ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1404/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1404/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Deliberând asupra
recursului de față din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria
Pitești la data de 6 septembrie 2005 sub 8799/280/2005, reclamanta SC P.G.S.
SRL a chemat în judecată pârâții D.C. și D.I., solicitând ca prin hotărârea ce
se va pronunța să dispună obligarea acestora la plata drepturilor bănești,
actualizate în funcție de rata inflației, cuvenite pentru lucrările de
construcție executate de reclamantă, materiale și manoperă, potrivit
contractului antrepriză și actelor adiționale încheiate de părți, în temeiul
art. 969 și 1486 C. civ., cu obligarea la plata dobânzii pentru debitele
scadente, în temeiul art. 43 C. com.
În motivarea cererii,
reclamanta a arătat că, la data de 20 septembrie 2004, a încheiat cu pârâta
D.C. un contract de antrepriză ce avea ca obiect edificarea „la roșu” a unei
construcții în suprafață de 214 mp la suma de 18.000 euro, plus T.V.A.
La data de 28 martie
2005, părțile au încheiat un act adițional prin care modificat art. 4 din
contract, în sensul că la pct. 3 s-a arătat că valoarea datorată este în sumă
4.500 euro în loc de 3.500 euro, cum din eroare a fost trecută.
Ulterior, părțile au
încheiat un alt act adițional la contract, în cuprinsul căruia s-a menționat că
lucrările ce urmează a fi executate în plus față de cele stabilite inițial la
suma de 2.308 euro plus T.V.A., pentru care pârâții au specificat că prețul
urma eventual să fie scăzut cu 20%.
Reclamanta a arătat
că a înțeles să cheme în judecată ambii soți D. întrucât este vorba despre un
bun comun și, în plus, D.I. a semnat înscrisul prin care se obliga să plătească
lucrările suplimentare enumerate și în care se menționa modalitatea de
stabilire a prețului.
Totodată, a susținut
că societatea și-a îndeplinit obligațiile de antreprenor, atât cele din
contract, cât și cele cuprinse în cele două acte adiționale. Beneficiarii
pârâți însă, deși au recepționat lucrarea, în mod nejustificat au refuzat să
plătească până la data de 25 mai 2005 diferența de preț de 1.500 euro, precum
și prețul lucrărilor suplimentare executate, suma de 2.308 euro redusă cu 20%,
respectiv 1.846 euro.
Pârâții D.C. și D.I.
au formulat cerere reconvențională solicitând rezilierea contractului de
antrepriză nr. 104 din 20 septembrie 2004 din vina exclusiva a reclamantei,
obligarea acesteia la plata de daune interese, evaluate provizoriu la suma de
7.000 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcție neexecutate și
a reparațiilor, la plata penalităților de întârziere de 0,15% din întreaga
valoare a construcției pentru fiecare zi de întârziere pentru lucrările asumate
prin actul adițional din 28 martie 2005, până la data formulării cererii de
reziliere, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii
reconvenționale, pârâții-reclamanți au arătat că, din vina sa, antreprenorul nu
a reușit să se încadreze în termenul de 3 luni convenit inițial în contract
pentru finalizarea lucrărilor. Părțile au renegociat termenul de finalizare
pentru data de 28 martie 2005, însă nici acest termen nu a fost respectat de
către antreprenorul care, în final, a abandonat lucrarea.
La data de 2 iunie
2006 reclamanta i-a convocat pe pârâți la locul construcției și le-a comunicat
că, din punctul ei de vedere, lucrările sunt finalizate întocmindu-se un
proces-verbal pe care pârâții au refuzat să-1 semneze, întrucât stadiul
lucrărilor nu era cel convenit, iar predarea nu se putea face printr-un
proces-verbal de recepție finală, dat fiind lipsa devizelor de lucrări și
graficele - semnate la sfârșitul fiecărei zile de lucru de fiecare parte
contractantă potrivit contractului - situație în care nu se putea efectua
verificarea tuturor detaliilor construcției.
Pârâții au mai arătat
că au solicitat și sprijinul Inspectoratului în Construcții Argeș și pe cel al
O.J.P.C., iar cele două instituții au identificat fiecare, potrivit
competențelor proprii, atât nerespectarea prevederilor contractului de către
antreprenor, cât și abateri și încălcări semnificative ale prevederilor
autorizației de construire din17 septembrie 2004 și ale Legii nr. 10/1995.
