ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1506/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 220 din 3 martie

2009 pronunțată în dosarul nr. 1083/119/2007 a Tribunalului Covasna s-a respins

ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC F. SRL Ilieni împotriva

pârâtei SC A. SRL Sfântu Gheorghe, reclamanta fiind obligată și la plata sumei

de 3000 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.

Pentru a pronunța această soluție prima

instanță a reținut în esență că prin contractul de antrepriză nr. 4 din 4

septembrie 2004 reclamanta în calitate antreprenor s-a obligat să execute și să

predea la cheie, cu materiale proprii, pe riscul său clădirea cu instalații de

apă, canal, electrice, încălzire centrală, sanitare cu destinația de spital cu

profil chirurgical, situat în județul Covasna, pârâtei în calitate de

beneficiar.

Termenul de execuție inițial stabilit la

30 octombrie 2004 a fost prelungit prin actul adițional din 4 august 2004,

fiind modificate și clauzele referitoare la plata prețului în sensul că plata

integrală se face după recepția lucrărilor, care se execută la prețul de deviz calculat

în raport cu costul manoperei pentru fiecare fază de execuție, potrivit

situaților de lucrări și documentelor de plată prezentate de antreprenor,

potrivit capitolului VI din contract.

Deși, prin clauzele finale, contractul

face trimitere la anexe care fac parte integrantă din contract, acestea nu au

fost depuse la dosar, context în care solicitarea reclamantei de obligare a

pârâtei la plata sumei de 162.456,18 lei cu titlu de contravaloare lucrări de

construcție efectuate și 32.491,23 lei penalități de întârziere a fost respinsă

ca nefondată.

Pentru a proceda astfel, tribunalul a

arătat că prin expertiza efectuată în cauză nu s-a stabilit dacă lucrările

cuprinse în listele suplimentare au făcut sau nu obiectul contractului inițial,

în lipsa unor prevederi referitoare la cantitățile de lucrării, cerințele de

performanță calitativă și conținutul autorizației de construire.

În acest context, pretențiile

reclamantei de executare a lucrărilor suplimentare întemeiate pe dispozițiile

de șantier depuse la dosar nu sunt întemeiate, deoarece lipsa acordului scris

al beneficiarului investiției echivalează cu efectuarea acestora pe riscul

antreprenorului, cu atât mai mult cu cât potrivit art. 23 din Legea nr. 10/1995

orice modificare a proiectului inițial trebuie autorizată în condițiile legii, condiție

neîndeplinită în speță.

Prin urmare, simpla întocmire de către

reclamantă a unor devize de lucrări, chiar semnate de dirigintele de șantier al

beneficiarului nu poate avea semnificația acceptării acestora de către pârâtă,

în lipsa confirmării situațiilor de lucrări și a procesului-verbal de recepție

pe faze de execuție.

Apelul formulat de reclamantă a fost

respins ca nefondat prin decizia nr. 68 din 23 iunie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția comercială.

Preluând integral considerentele

sentinței instanța de apel a respins criticile referitoare la încălcarea

principiului disponibilității prin pronunțarea asupra unor aspecte ce exced

cadrului procesual cu motivarea că tribunalul s-a pronunțat asupra obiectului

dedus judecății prin prisma cererilor și apărărilor formulate de părți,

concluzionând că inexistența acordului scris al pârâtei pentru efectuarea unor

lucrări suplimentare echivalează cu efectuarea lor pe riscul reclamantei.

În plus, constatările din dosarul

penal nr. 290/P/2005 au un caracter extrajudiciar iar expertiza efectuată în

primă instanță are deplină forță probantă, astfel încât nici concluziile

reținute în raportul de inspecție fiscală nr. 2114 din 23 iunie 2006

referitoare la existența unei sume neîncasate de reclamantă și care constituie

venit impozabil, nu au putere de lucru judecat și nu produc efecte față de

terți, situație în care au fost, de asemenea înlăturate. Pe de altă parte,

nesemnarea de către reclamată a procesului-verbal de recepție la terminarea

lucrărilor, constituie o invocare a propriei culpe, și nu un argument în

favoarea pretențiilor sale.

