ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 988/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 527 din 25 iunie 1999, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția comercială și contencios administrativ, a fost admisă în parte acțiunea introdusă de reclamanta SC C.T. S.C.S. Hunedoara, împotriva pârâtei SC M. SA Hunedoara și în consecință a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 896.429.280 lei cu titlu de penalități de întârziere și 17.318.486 lei cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că părțile au încheiat un contract la 2 martie 1009 în baza căruia reclamanta a executat pentru pârâtă lucrări de reparații în valoare de 79.618.949 lei, iar pârâta nu a achitat la timp o parte din prețul lucrărilor, respectiv suma de 8.919.215 lei, pentru care datorează penalități conform clauzelor contractuale.

Împotriva sentinței a declarat apel pârâta, solicitând desființarea acesteia pentru nelegalitate și netemeinicie și respingerea pe fond a pretențiilor reclamantei privind penalitățile de întârziere. Prin motivele de apel formulate, pârâta a susținut că motivul întârzierii la plată a fost acela că reclamanta cu rea – credință a încărcat notele de plată cu sume necuvenite, așa încât a fost nevoită să refuze plata diferenței de 8.919.215 lei. Apelanta a mai susținut că la data la care s-a încheiat contractul dintre părți invocat de reclamantă, lucrările fuseseră în întregime executate, așa încât contractul încheiat apare ca lipsit de obiect și deci lovit de nulitate absolută. Prin decizia nr. 82/ A din 15 martie 2004, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și contencios administrativ, a respins apelul pârâtei cu motivarea în esență că pârâta – apelantă pe parcursul executării lucrărilor și-a însușit și a semnat toate cele trei devize întocmite.

Prin petiția înregistrată la data de 23 aprilie 2005, pârâta SC M. SA Hunedoara a declarat recurs împotriva hotărârii pronunțate în apel criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. Recurenta prin motivele de recurs formulate a arătat că la primul termen de judecată stabilit de instanța de apel la 13 decembrie 1999 a fost admisă cererea de suspendare a judecății cauzei în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., la termenul din 19 ianuarie 2001 a respins cererea de repunere pe rol formulată de intimata – reclamantă, iar la ultimul termen de judecată a apelului (15 martie 2004) a pus pe rol din oficiu dosarul și respingând cererea de amânare a cauzei formulată de pârâta SC M. SA a soluționat apelul deși reclamanta nu fusese legal citată întrucât pentru îndeplinirea procedurii de citare cu aceasta trebuia citat lichidatorul.

Recurenta în contextul mențiunilor anterior prezentate arată că decizia recurată a fost dată cu nerespectarea dispozițiilor imperative ale art. 105 alin. (2) C. proc. civ. și ca urmare este lovită de nulitate astfel că în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ. solicită admiterea recursului și casarea hotărârii atacate. Printr-un alt motiv de recurs, pârâta arată că a luat act de existența unui contract de execuție lucrări datat 2 martie 1998 și încheiat de fosta conducere a SC C.T. S.C.S., numai la data de 29 ianuarie 1999 deci în momentul acționării în judecată a SC M. SA pentru obligarea la plata unor penalități în procent de 25 % și 100 % pe zi întârziere, în cuantum de 896.429.280 lei pentru plata cu întârziere a sumei de 8.919.295 lei.

Recurenta a arătat că acest contract este de fapt un contract de antrepriză în construcții și în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1192/1990 lucrările în construcții pot fi realizate numai de persoane fizice sau juridice autorizate conform legii care sunt obligate să încheie în scris convenții cu beneficiarii de lucrări „iar în convenție se va menționa în mod obligatoriu, numărul autorizației de funcționare a executantului”. În contextul celor anterior menționate recurenta conchide că o condiție de nulitate absolută a contractelor de antrepriză în construcții o constituie lipsa capacității de exercițiu a antreprenorului. Printr-un ultim motiv de recurs, se arată că așa cum rezultă din dispozițiile art. 1069 C. civ.

„clauza penală este o compensație a daunelor interese ce creditorul suferă din neexecutarea obligației principale”, iar potrivit art. 1084 C. civ. daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit. Recurenta concluzionează că în cazul obligațiilor comerciale trebuie stabilită o corelație directă cu nivelul dobânzilor practicate de băncile comerciale pentru credite acordate comercianților, în speță penalitățile de 25 % și 100 % pe zi de întârziere corespund unei dobânzi anuale de 9125 % sau de 36500 % deci aceste penalități au un obiect ilicit fiind mult mai mari decât cea mai mare daună posibilă și sancțiunea unei astfel de clauze este nulitatea absolută.

Recurenta conchide că potrivit art. 969 C. civ. numai convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante însă potrivit art. 1087 C. civ., clauza penală nu poate fi cenzurată de instanță. Pentru motivele invocate, recurenta a solicitat admiterea recursului și rejudecând pe fond respingerea acțiunii reclamantei. În drept recurenta își motivează recursul în temeiul art. 304 pct. 5, 9 și 10 C. proc. civ. Recursul declarat de pârâtă nu este fondat și va fi respins pentru următoarele considerente: Primul motiv de recurs invocat de pârâtă nu poate fi primit deoarece în conformitate cu art. 105 alin. (2) C. proc. civ., actele îndeplinite cu nerespectarea formelor legale se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actelor în cauză.

Deci, pârâta nu poate invoca o vătămare a sa generată de lipsa de procedură cu reclamata, de fapt pârâta a fost nemulțumită de faptul că nu i s-a admis o cerere de suspendare a judecății. Cu privire la motivul de recurs privind nulitatea contractului de execuție din 2 martie 1998, se reține că motivul este neîntemeiat întrucât obiectul prezentei cauze nu este constatarea nulității absolute a acestui contract încheiat de părți ci penalitățile datorate de recurenta – pârâtă pentru plata cu întârziere a sumei de 8.919.295 lei. Trebuie menționat că asupra valabilității acestui contract s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 2190/2004, pronunțată în dosarul nr. 8131/2001 respingându-se în mod irevocabil acțiunea în constatarea nulității absolute a contractului de execuție din 2 martie 1998 formulată de către pârâta SC M. SA Hunedoara.

Cu privire la cuantumul penalităților la care a fost obligată recurenta – pârâta, nu poate fi primită critica recurentei care arată că în cazul obligațiilor comerciale trebuie stabilită o corelație directă cu nivelul dobânzilor practicate de băncile comerciale pentru credite acordate comercianților. Potrivit dispozițiilor art. 969 C. civ. convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante iar în contractul încheiat de părți s-au prevăzut penalități până la achitarea integrală a datoriei. În consecință, decizia recurată fiind legală Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC M. SA Hunedoara, împotriva deciziei nr. 82/ A din 15 martie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2006.