ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1404/2010

Deliberând asupra recursului de față din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Pitești la data de 6 septembrie 2005 sub 8799/280/2005, reclamanta SC P.G.S. SRL a chemat în judecată pârâții D.C. și D.I., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea acestora la plata drepturilor bănești, actualizate în funcție de rata inflației, cuvenite pentru lucrările de construcție executate de reclamantă, materiale și manoperă, potrivit contractului antrepriză și actelor adiționale încheiate de părți, în temeiul art. 969 și 1486 C. civ., cu obligarea la plata dobânzii pentru debitele scadente, în temeiul art. 43 C. com. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, la data de 20 septembrie 2004, a încheiat cu pârâta D.C.

un contract de antrepriză ce avea ca obiect edificarea „la roșu” a unei construcții în suprafață de 214 mp la suma de 18.000 euro, plus T.V.A. La data de 28 martie 2005, părțile au încheiat un act adițional prin care modificat art. 4 din contract, în sensul că la pct. 3 s-a arătat că valoarea datorată este în sumă 4.500 euro în loc de 3.500 euro, cum din eroare a fost trecută. Ulterior, părțile au încheiat un alt act adițional la contract, în cuprinsul căruia s-a menționat că lucrările ce urmează a fi executate în plus față de cele stabilite inițial la suma de 2.308 euro plus T.V.A., pentru care pârâții au specificat că prețul urma eventual să fie scăzut cu 20%. Reclamanta a arătat că a înțeles să cheme în judecată ambii soți D. întrucât este vorba despre un bun comun și, în plus, D.I.

a semnat înscrisul prin care se obliga să plătească lucrările suplimentare enumerate și în care se menționa modalitatea de stabilire a prețului. Totodată, a susținut că societatea și-a îndeplinit obligațiile de antreprenor, atât cele din contract, cât și cele cuprinse în cele două acte adiționale. Beneficiarii pârâți însă, deși au recepționat lucrarea, în mod nejustificat au refuzat să plătească până la data de 25 mai 2005 diferența de preț de 1.500 euro, precum și prețul lucrărilor suplimentare executate, suma de 2.308 euro redusă cu 20%, respectiv 1.846 euro. Pârâții D.C. și D.I.

au formulat cerere reconvențională solicitând rezilierea contractului de antrepriză nr. 104 din 20 septembrie 2004 din vina exclusiva a reclamantei, obligarea acesteia la plata de daune interese, evaluate provizoriu la suma de 7.000 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcție neexecutate și a reparațiilor, la plata penalităților de întârziere de 0,15% din întreaga valoare a construcției pentru fiecare zi de întârziere pentru lucrările asumate prin actul adițional din 28 martie 2005, până la data formulării cererii de reziliere, precum și la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii reconvenționale, pârâții-reclamanți au arătat că, din vina sa, antreprenorul nu a reușit să se încadreze în termenul de 3 luni convenit inițial în contract pentru finalizarea lucrărilor.

Părțile au renegociat termenul de finalizare pentru data de 28 martie 2005, însă nici acest termen nu a fost respectat de către antreprenorul care, în final, a abandonat lucrarea. La data de 2 iunie 2006 reclamanta i-a convocat pe pârâți la locul construcției și le-a comunicat că, din punctul ei de vedere, lucrările sunt finalizate întocmindu-se un proces-verbal pe care pârâții au refuzat să-1 semneze, întrucât stadiul lucrărilor nu era cel convenit, iar predarea nu se putea face printr-un proces-verbal de recepție finală, dat fiind lipsa devizelor de lucrări și graficele - semnate la sfârșitul fiecărei zile de lucru de fiecare parte contractantă potrivit contractului - situație în care nu se putea efectua verificarea tuturor detaliilor construcției.