În termenul din data
de 25 ianuarie 2006 pârâții au estimat penalitățile de întârziere la suma
provizorie de 100 lei.
Prin Sentința nr.
6255 din 14 noiembrie 2007, a Judecătoriei Pitești a admis în parte cererea
reclamantei și i-a obligat pe pârâți la plata sumei de 10.250,46 lei - restanță
neachitată, cu dobânda legală aferentă - și la plata echivalentului în lei a
sumei de 1.061 euro - valoare lucrări suplimentare executate.
A admis în parte
cererea reconvențională și a dispus rezilierea contractului de antrepriză nr.
104/2004, obligând-o pe reclamanta-pârâtă să plătească echivalentul sumei de
5.328 euro - valoare lucrări efectuate de pârâți.
A compensat în parte
obligațiile părților, urmând ca reclamanta să plătească pârâților diferența de
4.790 lei.
S-au compensat
cheltuielile de judecată.
Împotriva sentinței
pronunțate de judecătorie, reclamanta a declarat recurs.
Prin Decizia nr. 81/
R-C din 29 mai 2008, Tribunalul Comercial Argeș, admis recursul reclamantei SC
P.C.S. SRL și a casat sentința reținerea cauzei spre rejudecare în primă
instanță la Tribunalul Comercial Argeș, reținându-se în considerente că
obiectul cauzei dedus judecății este rezilierea contractului încheiat de părți,
acțiune neevaluabilă în bani care atrage competența în primă instanță
tribunalului, potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., iar în raport de
art. 17 C. proc. civ., obiectul cererii reconvenționale are „caracter
principal” în raport cu pretențiile din cererea de chemare în judecată
formulată de reclamantă.
Cauza a fost
înregistrată la Tribunalul Comercial Argeș la data 4 iunie 2008, sub nr.
534/1259/2008.
Prin Sentința nr. 98/
C din 21 ianuarie 2009, Tribunalul Comercial Argeș, și-a declinat competența în
favoarea Judecătoriei Pitești.
În motivarea
hotărârii s-a reținut că, după pronunțarea Deciziei de recurs nr. 81/ R-C din
29 mai 2008, a intervenit Decizia nr. 32 din 9 iunie 2008 pronunțată de Înalta
Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, potrivit căreia
sunt evaluabile în bani litigii civile și comerciale având ca obiect
rezoluțiunea sau rezilierea unor acte juridice privii drepturi patrimoniale, în
speță, sumele cu care a fost sesizată instanța, însumate, sunt în cuantum de
100.000 lei, astfel că litigiul este de competența judecătoriei.
Prin Decizia nr. 494/
R-Com din 30 aprilie 2009, Curtea de Apel Pitești a admis recursul formulat de
reclamantă și a casat sentința, cu consecința trimiterii cauzei aceluiași
tribunal pentru continuarea judecății, reținându-se că decizia în interesul
legii nu a modificat normele legale de competență materială în materie civilă
și comercială, ci, a dat o dezlegarea corectă problemelor de drept generate de
interpretarea neunitară a acestora, fapt pentru care produce efecte în cauză
întrucât a fost publicată în M. Of. al României Partea I nr. 830 din 10
decembrie 2008 după pronunțarea deciziei de recurs.
În rejudecare, prin
Sentința nr. 621/ C din 17 iunie 2009, Tribunal Comercial Argeș a admis, în
parte, cererea reclamantei - pârâte SC P.C.S. și au fost obligați pârâții -
reclamanți la plata sumei de 2.061 euro, echivalent în lei la data plății, cu
dobânda aferentă.
A fost admisă cererea
reconvențională, așa cum a fost precizată, și a dispus rezilierea contractului
de antrepriză, obligând-o pe reclamanta-pârâtă sa le plătească pârâților -
reclamanți suma de 10.743 euro, în echivalent lei la data plății, cu dobânda
aferentă.
Au fost compensate,
în parte, obligațiile părților, fiind obligată reclamanta să plătească
pârâților diferența de 8.682 euro, în echivalent lei la data plății, cu dobânda
aferentă.
Au fost compensate
cheltuielile de judecată.
S-a reținut în
considerentele sentinței că reclamanta-pârâtă nu și-a executat obligațiile
asumate prin contract privind finalizare imobilului proprietatea soților D. în
termenul stabilit inițial, nici în termeni stabiliți ulterior, potrivit actului
adițional, cu nerespectarea condițiilor de calitate prevăzute de normativele în
vigoare.
