ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.12.2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3725/2008

HOTĂRÂRE
10.12.2008
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3725/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC D.S. SRL a chemat în judecată

pe pârâta SC L.U.C.S. SA, solicitând obligarea la plata sumei de 79.683,30 euro

sau echivalentul în lei la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul Brașov, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 2443/C/28

mai 2007 a admis în parte acțiunea, a obligat-o pe pârâtă să plătească

reclamantei suma de 5.190,4 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor

efectuate de proiectant până la data sistării lucrărilor și neachitate de către

client și la suma de 393,06 lei, cheltuieli de judecată, respingând restul

pretențiilor.

Împotriva acestei

hotărâri au formulat apel ambele părți.

Prin Decizia

nr. 26/Ap din 29

februarie 2008, Curtea de Apel Brașov, secția comercială, a admis în parte

apelul formulat de reclamantă și, pe cale de consecință, a respins apelul

formulat de pârâtă, a schimbat în parte hotărârea instanței de fond și a

obligat-o pe pârâtă să îi plătească reclamantei suma de 17.812,33 euro sau

contravaloarea în lei a acestei sume la data plății, în loc de 5.190,4 lei și

la 586 lei cheltuieli de judecată în loc de 393,06 lei.

A obligat-o pe pârâtă

și la 463 lei cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de apel a reținut că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de

plată integrală a primei rate fapt care a atras, potrivit art. 4.2 din

contract, decalarea corespunzătoare a obligației sale.

Prima plată făcută de

către pârâtă a fost de 8.000 de euro, la data de 12 decembrie 2005. Întrucât

această sumă a reprezentat doar o parte din prima rată care trebuia plătită la

data încheierii contractului, termenul de predare a primei faze a lucrării nu a

început să curgă nici la această dată.

Clauza stipulată la art.

11.1.4., în conformitate cu care pârâta se obliga să-i achite reclamantei

sumele convenite conform art. 5 coroborat cu art. 6 și art. 7, după semnarea procesului

- verbal de predare - primire, nu are aplicabilitate în cazul primei rate, de

26.950,8 euro, care trebuia achitată la data semnării contractului. Față de

dispozițiile art. 982 C. civ., în conformitate cu care clauzele unui contract

alcătuiesc un întreg, neputând fi desprinse din contextul în care se

încadrează, încât s-a apreciat că aplicarea art. 11.1.4. nu poate determina

ineficiența obligației asumate de pârâtă prin art. 5 din contract, de a achita

prima rată la data încheierii contractului.

Cum pârâta nu și-a

îndeplinit obligația de plată integrală a primei rate nici măcar după primirea

primelor trei faze ale proiectului, declarația acesteia de reziliere a

contractului nu poate produce efecte, întrucât rezilierea poate fi cerută numai

de partea care și-a executat obligațiile contractuale. În schimb, în baza art. 969

Prin procesul -

verbal de predare - primire, încheiat la data de 11 mai 2006, reclamanta a

predat iar pârâta a preluat autorizația de construire și documentația tehnică

vizată spre neschimbare în original, anexă la autorizația de construire. Prin

semnarea acestui proces - verbal pârâta a declarat că recunoaște finalizarea

documentației faza P.A.C. și obținerea autorizației de construire. Potrivit

expertizei tehnice efectuate în cauză, părțile din proiect predate și

recepționate însumează 42,83 % din lucrarea totală la care reclamanta s-a

obligat prin contract, neavând relevanță dacă pârâta nu a folosit în totalitate

proiectul întocmit.

Referitor la a treia

rată din preț, pentru finalizarea proiectelor faza P.T., s-a reținut că

reclamanta nu a dovedit, însă, executarea acestei lucrări. Numai notificarea

trimisă pârâtei nu poate constitui o dovadă a întocmirii corespunzătoare a

acestei lucrări, din moment ce ea nici nu a fost recepționată de către pârâtă,

nici nu a fost prezentată expertului tehnic.

Împotriva acestei

hotărâri au formulat recurs ambele părți, în termenul legal.

Reclamanta fără a

motiva în drept recursul, a invocat încălcarea de către instanță a

dispozițiilor art. 969 C. civ., și a arătat prin raportare la probele cauzei și

dispozițiile art. 5 din contract, că instanța de apel a considerat greșit că

lucrarea s-a executat doar în proporție de 42,83 % și nu de 60 %, și a luat act

de declarația de denunțare unilaterală a contractului de către pârâtă deși

aceasta nu poate produce niciun fel de efecte, pârâta fiind în culpă pentru

nerecepționarea lucrărilor executate, încât trebuia obligată la plata întregii

sume pretinse.