Pârâții au mai arătat că au solicitat și sprijinul Inspectoratului în Construcții Argeș și pe cel al O.J.P.C., iar cele două instituții au identificat fiecare, potrivit competențelor proprii, atât nerespectarea prevederilor contractului de către antreprenor, cât și abateri și încălcări semnificative ale prevederilor autorizației de construire din17 septembrie 2004 și ale Legii nr. 10/1995. În termenul din data de 25 ianuarie 2006 pârâții au estimat penalitățile de întârziere la suma provizorie de 100 lei. Prin Sentința nr. 6255 din 14 noiembrie 2007, a Judecătoriei Pitești a admis în parte cererea reclamantei și i-a obligat pe pârâți la plata sumei de 10.250,46 lei - restanță neachitată, cu dobânda legală aferentă - și la plata echivalentului în lei a sumei de 1.061 euro - valoare lucrări suplimentare executate.

A admis în parte cererea reconvențională și a dispus rezilierea contractului de antrepriză nr. 104/2004, obligând-o pe reclamanta-pârâtă să plătească echivalentul sumei de 5.328 euro - valoare lucrări efectuate de pârâți. A compensat în parte obligațiile părților, urmând ca reclamanta să plătească pârâților diferența de 4.790 lei. S-au compensat cheltuielile de judecată. Împotriva sentinței pronunțate de judecătorie, reclamanta a declarat recurs. Prin Decizia nr. 81/ R-C din 29 mai 2008, Tribunalul Comercial Argeș, admis recursul reclamantei SC P.C.S. SRL și a casat sentința reținerea cauzei spre rejudecare în primă instanță la Tribunalul Comercial Argeș, reținându-se în considerente că obiectul cauzei dedus judecății este rezilierea contractului încheiat de părți, acțiune neevaluabilă în bani care atrage competența în primă instanță tribunalului, potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc.

civ., iar în raport de art. 17 C. proc. civ., obiectul cererii reconvenționale are „caracter principal” în raport cu pretențiile din cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă. Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Comercial Argeș la data 4 iunie 2008, sub nr. 534/1259/2008. Prin Sentința nr. 98/ C din 21 ianuarie 2009, Tribunalul Comercial Argeș, și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Pitești. În motivarea hotărârii s-a reținut că, după pronunțarea Deciziei de recurs nr. 81/ R-C din 29 mai 2008, a intervenit Decizia nr. 32 din 9 iunie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, potrivit căreia sunt evaluabile în bani litigii civile și comerciale având ca obiect rezoluțiunea sau rezilierea unor acte juridice privii drepturi patrimoniale, în speță, sumele cu care a fost sesizată instanța, însumate, sunt în cuantum de 100.000 lei, astfel că litigiul este de competența judecătoriei.

Prin Decizia nr. 494/ R-Com din 30 aprilie 2009, Curtea de Apel Pitești a admis recursul formulat de reclamantă și a casat sentința, cu consecința trimiterii cauzei aceluiași tribunal pentru continuarea judecății, reținându-se că decizia în interesul legii nu a modificat normele legale de competență materială în materie civilă și comercială, ci, a dat o dezlegarea corectă problemelor de drept generate de interpretarea neunitară a acestora, fapt pentru care produce efecte în cauză întrucât a fost publicată în M. Of. al României Partea I nr. 830 din 10 decembrie 2008 după pronunțarea deciziei de recurs. În rejudecare, prin Sentința nr. 621/ C din 17 iunie 2009, Tribunal Comercial Argeș a admis, în parte, cererea reclamantei - pârâte SC P.C.S.

și au fost obligați pârâții - reclamanți la plata sumei de 2.061 euro, echivalent în lei la data plății, cu dobânda aferentă. A fost admisă cererea reconvențională, așa cum a fost precizată, și a dispus rezilierea contractului de antrepriză, obligând-o pe reclamanta-pârâtă sa le plătească pârâților - reclamanți suma de 10.743 euro, în echivalent lei la data plății, cu dobânda aferentă. Au fost compensate, în parte, obligațiile părților, fiind obligată reclamanta să plătească pârâților diferența de 8.682 euro, în echivalent lei la data plății, cu dobânda aferentă. Au fost compensate cheltuielile de judecată. S-a reținut în considerentele sentinței că reclamanta-pârâtă nu și-a executat obligațiile asumate prin contract privind finalizare imobilului proprietatea soților D. în termenul stabilit inițial, nici în termeni stabiliți ulterior, potrivit actului adițional, cu nerespectarea condițiilor de calitate prevăzute de normativele în vigoare.