Raportul de expertiză
întocmit de expert tehnic P.L. într-un dosar de asigurare de dovezi, pornit de
către soții D. conform dispozițiilor art. 235 și urm. C. proc. civ., atestă că
în luna octombrie 2005 - cel mai apropiat moment în timp față de cel al
„finalizării" lucrărilor de construcție - stadiul în care
reclamanta-pârâtă a abandonat lucrările. Astfel, antreprenorul nu a respectat
proiectul de execuție autorizat, nici soluția proiectată pentru structura de
rezistență, iar nerespectarea proiectului de arhitectură a condus la executarea
necorespunzătoare a reazemelor plăcii peste etaj, aspecte ce constituie abateri
de la Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții. Raportul a consemnat
deficiențe la toate nivelurile construcției, începând de la parter până la
șarpantă, deficiențe ce se impun a fi remediate pe baza soluțiilor stabilite de
proiectant sau în baza unei expertize tehnice efectuată de un expert autorizat
M.L.P.T.L.
Raportul de expertiză
tehnică întocmit de expertul tehnic A.C. în fața Judecătoriei Pitești în
perioada 10 - 17 noiembrie 2006 a făcut trimitere la raportul întocmit în cauza
prin care s-au constatat neconformități ale clădirii în raport cu proiectul de
execuție, modificări care afectează structura de rezistență a acesteia și
greșeli de execuție ce au necesitat remedieri ulterioare, pe care însă
reclamanta-pârâtă nu le-a mai efectuat.
Instanța a mai
reținut că, deși în cauza a fost numit un expert M.L.P.A.T. (fila 245 Dosar nr.
8807/2005), părțile nu au achitat onorariul provizoriu dispus de instanță,
astfel că au fost decăzute din probă.
Din înscrisul (depus
la fila 61 Dosar nr. 8807/2005) întocmit de Inspectoratul de Stat în Construcții
Argeș, rezultă că reclamanta-pârâtă SC P.C.S. S.R.L. nu a respectat prevederile
contractului de antrepriză din 20 septembrie 2004, a ignorat prevederile autorizației
de construire nr. 1112 din 17 septembrie 2004, în Legii nr. 10/1995 și
documentațiilor tehnice, astfel că „va purta toată responsabilitatea legală
pentru finalizarea clădirii în condiții de rezistență și siguranță în cel mai
scurt timp posibil”.
Din toate aceste
probe a rezultat culpa exclusiva a reclamantei pentru rezilierea contractului.
Instanța a apreciat
că reclamantei i se cuvine suma de 1.061 euro, reprezentând rest de plată din
lucrările suplimentare executate și recunoscute de către pârâți, precum și suma
de 1.000 euro diferență de preț prevăzută în actul adițional întocmit la data
de 28 martie 2005 (fila 20 Dosar nr. 8807/2005), sume la care se adaugă dobânda
legală, conform art. 43 C. com.
Instanța a respins
pretențiile reclamantei asupra sumei de 1.500 euro, reprezentând ultima tranșă
din contractul nr. 104/2004 ce trebuia plătită „la semnarea procesului-verbal
la terminarea lucrărilor”, întrucât acest proces-verbal nu a fost niciodată
semnat de către beneficiari.
În privința
pretențiilor din cererea reconvențională, instanța a reținut că plata
daunelor-interese pentru contravaloarea lucrărilor de construcție neexecutate
și a reparațiilor pe care pârâții a trebuit să le aducă imobilului nu a fost
prevăzută prin contractul de antrepriză încheiat, astfel că nu poate fi
antrenată răspunderea contractuală, ci doar cea delictuală prevăzută de art.
998 C. civ., în temeiul cărei reclamanta trebuie să plătească suma de 4.803
euro, rezultată din raportul de expertiză contabilă.
Reclamanta datorează penalități
de întârziere de 0,15% din întreaga valoare a contractului pentru fiecare zi de
întârziere, potrivit actului adițional din 28 martie 2005, respectiv suma de
5.940 euro, în echivalent lei la data plății, sumă calculată de aceeași
expertiza pe perioada 25 mai 2005 (data când lucrarea ar fi trebuit să fie
finalizată și predată beneficiarilor) - 30 decembrie 2005 (data ultimului
document cheltuieli suplimentare efectuate de pârâții-reclamanți).
