ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2609/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 8 ianuarie 2002, SC S.

SRL Hunedoara a solicitat ca, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor

Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Hunedoara, să se

dispună anularea deciziei nr. 2006 din 11 decembrie 2001, emisă de primul pârât,

precum și a procesului-verbal de control nr. 35 din 31 octombrie 2001 încheiat

de un inspector al pârâtei secunde, ca nelegale.

De asemenea, a cerut obligarea

Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Hunedoara să-i restituie

suma de 569.223.540 lei, reprezentând T.V.A. de recuperat, existentă în sold la

finele lunii august 2001 și a sumei de 26.987.651 lei-majorări de întârziere

calculate la T.V.A. și compensate din TVA de recuperat de la sfârșitul lunii

octombrie 2001, prin procesul-verbal nr. 81 din 28 decembrie 2001.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că organele de control financiar au considerat în mod greșit că nu poate

beneficia de cota 0 T.V.A. pentru operațiunile de export a tălpilor de

încălțăminte, deoarece această operațiune se realizează de către alte societăți

din țară care primesc tălpile livrate de ea și le încorporează în produse

finite sau semifabricate de încălțăminte, reexportate la rândul lor, sub

această formă.

Că în realitate operațiunile

respective se încadrează perfect în dispozițiile pct. 9.5 din Normele de

aplicare a O.U.G. nr. 17/2000 privind T.V.A.

Reclamanta a invocat în sprijinul

afirmațiilor sale, contractele externe pentru furnizarea de tălpi încheiate cu

firme italiene, declarațiile vamale care atestă exportul tălpilor pentru

încălțăminte, dovezile de încasare a valutei și declarațiile de încasare

valutară.

A precizat totodată că, ulterior

încheierii procesului-verbal nr. 35 din 31 octombrie 2001, organele fiscale au

soluționat cererea de rambursare a T.V.A. de recuperat pe perioada 1 septembrie

– 31 octombrie 2001, acceptând la rambursare suma de 1.156.004.720 lei, pe baza

acelorași documente ( prin procesul-verbal nr. 81 din 28 decembrie 2001).

Curtea de Apel Alba Iulia, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 158 din 4

septembrie 2002 a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Instanța a reținut că din actele

depuse în dosar nu rezultă că mărfurile care fac obiectul facturilor emise, au

fost produse de reclamantă. Că, societatea comercială nu a prezentat toate

documentele justificative, prevăzute de pct. 9.5. din Normele de aplicare,

aprobate prin H.G. nr. 401/2000, anume contractele încheiate cu partenerul

extern care să ateste produsele, cantitățile, unitățile din țară la care s-a

făcut livrarea, precum și termenul pentru justificarea exportului cu copia de

pe declarația vamală de export, vizată de organul vamal, factura externă,

dovada introducerii în bancă a declarației de încasare valutară sau, după caz,

a încasării contravalorii mărfii.

S-a apreciat că oricum, contractele

înfățișate ulterior în instanță, nu pot fi luate în considerare, întrucât ele

nu existau la data controlului și nici la data soluționării contestației.

În afară de aceasta, în perioada

verificată, obiectul de activitate al reclamantei a constat în importul de

materie primă necesară la fabricarea tălpilor pentru încălțăminte, operațiune

realizată de SC Corvin S.A. Hunedoara, care factura prestarea de servicii,

manopera, cu cota 19 T.V.A. și comercializarea acestora.

Hotărârea a fost atacată cu recurs

de către reclamanta SC S. SRL Hunedoara.

Reclamanta a susținut, în esență, că

prima instanță a omis să analizeze două categorii de probatorii care sunt

hotărâtoare pentru soluționarea pricinii.

Este vorba despre raportul de

expertiză contabilă întocmit în cauză, care a concluzionat asupra temeiniciei

cererii de rambursare a T.V.A. pentru suma de 569.223.540 lei și a stabilit că

majorările de întârziere nu sunt datorate.

De asemenea, omisiunea instanței

privește înscrisurile oficiale prezentate, îndeosebi facturile externe emise și

încasate, de cca. 234.000.000 lire italiene, corespunzător sumei de

2.995.966.000 lei.

Pe de altă parte, s-a reproșat

curții de apel, încălcarea gravă a dispozițiilor pct. 9.5. din Normele de

aplicare a O.U.G. nr. 17/2000, privind T.V.A., aprobate prin H.G. nr. 401/2000.

Criticile formulate de recurentă

sunt întemeiate.

Potrivit dispoziției de la pct. 9.5.

din Normele de aplicare a O.U.G. nr. 17/2000 privind T.V.A., aprobate prin H.G.

nr. 401/2000, pentru bunurile contractate cu beneficiari cu sediul în

străinătate, care dispun livrarea către unități producătoare din țară în

vederea prelucrării lor pentru bunuri de export destinate aceluiași beneficiar

extern, beneficiază de cota 0 atât unitățile exportatoare, cât și unitățile

producătoare.