Raportul de expertiză întocmit de expert tehnic P.L. într-un dosar de asigurare de dovezi, pornit de către soții D. conform dispozițiilor art. 235 și urm. C. proc. civ., atestă că în luna octombrie 2005 - cel mai apropiat moment în timp față de cel al „finalizării" lucrărilor de construcție - stadiul în care reclamanta-pârâtă a abandonat lucrările. Astfel, antreprenorul nu a respectat proiectul de execuție autorizat, nici soluția proiectată pentru structura de rezistență, iar nerespectarea proiectului de arhitectură a condus la executarea necorespunzătoare a reazemelor plăcii peste etaj, aspecte ce constituie abateri de la Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții. Raportul a consemnat deficiențe la toate nivelurile construcției, începând de la parter până la șarpantă, deficiențe ce se impun a fi remediate pe baza soluțiilor stabilite de proiectant sau în baza unei expertize tehnice efectuată de un expert autorizat M.L.P.T.L.

Raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul tehnic A.C. în fața Judecătoriei Pitești în perioada 10 - 17 noiembrie 2006 a făcut trimitere la raportul întocmit în cauza prin care s-au constatat neconformități ale clădirii în raport cu proiectul de execuție, modificări care afectează structura de rezistență a acesteia și greșeli de execuție ce au necesitat remedieri ulterioare, pe care însă reclamanta-pârâtă nu le-a mai efectuat. Instanța a mai reținut că, deși în cauza a fost numit un expert M.L.P.A.T. (fila 245 Dosar nr. 8807/2005), părțile nu au achitat onorariul provizoriu dispus de instanță, astfel că au fost decăzute din probă. Din înscrisul (depus la fila 61 Dosar nr. 8807/2005) întocmit de Inspectoratul de Stat în Construcții Argeș, rezultă că reclamanta-pârâtă SC P.C.S.

S.R.L. nu a respectat prevederile contractului de antrepriză din 20 septembrie 2004, a ignorat prevederile autorizației de construire nr. 1112 din 17 septembrie 2004, în Legii nr. 10/1995 și documentațiilor tehnice, astfel că „va purta toată responsabilitatea legală pentru finalizarea clădirii în condiții de rezistență și siguranță în cel mai scurt timp posibil”. Din toate aceste probe a rezultat culpa exclusiva a reclamantei pentru rezilierea contractului. Instanța a apreciat că reclamantei i se cuvine suma de 1.061 euro, reprezentând rest de plată din lucrările suplimentare executate și recunoscute de către pârâți, precum și suma de 1.000 euro diferență de preț prevăzută în actul adițional întocmit la data de 28 martie 2005 (fila 20 Dosar nr. 8807/2005), sume la care se adaugă dobânda legală, conform art. 43 C. com.

Instanța a respins pretențiile reclamantei asupra sumei de 1.500 euro, reprezentând ultima tranșă din contractul nr. 104/2004 ce trebuia plătită „la semnarea procesului-verbal la terminarea lucrărilor”, întrucât acest proces-verbal nu a fost niciodată semnat de către beneficiari. În privința pretențiilor din cererea reconvențională, instanța a reținut că plata daunelor-interese pentru contravaloarea lucrărilor de construcție neexecutate și a reparațiilor pe care pârâții a trebuit să le aducă imobilului nu a fost prevăzută prin contractul de antrepriză încheiat, astfel că nu poate fi antrenată răspunderea contractuală, ci doar cea delictuală prevăzută de art. 998 C. civ., în temeiul cărei reclamanta trebuie să plătească suma de 4.803 euro, rezultată din raportul de expertiză contabilă.

