ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2899/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2899/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la

această instanță sub nr. 1919/30/2 august 2006, ulterior precizată, reclamanta

SC K. SRL a chemat în judecată pârâta SC F.R. SRL solicitând obligarea acesteia

la plata sumei de 364.740,59 euro (1.433.430,52 lei) conform contractului de

antrepriză nr. S 7319 din 18 octombrie 2004 și a actelor adiționale; obligarea

pârâtei la penalități de întârziere de 223.667,70 lei (56.912,99 euro)

reprezentând dublul ratei dobânzii de referință la cursul B.N.R., pentru

perioada 16 august 2005 – 31 iulie 2006 iar până la achitarea tuturor sumelor

datorate, să se aibă în vedere dublul dobânzii de referință de 17 %; obligarea

pârâtei la plata sumei de 378.165,10 lei (89.770 euro + TVA) reprezentând

reținerile garanțiale conform contractului de antrepriză și actelor adiționale,

cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, se arată că,

la data de 18 octombrie 2004, s-a încheiat un contract de antrepriză între SC K.

SRL în calitate de antreprenor și SC F.R. SRL în calitate de beneficiar, având

ca obiect executarea unei hale de producție în loc. Hodoni, în suprafață de

3.200 m.p., inclusiv obiectivele anexe aferente, potrivit caietului de sarcini,

proiectele și detaliile de execuție; valoarea estimativă a contractului a fost

de 1.500.000 euro + TVA aferent sumei iar prin actul adițional din 18 ianuarie

2005 încheiat în conformitate cu un deviz, valoarea paușală a contractului

cadru a fost redusă la 1.400.000 euro + TVA, stabilindu-se totodată și

eșalonarea plăților; la data de 5 mai 2005 mai arată reclamanta, pe baza

solicitării exprese a beneficiarei, a formulat o ofertă de lucrări suplimentare

iar la data de 11 mai 2005 a fost încheiat de comun acord actul denumit

„Dispozițiile finale ale procesului contractual”, cu valoare de act adițional

la contractul cadru, prin care s-a stipulat că beneficiarul a acceptat

executarea unor lucrări suplimentare în valoare totală de 276.191 euro plus

TVA, stabilindu-se totodată, atât eșalonările de plată a sumelor încă

neachitate în baza contractului cadru cât și a lucrărilor suplimentare

comandate, astfel că, beneficiarul s-a obligat ca, până la data de 15

septembrie 2005 (ultimul termen de plată a sumelor datorate) să achite

executantului general și contravaloarea integrală a eventualelor comenzi

suplimentare înaintate după data documentului de încheiere a contractului, ceea

ce semnifică faptul că, pe lângă lucrările suplimentare, deja comandate, pot

apărea și alte lucrări suplimentare care trebuie executate; că, lucrările au

fost finalizate complet la data de 5 iulie 2005 dar beneficiarul nu a convocat

comisia de recepție pentru întocmirea procesului verbal de predare-primire,

invocând diverse pretexte și înaintând reclamantei o listă cu lucrări care ar

mai fi trebuit executate sau remediate; reclamanta s-a deplasat la obiectiv

remediind defecțiunile, care erau minore, cu mențiunea că, nu a executat alte

lucrări care se încadrau în categoria „lucrări suplimentare” sau excedeau

cadrului contractual iar la data de 15 august 2005 reclamanta a facturat suma

de 100.000 euro plus TVA, beneficiarul returnând această factură; la data de 15

septembrie 2005 reclamanta a emis FF nr. 5231041 în valoare de 1.072.030,84

plus TVA, adică în total 1.275.716,70 Ron care cuprindea toate sumele restante

care trebuiau achitate de beneficiar dar și această factură a fost refuzată la

plată (această sumă nu conținea și reținerea garanțială de 5 %).

Mai precizează reclamanta că,

producția unității de fabricare a produselor tip F. la obiectivul finalizat, a

început la data de 24 mai 2005 și funcționează neîntrerupt și în prezent,

lucrările fiind executate fără a deranja procesul de producție iar, după data

de 5 mai 2005, beneficiarul a mai comandat lucrări suplimentare în valoare de

119,215 euro + TVA, adică în total 141.865,85 euro, decontarea acestor lucrări

nefiind efectuată nici până în prezent, și care reprezintă în concret,

instalații industriale de climatizare, fără de care producția nu putea începe.

