ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1404/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1404/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând asupra

recursului de față din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria

Pitești la data de 6 septembrie 2005 sub 8799/280/2005, reclamanta SC P.G.S.

SRL a chemat în judecată pârâții D.C. și D.I., solicitând ca prin hotărârea ce

se va pronunța să dispună obligarea acestora la plata drepturilor bănești,

actualizate în funcție de rata inflației, cuvenite pentru lucrările de

construcție executate de reclamantă, materiale și manoperă, potrivit

contractului antrepriză și actelor adiționale încheiate de părți, în temeiul

art. 969 și 1486 C. civ., cu obligarea la plata dobânzii pentru debitele

scadente, în temeiul art. 43 C. com.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că, la data de 20 septembrie 2004, a încheiat cu pârâta

D.C. un contract de antrepriză ce avea ca obiect edificarea „la roșu” a unei

construcții în suprafață de 214 mp la suma de 18.000 euro, plus T.V.A.

La data de 28 martie

2005, părțile au încheiat un act adițional prin care modificat art. 4 din

contract, în sensul că la pct. 3 s-a arătat că valoarea datorată este în sumă

4.500 euro în loc de 3.500 euro, cum din eroare a fost trecută.

Ulterior, părțile au

încheiat un alt act adițional la contract, în cuprinsul căruia s-a menționat că

lucrările ce urmează a fi executate în plus față de cele stabilite inițial la

suma de 2.308 euro plus T.V.A., pentru care pârâții au specificat că prețul

urma eventual să fie scăzut cu 20%.

Reclamanta a arătat

că a înțeles să cheme în judecată ambii soți D. întrucât este vorba despre un

bun comun și, în plus, D.I. a semnat înscrisul prin care se obliga să plătească

lucrările suplimentare enumerate și în care se menționa modalitatea de

stabilire a prețului.

Totodată, a susținut

că societatea și-a îndeplinit obligațiile de antreprenor, atât cele din

contract, cât și cele cuprinse în cele două acte adiționale. Beneficiarii

pârâți însă, deși au recepționat lucrarea, în mod nejustificat au refuzat să

plătească până la data de 25 mai 2005 diferența de preț de 1.500 euro, precum

și prețul lucrărilor suplimentare executate, suma de 2.308 euro redusă cu 20%,

respectiv 1.846 euro.

Pârâții D.C. și D.I.

au formulat cerere reconvențională solicitând rezilierea contractului de

antrepriză nr. 104 din 20 septembrie 2004 din vina exclusiva a reclamantei,

obligarea acesteia la plata de daune interese, evaluate provizoriu la suma de

7.000 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcție neexecutate și

a reparațiilor, la plata penalităților de întârziere de 0,15% din întreaga

valoare a construcției pentru fiecare zi de întârziere pentru lucrările asumate

prin actul adițional din 28 martie 2005, până la data formulării cererii de

reziliere, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii

reconvenționale, pârâții-reclamanți au arătat că, din vina sa, antreprenorul nu

a reușit să se încadreze în termenul de 3 luni convenit inițial în contract

pentru finalizarea lucrărilor. Părțile au renegociat termenul de finalizare

pentru data de 28 martie 2005, însă nici acest termen nu a fost respectat de

către antreprenorul care, în final, a abandonat lucrarea.

La data de 2 iunie

2006 reclamanta i-a convocat pe pârâți la locul construcției și le-a comunicat

că, din punctul ei de vedere, lucrările sunt finalizate întocmindu-se un

proces-verbal pe care pârâții au refuzat să-1 semneze, întrucât stadiul

lucrărilor nu era cel convenit, iar predarea nu se putea face printr-un

proces-verbal de recepție finală, dat fiind lipsa devizelor de lucrări și

graficele - semnate la sfârșitul fiecărei zile de lucru de fiecare parte

contractantă potrivit contractului - situație în care nu se putea efectua

verificarea tuturor detaliilor construcției.

Pârâții au mai arătat

că au solicitat și sprijinul Inspectoratului în Construcții Argeș și pe cel al

O.J.P.C., iar cele două instituții au identificat fiecare, potrivit

competențelor proprii, atât nerespectarea prevederilor contractului de către

antreprenor, cât și abateri și încălcări semnificative ale prevederilor

autorizației de construire din17 septembrie 2004 și ale Legii nr. 10/1995.

