ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4698/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 25

februarie 1998 la Tribunalul Mureș, reclamanta SC M. SA Târgu-Mureș, solicită

instanței obligarea pârâtei SC F. SRL Târgu-Mureș la plata sumei de 333.174.013

lei, reprezentând diferență neachitată pentru lucrările de construcții,

instalații efectuate, a sumei de 486.767.232 lei, cu titlu de penalități de

întârziere pe perioada 29 septembrie 1996 – 31 ianuarie 1998 și în continuare

câte 0,3 % din suma datorată pentru fiecare zi de întârziere până la achitarea

integrală a prețului, iar în subsidiar, în caz de refuz de plată, să se dispună

transferul dreptului de proprietate asupra imobilului edificat în favoarea sa,

constatând un drept de superficie asupra terenului în suprafață de 360 mp, cu

29.284.412 lei cheltuieli de judecată.

Pârâta a formulat cerere

reconvențională prin care a cerut obligarea pârâtei la plata sumei de

349.735.048 lei penalități de întârziere în plată pentru neexecutarea

investiției contractate la termenul de 15 octombrie 1995, precum și beneficiul

nerealizat pe anul 1996, până la predarea în exploatare a respectivei

investiții.

Prin sentința civilă nr. 216 din 19

februarie 1999, Tribunalul Mureș admite în parte acțiunea reclamantei și, în

consecință, obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 333.174.013 lei,

reprezentând diferența neachitată din contravaloarea lucrării de construcții

efectuate în favoarea pârâtei, suma de 486.767.232 lei cu titlu de penalități

de întârziere calculate pentru perioada 29 septembrie 1996 – 31 ianuarie 1998

și în continuare câte 0,3 % pe zi din suma datorată pentru fiecare zi de

întârziere până la achitarea integrală a debitului, respinge petitul privind

transferul în favoarea reclamantei a dreptului de proprietate asupra imobilului

edificat pentru pârâtă, respinge acțiunea reconvențională formulată de pârâtă,

pe care o obligă și la 30.894.412 lei cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 293/ A din 31 mai

2000, Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția comercială și de contencios

administrativ, admite apelul pârâtei – reclamante SC F. SRL, schimbă în parte

sentința apelată în sensul că admite în parte acțiunea reclamantei – pârâte SC

M. SA, obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 331.126.496 lei

contravaloarea unor lucrări de proiectare și construcții montaj executate și

nedecontate în totalitate, constatând că pârâta, pe parcursul judecării

apelului, la 2 mai 2000 și 5 mai 2000 a achitat din această sumă de plată un

total de 50.000.000 lei. Mai obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de

349.612.927 lei penalități contractuale de 0,30 % pe zi a 713.495,77 lei /zi

calculate pe intervalul 29 septembrie 1996 – 31 ianuarie 1998 și în continuare

până la plată, după suma de 237.831.925 lei, din totalul de 556.438.440 lei

preț lucrări executate în cadrul contractului; respinge pretenția reclamantei

pentru obligarea pârâtei la plata de penalități de întârziere de 0,30 % pe zi,

după suma de 93.294.571 lei lucrări în afara contractului; obligă pe pârâtă să

mai plătească reclamantei suma de 25.643.620 lei cheltuieli de judecată

parțiale la fond; păstrează în totalitate celelalte dispoziții ale hotărârii

instanței de fond prin respingerea apelului pârâtei reclamante cu privire la

modul de soluționare a acțiunii reconvenționale și transfer drept de

proprietate și obligă apelanta pârâtă să plătească reclamantei intimate suma de

21.995.000 lei cheltuieli de judecată parțiale în apel, iar pe reclamantă să

plătească apelantei 3.391.518 lei cheltuieli de judecată parțiale.

Prin decizia civilă nr. 7590 din 13

decembrie 2001, Curtea Supremă de Justiție, secția comercială admite recursul

declarat de pârâta SC F. SA, casează decizia nr. 293/ A din 31 mai 2000 a

Curții de Apel Târgu-Mureș și sentința nr. 216 din 19 februarie 1999 a

Tribunalului Mureș și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Mureș,

apreciind că nu au fost stabilite cu certitudine cauzele neîndeplinirii

obligațiilor contractuale asumate și că se impune stabilirea corectă a

contractului concret al obligațiilor, a gradului de îndeplinire a acestora,

culpa și consecințele nerespectării acestor obligații, precum și examinarea în

fond a cererii reconvenționale, cu evaluarea probelor administrate și cu

dispunerea efectuării expertizei solicitate prin care se tinde la stabilirea

unor împrejurări de fapt.

Prin sentința nr. 286 din 2

februarie 2004, Tribunalul Mureș, secția comercială, admite în parte acțiunea

reclamantei suma de 221.707.448,64 lei, reprezentând contravaloare lucrării de

construcții executate, respinge ca nefondate restul pretențiilor, respinge

cererea reconvențională formulată de pârâtă ca nefondată, respinge cererile

părților privitoare la cheltuielile de judecată.