Mai invocă și dispozițiile art. 22 alin. (5) din contractul cadru, potrivit

cărora beneficiarul avea dreptul să rețină un procent de 5 % din valoarea

lucrărilor executate pentru o perioadă de 12 luni, respectiv suma de 89.770

euro + TVA (317.785,8 lei + TVA) adică 378.165,10 lei dar, de la data

finalizării lucrărilor, 5 iulie 2005, beneficiarul având posibilitatea

reținerii acestei sume drept garanție de bună execuție.

În dovedirea susținerilor sale,

reclamanta depune înscrisurile despre care face vorbire în motivare și solicită

efectuarea unor expertize specialitatea construcții, respectiv instalații.

Pârâta SC F.R. SRL prin întâmpinare

și cerere reconvențională, ulterior precizată și completată, solicită

respingerea acțiunii ca neîntemeiată și obligarea reclamantei-pârâtă

reconvențională la plata sumei de 2.998.419,78 lei reprezentând: despăgubiri

pentru lucrările executate necorespunzător în valoare de 69.868 euro + TVA

pentru lucrări de construcții și 122.813,08 euro + TVA pentru lucrări de

instalații (940.237 lei ); obligarea pârâtei reconvenționale la 87.000 euro

(306.240 lei) cu titlu de penalități de întârziere de 1000 euro/zi x 87 zile,

conform art. 26 al contractului, pentru nerespectarea termenului prevăzut

pentru finalizarea lucrărilor în perioada 16 iunie 2005 – 12 septembrie 2005;

obligarea pârâtei reconvenționale la 1.751.942,78 lei valoarea lucrărilor de

remediere.

Prin completarea cererii

reconvenționale, reclamanta reconvențională a solicitat și anularea

contractului cadru de antrepriză nr. 7277 din 11 mai 2005.

În motivare, pârâta reclamantă

reconvențională arată că, între părți a intervenit contractul de antrepriză

cadru enunțat mai sus, valoarea estimativă a acestuia până la care se putea

ajunge fiind de 1.500.000 euro + TVA; că, în luna ianuarie 2005, după ce, din

valoarea lucrărilor contractate, executate și facturate, respectiv din valoarea

contractului de 524.775 euro + TVA s-a achitat suma de 409.525 euro + TVA, s-a

încheiat un act adițional care diminua valoarea estimativă a contractului la

1.400.000 euro + TVA și prin care, era prevăzută o planificare financiară

pentru lucrările care vor fi ulterior executate și facturate în aceleași

condiții prevăzute prin contractul cadru. Astfel, s-au întocmit 7 situații de

lucrări și s-au emis 7 facturi fiscale achitate integral, în valoare de

1.399.131 euro + TVA cu toate că, pe parcursul executării, pârâta a făcut

obiecțiuni la calitatea acestora iar reclamanta nu a procedat la remedierea

lor. Pârâta, prin întâmpinare mai face referire la motivul pentru care nu a

reținut garanția pentru calitatea lucrărilor, respectiv pentru a veni în ajutorul

financiar al executantului, astfel cum se poate lesne observa din plata

integrală a facturilor, nediminuate cu 5 %; mai arată că, ultima factură

conform situației de lucrări nr. 8 a fost refuzată la plată, suma fiind

cuprinsă deja în cei 1.399.131 euro + TVA deja achitați. Apreciază că suma de

364.740,59 euro solicitată de reclamantă nu are suport legal și real, arătând

că în Jurnalul de construcții este prevăzută data de 15 iunie 2005 la care

lucrările trebuiau finalizate și se notează că, executantul nu a terminat

lucrările la termen și există numeroase deficiențe ale celor executate, Jurnal

semnat de reprezentanți ai celor două părți. Nefiind efectuată recepția

lucrărilor, reclamanta nu putea proceda nici la facturarea finală a acestora

iar prin faptul că, din culpa pârâtei beneficiare nu s-a putut face recepția și

predarea lucrării executate, pârâta invocă prevederile Regulamentului din Anexa

H.G. nr. 273/1994 care stabilește procedura care putea fi urmată de executant

și finalizată cu efectuarea recepției chiar împotriva voinței beneficiarului,

procedură pe care însă reclamanta executantă nu a urmat-o. Potrivit H.G. nr. 51/1996,