Pârâta a invocat

motivul de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a

arătat că, potrivit interpretării corecte care trebuie dată art. 5 și 7 din

contract, rezultă că reclamanta este cea care avea obligația de a emite facturi

în baza cărora să se facă plata, astfel că, în lipsa acestora, nu se poate

reține nicio culpă, neexistând nicio dispoziție în sensul plății unui avans la

un anumit termen. În acest sens, sunt și dispozițiile art. 134 din C. fisc.

De asemenea, în mod

greșit s-a reținut ca valabilă varianta I a raportului de expertiză privind

realizarea contractului în proporție de 42,83 % fără a se ține cont, totodată,

de neîndeplinirea de către reclamantă a propriilor obligații contractuale de

predare a proiectului P.A.C. și de predare a lucrărilor în faza D.T. și D.E.,

respectiv de asigurare a asistenței tehnice la fazele determinate a cărei

valoare este cuprinsă în valoarea proiectelor, aspecte avute în vedere de

expert în cealalaltă variantă.

Recurenta - pârâtă a

formulat întâmpinare la recursul formulat de recurenta - reclamantă solicitând

respingerea acestuia ca nefondat.

Analizând ambele

recursuri se găsesc nefondate.

Referitor la recursul

formulat de reclamantă, se constată că, față de criticile formulate, acesta se

încadrează, în drept, în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Potrivit clauzei

inserată în art. 5 din contract, este adevărat că părțile au stabilit că

valoarea lucrărilor contractate este de 89.836 euro din care, 30 % reprezintă

suma de 26.950,8 euro + T.V.A. - avans la data semnării, 30 % reprezintă suma

de 26.950,8 euro + T.V.A. la finalizarea proiectului - faza P.A.C., 30 %

reprezentând aceeași sumă la finalizarea proiectului - faza PT și 10 %

reprezintă suma de 8.983,6 euro + T.V.A., la întocmirea proiectelor - faza

D.E., dar aceasta nu poate conduce la concluzia că instanța de apel trebuia să

aibă în vedere realizarea contractului în proporție de 60 % doar prin

adiționarea procentelor pe faze de execuție și nu astfel cum a procedat, prin

aprecierea probelor raportat la întregul obiect al contractului și a lucrărilor

efectiv executate și recepționate.

Prin urmare, nu se

poate reține încălcarea art. 5 din contract, respectiv a art. 969 C. civ.,

obligarea pârâtei doar la plata sumei reținută de instanța de apel neavând, pe

de altă parte, legătură nici cu denunțarea contractului, căreia nu i s-a dat

eficiență, în sensul pretins de parte, ci este rezultatul aprecierii probelor

care nu pot fi reevaluate în această fază procesuală față de caracterul

nondevolutiv al recursului.

Având în vedere cele

de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 9

Privitor la recursul

formulat de pârâtă se constată că, deși, se invocă doar temeiul de drept prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aceasta aduce critici care se subsumează și

dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., limite în care va fi încadrată și

analizată cererea de recurs.

În legătură cu

susținerea potrivit căreia instanța a interpretat greșit obligațiile

contractuale derivate din art. 5 și 7 din contract se constată că, într-adevăr,

aceste clauze fac referire la obligația reclamantei de a emite facturi pentru

lucrările executate, dar aceasta nu presupune în interpretarea corectă, dată de

instanța de apel, că în lipsa emiterii acestora pârâta nu datorează prețul

pentru lucrările executate, de vreme ce, au fost recepționate.

Cât privește

referirea recurentei - pârâte la dispozițiile C. fisc., încălcarea acestuia

este sancționată, conform unor norme specifice, fără a avea influență asupra

convenției părților care produce efectele juridice în limitele asumate, din

care rezultă atât obligația de plată a unui avans cât și plata pe faze de

execuție.

Prin urmare, motivul

prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu este fondat.

Prin celălalt motiv

de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pârâta aduce

de fapt critici pe fond privind obligarea sa la plata unei sume mai mari decât

cea datorată prin raportare la probele administrate, mai precis expertiza

tehnică, care prin varianta I nereținută de instanță a propus o altă sumă ca

datorată or, așa cum s-a arătat deja, în această cale extraordinară nu se pot

reaprecia probele, recursul putând viza în cadrul acestui motiv numai nelegalitatea

hotărârii, nu și netemeinicia acestora, sens în care trebuie apreciată și

excepția de neexecutare ca mijloc de apărare.

Față de cele arătate,

în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ. va fi respins și recursul pârâtei.

Respinge

recursurile

declarate de reclamanta SC D.S. SRL Brașov și de pârâta SC L.U.C.S. SA Brașov,

împotriva Deciziei Curții de Apel Brașov nr. 26 din 29 februarie 2008

,

ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 decembrie 2008.

Sursă