ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3218/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

I. Prin sentința nr. 380 din 4 mai 2005, Tribunalul

Comercial Mureș a admis excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune

invocată de pârâtul Consiliul Local Târgu Mureș și în consecință a respins

acțiunea reclamantei SC M.C. SRL precum și cererea acesteia de acordare a

cheltuielilor de judecată.

S-a admis cererea pârâtei de

acordare a cheltuielilor de judecată și, în consecință, reclamanta a fost

obligată la 250.000.000 lei.

Reclamanta a solicitat prin

acțiune obligarea pârâtului la plata sumei de 13.071.343.180,23 lei

reprezentând contravaloarea facturilor emise în perioada 1995 – 1998, acceptate

prin situațiile de lucrări, contravaloarea penalităților de întârziere, precum

și plata acestora în continuare de 0,40% din valoarea debitului principal

pentru fiecare zi de întârziere și până la plata integrală a sumei.

În drept, reclamanta a

invocat prevederile art. 969 – art. 970 C. civ. raportat la art. 1 alin. (2) C.

com. și pe dispozițiile art. 1069 C. civ. raportat la art. 43 C. com. și art. 21

lit. f) din Legea nr. 10/1995.

În considerentele sentinței

s-a reținut că, în raport de excepțiile invocate (autoritatea de lucru judecat

și prescripția dreptului la acțiune) se impune cercetarea cu prioritate a

exercitării dreptului la acțiune.

S-au avut în vedere prevederile

art. 3 din Decretul nr. 167/1958, precum și faptul că reclamanta nu a invocat

suspendarea sau întreruperea termenului de prescripție și s-a constatat că

dreptul de a pretinde încasarea contravalorii lucrărilor a luat naștere la data

emiterii facturii de către executant, în urma predării către beneficiar a

lucrărilor, iar reclamanta a făcut dovada acestui moment prin procesul - verbal

de recepție din 6 noiembrie 1998.

În raport de data promovării

acțiunii, instanța a considerat că s-a împlinit termenul prescripției,

înlăturând susținerea reclamantei că data la care a început să curgă termenul

prescripției a fost data întocmirii procesului - verbal de recepție definitivă

a lucrărilor.

Apelul declarat de

reclamantă împotriva sentinței a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 54

din 30 septembrie 2005 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de

contencios administrativ, iar reclamanta - apelantă a fost obligată la

125.000.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel

instanța de apel a reținut că raporturile contractuale dintre părți sunt

reglementate de contractul din 15 decembrie 1995 și prin care părțile au

convenit că lucrările executate vor fi facturate pe baza situațiilor lucrărilor

semnate de beneficiar, plata acestora făcându-se pe bază de facturi emise de

executant, regulă aplicabilă și cazului în care, ambele părți au convenit la

efectuarea de noi lucrări, extracontractuale.

S-a considerat că, odată

întocmite situațiile de lucrări și ulterior procesul verbal de la terminarea

lucrărilor, prin facturarea contravalorii prestației reclamantei, s-a născut

dreptul de a cere executarea obligației corelative de plată a facturilor.

De asemenea, instanța a

analizat incidența mai multor acte normative (norma nr. 792/2006 – anexă la Ordinul

M.F.- M.L.P.A.T. nr. 972/13 din 20 iunie 1994; Hotărârea nr. 273 din 14 iunie

1994) și s-a apreciat că prin coroborarea dispozițiilor cuprinse în acestea –

deopotrivă incidența în cauză – rezultă fără putință de tăgadă că, în speță,

sunt aplicabile dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 cum corect a

reținut și instanța de fond.

Recursul declarat de SC M.C.

SRL împotriva deciziei a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 3400 din 3

noiembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, care

a obligat recurenta la 5.000 ron cheltuieli de judecată către intimată.

În considerentele deciziei

s-a reținut că nu poate fi acceptată ipoteza că dreptul la acțiune s-a născut

la alt moment decât cel al scadenței sumelor cuprinse în facturile emise în

perioada 1995 – 1998.

II. La data de 19 iulie

2007, reclamanta SC M.C. SRL a sesizat Curtea de Apel Târgu Mureș cu o cerere

prin care a solicitat restituirea taxei judiciare de timbru în sumă de

7.945.425 ron motivat de faptul că, în apel i s-a pus în vedere să timbreze

cererea cu 1/2 din taxa achitată la instanța de fond deși acțiunea fusese

soluționată pe excepția prescripției dreptului la acțiune, fără a se intra în

cercetarea fondului, situație în care datora o taxă de timbru în cuantum fix.

În raport de prevederile art.

23 alin. (1) și (4) din Legea nr. 146/1997 cu modificările și completările

ulterioare și art. 30 din Normele Metodologice privind aplicarea legii s-a

apreciat că cererea este întemeiată motiv pentru care, prin decizia nr. 46 din

12 mai 2008 s-a dispus restituirea acestora, iar intimatul Consiliul Local

Târgu Mureș a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de

243,15 lei.

Împotriva acestei decizii,

Consiliul Local Târgu Mureș a formulat recurs prin care a invocat motivul de

nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea

căruia a susținut următoarele:

- Soluția dată de Curtea de Apel

este lipsită de temei legal pentru că s-a reținut culpa sa procesuală deși cea

care a stabilit eronat taxa de timbru a fost instanța.

- Instanța a făcut aplicarea

greșită a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. întrucât intimatul nu a căzut în

pretenții.

Recursul este fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 274

C. proc. civ. – partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să

plătească cheltuielile de judecată.

Din prevederile menționate

rezultă că toate cheltuielile de judecată efectuate de părți vor fi suportate

în final de partea care cade în pretenții, adică de acea parte care pierde

procesul, esențial fiind ca acesteia să-i aparțină culpa procesuală.

Or, în cauza dedusă

judecății ce a avut ca obiect restituirea contravalorii taxei judiciare de

timbru stabilită eronat de instanță, în faza procesuală a apelului, intimatul

nu a căzut în pretenții, neputându-se reține culpa procesuală a acestuia, în

condițiile în care stabilirea taxei judiciare de timbru este atributul exclusiv

al instanței și nu al părților.

În atare situație, în

temeiul art. 312 alin. (1) – (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul

declarat de pârâtul Consiliul Local Târgu Mureș împotriva deciziei atacate pe

care o va schimba, în sensul că va înlătura obligarea acestuia de la plata

cheltuielilor de judecată în cuantum de 243,15 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

pârâtul Consiliul Local Târgu Mureș, prin Primar, împotriva deciziei nr. 46/A

din 12 mai 2008 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, pe care o

modifică în sensul că înlătură obligarea pârâtului, Consiliul Local Târgu Mureș,

prin Primar, de la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 243,15 lei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 noiembrie 2008.