facturilor. De asemenea, pentru livrarea de bunuri factura

fiscală se emite la data livrării de bunuri, iar pentru

prestările de servicii cel mai târziu la data de 15 a lunii următoare

cele în care prestarea a fost efectuată. Astfel factura din 5 iulie 2006 a

fost emisă după notificarea de reziliere a contractului. De asemenea,

factura a fost emisă la data de 12 ianuarie 2007. Prin prezentarea unor

facturi, recurenta încearcă să acrediteze ideea că acestea au

fost emise pentru lucrări efectuate la SDC H. și că au un

caracter exigibil, lucru care este în mod evident contrar realității.

Pentru aceste considerente, conform art.

312 C. proc. civ. se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC

A.C. SRL București împotriva deciziei comerciale nr. 380 din 21 octombrie

2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâta SC A.C. SRL București împotriva deciziei comerciale nr.

380 din 21 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 29 septembrie 2010.