La suma totala de
10.743 euro, în echivalent lei la data plății, urmează să fie calculată dobânda
legală la data plății efective.
În temeiul art. 1143
C. civ., instanța a dispus compensarea în parte obligațiilor părților, urmând
ca reclamanta-pârâtă să plătească pârâților-reclamanți sur de 8.682 euro, în
echivalent lei la data plății, plus dobânda legală ce va fi calculată la data
plății efective.
Prin încheierea
camerei de consiliu din data de 29 iulie 2009, Tribunalul Comercial Argeș a
admis cererea reclamantei SC P.C.S. și a lămurit dispozitivul Sentinței nr.
621/2009 în sensul că data de la care începe să curgă dobânda legală pentru
sumele la care părțile au fost obligate este data pronunțării sentinței.
Împotriva Sentinței
nr. 621/2009 a formulat apel reclamanta criticând-o pentru nelegalitate și
netemeinicie tribunalul nu a acordat pârâților mai mult decât au cerut, și-au
mărit câtimea pretențiilor reprezentând daune interese de 7.000 lei la 20.246
lei (echivalentul a 5.328 euro), ei nu au făcut aceeași solicitare și privința
penalităților de întârziere care, astfel, au rămas la valoarea de 100 lei
precizată inițial. Cu toate acestea, prima instanță le-a acordat pârâților suma
de 5.940 euro echivalent lei la data plății, pentru care nici nu a fost plătită
taxa de timbru corespunzătoare.
La data de 20 iunie
2007, instanța a dispus numirea unui expert M.L.P.A.T. pentru a verifica
susținerile pârâților, însă aceștia nu au achitat onorariu, fapt pentru care nu
a mai fost efectuată expertiza dispusă în cauză.
Expertul contabil
B.I. a precizat instanței de judecată că doar un expert constructor poate să
stabilească daunele interese pretinse de pârâți.
În privința modului
de soluționare a cererii principale, reclamanta a arătat că dobânda legală
întemeiată pe dispozițiile art. 43 C. com., trebuie să fie plătită de la data
scadenței debitului principal, având în materie că în materie comercială
dobânzile curg de drept.
Prin Decizia nr. 103/
A-COM din 21 octombrie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de
contencios administrativ a admis apelul, a schimbat în parte sentința în sensul
că dobânda datorată de pârâții - reclamanți și calculată în echivalent lei
curge de la data de 4 iunie 2005 pentru suma de 1.061 euro și de la data de 28
martie 2005 pentru suma de 1.000 euro. A fost înlăturată obligarea reclamantei
la plata dobânzii legale și au fost menținute celelalte dispoziții ale
sentinței.
Prin aceeași decizie
au fost debitați intimații (pârâții - reclamanți) cu suma de 756 lei
reprezentând taxa judiciară de timbru și au fost obligați intimații la 8 lei
cheltuieli de judecată către apelantă.
S-a reținut că nu s-a
acordat pârâților mai mult decât au cerut în privința penalităților de
întârziere, respectiv prin cererea reconvențională, pârâții au solicitat
obligarea reclamantei la plata penalităților de întârziere asumate de aceasta
prin actul adițional din 28 martie 2005 15% din întreaga valoare a
construcției, pe fiecare zi de întârziere (f.38 si 40 Dosar Judecătorie nr.
8807).
Prin urmare,
cuantumul penalităților a fost determinată la momentul la care se stabilea
valoarea construcției, conform expertizei contabile B.I.
În ceea ce privește
rezilierea a fost apreciată corect ca fiind consecința exclusiv a atitudinii
culpabile a reclamantei, reclamanta nedovedind contrariul.
Plata penalităților
de 15% a fost prevăzută în actul adițional pentru nerespectarea de către
antreprenor a termenului și în condițiile stabilite prin actul adițional, iar
din probele administrate în cauză au confirmat faptul că lucrările executate de
către reclamantă fost necorespunzătoare calitativ. Pentru aceste considerente,
apreciindu-se că reclamanta nu a predat construcția în condițiile convenite
prin contract, trebuie să suporte penalitățile asumate.
S-a mai reținut că
pârâții-reclamanți nu au solicitat obligarea reclamantei-pârâtei la plata
dobânzii legale pentru sumele de bani pretinse prin cererea reconvențională,
fapt pentru care a fost înlăturată din obligarea reclamantei plata dobânzii
legale.