Unitățile exportatoare vor justifica

cota 0 pe baza documentelor prevăzute la punctul 9.3. Unitățile producătoare

justifică cota 0 cu:

a) contractul încheiat cu partenerul

extern, din care să rezulte produsele, cantitățile, unitățile din țară la care

se face livrarea, precum și termenul pentru justificarea exportului cu copia de

pe declarația vamală de export vizată de organul vamal;

b) factura externă;

c) dovada introducerii în bancă a

declarației de încasare valutară sau, după caz, a încasării contravalorii

mărfii în valută.

În speță, aceste cerințe legale au

fost îndeplinite de către reclamanta SC S. SRL Hunedoara (anterior cunoscută

sub denumirea de SC N.L. SRL ), astfel cum se va arăta în continuare.

Obiectul de activitate al

societății, cu capital integral italian, în perioada supusă verificării a

constat în importul de materii prime folosite la fabricarea tălpilor de

încălțăminte pentru bărbați și comercializarea acestora, în condițiile

stipulate în contractele încheiate cu firme exportatoare românești, care

încorporează tălpile produse de reclamantă în produse finite-încălțăminte

bărbați - și le exportă apoi, în Italia.

Pe baza documentelor prezentate,

anume contracte externe, contracte interne, declarații de încasare valutară,

ordine de plată și extrase de cont pentru disponibilități valutare, expertiza

contabilă efectuată în cauză de către expertul contabil P.C., a concluzionat că

pentru facturile în valoare de 2.995.966.000 lei, reprezentând produse facturate

la export, reclamanta este îndreptățită la rambursarea T.V.A. în sumă de

569.233.540 lei. Ca atare, sunt nedatorate și majorările de întârziere

calculate prin actul de control, în sumă de 27.366.566 lei.

Aceste constatări ale expertului,

susținute cum s-a menționat deja, de actele justificative anexate de reclamantă

în sprijinul acțiunii, au fost ignorate, însă de prima instanță care, cu o

motivare sumară, neconvingătoare a respins acțiunea, apreciind că nu este cazul

admiterii cererii de rambursare a T.V.A. formulată de agentul economic.

Procedând în modul arătat, curtea de

apel a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, de natură de a o

prejudicia grav pe reclamantă.

Esențială cauzei, rămâne

împrejurarea că producția societății comerciale reclamante, vândută la extern

prin unitățile exportatoare, a fost livrată efectiv pe baza contractelor

încheiate în acest scop cu unitățile respective și că plata exportului a fost

încasată direct de la partenerii italieni, în conturi bancare în valută.

Semnificativ este, însă și faptul că

ulterior încheierii procesului-verbal de control nr. 35 din 31 octombrie 2001,

organele fiscale au verificat cererea reclamantei de rambursare a T.V.A. de

recuperat pe perioada 1 septembrie - 31 octombrie 2001, acceptând la rambursare

suma de 1.156.004.720 lei pe baza acelorași documente (prin procesul-verbal din

28 decembrie 2001).

Având în vedere considerentele

expuse, urmează a se admite recursul și a fi modificată sentința în sensul

admiterii acțiunii.

Pe cale de consecință, vor fi

anulate decizia nr. 2006 din 11 decembrie 2001 emisă de Ministerul Finanțelor

Publice și procesul-verbal de control nr. 35 din 31octombrie 2001, încheiat de

inspectorul Direcției Generale a Finanțelor Publice Hunedoara Deva, ca

nelegale.

Totodată, va fi obligată această

autoritate publică pârâtă să ramburseze reclamantei suma de 569.223.540 lei,

reprezentând T.V.A. de recuperat pe perioada 1 septembrie – 31 octombrie 2000,

precum și suma de 26.987.651 lei-majorări de întârziere aferente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta SC S. SRL Hunedoara, împotriva sentinței civile nr. 158 din 4

septembrie 2002 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția comercială și de contencios

administrativ.

Modifică sentința atacată și, în

fond, admite acțiunea reclamantei SC S. SRL Hunedoara.

Anulează decizia nr. 2006 din 11

decembrie 2001 a Ministerului Finanțelor Publice și procesul-verbal de control

nr. 35 din 31 octombrie 2001 emis de Direcția Generală a Finanțelor Publice

Hunedoara.

Obligă pe această din urmă pârâtă să

ramburseze reclamantei suma de 569.223.540 lei reprezentând T.V.A. de recuperat

și 26.987.651 lei cu titlu de majorări de întârziere aferente.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 8 iulie 2003.