În termenul din data

de 25 ianuarie 2006 pârâții au estimat penalitățile de întârziere la suma

provizorie de 100 lei.

Prin Sentința nr.

6255 din 14 noiembrie 2007, a Judecătoriei Pitești a admis în parte cererea

reclamantei și i-a obligat pe pârâți la plata sumei de 10.250,46 lei - restanță

neachitată, cu dobânda legală aferentă - și la plata echivalentului în lei a

sumei de 1.061 euro - valoare lucrări suplimentare executate.

A admis în parte

cererea reconvențională și a dispus rezilierea contractului de antrepriză nr.

104/2004, obligând-o pe reclamanta-pârâtă să plătească echivalentul sumei de

5.328 euro - valoare lucrări efectuate de pârâți.

A compensat în parte

obligațiile părților, urmând ca reclamanta să plătească pârâților diferența de

4.790 lei.

S-au compensat

cheltuielile de judecată.

Împotriva sentinței

pronunțate de judecătorie, reclamanta a declarat recurs.

Prin Decizia nr. 81/

R-C din 29 mai 2008, Tribunalul Comercial Argeș, admis recursul reclamantei SC

P.C.S. SRL și a casat sentința reținerea cauzei spre rejudecare în primă

instanță la Tribunalul Comercial Argeș, reținându-se în considerente că

obiectul cauzei dedus judecății este rezilierea contractului încheiat de părți,

acțiune neevaluabilă în bani care atrage competența în primă instanță

tribunalului, potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., iar în raport de

art. 17 C. proc. civ., obiectul cererii reconvenționale are „caracter

principal” în raport cu pretențiile din cererea de chemare în judecată

formulată de reclamantă.

Cauza a fost

înregistrată la Tribunalul Comercial Argeș la data 4 iunie 2008, sub nr.

534/1259/2008.

Prin Sentința nr. 98/

C din 21 ianuarie 2009, Tribunalul Comercial Argeș, și-a declinat competența în

favoarea Judecătoriei Pitești.

În motivarea

hotărârii s-a reținut că, după pronunțarea Deciziei de recurs nr. 81/ R-C din

29 mai 2008, a intervenit Decizia nr. 32 din 9 iunie 2008 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, potrivit căreia

sunt evaluabile în bani litigii civile și comerciale având ca obiect

rezoluțiunea sau rezilierea unor acte juridice privii drepturi patrimoniale, în

speță, sumele cu care a fost sesizată instanța, însumate, sunt în cuantum de

100.000 lei, astfel că litigiul este de competența judecătoriei.

Prin Decizia nr. 494/

R-Com din 30 aprilie 2009, Curtea de Apel Pitești a admis recursul formulat de

reclamantă și a casat sentința, cu consecința trimiterii cauzei aceluiași

tribunal pentru continuarea judecății, reținându-se că decizia în interesul

legii nu a modificat normele legale de competență materială în materie civilă

și comercială, ci, a dat o dezlegarea corectă problemelor de drept generate de

interpretarea neunitară a acestora, fapt pentru care produce efecte în cauză

întrucât a fost publicată în M. Of. al României Partea I nr. 830 din 10

decembrie 2008 după pronunțarea deciziei de recurs.

În rejudecare, prin

Sentința nr. 621/ C din 17 iunie 2009, Tribunal Comercial Argeș a admis, în

parte, cererea reclamantei - pârâte SC P.C.S. și au fost obligați pârâții -

reclamanți la plata sumei de 2.061 euro, echivalent în lei la data plății, cu

dobânda aferentă.

A fost admisă cererea

reconvențională, așa cum a fost precizată, și a dispus rezilierea contractului

de antrepriză, obligând-o pe reclamanta-pârâtă sa le plătească pârâților -

reclamanți suma de 10.743 euro, în echivalent lei la data plății, cu dobânda

aferentă.

Au fost compensate,

în parte, obligațiile părților, fiind obligată reclamanta să plătească

pârâților diferența de 8.682 euro, în echivalent lei la data plății, cu dobânda

aferentă.

Au fost compensate

cheltuielile de judecată.

S-a reținut în

considerentele sentinței că reclamanta-pârâtă nu și-a executat obligațiile

asumate prin contract privind finalizare imobilului proprietatea soților D. în

termenul stabilit inițial, nici în termeni stabiliți ulterior, potrivit actului

adițional, cu nerespectarea condițiilor de calitate prevăzute de normativele în

vigoare.