În ce privește
reținerea incidenței art. 998 C. civ. s-a apreciat că daunele interese solicitate
de cocontractant pentru executarea necorespunzătoare a obligațiilor acesteia nu
sunt de natură delictuală, ci de natură contractuală.
Potrivit contratului,
lucrările respective erau în sarcina reclamantei și obligarea reclamantei la
despăgubiri în aceeași monedă ca și pârâții erau datori să plătească dacă
reclamanta își executa corect obligațiile.
În ce privește
determinarea cuantumului corect al pretențiilor pârâților printr-o expertiza
M.L.P.A.T. în mod corect a fost respinsă dat fiind că niciuna dintre părți nu a
plătit onorariul dispus de instanță pentru o astfel de expertiză care a fost
încuviințată la data de 9 mai 2007 (ambele părți au fost obligate să plătească
onorariu (filă 245 Dosar Judecătorie nr. 8807, neachitarea a dus la decăderea lor
din probă, instanța luând în considerare celelalte probe administrate în
cauză).
În ce privește
momentul de la care prima instanță a dispus ca pârâții să plătească dobânda,
s-a constatat că apelul este fondat.
Reclamanta a cerut
aplicarea dispozițiilor art. 43 C. com. conform căruia dobânda curge de drept
din momentul în care datoriile comerciale au devenit exigibile.
Astfel, suma de 1.000
euro, diferență preț stabilită prin actul adițional, a devenit scadentă la data
semnării actului, adică la 28 martie 2005, iar suma de 1.061 euro, rest preț
lucrări suplimentare însușite de pârâți, a devenit scadentă la 4 iunie 2005,
când a fost încheiat de către reclamantă procesul verbal de realizare a
lucrărilor (filă 45 și 82 Dosar Judecătorie nr. 8807). Prin urmare, de la acest
moment trebuie plătit de către pârâți dobânda legală, sens în care va fi
schimbata sentința tribunalului.
Împotriva celei din
urmă hotărâri reclamanta a declarat recurs reinterând aceleași motive ca și în
apel susținând în esență că părților adverse s-a acordat mai mult decât s-a
cerut în ceea ce privește cuantumul penalităților.
Recursul este
netimbrat.
Întrucât timbrarea
prevalează asupra oricăror chestiuni prealabile, Înalta Curte rămâne în
pronunțare pe excepția netimbrării.
Potrivit dispozițiilor
art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, republicată, taxele de timbru se
plătesc anticipat, iar conform aceluiași articol alin. (3) din aceeași lege
neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu
anularea acțiunii sau cererii.
Textul de lege
enunțat cuprinde o normă imperativă care impune o obligație la plata taxei
judiciare de timbru, de la care nu se admite nicio abatere, nesocotirea
acesteia conducând la sancțiunea nulității absolute a cererii și/sau căii de
atac exercitate de parte.
Este elocvent faptul
că această normă are caracter imperativ și absolut de la care nu se poate
deroga prin voința părților, excepțiile operând ope legis sau la cererea părții
interesate, conform O.U.G. nr. 51/2008 de acordare scutiri/eșalonări de la
plata taxei judiciare de timbru.
În cauză, s-a
calculat în sarcina recurentei o taxă judiciară de timbru în sumă de 1074,8 lei
și un timbru judiciar în valoare de 5 lei, conform art. 1 din Legea nr.
146/1997, republicată, stabilindu-se termen de judecată astăzi, pentru când
recurenta a fost legal citată cu mențiunea timbrării, așa cum rezultă din
dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 8 dosar recurs.
Cum recurenta nu s-a
conformat obligației legale de timbrare a recursului, Înalta Curte urmează să
aplice sancțiunea prevăzută de dispozițiile art. 20 alin. (3) din actul
normativ menționat și să anuleze recursul ca netimbrat.
Având în vedere
dispozițiile art. 274 C. proc. civ., urmează ca recurenta să plătească
intimaților-pârâți D.C. și D.I. suma de 600 lei cheltuieli de judecată în
recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca
netimbrat, recursul declarat de reclamanta SC P.C.S. SRL Pitești,împotriva
Deciziei nr. 103/ A-COM din 21 octombrie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția
comercială,de contencios administrativ și fiscal.
Obligă recurenta să
plătească intimaților-pârâți D.C. și D.I. suma de 600 lei cheltuieli de
judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 27 aprilie 2010.