ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2002/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Oradea, reclamantul K.B. a invocat

excepția privind nelegalitatea certificatului de atestare a dreptului de

proprietate seria M 07 nr. 2847 din data de 10 ianuarie 2003 emis în favoarea SC

C.T.O. SA - antecesoarea în drepturi a pârâtului M.T.

În motivarea

excepției, reclamantul a arătat că este proprietarul imobilului în natură teren

în suprafață de 32.683 m.p., înscris sub B 5 si 8 din CF nr. 1132 Ianca, drept

dobândit cu titlu reconstituire prin TP nr. 3975 din 19 octombrie 2005, C.J. privind

aplicarea Legii nr. 18/1990 fiind obligată la eliberarea acestui titlu de

proprietate în temeiul unei hotărâri judecătorești.

Reclamantul a invocat

excepția privind nelegalitatea certificatului de atestare a dreptului de

proprietate, prin raportare la dispozițiile art. 480 C. civ., art. 481 C. civ.,

art. 8 și 11 din Legea nr. 18/1991 modificată prin Legea nr. 247/2005, prin

emiterea actului administrativ fiind vătămat dreptul de proprietate al reclamantului.

Prin întâmpinarea

formulată, intimații M.T. și M.F. au solicitat respingerea excepției de

nelegalitate, ca inadmisibilă.

Arată că un astfel de

demers a format obiectul dosarului nr. 1292/35/2007, finalizat în anul 2008,

sens în care a invocat. Invocă autoritatea de lucru judecat în temeiul art. 1201

C. civ.

Intimatul M.A.D.R.

prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a

excepției de nelegalitate, întrucât certificatul de atestare a dreptului de

proprietate a fost emis la data de 10 ianuarie 2003 în baza Legii nr. 15/1990,

H.G. nr. 834/1991 și a Criteriilor comune nr. 2665/1C/311/1992 și completările nr.

425316/N/1992.

Judecătoria Oradea,

prin încheierea din data de 10 ianuarie 2010, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004

a suspendat judecarea cauzei și a trimis cauza pentru soluționarea excepției de

nelegalitate la Curtea de Apel Oradea.

Investită cu

soluționarea excepției de nelegalitate Curtea de Apel Oradea, prin sentința nr.

39/CA/2010 pronunțată în data de 11 februarie 2011, a respins, ca neîntemeiată, excepția autorității lucrului judecat, invocată de pârâții M.T. și

M.F., a admis excepția inadmisibilității invocată de M.A.D.R și, în consecință

a respins, ca inadmisibilă, excepția de nelegalitate formulată de petentul K.B.,

în contradictoriu cu intimații M.T., M.F. și M.A.D.R.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță, a reținut, în esență, așa cum reiese din considerentele

sentinței, următoarele:

În ceea ce privește

excepția autorității de lucru judecat, instanța a constat că este neîntemeiată

sens în care a respins-o, având în vedere că dispozițiile art. 1201 C. civ.,

autoritate de lucru judecat presupune tripla identitate de obiect, cauză și

părți, ori, așa cum se poate observa din cuprinsul Deciziei nr. 3725/2008

pronunțată în dosarul nr. 1292/35/2007, între cauza soluționată prin această

decizie și cea care face obiectul prezentului litigiu nu există identitate de

obiect, ca atare nu se poate reține autoritatea de lucru judecat.

În ceea ce privește

excepția inadmisibilității, instanța a constat că este întemeiată,întrucât

actul în litigiu a fost emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.

Așadar, arată

instanța, în cazul actelor administrative individuale emise anterior, excepția

de nelegalitate se soluționează în raport de dispozițiile art. 17 C. proc. civ.,

potrivit căruia cererile accesorii și incidentale sunt în competența instanței

sesizate cu judecarea cererii principale.

Conchide instanța arătând

că, excepția de nelegalitate care vizează certificatul de atestare a dreptului

de proprietate seria M07 nr. 2847 emis în favoarea SC C.T.O. SA la 10 ianuarie 2003

este inadmisibilă în procedura specială reglementată de Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamantul K.B.

Motivele de recurs se

încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocându-se greșita

aplicare de către instanța de fond a dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr.

554/2004 în ceea ce privește soluționarea excepției de nelegalitate a

certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis

la data de 10 ianuarie 2003 în favoarea SC C.T.O. SA.

Recurenta arată că în

mod nelegal s-a apreciat ca inadmisibilă excepția de nelegalitate invocată în

condițiile în care excepția, conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

poate fi invocată „oricând în cadrul unui proces”.

Recurentul arată că

prin soluția recurată, s-a limitat dreptul de proprietate al său deoarece nu

poate fi verificată legalitatea unui act administrativ emis cu fraudarea

drepturilor de proprietate asupra terenului moștenit de la autorii săi.

La dosar, pârâtul -

intimat M.A.D.R. a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea

recursului ca nefondat.

Pe recursul declarat

în raport de motivele invocate Curtea îl apreciază, ca nefundat, în cauză

sentința atacată fiind dată cu aplicarea corectă a legii respectiv din

perspectiva aplicării în timp a art. 4 din Legea nr. 554/2004 cu privire la un

act administrativ cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a

Legii nr. 554/2004.