Reclamanta datorează penalități de întârziere de 0,15% din întreaga valoare a contractului pentru fiecare zi de întârziere, potrivit actului adițional din 28 martie 2005, respectiv suma de 5.940 euro, în echivalent lei la data plății, sumă calculată de aceeași expertiza pe perioada 25 mai 2005 (data când lucrarea ar fi trebuit să fie finalizată și predată beneficiarilor) - 30 decembrie 2005 (data ultimului document cheltuieli suplimentare efectuate de pârâții-reclamanți). La suma totala de 10.743 euro, în echivalent lei la data plății, urmează să fie calculată dobânda legală la data plății efective. În temeiul art. 1143 C. civ., instanța a dispus compensarea în parte obligațiilor părților, urmând ca reclamanta-pârâtă să plătească pârâților-reclamanți sur de 8.682 euro, în echivalent lei la data plății, plus dobânda legală ce va fi calculată la data plății efective.

Prin încheierea camerei de consiliu din data de 29 iulie 2009, Tribunalul Comercial Argeș a admis cererea reclamantei SC P.C.S. și a lămurit dispozitivul Sentinței nr. 621/2009 în sensul că data de la care începe să curgă dobânda legală pentru sumele la care părțile au fost obligate este data pronunțării sentinței. Împotriva Sentinței nr. 621/2009 a formulat apel reclamanta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie tribunalul nu a acordat pârâților mai mult decât au cerut, și-au mărit câtimea pretențiilor reprezentând daune interese de 7.000 lei la 20.246 lei (echivalentul a 5.328 euro), ei nu au făcut aceeași solicitare și privința penalităților de întârziere care, astfel, au rămas la valoarea de 100 lei precizată inițial.

Cu toate acestea, prima instanță le-a acordat pârâților suma de 5.940 euro echivalent lei la data plății, pentru care nici nu a fost plătită taxa de timbru corespunzătoare. La data de 20 iunie 2007, instanța a dispus numirea unui expert M.L.P.A.T. pentru a verifica susținerile pârâților, însă aceștia nu au achitat onorariu, fapt pentru care nu a mai fost efectuată expertiza dispusă în cauză. Expertul contabil B.I. a precizat instanței de judecată că doar un expert constructor poate să stabilească daunele interese pretinse de pârâți. În privința modului de soluționare a cererii principale, reclamanta a arătat că dobânda legală întemeiată pe dispozițiile art. 43 C. com., trebuie să fie plătită de la data scadenței debitului principal, având în materie că în materie comercială dobânzile curg de drept.

Prin Decizia nr. 103/ A-COM din 21 octombrie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ a admis apelul, a schimbat în parte sentința în sensul că dobânda datorată de pârâții - reclamanți și calculată în echivalent lei curge de la data de 4 iunie 2005 pentru suma de 1.061 euro și de la data de 28 martie 2005 pentru suma de 1.000 euro. A fost înlăturată obligarea reclamantei la plata dobânzii legale și au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Prin aceeași decizie au fost debitați intimații (pârâții - reclamanți) cu suma de 756 lei reprezentând taxa judiciară de timbru și au fost obligați intimații la 8 lei cheltuieli de judecată către apelantă.

S-a reținut că nu s-a acordat pârâților mai mult decât au cerut în privința penalităților de întârziere, respectiv prin cererea reconvențională, pârâții au solicitat obligarea reclamantei la plata penalităților de întârziere asumate de aceasta prin actul adițional din 28 martie 2005 15% din întreaga valoare a construcției, pe fiecare zi de întârziere (f.38 si 40 Dosar Judecătorie nr. 8807). Prin urmare, cuantumul penalităților a fost determinată la momentul la care se stabilea valoarea construcției, conform expertizei contabile B.I. În ceea ce privește rezilierea a fost apreciată corect ca fiind consecința exclusiv a atitudinii culpabile a reclamantei, reclamanta nedovedind contrariul.

Plata penalităților de 15% a fost prevăzută în actul adițional pentru nerespectarea de către antreprenor a termenului și în condițiile stabilite prin actul adițional, iar din probele administrate în cauză au confirmat faptul că lucrările executate de către reclamantă fost necorespunzătoare calitativ. Pentru aceste considerente, apreciindu-se că reclamanta nu a predat construcția în condițiile convenite prin contract, trebuie să suporte penalitățile asumate. S-a mai reținut că pârâții-reclamanți nu au solicitat obligarea reclamantei-pârâtei la plata dobânzii legale pentru sumele de bani pretinse prin cererea reconvențională, fapt pentru care a fost înlăturată din obligarea reclamantei plata dobânzii legale.