mai arată pârâta, a procedat la efectuarea probelor tehnologice privind

calitatea produselor și realizarea indicatorilor tehnico-economici și a

convocat comisia de recepție pentru data de 6 septembrie 2005, invitând

proiectantul constructorul, reprezentantul autorității locale și specialiști

care, constatând la fața locului că lucrările neterminate și cele

necorespunzătoare sunt prea numeroase pentru a se accepta recepția, s-a

încheiat un proces verbal de remediere, urmând ca recepția să fie efectuată

după ce constructorul va comunica efectuarea remedierilor și terminarea

lucrărilor. În ciuda celor astfel stabilite, la data de 15 septembrie 2005,

reclamanta a emis FF nr. 5241041 pentru suma de 306.504 euro, refuzată la plată

iar la data de 19 septembrie 2005 cu adresa nr. 7894, reclamanta se angajează

ferm și pe categorii de lucrări să remedieze și să termine lucrările, ceea ce

nu s-a mai realizat.

Referitor la penalitățile de

întârziere solicitate de reclamantă, pârâta invocă prevederile art. 26 din

contract, potrivit cărora, acestea se plătesc de către beneficiar „în cazul

plății întârziate din culpa sa a facturilor acceptate și neachitate”, în speță

facturile nefiind acceptate la plată de către pârâta beneficiară.

În completare la cererea

reconvențională, solicită și constatarea nulității absolute a Contractului,

Cadru de antrepriză nr. 7277 din 11 mai 2005 motivat de faptul că, respectivul

contract a fost semnat de o persoană fără calitate de administrator al

societății, invocând în acest sens dispozițiile art. 75 din Legea nr. 31/1990

republicată și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2661/2005 cât

și ale art. 948, 966 C. civ.

În urma probatoriului administrat,

Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, prin

sentința nr. 204 din 3 martie 2009, a admis în parte acțiunea și a obligat

pârâta la plata sumei de 15.312,18 Euro + TVA cu titlu de preț, respingând

celelalte capete de cerere.

De asemenea, s-a admis cererea

reconvențională și reclamanta-pârâtă reconvențională a fost obligată la plata

1.751.942,78 lei cu titlu de preț (remedieri lucrări), respingând restul

capetelor cererilor reconvenționale compensând cheltuielile de judecată.

Ulterior, invocând dispozițiile art.

281 C. proc. civ., reclamanta a solicitat completarea sentinței mai sus

arătată, iar prin încheierea din 15 iulie 2009, a admis cererea

pârâtei-reclamante reconvențională SC F.R. SRL și a completat dispozițiile

sentinței în sensul compensării datoriilor reciproce până la concurența celei

mai mici dintre ele cu obligarea reclamantei-pârâte reconvenționale față de

pârâta-reclamantă reconvențională la suma de 1.697.743, 67 lei cu titlu de preț

menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

Împotriva sentinței de declarat apel

C.I.T. S.P.R.L. Cluj-Napoca, lichidator judiciar al reclamantei SC K. SRL, în

faliment, prin care a arătat că motivele de apel vor fi depuse după comunicarea

sentinței atacate și au fost depuse însă ulterior dezbaterii apelului și

pronunțării instanței de control judiciar, dar aceeași apelantă a depus și

înscrisul de la dosar, prin care a solicitat a se avea în vedere la cererea de

apel că se solicită casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la

același tribunal, precum și respingerea apelului declarat de către SC F.R. SRL.

În motivele reiterate, apelanta

arată că s-a invocat excepția nulității absolute a sentinței raportat la

prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, care

impunea suspendarea de drept a acțiunii formulate împotriva averii debitorului

pe care-l reprezintă, completate cu prevederile art. 243 alin. (1) pct. 5 C.

proc. civ., conform cu care pricinile se suspendă de drept prin deschiderea

procedurii reorganizării și a falimentului, aspecte pe care instanța nu le-a

avut în vedere la judecarea cauzei.