Este adevărat că prin

mai multe decizii, dintre care amintim deciziile nr. 404, 425 și 426/2008,

Curtea Constituțională a respins excepțiile de neconstituționalitate a art. 4

din Legea nr. 554/2004, invocate după modificările aduse prin Legea nr. 262/2007,

considerând că textul de lege criticat este în acord cu principiul stabilității

raporturilor juridice care, deși nu este consacrat expres în Constituția

României, se deduce din prevederile art. 1 alin. (3) din legea fundamentală și

din preambulul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale, cu principiul neretroactivității legii, cu prevederile art. 16 alin.

(1) și (2) din Constituție, care consacră egalitatea cetățenilor în fața legii

și a autorităților publice și cu dispozițiile art. 126 alin. (6), care

garantează controlul actelor administrative pe calea contenciosului

administrativ.

Fără

a ignora sau nega consistența argumentelor reținute în contenciosul constituțional,

Înalta Curte nu poate omite însă împrejurarea că judecătorul național este

chemat în mod direct și nemijlocit să facă efective drepturile și libertățile

consacrate de C.A.D.O.L.F., așa cum au fost interpretate în jurisprudența C.E.D.O.,

aceasta constituind o garanție a aplicării blocului de convenționalitate în

dreptul intern, atât în privința calității legii naționale, cât și în

interpretarea și aplicarea acesteia.

Cu

privire la raportul dintre dreptul internațional și dreptul intern, art. 20 alin.

(2) din Constituția României instituie, pentru situația în care există un

conflict între legile naționale și normele cuprinse în pactele și tratatele

internaționale la care România este parte, regula aplicării directe și cu

prioritate a tratatelor internaționale, regulă de la care se poate deroga numai

în cazul existenței unor dispoziții mai favorabile cuprinse în dreptul intern.

Din

această perspectivă, Înalta Curte constată că interpretarea exclusiv literală a

art. 4 din Legea nr. 554/2004, în sensul că procedura excepției de nelegalitate

pe care o reglementează ar fi aplicabilă și actelor administrative individuale

anterioare intrării în vigoare a acesteia, ar contraveni principiului

securității raporturilor juridice, element fundamental al preeminenței

dreptului, enunțată în preambulul Convenției ca o componentă a patrimoniului

comun al statelor părți și în lumina căreia trebuie interpretat dreptul la un

proces echitabil în fața unei instanțe judecătorești.

Deși se referă la

repunerea în discuție, fără limită în timp, a unei hotărâri judecătorești

irevocabile, argumentele Curții de la Strasbourg pot fi reținute și în cazul actului administrativ unilateral individual intrat în circuitul civil, care nu a

fost atacat în termenele și condițiile prevăzute de lege, actul administrativ

unilateral fiind emis în realizarea puterii publice, trăsătură ce îi conferă

caracter obligatoriu și executoriu din oficiu.

Este

adevărat că admiterea excepției de nelegalitate nu are ca efect anularea

actului administrativ, ci doar înlăturarea lui din litigiul în care a fost

invocată excepția, dar beneficiarul actului administrativ constitutiv sau

constatator de drepturi nu se mai poate prevala de el în fața instanței,

văzându-se lipsit astfel de fundamentul dreptului afirmat.

De aceea, Înalta

Curte constată că prin consecințele juridice pe care le produce admiterea unei

excepții de nelegalitate asupra litigiului în cadrul căruia a fost invocată și

mai cu seamă prin posibilitatea invocării excepției fără limită în timp, chiar

cu privire la acte administrative unilaterale individuale emise anterior

intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, art. 4 din acest act normativ intră

în coliziune cu principiul securității raporturilor juridice, componentă a

preeminentei dreptului, situație ce impune aplicarea cu prioritate a art. 6 din

C.A.D.O.L.F., interpretat în lumina preambulului Convenției.

În cauză certificatul

de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M.07 nr. 2847 a

fost emis de autoritatea pârâtă în favoarea SC C.T.O. SA, la data de 10

ianuarie 2003, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004. Pe cale de

consecință, acest act administrativ individual nu poate fi supus controlului pe

calea procesuală reglementată în premieră de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

soluția de respingere a excepției de nelegalitate corespunde principiului securității

raporturilor juridice și aplicării cu prioritate a art. 6 din C.E.D.O.

Pe de altă parte,

susținerile recurentului - reclamant privind nevalabilitatea certificatului

emis și dreptul său la un proces pot fi valorificate în cadrul unei acțiuni în

revendicare imprescriptibile în care să fie comparate titlurile invocate de părți,

luând în calcul nu numai conformitatea cu legea din punct de vedere formal, ci

și consistența drepturilor autorilor de la care provin titlurile invocate de

părți.

Față de cele expuse

mai sus, Curtea, în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ., va respinge

recursul, ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de

instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantul K.B. împotriva sentinței nr. 39/CA/2010 din 11

februarie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 aprilie 2011.