Împotriva acestei decizii a formulat

recurs reclamanta SC F. SRL Ilieni criticând-o pentru motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor, recurenta

invocă faptul că prin decizia recurată, în baza unor considerente

contradictorii s-a reținut că nesemnarea dispozițiilor de șantier de către

beneficiar atrage lipsa acordului de voință cu privire la executarea lucrărilor

și că în lipsa semnării procesul-verbal de recepție a lucrărilor nu se poate

proba recepția acestora și intrarea pârâtei în posesia lor, deși pârâta întemeindu-se

pe acest act și-a intabulat în cartea funciară dreptul de proprietate asupra

imobilului edificat în temeiul contractului din litigiu.

În consecință, arată recurenta,

faptul că lucrările suplimentare cuprinse în situația de lucrări din 23

noiembrie 2005 în valoarea acceptată de dirigintele de șantier al pârâtei, au

fost executate, parțial în baza proiectului inițial și o altă parte în baza

dispozițiilor de șantier a rezultat, fără echivoc din împrejurarea că nu au

fost contestate de pârâtă, care a avut obiecțiuni doar în legătură cu termenele

de execuție și finisajele lucrărilor.

De altfel, pârâta a intrat în

posesia imobilului, care înglobează și lucrările solicitate la plată,

desfășoară activitatea specifică scopului pentru care a fost edificată

construcția iar respingerea pretențiilor sale are drept finalitate îmbogățirea

fără justă cauză a pârâtei.

Analizând recursul formulat, prin

prisma motivelor invocate și dispozițiilor legale anterior menționate, Curtea

constată că este fondat.

Astfel, prin contractul de

antrepriză încheiat între părți la 4 august 2004 s-a convenit realizarea de

către reclamantă în calitate de antreprenor a construcției descrise la art. 2.1,

în favoarea pârâtei în calitate de beneficiar, în condițiile de calitate, preț

și durată stabilite de comun acord.

Potrivit Capitolului XI, modificarea

contractului era posibilă numai prin act adițional care împreună cu anexele fac

parte integrantă din contractul inițial și reprezintă voința părților.

Ulterior prin actul adițional la

contract încheiat la 4 august 2004, părțile au convenit modificarea termenului

de execuție a lucrărilor stabilind totodată că plata se va face integral, după

recepția lucrărilor, în termen de 15 zile, pe baza facturii emise.

Invocând aceste clauze, reclamanta a

solicitat obligarea pârâtei la plata contravalorii lucrărilor suplimentare

cuprinse în situația de lucrări din 23 noiembrie 2004 semnată de reprezentantul

pârâtei, susținând că acestea au fost efectuate ca urmare a cererii ulteriore a

pârâtei de modificare a proiectului inițial și pe baza dispozițiilor de șantier

semnate de aceasta.

În acest context, pentru stabilirea

corectă a stării de fapt se impunea analizarea conținutului anexelor la contract

în privința cărora instanțele au reținut că sunt invocate nu au fost depuse la

dosar, deși față de obiectul litigiului era necesar, precum și a dispozițiilor

de șantier emise de proiectant la cererea beneficiarului în speță a pârâtei, în

contextul în care situația de lucrări invocată de reclamantă drept temei al

pretențiilor sale este semnată de dirigintele de șantier desemnat de pârâtă.

În consecință, concluzia instanței

de apel în sensul că lucrările de modificarea au fost realizate de reclamantă

pe baza unor dispoziții de șantier ce nu pot fi considerate valabile în lipsa

acordului scris al pârâtei, nu se întemeiază și pe o verificare concretă a

acestei apărării în condițiile în care nu a fost analizată și susținerea reclamantei

potrivit căreia lucrările suplimentare au fost executate ca urmare a

solicitărilor beneficiarului.

Din această perspectivă, în speță

fiind incidente dispozițiile art. 312 alin. (3) și alin. (5), în sensul că prin

decizia recurată instanța a soluționat procesul fără o cercetare efectivă a

fondului, soluția ce se impune este aceea de admitere a recursului, casarea

deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare urmând a fi administrate la

cererea părților sau din oficiu toate probele necesare și utile justei

soluționări.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC

F. SRL Ilieni împotriva deciziei nr. 68/Ap. din 23 iunie 2009 pronunțată de

Curtea de Apel Brașov, secția comercială, pe care o casează cu trimiterea

cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 4 mai 2010.