ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3628/2006
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3628/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursurilor de față:
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată
la 7 august 2000, reclamanta SC C. SA Deva cheamă în judecată pe pârâții C.J. Hunedoara,
C.L.M. Deva, P.J. Hunedoara, D.J.S.J. Hunedoara, SC B.P. SA Deva, SC T. SA Cluj
Napoca solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să constate în
temeiul art. 111 C. proc. civ., existența unui drept al său de creanță față de
pârâți, în solidar, de 1.184.665.090 lei pentru perioada iulie 1995 – 3
noiembrie 1999, reprezentând contravaloare lucrări de antrepriză executate în
folosul acestora și de 2.259.701.686 lei reprezentând penalități de întârziere
pentru neachitarea în termen a creanței, să constate inexistența unui drept de
creanță al pârâtei SC T. SA pentru suma de 1.424.637.979 lei din contractul de
subantrepriză nr. 8/1995 care a fost compensată cu debitele pârâtei față de
reclamantă rezultate din contractul de antrepriză generală nr. 53/1995, cu
cheltuieli de judecată.
Ulterior, reclamanta
transformă acțiunea în constatare în acțiune în realizare.
La data de 11 octombrie 2000,
pârâta SC T. SA formulează cerere reconvențională prin care solicită instanței
obligarea reclamantei la suma de 1.424.637.979 lei cu titlu de contravaloare
lucrări și de 7.531.723.507 lei cu titlu de penalități de întârziere în achitarea
sumelor datorate, cu 114.208.614 lei cheltuieli de judecată.
Prin sentința nr. 1467/ CA
din 4 iunie 2003, Tribunalul Hunedoara, secția comercială și contencios
administrativ, admite în parte acțiunea reclamantei față de pârâtul Consiliul
Județean Hunedoara pe care-l obligă la plata sumei de 22.936.615 lei cu titlu
de preț, față de pârâta Direcția Județeană de Statistică a județului Hunedoara
pe care o obligă la plata sumei de 7.768.186 lei cu titlu de preț, față de
pârâta SC T. SA Cluj Napoca pe care o obligă la plata sumei de 676.053.503 lei
cu titlu de preț, respinge ca nefondată acțiunea reclamantei față de ceilalți
pârâți, admite în parte acțiunea reconvențională formulată de pârâta SC T. SA
și, în consecință, obligă reclamanta să-i plătească suma de 886.537.420 lei cu
titlu de preț și suma de 2.259.701.686 lei cu titlu de penalități de
întârziere, compensează creanța de 676.053.503 lei cu creanța de 886.537.420
lei, în final obligă reclamanta să plătească pârâtei SC T. SA suma de
210.483.917 lei cu titlu de preț și 2.259.701.686 lei cu titlu de penalități de
întârziere, respinge în rest acțiunea principală și cererea reconvențională și
compensează cheltuielile de judecată.
Pentru a decide astfel,
instanța a reținut că în anexele la contractul de antrepriză nr. 53/1995 s-au
prevăzut cotele părți ce reveneau fiecărui beneficiar din valoarea totală a
lucrărilor, urmând ca și plata prețului să fie suportată în mod proporțional,
că față de această prevedere pârâții P.J. Hunedoara, C.L. Deva și SC B.P. SA Deva
au plătit mai mult decât cota parte ce le revenea din lucrările executate,
facturile emise fiind neachitate de pârâții C.J. Hunedoara, D.J.S. și SC T. SA,
cu aceasta din urmă reclamanta încheind contractul de subantrepriză nr. 8/1995.
Prin decizia civilă nr. 1674
din 29 septembrie 2003, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și
contencios administrativ, admite recursurile declarate de reclamantă, de
pârâtul C.J. Hunedoara și de pârâta SC T. SA împotriva sentinței civile nr. 1467/CA/2003
menționată pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași
instanțe, reținând că prima instanță nu a examinat excepția prescripției
dreptului la acțiune invocată atât de reclamanta principală cât și de pârâta
reclamantă reconvențională și de pârâta SC B.P. SA Deva, precum și că instanța
de fond nu a administrat toate probele necesare în vederea lămuririi depline a
situației de fapt, nu a examinat toate cererile cu care a fost investită și a
făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 1143 și următoarele C. civ., procedând
greșit la o compensare.
Prin sentința nr. 262 din 23
martie 2005, pronunțată în rejudecare, Tribunalul Hunedoara, secția comercială
și contencios administrativ, admite în parte acțiunea reclamantei împotriva
pârâtei SC T. SA pe care o obligă la plata sumei de 676.053.503 lei cu titlu de
preț și a sumei de 9.799.814.455 lei cu titlu de penalități de întârziere
calculate până la 30 septembrie 2004, respinge acțiunea reclamantei împotriva
celorlalți pârâți, admite în parte cererea reconvențională formulată de pârâta
reclamantă SC T. SA, așa cum a fost precizată, și, în consecință obligă pe
reclamanta pârâtă reconvențională să plătească pârâtei reclamante
reconvenționale suma de 558.078.090 lei cu titlu de preț și a sumei de
6.503.820.598 lei cu titlu de penalități de întârziere calculate până la data
de 30 septembrie 2004, compensează creanța de 558.078.090 lei cu creanța de
676.053.503 lei și creanța de 6.503.820.598 lei cu creanța de 9.799.814.455 lei
și, în final, obligă pe pârâta SC T. SA să plătească reclamantei suma de
117.975.413 lei cu titlu de preț și de 3.295.993.857 lei cu titlu de penalități
de întârziere, respinge în rest cererea reconvențională, compensează
cheltuielile de judecată.