Raportul de expertiză

întocmit de expert tehnic P.L. într-un dosar de asigurare de dovezi, pornit de

către soții D. conform dispozițiilor art. 235 și urm. C. proc. civ., atestă că

în luna octombrie 2005 - cel mai apropiat moment în timp față de cel al

„finalizării" lucrărilor de construcție - stadiul în care

reclamanta-pârâtă a abandonat lucrările. Astfel, antreprenorul nu a respectat

proiectul de execuție autorizat, nici soluția proiectată pentru structura de

rezistență, iar nerespectarea proiectului de arhitectură a condus la executarea

necorespunzătoare a reazemelor plăcii peste etaj, aspecte ce constituie abateri

de la Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții. Raportul a consemnat

deficiențe la toate nivelurile construcției, începând de la parter până la

șarpantă, deficiențe ce se impun a fi remediate pe baza soluțiilor stabilite de

proiectant sau în baza unei expertize tehnice efectuată de un expert autorizat

M.L.P.T.L.

Raportul de expertiză

tehnică întocmit de expertul tehnic A.C. în fața Judecătoriei Pitești în

perioada 10 - 17 noiembrie 2006 a făcut trimitere la raportul întocmit în cauza

prin care s-au constatat neconformități ale clădirii în raport cu proiectul de

execuție, modificări care afectează structura de rezistență a acesteia și

greșeli de execuție ce au necesitat remedieri ulterioare, pe care însă

reclamanta-pârâtă nu le-a mai efectuat.

Instanța a mai

reținut că, deși în cauza a fost numit un expert M.L.P.A.T. (fila 245 Dosar nr.

8807/2005), părțile nu au achitat onorariul provizoriu dispus de instanță,

astfel că au fost decăzute din probă.

Din înscrisul (depus

la fila 61 Dosar nr. 8807/2005) întocmit de Inspectoratul de Stat în Construcții

Argeș, rezultă că reclamanta-pârâtă SC P.C.S. S.R.L. nu a respectat prevederile

contractului de antrepriză din 20 septembrie 2004, a ignorat prevederile autorizației

de construire nr. 1112 din 17 septembrie 2004, în Legii nr. 10/1995 și

documentațiilor tehnice, astfel că „va purta toată responsabilitatea legală

pentru finalizarea clădirii în condiții de rezistență și siguranță în cel mai

scurt timp posibil”.

Din toate aceste

probe a rezultat culpa exclusiva a reclamantei pentru rezilierea contractului.

Instanța a apreciat

că reclamantei i se cuvine suma de 1.061 euro, reprezentând rest de plată din

lucrările suplimentare executate și recunoscute de către pârâți, precum și suma

de 1.000 euro diferență de preț prevăzută în actul adițional întocmit la data

de 28 martie 2005 (fila 20 Dosar nr. 8807/2005), sume la care se adaugă dobânda

legală, conform art. 43 C. com.

Instanța a respins

pretențiile reclamantei asupra sumei de 1.500 euro, reprezentând ultima tranșă

din contractul nr. 104/2004 ce trebuia plătită „la semnarea procesului-verbal

la terminarea lucrărilor”, întrucât acest proces-verbal nu a fost niciodată

semnat de către beneficiari.

În privința

pretențiilor din cererea reconvențională, instanța a reținut că plata

daunelor-interese pentru contravaloarea lucrărilor de construcție neexecutate

și a reparațiilor pe care pârâții a trebuit să le aducă imobilului nu a fost

prevăzută prin contractul de antrepriză încheiat, astfel că nu poate fi

antrenată răspunderea contractuală, ci doar cea delictuală prevăzută de art.

998 C. civ., în temeiul cărei reclamanta trebuie să plătească suma de 4.803

euro, rezultată din raportul de expertiză contabilă.

Reclamanta datorează penalități

de întârziere de 0,15% din întreaga valoare a contractului pentru fiecare zi de

întârziere, potrivit actului adițional din 28 martie 2005, respectiv suma de

5.940 euro, în echivalent lei la data plății, sumă calculată de aceeași

expertiza pe perioada 25 mai 2005 (data când lucrarea ar fi trebuit să fie

finalizată și predată beneficiarilor) - 30 decembrie 2005 (data ultimului

document cheltuieli suplimentare efectuate de pârâții-reclamanți).

