ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 248/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 248/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Deliberând asupra recursului
de față;
Reclamantul K.C. a solicitat rezilierea contractului
de antrepriză din 4 martie 2003 încheiat cu pârâta SC E. SA Brașov, obligarea
pârâtei la plata de daune - interese compensatorii de 0,15% pe zi de întârziere
din suma de 143.167.551 lei începând de la data de 14 mai 2003 până la data
efecturării plății, cu cheltuieli de judecată.
Prin precizarea de acțiune
s-a modificat cuantumul daunelor - interese la 214.751 lei pe zi de întârziere.
Pârâta a formulat cerere
reconvențională solicitând la rândul său constatarea rezilierii contractului de
antrepriză din 4 martie 2003 din vina exclusivă a pârâtului K.C. pentru
nerespectarea prevederilor art. 8,
art.
10,
art.
11,
art.
12 din contract, obligarea pârâtului la plata sumei de
66.134.899 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcție efectuate
de reclamant conform situațiilor de lucrări pe lunile martie – aprilie 2003 și
neachitate, 33.067.444 lei daune compensatorii de 50% din valoarea datoriei,
conform art. 11 din contract, 11.544.322 lei penalități de întârziere până la
25 septembrie 2003 calculate la suma de 66.134.889 lei conform art. 12 din
contractul de antrepriză.
Ulterior reclamantul și-a
precizat din nou acțiunea solicitând obligarea pârâtei la plata daunelor
compensatorii în sumă de 11.267.052 lei.
Tribunalul Brașov, prin
sentința civilă 1407 din 22 iunie 2004 a respins acțiunea principală precizată,
a admis cererea reconvențională și s-a constatat rezilierea contractului de
antrepriză din 4 martie 2003 din culpa reclamantei.
A fost obligată pârâta
reconvențională la plata către reclamantă a daunelor de 66.134.889 lei
contravaloare lucrări de construcții, 33.067.444 lei daune compensatorii și 11.544.322
lei penalități de întârziere până la 25 septembrie 2003.
Pentru a pronunța această
sentință instanța de fond a reținut că între părți s-a încheiat contractul de
antrepriză din 4 martie 2003 având ca obiect lucrări de construcții la imobilul
aparținând reclamantului la prețul estimativ de 275.480.000 lei fără T.V.A.
Reclamantul a achitat în
avans 100.000.000 lei și s-a obligat să plătească lunar lucrările, pe baza
situațiilor de lucrări, conform art. 8 din contract dar nu a achitat lucrările
aferente lunii aprilie astfel încât pârâta a sistat lucrările la data de 13 mai
2003 și a întrerupt executarea contractului, notificând rezilierea contractului
potrivit art. 11 din contract.
Instanța de fond a înlăturat
apărarea reclamantei privind efectuarea de lucrări necorespunzătoare motivat de
faptul că aceasta avea obligația să aibă diriginte de șantier pentru a urmări
calitatea lucrărilor potrivit dispozițiilor art. 18 din contract.
În aceste condiții s-a
apreciat că reclamantul este singurul în culpă pentru rezilierea contractului.
Cererea reconvențională a
fost considerată ca întemeiată conform art. 969 C. civ. și art. 11 –
art.
12 din contract.
În apelul reclamantei,
Curtea de Apel Brașov, prin decizia nr. 58 din 26 aprilie 2007 a admis, în
parte, acest apel, a schimbat sentința și a admis, în parte, acțiunea
principală precizată dispunând rezilierea contractului și respingând restul
pretențiilor.
Au fost respinse celelalte
pretenții cât și cererea reconvențională fiind obligat la plata sumei de 200
lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în ambele faze procesuale.
Au fost compensate
cheltuielile de judecată, până la concurența sumei de 782,25 lei.
