ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 988/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 527 din 25

iunie 1999, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția comercială și contencios

administrativ, a fost admisă în parte acțiunea introdusă de reclamanta SC C.T.

S.C.S. Hunedoara, împotriva pârâtei SC M. SA Hunedoara și în consecință a fost

obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 896.429.280 lei cu titlu de

penalități de întârziere și 17.318.486 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că părțile au încheiat un contract la 2 martie 1009 în baza căruia

reclamanta a executat pentru pârâtă lucrări de reparații în valoare de

79.618.949 lei, iar pârâta nu a achitat la timp o parte din prețul lucrărilor,

respectiv suma de 8.919.215 lei, pentru care datorează penalități conform

clauzelor contractuale.

Împotriva sentinței a declarat apel

pârâta, solicitând desființarea acesteia pentru nelegalitate și netemeinicie și

respingerea pe fond a pretențiilor reclamantei privind penalitățile de

întârziere.

Prin motivele de apel formulate,

pârâta a susținut că motivul întârzierii la plată a fost acela că reclamanta cu

rea – credință a încărcat notele de plată cu sume necuvenite, așa încât a fost

nevoită să refuze plata diferenței de 8.919.215 lei.

Apelanta a mai susținut că la data

la care s-a încheiat contractul dintre părți invocat de reclamantă, lucrările

fuseseră în întregime executate, așa încât contractul încheiat apare ca lipsit

de obiect și deci lovit de nulitate absolută.

Prin decizia nr. 82/ A din 15 martie

2004, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și contencios administrativ,

a respins apelul pârâtei cu motivarea în esență că pârâta – apelantă pe

parcursul executării lucrărilor și-a însușit și a semnat toate cele trei devize

întocmite.

Prin petiția înregistrată la data de

23 aprilie 2005, pârâta SC M. SA Hunedoara a declarat recurs împotriva

hotărârii pronunțate în apel criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Recurenta prin motivele de recurs

formulate a arătat că la primul termen de judecată stabilit de instanța de apel

la 13 decembrie 1999 a fost admisă cererea de suspendare a judecății cauzei în

temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., la termenul din 19 ianuarie

2001 a respins cererea de repunere pe rol formulată de intimata – reclamantă,

iar la ultimul termen de judecată a apelului (15 martie 2004) a pus pe rol din

oficiu dosarul și respingând cererea de amânare a cauzei formulată de pârâta SC

M. SA a soluționat apelul deși reclamanta nu fusese legal citată întrucât

pentru îndeplinirea procedurii de citare cu aceasta trebuia citat lichidatorul.

Recurenta în contextul mențiunilor

anterior prezentate arată că decizia recurată a fost dată cu nerespectarea

dispozițiilor imperative ale art. 105 alin. (2) C. proc. civ. și ca urmare este

lovită de nulitate astfel că în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc.

civ. solicită admiterea recursului și casarea hotărârii atacate.

Printr-un alt motiv de recurs,

pârâta arată că a luat act de existența unui contract de execuție lucrări datat

2 martie 1998 și încheiat de fosta conducere a SC C.T. S.C.S., numai la data de

29 ianuarie 1999 deci în momentul acționării în judecată a SC M. SA pentru

obligarea la plata unor penalități în procent de 25 % și 100 % pe zi

întârziere, în cuantum de 896.429.280 lei pentru plata cu întârziere a sumei de

8.919.295 lei.

Recurenta a arătat că acest contract

este de fapt un contract de antrepriză în construcții și în conformitate cu

prevederile H.G. nr. 1192/1990 lucrările în construcții pot fi realizate numai

de persoane fizice sau juridice autorizate conform legii care sunt obligate să

încheie în scris convenții cu beneficiarii de lucrări „iar în convenție se va

menționa în mod obligatoriu, numărul autorizației de funcționare a

executantului”.

În contextul celor anterior

menționate recurenta conchide că o condiție de nulitate absolută a contractelor

de antrepriză în construcții o constituie lipsa capacității de exercițiu a

antreprenorului.

Printr-un ultim motiv de recurs, se

arată că așa cum rezultă din dispozițiile art. 1069 C. civ. „clauza penală este

o compensație a daunelor interese ce creditorul suferă din neexecutarea

obligației principale”, iar potrivit art. 1084 C. civ. daunele interese ce sunt

debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de

care a fost lipsit.

Recurenta concluzionează că în cazul

obligațiilor comerciale trebuie stabilită o corelație directă cu nivelul

dobânzilor practicate de băncile comerciale pentru credite acordate

comercianților, în speță penalitățile de 25 % și 100 % pe zi de întârziere

corespund unei dobânzi anuale de 9125 % sau de 36500 % deci aceste penalități

au un obiect ilicit fiind mult mai mari decât cea mai mare daună posibilă și

sancțiunea unei astfel de clauze este nulitatea absolută.

Recurenta conchide că potrivit art. 969

C. civ. numai convențiile legal făcute au putere de lege între părțile

contractante însă potrivit art. 1087 C. civ., clauza penală nu poate fi

cenzurată de instanță.

Pentru motivele invocate, recurenta

a solicitat admiterea recursului și rejudecând pe fond respingerea acțiunii

reclamantei.

În drept recurenta își motivează

recursul în temeiul art. 304 pct. 5, 9 și 10 C. proc. civ.

Recursul declarat de pârâtă nu este

fondat și va fi respins pentru următoarele considerente:

Primul motiv de recurs invocat de

pârâtă nu poate fi primit deoarece în conformitate cu art. 105 alin. (2) C.

proc. civ., actele îndeplinite cu nerespectarea formelor legale se vor declara

nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu poate fi

înlăturată decât prin anularea actelor în cauză.

Deci, pârâta nu poate invoca o

vătămare a sa generată de lipsa de procedură cu reclamata, de fapt pârâta a

fost nemulțumită de faptul că nu i s-a admis o cerere de suspendare a judecății.

Cu privire la motivul de recurs

privind nulitatea contractului de execuție din 2 martie 1998, se reține că

motivul este neîntemeiat întrucât obiectul prezentei cauze nu este constatarea

nulității absolute a acestui contract încheiat de părți ci penalitățile

datorate de recurenta – pârâtă pentru plata cu întârziere a sumei de 8.919.295

lei.

Trebuie menționat că asupra

valabilității acestui contract s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și

Justiție prin decizia nr. 2190/2004, pronunțată în dosarul nr. 8131/2001

respingându-se în mod irevocabil acțiunea în constatarea nulității absolute a

contractului de execuție din 2 martie 1998 formulată de către pârâta SC M. SA

Hunedoara.

Cu privire la cuantumul

penalităților la care a fost obligată recurenta – pârâta, nu poate fi primită

critica recurentei care arată că în cazul obligațiilor comerciale trebuie

stabilită o corelație directă cu nivelul dobânzilor practicate de băncile

comerciale pentru credite acordate comercianților.

Potrivit dispozițiilor art. 969 C. civ.

convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante iar în

contractul încheiat de părți s-au prevăzut penalități până la achitarea

integrală a datoriei.

În consecință, decizia recurată

fiind legală Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge ca nefondat recursul pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

SC M. SA Hunedoara, împotriva deciziei nr. 82/ A din 15 martie 2004 a Curții de

Apel Alba Iulia, secția comercială și contencios administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 9 martie 2006.