La suma totala de

10.743 euro, în echivalent lei la data plății, urmează să fie calculată dobânda

legală la data plății efective.

În temeiul art. 1143

C. civ., instanța a dispus compensarea în parte obligațiilor părților, urmând

ca reclamanta-pârâtă să plătească pârâților-reclamanți sur de 8.682 euro, în

echivalent lei la data plății, plus dobânda legală ce va fi calculată la data

plății efective.

Prin încheierea

camerei de consiliu din data de 29 iulie 2009, Tribunalul Comercial Argeș a

admis cererea reclamantei SC P.C.S. și a lămurit dispozitivul Sentinței nr.

621/2009 în sensul că data de la care începe să curgă dobânda legală pentru

sumele la care părțile au fost obligate este data pronunțării sentinței.

Împotriva Sentinței

nr. 621/2009 a formulat apel reclamanta criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie tribunalul nu a acordat pârâților mai mult decât au cerut, și-au

mărit câtimea pretențiilor reprezentând daune interese de 7.000 lei la 20.246

lei (echivalentul a 5.328 euro), ei nu au făcut aceeași solicitare și privința

penalităților de întârziere care, astfel, au rămas la valoarea de 100 lei

precizată inițial. Cu toate acestea, prima instanță le-a acordat pârâților suma

de 5.940 euro echivalent lei la data plății, pentru care nici nu a fost plătită

taxa de timbru corespunzătoare.

La data de 20 iunie

2007, instanța a dispus numirea unui expert M.L.P.A.T. pentru a verifica

susținerile pârâților, însă aceștia nu au achitat onorariu, fapt pentru care nu

a mai fost efectuată expertiza dispusă în cauză.

Expertul contabil

B.I. a precizat instanței de judecată că doar un expert constructor poate să

stabilească daunele interese pretinse de pârâți.

În privința modului

de soluționare a cererii principale, reclamanta a arătat că dobânda legală

întemeiată pe dispozițiile art. 43 C. com., trebuie să fie plătită de la data

scadenței debitului principal, având în materie că în materie comercială

dobânzile curg de drept.

Prin Decizia nr. 103/

A-COM din 21 octombrie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de

contencios administrativ a admis apelul, a schimbat în parte sentința în sensul

că dobânda datorată de pârâții - reclamanți și calculată în echivalent lei

curge de la data de 4 iunie 2005 pentru suma de 1.061 euro și de la data de 28

martie 2005 pentru suma de 1.000 euro. A fost înlăturată obligarea reclamantei

la plata dobânzii legale și au fost menținute celelalte dispoziții ale

sentinței.

Prin aceeași decizie

au fost debitați intimații (pârâții - reclamanți) cu suma de 756 lei

reprezentând taxa judiciară de timbru și au fost obligați intimații la 8 lei

cheltuieli de judecată către apelantă.

S-a reținut că nu s-a

acordat pârâților mai mult decât au cerut în privința penalităților de

întârziere, respectiv prin cererea reconvențională, pârâții au solicitat

obligarea reclamantei la plata penalităților de întârziere asumate de aceasta

prin actul adițional din 28 martie 2005 15% din întreaga valoare a

construcției, pe fiecare zi de întârziere (f.38 si 40 Dosar Judecătorie nr.

8807).

Prin urmare,

cuantumul penalităților a fost determinată la momentul la care se stabilea

valoarea construcției, conform expertizei contabile B.I.

În ceea ce privește

rezilierea a fost apreciată corect ca fiind consecința exclusiv a atitudinii

culpabile a reclamantei, reclamanta nedovedind contrariul.

Plata penalităților

de 15% a fost prevăzută în actul adițional pentru nerespectarea de către

antreprenor a termenului și în condițiile stabilite prin actul adițional, iar

din probele administrate în cauză au confirmat faptul că lucrările executate de

către reclamantă fost necorespunzătoare calitativ. Pentru aceste considerente,

apreciindu-se că reclamanta nu a predat construcția în condițiile convenite

prin contract, trebuie să suporte penalitățile asumate.

S-a mai reținut că

pârâții-reclamanți nu au solicitat obligarea reclamantei-pârâtei la plata

dobânzii legale pentru sumele de bani pretinse prin cererea reconvențională,

fapt pentru care a fost înlăturată din obligarea reclamantei plata dobânzii

legale.