S-a reținut că pârâta a
încetat activitatea, deși nu erau îndeplinite cerințele prevăzute de art. 11
din contract deoarece situația de lucrări pe martie a fost semnată de
reclamantă cu obiecțiuni, aceasta contestând atât sumele cât și calitatea
lucrărilor executate iar situația de lucrări pentru aprilie a fost predată
apelantei abia la 9 iunie 2003.
Conform expertizei efectuate
în cauză valoarea lucrărilor executate în lunile martie și aprilie 2003 este de
132.312.449 lei iar față de avansul de 100.000.000 lei deja achitat, diferența
de 32.312.449 lei face ca pretențiile bănești ale pârâtei să fie nejustificate.
Capătul doi de acțiune a
fost considerat nedovedit și daunele cominatorii au fost respinse prejudiciul
nu a fost probat.
Cererea de reziliere a contractului
a fost apreciată ca admisibilă deoarece pârâta a sistat nejustificat lucrările.
Decizia a fost atacată cu
recurs de către pârâtă invocându-se motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct.
7 și 9 C. proc. civ.
Se susține că, în mod greșit
s-a apreciat că din probele dosarului reiese că neexecutarea contractului ar fi
imputabilă pârâtei când în realitate vinovat de neexecutarea contractului a
fost reclamantul care nu și-a îndeplinit obligația de a achita la termen
lucrările, încălcându-se prevederile art. 8,
art.
9,
art.
10 și
art.
11 din contract.
Recurenta arată că
reclamantul nu și-a îndeplinit obligațiile financiare astfel că soluția din
apel, prin care s-a apreciat că lucrările au fost sistate nejustificate, este
greșită.
O altă critică se referă la
reținerea instanței de apel, potrivit căreia contravaloarea lucrărilor
executate în lunile martie și aprilie 2003 se ridică la suma de 132.312.449 lei
conform raportului de expertiză întocmit de expertul V.V.I. la data de 7 iulie
2003 deoarece această expertiză este extrajudiciară, efectuată în absența sa
numai de către intimat.
Recurenta mai arată că
hotărârea instanței de apel prin care s-a respins cererea reconvențională și
implicit pretențiile pe care instanța de fond le stabilise reprezintă o nerespectare
a clauzelor contractului care are putere de lege între părți.
Într-un alt motiv de recurs,
pârâta apreciază că instanța de apel, în mod greșit a obligat-o la plata
cheltuielilor de judecată față de intimatul - reclamant.
Recursul este nefondat pentru
următoarele considerente:
În ce privește critica
referitoare la culpa în neexecutarea contractului se reține că instanța de apel
a apreciat corect că vinovată de neexecutarea contractului a fost pârâta care a
sistat lucrările deși primise în avans suma de 100.000.000 lei; s-au respectat
prevederile art. 8,
art.
10,
art.
11 și
art.
12 din contract.
Aprecierea ca nejustificată
a sistării lucrărilor a avut în vedere tocmai plata avansului și buna-credință
a reclamantului care semnând cu obiecțiuni situațiile de lucrări era
îndreptățit să amâne plata diferenței de valoare până la remedierea lucrărilor
necorespunzătoare.
Criticile referitoare la
expertiză sunt nefondate atâta timp cât pârâta nu a solicitat efectuarea unei
alte expertize în apel.
În ceea ce privește
respingerea cererii reconvenționale, critica este nefondată constatându-se
respectarea clauzelor contractuale prevăzute de art. 8,
art.
10,
art.
11, și
art.
12 având în vedere că s-a stabilit
corect culpa în neexecutarea contractului de către pârâtă și nu de către
reclamant.
În dispozițiile art. 276 C.
proc. civ. au fost aplicate corect operându-se compensarea cheltuielilor de
judecată la fond și în apel.
Negăsindu-se întemeiate
motivele de recurs, acesta urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de pârâta SC E. SA Brașov împotriva deciziei nr. 58/AP din 26 aprilie 2007 a
Curții de Apel Brașov, secția comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 30 ianuarie 2008.