ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1381/2006
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1381/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Covasna sub nr. 1376/2004, reclamanta SC C. SA a chemat în judecată pe pârâta SC T.C. SRL ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere stabilite prin contractul de subantrepriză din 17 mai 2002 și a cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii s-a susținut că părțile au încheiat un contract de subantrepriză, inserând în conținutul acestuia și o clauză penală în caz de nerespectare a obligațiilor asumate, reprezentând plata sumei de 0,15 % pentru fiecare zi de întârziere din valoarea contractului. Cum termenul de finalizare a lucrării prevăzută în contract a fost depășit cu 351 zile reclamanta a solicitat penalități de întârziere.
La dosarul cauzei s-au depus înscrisuri justificative. Analizând actele depuse și lucrările cauzei, prin sentința civilă nr. 861 din 4 octombrie 2004, instanța de fond, a admis cererea, obligând pârâta la 2.875.662.972 lei drept penalități de întârziere și la 56.901.630 lei cheltuieli de judecată. Instanța, în raport de procesul verbal încheiat la 17 decembrie 2003 și semnat de părți a reținut că s-a făcut dovada întârzierii lucrării cu 351 zile la care s-au calculat penalități de 0,13 % din valoarea contractului pentru fiecare zi de întârziere. Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat apel, invocând netemeinicia în sensul reținerii greșite a încălcării obligațiilor contractuale, și nelegalitatea prin prisma faptului că instanța din oficiu trebuia să pună în discuție dispozițiile prevăzute de art. 18 din Legea nr. 10/1995 cât și prevederile Legii nr. 461/2002 referitoare la disciplina contractuală.
S-a mai susținut că instanța de fond, în raport de aceste acte normative avea obligația să rețină, că cel care nu a respectat obligațiile contractuale a fost antreprenorul general, care a predat proiectul de execuție lucrări, cu mult peste termenul de finalizare din contract, respectiv după 4 luni și 21 de zile. În calitatea sa de subantreprenor pârâta a susținut, că instanța de fond trebuia să constate culpa reclamantei pentru neprezentarea proiectului, a avizului C.T.E. și modificările la proiect. Examinând sentința în raport de actele și lucrările dosarului, instanța de apel, prin decizia nr. 12 din 10 februarie 2005 pronunțată în dosar nr. 1286/AP/C/2004 a admis în parte apelul, în sensul că: a schimbat în parte sentința și a admis în parte acțiunea obligând pârâta să plătească reclamantei suma de 1.345.944.810 lei în loc de 2.875.662.972 lei cu titlu de penalități de întârziere și suma de 37.913.895 lei în loc de 56.901.630 lei cheltuieli de judecată la fond.
Intimata a fost obligată să plătească apelantei suma de 18.956.948 lei cheltuieli de judecată în apel. Pentru a pronunța această decizie, instanța în calea devolutivă a apelului a apreciat ca fiind corectă starea de fapt reținută de instanța de fond în ceea ce privește culpa pârâtei, în întârzierea finalizării lucrărilor contractate. Acestea trebuiau terminate la 31 decembrie 2002 însă lucrarea a fost finalizată la 17 decembrie 2003, fiind încălcate dispozițiile art. 21 din contractul de subantrepriză. S-a reținut că apelul pârâtei intimate este întemeiat sub aspectul calculului cuantumului penalităților de întârziere. Astfel, din graficul de execuție semnat de ambele părți, a rezultat că până la 1 decembrie 2002 pârâta intimată a realizat în termen lucrări în valoare de 3.153.154,10 lei rămânând un rest de executat în valoare de 2.556.400,4 lei.
În atare situație, în mod greșit instanța de fond a calculat penalități de întârziere la valoarea totală a contractului de 5.461.848.000 lei, fără a luat în considerare faptul că lucrările în valoare de 3.153.154,1 lei s-au realizat în termen. Așa fiind, la valoarea restantă de 2.556.400,4 lei pentru 351 zile de întârziere penalitățile datorate de pârâta intimată sunt de 1.345.944.810 lei și nu cele reținute greșit de instanța de fond. În termen legal împotriva acestei decizii a introdus recurs pârâta reclamantă, solicitând în baza art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., casarea deciziei și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În esență recurenta susține că instanța de apel, ca și cea de fond au reținut în mod greșit, ca urmare a interpretării eronate a probelor administrate, culpa sa în neexecutarea la termenul stabilit a contractului de subantrepriză încheiat la 17 mai 2002. În realitate, susține reclamanta, neexecutarea contractului s-a datorat reclamantei care nu a predat la timp proiectul de execuție a lucrărilor și instalațiilor. Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, urmează a se reține că acesta este nefondat. Criticile formulate de recurentă, reprezintă în fapt o reiterare a motivelor de apel, ce au fost supuse controlului judiciar, în calea devolutivă a acestei căi de atac. Deși invocă dispozițiile prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.
civ., recurenta nu dezvoltă aceste critici și nu arată în concret, ce act juridic a fost interpretat greșit și care este norma juridică interpretată și aplicată greșit. Așadar, în această situație, instanța de apel nu are posibilitatea de a proceda la controlul judiciar, deoarece practic, critica dezvoltată de recurentă este o critică ce vizează netemeinicia deciziei, constând în confirmarea stării de fapt greșit reținută de instanța de fond, constând în stabilirea culpei sale în neexecutarea obligațiilor contractuale asumate. Cum recursul este o cale extraordinară de atac care exclude caracterul devolutiv, instanța statuează că această critică de netemeinicie nu poate fi analizată, fiind antamată în calea apelului.
În atare situație, cum din criticile formulate nu a rezultat nici un motiv de ordine publică care în temeiul art. 306 pct. 3 C. proc. civ. să fi putut fi pus în discuția părților, față de cele ce preced, în baza art. 312 C. proc. civ. recursurile urmează a fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanta SC C. SA și pârâta SC T.C. SRL Brașov, împotriva deciziei nr. 12 din 10 februarie 2005 a Curții de Apel Brașov, secția comercială, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 5 aprilie 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.