Pentru a decide astfel,
instanța de fond a reținut că parte din suma pretinsă de reclamantă prin
acțiunea principală este prescrisă față de data înregistrării acesteia față de
pârâta SC T. SA, că ceilalți pârâți au achitat sumele datorate reclamantei, că
față de precizarea cererii reconvenționale a pârâtei SC T. SA și a
constatărilor expertizei tehnice efectuate în cauză, reclamanta pârâtă
reconvențională datorează pârâtei reclamante reconvenționale sume cu titlu de
preț și penalități pe care le compensează cu aplicarea art. 1144 C. civ.,
obligând pârâta reclamantă reconvențională la plata către reclamanta pârâtă
reconvențională a diferențelor rezultate în urma compensării.
Apelul declarat de pârâta
reclamantă reconvențională SC T. SA împotriva hotărârii de mai sus a fost admis
prin decizia civilă nr. 141/ A din 8 iulie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia, secția
comercială și contencios administrativ, care schimbă în parte sentința civilă
atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantei și împotriva pârâtei SC T.
SA și înlătură din sentință dispoziția privind compensarea creanțelor și plata
sumei de 3.413.969.270 lei, cu 67.460.339 lei cheltuieli de judecată în sarcina
reclamantei intimate către apelantă, menținând restul dispozițiilor, iar prin
încheierea nr. 18/ A din 7 intimată pentru îndreptarea și lămurirea
dispozitivului deciziei menționate, și prin încheierea nr. 153/ A din 15
septembrie 2005 a fost respinsă cererea pârâtei apelante SC T. SA de completare
a deciziei.
Pentru a adopta această
soluție, instanța de apel a reținut că potrivit acțiunii introductive
reclamanta a arătat că debitul pârâtei SC T. SA față de ea este de 665.392.279
lei, iar creanța pârâtei SC T. SA față de reclamantă este de 1.424.637.979 lei,
datorii reciproce stinse prin compensare până la concurența sumei mai mici,
astfel că reclamanta mai avea de plătit pârâtei suma de 759.245.700 lei din
care aceasta din urmă a pretins numai 558.078.093 lei, restul sumei fiind prescrisă
față de data depunerii cererii reconvenționale, precum și că solicitarea
apelantei pârâte de calculare a penalităților de întârziere aferente sumei de
558.078.093 lei până la 19 ianuarie 2005 nu este întemeiată întrucât în
contractul de subantrepriză s-a prevăzut că penalitățile de întârziere se vor
achita de beneficiarul investiției, calitate pe care reclamanta intimată nu o
are.
Împotriva deciziei instanței
de apel au declarat recurs atât recurenta reclamantă cât și recurenta pârâtă SC
T. SA.
Cu invocarea motivelor
prevăzute de art. 304 pct. 6 și 7 C. proc. civ., recurenta reclamantă solicită
admiterea recursului său, modificarea în totalitate a deciziei atacate în
sensul respingerii apelului pârâtei SC T. SA și menținerii ca temeinică și
legală a sentinței instanței de fond arătând că instanța de apel s-a pronunțat
plus petita întrucât, deși pârâta a pretins o creanță de 558.078.093 lei ROL
față de reclamantă, instanța a reținut că ar fi avut o creanță de 1.424.637.979
lei sumă pe care a compensat-o cu creanța de 665.392.279 lei a reclamantei față
de pârâtă, stabilind că din această sumă, rezultată în urma compensării, de
759.245.700 lei pârâta ar fi pretins cei 558.078.093 lei, acordând astfel mai
mult decât pârâta a cerut. Recurenta reclamantă critică instanța de apel pentru
motivarea defectuoasă a hotărârii care, deși în considerente reține că nefiind
beneficiara investiției, reclamanta nu datorează penalități de întârziere așa
cum se prevede în clauza penală înscrisă în art. 19 – art. 20 din contract,
soluția nu se regăsește în dispozitivul deciziei atacate, înțelegându-se astfel
că reclamanta recurentă rămâne obligată în continuare la plata penalităților de
întârziere dispusă prin hotărârea instanței de fond. Recurenta reclamantă
reproșează instanței de apel pronunțarea unei hotărâri cu dispoziții
contradictorii întrucât, deși în considerentele hotărâri recurate se reține că
operează compensarea, prin dispozitiv se dispune înlăturarea compensării
menționate în dispozitivul sentinței instanței de fond.
