ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3628/2006

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 7 august 2000, reclamanta SC C. SA Deva cheamă în judecată pe pârâții C.J. Hunedoara, C.L.M. Deva, P.J. Hunedoara, D.J.S.J. Hunedoara, SC B.P. SA Deva, SC T. SA Cluj Napoca solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să constate în temeiul art. 111 C. proc.

civ., existența unui drept al său de creanță față de pârâți, în solidar, de 1.184.665.090 lei pentru perioada iulie 1995 – 3 noiembrie 1999, reprezentând contravaloare lucrări de antrepriză executate în folosul acestora și de 2.259.701.686 lei reprezentând penalități de întârziere pentru neachitarea în termen a creanței, să constate inexistența unui drept de creanță al pârâtei SC T. SA pentru suma de 1.424.637.979 lei din contractul de subantrepriză nr. 8/1995 care a fost compensată cu debitele pârâtei față de reclamantă rezultate din contractul de antrepriză generală nr. 53/1995, cu cheltuieli de judecată. Ulterior, reclamanta transformă acțiunea în constatare în acțiune în realizare.

La data de 11 octombrie 2000, pârâta SC T. SA formulează cerere reconvențională prin care solicită instanței obligarea reclamantei la suma de 1.424.637.979 lei cu titlu de contravaloare lucrări și de 7.531.723.507 lei cu titlu de penalități de întârziere în achitarea sumelor datorate, cu 114.208.614 lei cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 1467/ CA din 4 iunie 2003, Tribunalul Hunedoara, secția comercială și contencios administrativ, admite în parte acțiunea reclamantei față de pârâtul Consiliul Județean Hunedoara pe care-l obligă la plata sumei de 22.936.615 lei cu titlu de preț, față de pârâta Direcția Județeană de Statistică a județului Hunedoara pe care o obligă la plata sumei de 7.768.186 lei cu titlu de preț, față de pârâta SC T. SA Cluj Napoca pe care o obligă la plata sumei de 676.053.503 lei cu titlu de preț, respinge ca nefondată acțiunea reclamantei față de ceilalți pârâți, admite în parte acțiunea reconvențională formulată de pârâta SC T. SA și, în consecință, obligă reclamanta să-i plătească suma de 886.537.420 lei cu titlu de preț și suma de 2.259.701.686 lei cu titlu de penalități de întârziere, compensează creanța de 676.053.503 lei cu creanța de 886.537.420 lei, în final obligă reclamanta să plătească pârâtei SC T. SA suma de 210.483.917 lei cu titlu de preț și 2.259.701.686 lei cu titlu de penalități de întârziere, respinge în rest acțiunea principală și cererea reconvențională și compensează cheltuielile de judecată.

Pentru a decide astfel, instanța a reținut că în anexele la contractul de antrepriză nr. 53/1995 s-au prevăzut cotele părți ce reveneau fiecărui beneficiar din valoarea totală a lucrărilor, urmând ca și plata prețului să fie suportată în mod proporțional, că față de această prevedere pârâții P.J. Hunedoara, C.L. Deva și SC B.P. SA Deva au plătit mai mult decât cota parte ce le revenea din lucrările executate, facturile emise fiind neachitate de pârâții C.J. Hunedoara, D.J.S. și SC T. SA, cu aceasta din urmă reclamanta încheind contractul de subantrepriză nr. 8/1995. Prin decizia civilă nr. 1674 din 29 septembrie 2003, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și contencios administrativ, admite recursurile declarate de reclamantă, de pârâtul C.J.

Hunedoara și de pârâta SC T. SA împotriva sentinței civile nr. 1467/CA/2003 menționată pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând că prima instanță nu a examinat excepția prescripției dreptului la acțiune invocată atât de reclamanta principală cât și de pârâta reclamantă reconvențională și de pârâta SC B.P. SA Deva, precum și că instanța de fond nu a administrat toate probele necesare în vederea lămuririi depline a situației de fapt, nu a examinat toate cererile cu care a fost investită și a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 1143 și următoarele C. civ., procedând greșit la o compensare.

Prin sentința nr. 262 din 23 martie 2005, pronunțată în rejudecare, Tribunalul Hunedoara, secția comercială și contencios administrativ, admite în parte acțiunea reclamantei împotriva pârâtei SC T. SA pe care o obligă la plata sumei de 676.053.503 lei cu titlu de preț și a sumei de 9.799.814.455 lei cu titlu de penalități de întârziere calculate până la 30 septembrie 2004, respinge acțiunea reclamantei împotriva celorlalți pârâți, admite în parte cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă SC T. SA, așa cum a fost precizată, și, în consecință obligă pe reclamanta pârâtă reconvențională să plătească pârâtei reclamante reconvenționale suma de 558.078.090 lei cu titlu de preț și a sumei de 6.503.820.598 lei cu titlu de penalități de întârziere calculate până la data de 30 septembrie 2004, compensează creanța de 558.078.090 lei cu creanța de 676.053.503 lei și creanța de 6.503.820.598 lei cu creanța de 9.799.814.455 lei și, în final, obligă pe pârâta SC T. SA să plătească reclamantei suma de 117.975.413 lei cu titlu de preț și de 3.295.993.857 lei cu titlu de penalități de întârziere, respinge în rest cererea reconvențională, compensează cheltuielile de judecată.

