ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3014/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București reclamanta SC V.C. SRL Iași a chemat în judecată pe pârâta SC A.C. SRL București, solicitând instanței să dispună rezoluțiunea contractului din 27 martie 2006 și obligarea pârâtei la plata sumei de 23.408,31 lei reprezentând avans pentru îndeplinirea obligațiilor contractuale conform ordinului de plată din 2006 și suma de 2.818,64 lei dobândă. Prin sentința comercială nr. 8336 din 19 decembrie 2007 a Judecătoriei Sectorului 6 București s-a admis excepția de necompetență materială a Judecătoriei și cauza a fost declinată în favoarea Tribunalului București, secția comercială, având în vedere dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc.

civ. Urmare declinării, Tribunalul, prin sentința comercială nr. 4128/2008 a admis acțiunea formulată de reclamanta SC V.C. SRL Iași și s-a dispus rezoluțiunea contractului din 27 martie 2006 încheiat de părți, pârâta fiind obligată să plătească reclamantei suma de 23.408,31 lei reprezentând avansul de 30% achitat de reclamantă plus suma de 2.818,64 lei dobânda legală. În motivarea sentinței instanța a reținut că părțile au încheiat contractul din 2006, în baza căruia reclamanta a achitat un avans de 30% din prețul lucrărilor, respectiv 23.408,31 lei. Deși reclamanta a achitat avansul, pârâta nu a probat în niciun fel că și-a îndeplinit obligațiile contractuale, neînțelegând să dea curs încercării de conciliere directă, astfel încât contractul de execuție lucrări nu a mai putut fi executat.

Rezoluțiunea contractului este o sancțiune pe care legiuitorul o prevede pentru neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor asumate iar din probele administrate nu rezultă executarea lucrărilor, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 1020 – art. 1021 C. civ. privind rezoluțiunea. Ca urmare a rezoluțiunii contractului, pârâtul a fost obligat și la restituirea avansului primit în cuantum de 23.408,31 lei plus dobânda legală în sumă de 2.818,64 lei în raport de dispozițiile art. 43 C. com. Împotriva sentinței comerciale nr. 4128/2008 a declarat apel pârâta, ce a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, sub număr unic 2585/3/2008 din 5 iunie 2009. Prin decizia comercială nr. 363/2008 a Curții de Apel București s-a anulat ca netimbrat apelul formulat de apelantă, iar prin decizia comercială nr. 531/2008 pronunțată în dosarul al Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis recursul declarat de recurenta SC A.C.

SRL București împotriva deciziei comerciale nr. 363/2008 a Curții de Apel București, cauza fiind trimisă la aceeași instanță pentru judecarea apelului. După casare, instanța a respins apelul prin decizia comercială nr. 380 din 21 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială. Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut că apelul este nefondat pentru următoarele considerente: Prin cererea de chemare în judecată SC V.C. SRL Iași a solicitat rezoluțiunea contractului din 27 martie 2006 și obligarea pârâtei la plata sumei de 26.226,95 lei. Cererea principală are ca obiect rezoluțiunea contractului iar potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) Tribunalul judecă în primă instanță cererile neevaluabile în bani.

La data învestirii instanței, respectiv 12 octombrie 2007, erau în vigoare dispozițiile legale menționate iar cererea privind obligarea la plata sumei de 26.226,95 lei este o cerere accesorie, competența Tribunalului fiind apreciată în raport de dispozițiile art. 17 C. proc. civ. De asemenea și sentința apelată nr. 4128 din 21 martie 2008 a fost pronunțată înainte de publicarea Deciziei în interesul Legii nr. 32/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la caracterul evaluabil în bani al litigiilor civile și comerciale având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor cate juridice privind drepturile patrimoniale.

Atâta timp cât hotărârea apelată a fost pronunțată înainte de publicarea în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 32/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea a constatat că Tribunalul București, secția comercială, a fost competent să judece în primă instanță cererea reclamantei, având ca obiect rezoluțiunea contractului (cerere neevaluabilă în bani la data promovării acțiunii și data pronunțării sentinței apelate) și obligarea pârâtei la plata sumei de 22.408,31 lei (cerere accesorie în raport de dispozițiile art. 17 C. proc. civ.) context în care Curtea constată că primul motiv de recurs este neîntemeiat. Pe fondul cauzei s-a constatat că părțile au încheiat la data de 27 martie 2006 contractul de execuție lucrări având ca obiect execuția, finalizarea și întreținerea lucrărilor de construcții-montaj conform anexei.

În baza art. 2.2 din contract intimata SC V.C. SRL Iași a plătit apelantei pârâte un avans de 30% în sumă de 23.408,31 lei, fapt ce rezultă din factura fiscală din 2006 și ordin de plată din 2006. Întrucât apelanta - pârâtă nu a demarat lucrările în baza contractului încheiat de părți, intimata dând eficiență dispozițiilor art. 7201 C. proc. civ., aplicabil în materie comercială, a invitat apelanta - pârâtă la conciliere directă pentru data de 9 august 2007, dar fără rezultat. Având în vedere că pârâta nu a administrat nicio probă din care să rezulte îndeplinirea obligațiilor contractuale, instanța de fond a dispus rezoluțiunea contractului din 27 martie 2006. Contractul încheiat de părți este un contract sinalagmatic iar caracteristica esențială a contractelor sinalagmatice o constituie reciprocitatea și interdependența obligațiilor ce revin părților.