Recurenta pârâtă critică
decizia atacată prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și
9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a
deciziei recurate în sensul admiterii în totalitate a cererii reconvenționale
formulată de SC T. SA așa cum a fost precizată prin scriptul cu nr. 128 din 17
ianuarie 2005, arătând că instanța de apel a făcut o greșită interpretare a
dispozițiilor art. 19 – art. 20 din contractul de antrepriză nr. 53/1995
încheiat de reclamantă, ca antreprenor general, cu investitorii pârâți,
dispoziții preluate și de contractul de subantrepriză nr. 8/1995 încheiat de
pârâta recurentă, ca subantreprenor, cu reclamanta, ca antreprenor, atunci când
i-a acordat penalități de întârziere până la data de 30 septembrie 2004 și nu
până la data de 19 ianuarie 2005 cum a cerut, ignorând că recurenta pârâtă avea
acțiune directă împotriva celor cinci investitori din contractul de antrepriză nr.
53/1995 pe care a și exercitat-o prin cererea reconvențională. Recurenta pârâtă
reproșează instanței și greșita aplicare a dispozițiilor art. 1487 – art. 1490 C.
civ., referitoare la contractul de antrepriză, precum și neexaminarea petitului
său referitor la neacordarea cheltuielilor de judecată la fond și a dobânzii
legale.
Prin întâmpinările depuse la
dosar recurentele intimate solicită fiecare respingerea recursului părții
adverse ca fiind nefondat.
Din examinarea actelor și
lucrărilor dosarului rezultă că recursurile sunt fondate.
Se reține astfel că, deși
expertiza contabilă administrată în cauză, pe care instanța o are în vedere, a
stabilit că reclamanta recurentă are o creanță de 665.392.279 lei față de
pârâta recurentă care, la rândul ei, are o creanță de 558.078.093 lei față de
reclamantă, când procedează la compensarea datoriilor, pe care le stinge până
la concurența sumei mai mici, instanța de apel ia în considerare creanța
pârâtei recurente de 1.424.637.979 lei în cuantumul anterior luării în calcul a
sumei prescrise, astfel că într-adevăr a acordat pârâtei recurente mai mult
decât a cerut, aceasta precizându-și ea însăși pretenția la nivelul sumei de
558.078.093 lei.
Respingând acțiunea
reclamantei recurente față de pârâta recurentă întrucât a constatat că în urma
compensării, greșit realizate, de altfel, cu luarea în considerare a unei sume
parțial prescrise, a rezultat o datorie mai mare a recurentei reclamante față
de pârâta recurentă decât aceasta din urmă a pretins, instanța de apel a omis
să ia în considerare obligarea pârâtei recurente de către instanța de fond și
la plata de penalități a căror respingere nu o motivează.
De asemenea, respingând
acțiunea reclamantei recurente față de pârâta recurentă reținând în
considerente ca intervenită compensarea creanței mai mici a acesteia cu creanța
mai mare a pârâtei recurente, dar înlăturând prin dispozitivul deciziei
dispoziția din sentința instanței de fond privind compensarea creanțelor,
instanța de apel pronunță o hotărâre cuprinzând motive contradictorii.
Tot astfel, menținând
dispozițiile sentinței pronunțate de instanța de fond privind obligarea
recurentei reclamante și la plata de penalități către recurenta pârâtă
calculate până la data de 30 septembrie 2004, dar respingând cererea aceleiași
părți de a-i fi plătite penalitățile până la data de 19 ianuarie 2005 pe motivul
că acestea ar fi datorate, conform art. 19 – art. 20 din contractul de
antrepriză numai de către investitori ca beneficiari, instanța de apel dă o
motivare contradictorie soluției sale.
Se reține însă, ca
neîntemeiată, critica recurentei pârâte referitoare la neexaminarea de către
instanța de apel a petitului său referitor la neacordarea cheltuielilor de
judecată la fond și a dobânzii legale, întrucât un asemenea petit nu a fost
formulat prin cererea de apel.
Din examinarea actelor
dosarului se constată, de asemenea, că instanța de apel nu a stabilit dacă suma
reprezentând creanța reclamantei recurente asupra pârâtei recurente a fost
stabilită cu luarea în considerare a sumelor prescrise, așa cum s-a făcut cu
privire la cuantumul creanței pârâtei recurente asupra reclamantei, aspect
sesizat de pârâta apelantă în cererea de apel, dar neexaminat de instanță.
Astfel fiind, cu aplicarea
dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., recursurile urmează a fi
admise ca fondate și, pe cale de consecință, decizia recurată urmează a fi
casată iar cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe, care va stabili
cuantumul pretențiilor precum și al penalităților eventual datorate, cu luarea
în considerare a intervenirii eventuale a prescripției unora dintre pretenții.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate
de reclamanta SC C. SA Deva și de pârâta SC T. SA Cluj Napoca împotriva
deciziei nr. 141/ A din 8 iulie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia, secția
comercială și de contencios administrativ, pe care o casează și trimite cauza
spre rejudecarea apelului la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 16 noiembrie 2006.