Pentru a decide astfel, instanța de fond a reținut că parte din suma pretinsă de reclamantă prin acțiunea principală este prescrisă față de data înregistrării acesteia față de pârâta SC T. SA, că ceilalți pârâți au achitat sumele datorate reclamantei, că față de precizarea cererii reconvenționale a pârâtei SC T. SA și a constatărilor expertizei tehnice efectuate în cauză, reclamanta pârâtă reconvențională datorează pârâtei reclamante reconvenționale sume cu titlu de preț și penalități pe care le compensează cu aplicarea art. 1144 C. civ., obligând pârâta reclamantă reconvențională la plata către reclamanta pârâtă reconvențională a diferențelor rezultate în urma compensării.

Apelul declarat de pârâta reclamantă reconvențională SC T. SA împotriva hotărârii de mai sus a fost admis prin decizia civilă nr. 141/ A din 8 iulie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și contencios administrativ, care schimbă în parte sentința civilă atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantei și împotriva pârâtei SC T. SA și înlătură din sentință dispoziția privind compensarea creanțelor și plata sumei de 3.413.969.270 lei, cu 67.460.339 lei cheltuieli de judecată în sarcina reclamantei intimate către apelantă, menținând restul dispozițiilor, iar prin încheierea nr. 18/ A din 7 intimată pentru îndreptarea și lămurirea dispozitivului deciziei menționate, și prin încheierea nr. 153/ A din 15 septembrie 2005 a fost respinsă cererea pârâtei apelante SC T. SA de completare a deciziei.

Pentru a adopta această soluție, instanța de apel a reținut că potrivit acțiunii introductive reclamanta a arătat că debitul pârâtei SC T. SA față de ea este de 665.392.279 lei, iar creanța pârâtei SC T. SA față de reclamantă este de 1.424.637.979 lei, datorii reciproce stinse prin compensare până la concurența sumei mai mici, astfel că reclamanta mai avea de plătit pârâtei suma de 759.245.700 lei din care aceasta din urmă a pretins numai 558.078.093 lei, restul sumei fiind prescrisă față de data depunerii cererii reconvenționale, precum și că solicitarea apelantei pârâte de calculare a penalităților de întârziere aferente sumei de 558.078.093 lei până la 19 ianuarie 2005 nu este întemeiată întrucât în contractul de subantrepriză s-a prevăzut că penalitățile de întârziere se vor achita de beneficiarul investiției, calitate pe care reclamanta intimată nu o are.

Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs atât recurenta reclamantă cât și recurenta pârâtă SC T. SA. Cu invocarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 6 și 7 C. proc. civ., recurenta reclamantă solicită admiterea recursului său, modificarea în totalitate a deciziei atacate în sensul respingerii apelului pârâtei SC T. SA și menținerii ca temeinică și legală a sentinței instanței de fond arătând că instanța de apel s-a pronunțat plus petita întrucât, deși pârâta a pretins o creanță de 558.078.093 lei ROL față de reclamantă, instanța a reținut că ar fi avut o creanță de 1.424.637.979 lei sumă pe care a compensat-o cu creanța de 665.392.279 lei a reclamantei față de pârâtă, stabilind că din această sumă, rezultată în urma compensării, de 759.245.700 lei pârâta ar fi pretins cei 558.078.093 lei, acordând astfel mai mult decât pârâta a cerut.

Recurenta reclamantă critică instanța de apel pentru motivarea defectuoasă a hotărârii care, deși în considerente reține că nefiind beneficiara investiției, reclamanta nu datorează penalități de întârziere așa cum se prevede în clauza penală înscrisă în art. 19 – art. 20 din contract, soluția nu se regăsește în dispozitivul deciziei atacate, înțelegându-se astfel că reclamanta recurentă rămâne obligată în continuare la plata penalităților de întârziere dispusă prin hotărârea instanței de fond. Recurenta reclamantă reproșează instanței de apel pronunțarea unei hotărâri cu dispoziții contradictorii întrucât, deși în considerentele hotărâri recurate se reține că operează compensarea, prin dispozitiv se dispune înlăturarea compensării menționate în dispozitivul sentinței instanței de fond.