Rezoluțiunea contractului este o sancțiune a neexecutării culpabile a contractului sinalagmatic, constând în desființarea retroactivă a acestuia. Având în vedere că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, neexecutarea nu poate fi imputată reclamantei iar pârâta a fost pusă în întârziere, instanța de fond în mod corect a dispus rezoluțiunea contractului din 2006, având în vedere dispozițiile art. 1021 C. civ. Atâta timp cât nu s-au administrat probe din care să rezulte că neexecutarea contractului nu este imputabilă apelantei - pârâte, că aceasta și-a îndeplinit obligațiile contractuale stabilite la capitolul V art. 5.1 din contract, în situația în care intimata - pârâtă a făcut dovada îndeplinirii obligațiilor stabilite la art. 5.2 din contract, Curtea a constatat că motivele de apel invocate sunt nefondate.

Apelanta pârâtă, la data de 5 aprilie 2006 a primit suma de 23.408,31 lei, reprezentând 30% din prețul contractului conform art. 2.2.1. Un efect al rezoluțiunii contractului este repunerea părților în situația anterioară, apelanta - pârâtă fiind obligată să restituie suma primită în temeiul contractului desființat. La suma de 23.408,31 lei, reprezentând contravaloarea avansului, în mod corect s-a calculat și dobânda legală în raport de dispozițiile art. 43 C. com. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC A.C. SRL București care a invocat dispozițiile art. 304 pct 9 C. proc. civ. În motivarea recursului, aproape o copie fidelă a apelului, recurenta arată că pe fondul cauzei acțiunea formulată de reclamantă este neîntemeiată întrucât este culpabilă pentru neexecutarea contractului de execuție lucrări din 27 martie 2006 deoarece pârâta trebuia să obțină autorizațiile de construire de la autoritățile în drept.

În executarea contractului din 2006 recurenta a încheiat contractul din 3 aprilie 2006 cu SC R.C.T. SRL și contractul din 4 aprilie 2006 cu AF A.M.C. SRL, situație în care avansul în sumă de 23.408,30 lei achitat de reclamantă a fost cheltuit pentru începerea executării contractului. Recurenta a mai susținut că hotărârea este nelegală și pentru faptul că s-a acordat dobânda pentru o sumă nedatorată. Înalta Curte, analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate și a probatoriilor administrate, va respinge recursul pentru următoarele considerente: Recurenta - pârâtă a solicitat modificarea deciziei recurate, prin expunerea cronologica a faptelor, dar fără indicarea criticilor concrete pe care se sprijină motivele de nelegalitate, încadrabile în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., la care se face doar o simplă trimitere. Cu toate acestea, Înalta Curte le va cerceta și va răspunde recurentei prin prezentele considerente. Din expunerea de motive la cererea de recurs, rezulta că pârâta - recurentă a criticat hotărârea atacată nu pe temeiurile de drept la care a făcut referire, ci pentru motive ce țin de netemeinicia acesteia, ceea ce nu poate conduce la modificarea hotărârii. Or, potrivit art. 304 alin. (1) C. proc. civ., casarea sau modificarea unei hotărâri poate fi ceruta pentru motive de nelegalitate in situațiile concrete menționate la pct. 1 - 9 din acest articol. În atare situație, daca criticile aduse hotărârii recurate reprezintă doar o succesiune de fapte și afirmații, nestructurate din punct de vedere juridic, controlul judiciar urmând a se efectua în consecință.

Analizând decizia atacată în raport de motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte îl găsește nefondat în condițiile în care în cauza de față nu rezultă că instanța de apel ar recurs la încălcarea unor texte de lege aplicabile spetei sau că a aplicat greșit dispoziții legale, interpretându-le prea extins sau prea restrâns ori cu totul eronat. Recursul, nefiind o cale de atac devolutivă, pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii, nu se poate limita la o simplă indicare formală a textelor, condiția legală a dezvoltării implicând determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se întemeiază.

Recurenta deși face trimitere la art. 969 și art. 970 C. civ. precum și la art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (3), art. 3 alin. (1) lit. c), art. 5 alin. (1) și art. 26 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, circumscrie, practic, motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. critici de netemeinicie și nu de nelegalitate, ceea ce nu este permis în prezenta cale de atac. Recurenta urmărește, prin criticile subsumate acestui motiv, o reapreciere a probelor administrate și care să conducă la stabilirea unei alte situații de fapt decât cea reținută în dosar. Numai că în recurs este inadmisibilă o reapreciere a probelor și față de situația de fapt reținută (și care nu mai poate fi schimbată în recurs) nu rezultă nici lipsa temeiului legal, nici vreo încălcare a legii, sau o aplicare greșită a acesteia.