În ce privește

reținerea incidenței art. 998 C. civ. s-a apreciat că daunele interese solicitate

de cocontractant pentru executarea necorespunzătoare a obligațiilor acesteia nu

sunt de natură delictuală, ci de natură contractuală.

Potrivit contratului,

lucrările respective erau în sarcina reclamantei și obligarea reclamantei la

despăgubiri în aceeași monedă ca și pârâții erau datori să plătească dacă

reclamanta își executa corect obligațiile.

În ce privește

determinarea cuantumului corect al pretențiilor pârâților printr-o expertiza

M.L.P.A.T. în mod corect a fost respinsă dat fiind că niciuna dintre părți nu a

plătit onorariul dispus de instanță pentru o astfel de expertiză care a fost

încuviințată la data de 9 mai 2007 (ambele părți au fost obligate să plătească

onorariu (filă 245 Dosar Judecătorie nr. 8807, neachitarea a dus la decăderea lor

din probă, instanța luând în considerare celelalte probe administrate în

cauză).

În ce privește

momentul de la care prima instanță a dispus ca pârâții să plătească dobânda,

s-a constatat că apelul este fondat.

Reclamanta a cerut

aplicarea dispozițiilor art. 43 C. com. conform căruia dobânda curge de drept

din momentul în care datoriile comerciale au devenit exigibile.

Astfel, suma de 1.000

euro, diferență preț stabilită prin actul adițional, a devenit scadentă la data

semnării actului, adică la 28 martie 2005, iar suma de 1.061 euro, rest preț

lucrări suplimentare însușite de pârâți, a devenit scadentă la 4 iunie 2005,

când a fost încheiat de către reclamantă procesul verbal de realizare a

lucrărilor (filă 45 și 82 Dosar Judecătorie nr. 8807). Prin urmare, de la acest

moment trebuie plătit de către pârâți dobânda legală, sens în care va fi

schimbata sentința tribunalului.

Împotriva celei din

urmă hotărâri reclamanta a declarat recurs reinterând aceleași motive ca și în

apel susținând în esență că părților adverse s-a acordat mai mult decât s-a

cerut în ceea ce privește cuantumul penalităților.

Recursul este

netimbrat.

Întrucât timbrarea

prevalează asupra oricăror chestiuni prealabile, Înalta Curte rămâne în

pronunțare pe excepția netimbrării.

Potrivit dispozițiilor

art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, republicată, taxele de timbru se

plătesc anticipat, iar conform aceluiași articol alin. (3) din aceeași lege

neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu

anularea acțiunii sau cererii.

Textul de lege

enunțat cuprinde o normă imperativă care impune o obligație la plata taxei

judiciare de timbru, de la care nu se admite nicio abatere, nesocotirea

acesteia conducând la sancțiunea nulității absolute a cererii și/sau căii de

atac exercitate de parte.

Este elocvent faptul

că această normă are caracter imperativ și absolut de la care nu se poate

deroga prin voința părților, excepțiile operând ope legis sau la cererea părții

interesate, conform O.U.G. nr. 51/2008 de acordare scutiri/eșalonări de la

plata taxei judiciare de timbru.

În cauză, s-a

calculat în sarcina recurentei o taxă judiciară de timbru în sumă de 1074,8 lei

și un timbru judiciar în valoare de 5 lei, conform art. 1 din Legea nr.

146/1997, republicată, stabilindu-se termen de judecată astăzi, pentru când

recurenta a fost legal citată cu mențiunea timbrării, așa cum rezultă din

dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 8 dosar recurs.

Cum recurenta nu s-a

conformat obligației legale de timbrare a recursului, Înalta Curte urmează să

aplice sancțiunea prevăzută de dispozițiile art. 20 alin. (3) din actul

normativ menționat și să anuleze recursul ca netimbrat.

Având în vedere

dispozițiile art. 274 C. proc. civ., urmează ca recurenta să plătească

intimaților-pârâți D.C. și D.I. suma de 600 lei cheltuieli de judecată în

recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca

netimbrat, recursul declarat de reclamanta SC P.C.S. SRL Pitești,împotriva

Deciziei nr. 103/ A-COM din 21 octombrie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția

comercială,de contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurenta să

plătească intimaților-pârâți D.C. și D.I. suma de 600 lei cheltuieli de

judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 aprilie 2010.