Pentru a decide astfel, instanța de

fond a reținut că nefinalizarea la termen a obiectivului de investiții de către

reclamantă se datorează, în parte neîndeplinirii la termen a obligațiilor de

plată de către pârâta investitoare la care se adaugă și întârzierea reclamantei

de a contribui la finanțarea investiției cu suma de 171.000.000 lei potrivit

actului adițional la contract, astfel că decalarea termenului de execuție a

avut loc din vina ambelor părți contractante. Mai reține instanța că

penalitățile de întârziere constituie de fapt daune interese stabilite în mod

convențional, pentru executarea cu întârziere a obligațiilor contractuale, în

conformitate cu prevederile art. 1066 C. civ. și nu se justifică cumularea lor

cu alte despăgubiri, calculate în raport de pierderea suferită și beneficiul

nerealizat.

Prin decizia nr. 198/ A din 14 octombrie

2004, Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția comercială și de contencios

administrativ, admite apelul formulat de reclamantă împotriva sentinței dată de

instanța de fond, schimbă în parte sentința atacată în sensul că obligă pe

pârâtă să-i plătească reclamantei și penalități de întârziere calculate în

procentul contractual de 0,3 % pe zi în mod diferențiat la suma de 333.174.013

lei, pentru perioada 29 septembrie 1996 – 31 februarie 1998, la suma de

331.126.497 lei pentru perioada 04 februarie 1998 – 05 mai 2000, la suma de

283.147.013 lei pentru perioada 06 mai 2000 – 21 decembrie 2001, la suma de

221.707.448 lei începând cu 22 decembrie 2001 și până la achitarea integrală a

sumei datorate; obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 68.659.145

lei cheltuieli de judecată; obligă intimata să plătească recurentei cheltuieli

de judecată în cuantum de 19.655.479 lei; dispune darea în debit a reclamantei

recurente cu suma de 48.601.659 lei; menține restul dispozițiilor sentinței

atacate.

Nemulțumită de soluție, pârâta

declară recurs solicitând, cu invocarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7,

8, 9 și 10 C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea deciziei atacate în

sensul respingerii apelului formulat de reclamantă împotriva sentinței

pronunțate de instanța de fond cu cheltuieli de judecată. Prin declarația de

recurs solicită instanței să dispună și suspendarea executării hotărârii

recurate până la soluționarea recursului, cerere asupra căreia nu mai insistă

ulterior.

În susținerea recursului său

recurenta critică instanța de apel pentru că ar fi schimbat natura actului

dedus judecății transformând cu de la sine putere penalitățile de 0,3 % prevăzute

în contractul dintre părți în daune interese, analizând acordarea acestora prin

prisma elementelor răspunderii civile contractuale. Mai critică decizia

recurată și pentru faptul că nu cuprinde motivele pe care se sprijină

acordându-și stabilirea cuantumului penalităților, apreciind că dispozitivul

deciziei menționate nu se poate executa, iar obligarea recurentei la plata unor

sume aleatorii atâta timp cât cuantificarea acestora se putea face, conduce la

nelegalitatea deciziei recurate.

Prin întâmpinarea depusă la dosar,

intimata – reclamantă cere respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea la

plata cheltuielilor de judecată, considerând decizia recurată ca temeinică și

legală, la adăpost de orice critică.

Recursul pârâtei este nefondat.

Cât privește critica întemeiată pe

prevederile art. 304 punct 8 C. proc. civ., aceasta nu poate fi primită

întrucât se constată că instanța de apel când a obligat pe pârâta recurentă la

plata de penalități de întârziere de 0,3 % pe zi de întârziere calculate diferențiat

cât privește suma la care se raportează a avut în vedere tocmai prevederile

contractului dintre părți și ale actelor adiționale la acesta, respectiv ale art.

8.9 din contractul din 15 februarie 1995, și ale cap. 9 din actul adițional din

15 august 1995, în lumina cărora a verificat dacă întârzierea lucrărilor față

de graficul de execuție s-a datorat sau nu numai culpei pârâtei sau a rezultat

din culpa ambelor părți, constatând în acest sens corect că nu poate fi

reținută sub nici o formă culpa reclamantei care se obligase la a suporta suma

de 171.000.000 lei pentru execuția în cauză, dar sub condiția ca acționarii

acesteia să devină și acționari ai pârâtei, condiție care nu s-a implicat,

astfel că lipsa sa de culpă și prezența culpei pârâtei recurente o

îndreptățește în a cere și primi penalitățile de întârziere contractuale.

Nici critica formulată de recurentă

în lumina dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu poate fi primită.

Curtea constatând că instanța de

apel și-a motivat corect și clar soluția întemeind-o pe dispozițiile

contractului părților constatând un drept de superficie asupra terenului în

suprafață de 360 mp, cu 29.284.412 lei cheltuieli de judecată.

Cererea reconvențională

Prevederile art. 282 C. proc. civ.

Tribunalul a admis acțiunea

promovată de reclamanta și a obligat-o pe pârâta la plata sumei reprezentând

penalități contractuale penalități de întârziere nelegalitate și netemeinicie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

SC F. SRL, împotriva deciziei nr. 198/ A din 14 octombrie 2004 a Curții de Apel

Târgu-Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 13 octombrie 2005.