În ce privește reținerea incidenței art. 998 C. civ. s-a apreciat că daunele interese solicitate de cocontractant pentru executarea necorespunzătoare a obligațiilor acesteia nu sunt de natură delictuală, ci de natură contractuală. Potrivit contratului, lucrările respective erau în sarcina reclamantei și obligarea reclamantei la despăgubiri în aceeași monedă ca și pârâții erau datori să plătească dacă reclamanta își executa corect obligațiile. În ce privește determinarea cuantumului corect al pretențiilor pârâților printr-o expertiza M.L.P.A.T. în mod corect a fost respinsă dat fiind că niciuna dintre părți nu a plătit onorariul dispus de instanță pentru o astfel de expertiză care a fost încuviințată la data de 9 mai 2007 (ambele părți au fost obligate să plătească onorariu (filă 245 Dosar Judecătorie nr. 8807, neachitarea a dus la decăderea lor din probă, instanța luând în considerare celelalte probe administrate în cauză).

În ce privește momentul de la care prima instanță a dispus ca pârâții să plătească dobânda, s-a constatat că apelul este fondat. Reclamanta a cerut aplicarea dispozițiilor art. 43 C. com. conform căruia dobânda curge de drept din momentul în care datoriile comerciale au devenit exigibile. Astfel, suma de 1.000 euro, diferență preț stabilită prin actul adițional, a devenit scadentă la data semnării actului, adică la 28 martie 2005, iar suma de 1.061 euro, rest preț lucrări suplimentare însușite de pârâți, a devenit scadentă la 4 iunie 2005, când a fost încheiat de către reclamantă procesul verbal de realizare a lucrărilor (filă 45 și 82 Dosar Judecătorie nr. 8807). Prin urmare, de la acest moment trebuie plătit de către pârâți dobânda legală, sens în care va fi schimbata sentința tribunalului.

Împotriva celei din urmă hotărâri reclamanta a declarat recurs reinterând aceleași motive ca și în apel susținând în esență că părților adverse s-a acordat mai mult decât s-a cerut în ceea ce privește cuantumul penalităților. Recursul este netimbrat. Întrucât timbrarea prevalează asupra oricăror chestiuni prealabile, Înalta Curte rămâne în pronunțare pe excepția netimbrării. Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, republicată, taxele de timbru se plătesc anticipat, iar conform aceluiași articol alin. (3) din aceeași lege neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii. Textul de lege enunțat cuprinde o normă imperativă care impune o obligație la plata taxei judiciare de timbru, de la care nu se admite nicio abatere, nesocotirea acesteia conducând la sancțiunea nulității absolute a cererii și/sau căii de atac exercitate de parte.

Este elocvent faptul că această normă are caracter imperativ și absolut de la care nu se poate deroga prin voința părților, excepțiile operând ope legis sau la cererea părții interesate, conform O.U.G. nr. 51/2008 de acordare scutiri/eșalonări de la plata taxei judiciare de timbru. În cauză, s-a calculat în sarcina recurentei o taxă judiciară de timbru în sumă de 1074,8 lei și un timbru judiciar în valoare de 5 lei, conform art. 1 din Legea nr. 146/1997, republicată, stabilindu-se termen de judecată astăzi, pentru când recurenta a fost legal citată cu mențiunea timbrării, așa cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 8 dosar recurs. Cum recurenta nu s-a conformat obligației legale de timbrare a recursului, Înalta Curte urmează să aplice sancțiunea prevăzută de dispozițiile art. 20 alin. (3) din actul normativ menționat și să anuleze recursul ca netimbrat.

Având în vedere dispozițiile art. 274 C. proc. civ., urmează ca recurenta să plătească intimaților-pârâți D.C. și D.I. suma de 600 lei cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamanta SC P.C.S. SRL Pitești,împotriva Deciziei nr. 103/ A-COM din 21 octombrie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția comercială,de contencios administrativ și fiscal. Obligă recurenta să plătească intimaților-pârâți D.C. și D.I. suma de 600 lei cheltuieli de judecată în recurs. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2010.