Situația de fapt a fost corect reținută de către instanțele de fond și de apel, din probatorii rezultând că în temeiul contractul de execuție lucrări din 27 martie 2006 recurenta avea calitatea de executant pentru o lucrare la obiectivul economic (realizarea unei benzi de decelerare). De asemenea, susține recurenta, culpa intimatei constă în neobținerea proiectelor, avizelor, aprobărilor și a materialelor, necesare realizării obiectului contractului de execuție lucrări de către SC V.C. SRL, care ar fi fost în sarcina acesteia din urmă să le obțină.

Totodată, recurenta, referindu-se la avansul achitat de intimata în vederea realizării obiectivului contractului de execuție lucrări din 27 martie 2006, susține că acești bani au fost folosiți pentru deschiderea șantierului, unde urma sa se efectueze lucrarea, deplasând la fața locului utilaje, un cilindru compactor, panouri și alte materiale necesare efectuării lucrării, angajând muncitori, încheind diverse contracte de prestări servicii. Așa cum rezulta din art. 1.1. al contractului de execuție lucrări din 27 martie 2006, executantul, respectiv SC A.C. SRL, avea obligația sa execute, finalizeze și să întrețină lucrările de construcție, în baza proiectelor puse la dispoziție de beneficiar, respectiv SC V.C.

SRL. Așadar, intimata avea obligația de a pune la dispoziția recurentei doar proiectul pentru realizarea obiectivului economic, ci nu avize, autorizații materiale de construcții, etc. Or, afirmațiile recurentei cum că intimata avea obligația să obțină avizele, aprobările, precum și materialele ce urmau să fie necesare realizării obiectivului economic sunt, în mod evident, neîntemeiate. Potrivit ari. 5.2.2 din contract, care se referă la obligațiile SC V.C. SRL în vederea realizării obiectivului economic prevăzut în contractul de execuție lucrări din 27 martie 2006, nu se află și obținerea avizelor și aprobărilor necesare realizării contractului. În acest articol, care se referă la obligațiile intimatei, este prevăzut faptul că SC V.C.

SRL trebuie să asigure finanțarea executării contractului, să pună la dispoziția recurentei amplasamentul și orice alte terenuri, clădiri etc, și să se prezinte la recepția lucrării. Art. 5.2.2 menționează clar: „costurile pentru consumul de utilități de orice natură pe perioada desfășurării lucrărilor se suportă de către executant", respectiv de către SC A.C. SRL. Art. 1.2 stipulează clar că executantul SC A.C. SRL, va executa lucrările în condiții de „perfectă legalitate”. Capitolul VII Garanții, art. 7.1 prevede că executantul SC A.C. SRL, garantează că lucrările executate de acesta sunt conforme cu prevederile documentației elaborate de acesta din urmă. Așadar, SC V.C. SRL nu avea obligația să obțină avizele, autorizațiile, materialele de construcții etc. pentru realizarea obiectivului economic.

Din adresa din 10 aprilie 2006 recurenta face referire la oferta de prețuri a acesteia pentru realizarea lucrărilor la obiectivul economic. Mai mult, recurenta recunoaște că documentația trimisă nu avea încă avizul A.N.D. Pentru restituirea presupuselor sume efectuate de recurentă, aceasta trebuie să prezinte acte justificative, financiar contabile, înregistrate în balanța societății. Prin adresa din data de 9 iunie 2006, recurenta face referire la clarificarea tuturor aspectelor care ține de colaborarea cu intimata, făcând referire la contracte și obiective economice care nu legătură prezenta cauză. Astfel, aceasta face referire la lucrările de la SDC S., SDC R. SDC S.G., SDC C., SDC V. Deci nu este nici o referire SDC H. ce face obiectul prezentei cauze.

Prin invitația la conciliere din 13 iunie 2006 intimata este de acord să deconteze sumele legate de deplasarea muncitorilor, cazarea și retragerea acestora de la SDC S., iar în ceea ce privește SDC H., numai cu condiția ca recurenta să prezinte documente legale justificative (facturi de transport și cazare în original, ordine de deplasare semnate și ștampilate atât de stația S. cât și de SC A.C. SRL, precum și orice alte documente justificative). Dacă aceste contracte de prestări servicii ar fi fost încheiate pentru SDC H., factura de prestări servicii se emite conform art. 155 alin. (2) C. fisc., privind întocmirea facturilor. De asemenea, pentru livrarea de bunuri factura fiscală se emite la data livrării de bunuri, iar pentru prestările de servicii cel mai târziu la data de 15 a lunii următoare cele în care prestarea a fost efectuată.

Astfel factura din 5 iulie 2006 a fost emisă după notificarea de reziliere a contractului. De asemenea, factura a fost emisă la data de 12 ianuarie 2007. Prin prezentarea unor facturi, recurenta încearcă să acrediteze ideea că acestea au fost emise pentru lucrări efectuate la SDC H. și că au un caracter exigibil, lucru care este în mod evident contrar realității. Pentru aceste considerente, conform art. 312 C. proc. civ. se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC A.C. SRL București împotriva deciziei comerciale nr. 380 din 21 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC A.C. SRL București împotriva deciziei comerciale nr. 380 din 21 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2010.