Recurenta pârâtă critică decizia atacată prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate în sensul admiterii în totalitate a cererii reconvenționale formulată de SC T. SA așa cum a fost precizată prin scriptul cu nr. 128 din 17 ianuarie 2005, arătând că instanța de apel a făcut o greșită interpretare a dispozițiilor art. 19 – art. 20 din contractul de antrepriză nr. 53/1995 încheiat de reclamantă, ca antreprenor general, cu investitorii pârâți, dispoziții preluate și de contractul de subantrepriză nr. 8/1995 încheiat de pârâta recurentă, ca subantreprenor, cu reclamanta, ca antreprenor, atunci când i-a acordat penalități de întârziere până la data de 30 septembrie 2004 și nu până la data de 19 ianuarie 2005 cum a cerut, ignorând că recurenta pârâtă avea acțiune directă împotriva celor cinci investitori din contractul de antrepriză nr. 53/1995 pe care a și exercitat-o prin cererea reconvențională.

Recurenta pârâtă reproșează instanței și greșita aplicare a dispozițiilor art. 1487 – art. 1490 C. civ., referitoare la contractul de antrepriză, precum și neexaminarea petitului său referitor la neacordarea cheltuielilor de judecată la fond și a dobânzii legale. Prin întâmpinările depuse la dosar recurentele intimate solicită fiecare respingerea recursului părții adverse ca fiind nefondat. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că recursurile sunt fondate.

Se reține astfel că, deși expertiza contabilă administrată în cauză, pe care instanța o are în vedere, a stabilit că reclamanta recurentă are o creanță de 665.392.279 lei față de pârâta recurentă care, la rândul ei, are o creanță de 558.078.093 lei față de reclamantă, când procedează la compensarea datoriilor, pe care le stinge până la concurența sumei mai mici, instanța de apel ia în considerare creanța pârâtei recurente de 1.424.637.979 lei în cuantumul anterior luării în calcul a sumei prescrise, astfel că într-adevăr a acordat pârâtei recurente mai mult decât a cerut, aceasta precizându-și ea însăși pretenția la nivelul sumei de 558.078.093 lei.

Respingând acțiunea reclamantei recurente față de pârâta recurentă întrucât a constatat că în urma compensării, greșit realizate, de altfel, cu luarea în considerare a unei sume parțial prescrise, a rezultat o datorie mai mare a recurentei reclamante față de pârâta recurentă decât aceasta din urmă a pretins, instanța de apel a omis să ia în considerare obligarea pârâtei recurente de către instanța de fond și la plata de penalități a căror respingere nu o motivează. De asemenea, respingând acțiunea reclamantei recurente față de pârâta recurentă reținând în considerente ca intervenită compensarea creanței mai mici a acesteia cu creanța mai mare a pârâtei recurente, dar înlăturând prin dispozitivul deciziei dispoziția din sentința instanței de fond privind compensarea creanțelor, instanța de apel pronunță o hotărâre cuprinzând motive contradictorii.

Tot astfel, menținând dispozițiile sentinței pronunțate de instanța de fond privind obligarea recurentei reclamante și la plata de penalități către recurenta pârâtă calculate până la data de 30 septembrie 2004, dar respingând cererea aceleiași părți de a-i fi plătite penalitățile până la data de 19 ianuarie 2005 pe motivul că acestea ar fi datorate, conform art. 19 – art. 20 din contractul de antrepriză numai de către investitori ca beneficiari, instanța de apel dă o motivare contradictorie soluției sale. Se reține însă, ca neîntemeiată, critica recurentei pârâte referitoare la neexaminarea de către instanța de apel a petitului său referitor la neacordarea cheltuielilor de judecată la fond și a dobânzii legale, întrucât un asemenea petit nu a fost formulat prin cererea de apel.

Din examinarea actelor dosarului se constată, de asemenea, că instanța de apel nu a stabilit dacă suma reprezentând creanța reclamantei recurente asupra pârâtei recurente a fost stabilită cu luarea în considerare a sumelor prescrise, așa cum s-a făcut cu privire la cuantumul creanței pârâtei recurente asupra reclamantei, aspect sesizat de pârâta apelantă în cererea de apel, dar neexaminat de instanță. Astfel fiind, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., recursurile urmează a fi admise ca fondate și, pe cale de consecință, decizia recurată urmează a fi casată iar cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe, care va stabili cuantumul pretențiilor precum și al penalităților eventual datorate, cu luarea în considerare a intervenirii eventuale a prescripției unora dintre pretenții.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamanta SC C. SA Deva și de pârâta SC T. SA Cluj Napoca împotriva deciziei nr. 141/ A din 8 iulie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2006.