Pe de altă parte, se susține că în

cauză urma a fi citat administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar în

calitate de reprezentant al reclamantei principale, având în vedere

dispozițiile din art. 87 pct. 5 C. proc. civ.

De asemenea, a declarat apel,

împotriva aceleiași sentințe, pârâta SC F.R. SRL prin care a solicitat

modificarea în parte a hotărârii cu privire la capătul de cerere de compensare

a sumelor reciproce datorate de către părți, până la concurența celei mai mici

sume, cu cheltuieli de judecată.

În motivele apelului se arată, în

esență, că a solicitat prin cerere, această compensare judiciară, a sumelor

care provin din același raport juridic și care se impune în condițiile în care,

partea este în insolvență și nu operează compensarea de drept, iar în caz contrar

societatea nu ar putea recupera sumele ce îi sunt datorate decât prin

înscrierea creanței la masa creditorilor lui SC K. SRL.

Apelanta de mai sus, a depus și

întâmpinare, prin care a solicitat anularea apelului formulat de către SC K.

SRL și în subsidiar respingerea acestui apel ca nefondat și menținerea

încheierii din 15 iulie 2009, după care prin cererea de la dosar a invocat

excepția netimbrării apelului reclamantei și excepția nemotivării apelului

declarat de către C.I.T. S.P.R.L. Cluj – Napoca, lichidator judiciar al

reclamantei SC K. SRL, în faliment, conform dispozițiilor art. 287 alin. (1) pct.

3 C. proc. civ., cu sancțiunea legală a decăderii prevăzută de alin. (2) al

aceluiași articol.

SC K. SRL a declarat apel împotriva

încheierii pronunțate în 15 iulie 2009 de Tribunalul Timiș în același dosar,

solicitând modificarea în tot a acesteia în sensul respingerii cererii de

compensare a datoriei, cu motivarea că nu sunt întrunite condițiile de

completare a unei hotărâri judecătorești prevăzute de art. 281

2

C.

proc. civ., atâta timp cât instanța de judecată nu a omis să se pronunțe asupra

acestui capăt de cerere, ci dimpotrivă s-a pronunțat prin respingerea acestuia.

În aceste condiții era inadmisibilă

instituția completării care nu poate fi folosită pentru îndreptarea unor

greșeli de judecată, pentru rectificarea soluțiilor, iar în fond soluția este

nelegală și netemeinică, pentru că nu sunt îndeplinite cerințele de operare a

compensației, respectiv existența unor obligații reciproce, câtă vreme nu

există o datorie față de pârâtă.

De asemenea, nu este îndeplinită

cerința că aceste creanțe să fie neîndoielnice, adică să fie certe, lichide și

exigibile, la care se adaugă și faptul că existența stării de insolvență nu

permite compensarea sumelor ci s-ar fi impus soluția juridică de suspendare de

drept a cererii reconvenționale.

Curtea de Apel Timișoara, secția comercială,

prin decizia nr. 187 din 26 noiembrie 2009, a admis apelul promovat de C.I.T. S.P.R.L.

Cluj – Napoca lichidator reclamantei SC K. SRL în faliment, a desființat

sentința criticată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

S-a respins, totodată, apelul

pârâtei SC F.R. SRL ca nefondat, și s-a anulat, ca netimbrat, apelul SC K. SRL.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de control judiciar a reținut că instanța de fond a soluționat cauza

și s-a pronunțat prin hotărâre asupra pricinii, în condițiile în care nu a

citat legal părțile, respectiv reclamanta SC K. SRL nu a fost reprezentantă de

lichidatorul judiciar desemnat de către judecătorul sindic în condițiile în

care, prin sentința civilă nr. 19/ F din 27 februarie 2008 pronunțată de

Tribunalul Satu Mare s-a dispus începerea procedurii falimentului împotriva

acestei societăți în calitate de debitor.

Mai mult decât atât, prin aceeași

sentință s-a dispus ridicarea dreptului de administrare a debitoarei, situație

în care potrivit art. 87 pct. 5 C. proc. civ., cei supuși procedurii

reorganizării judiciare și a falimentului sunt citați prin administratorul

judiciar ori după caz prin administrator judiciar.

Apelul pârâtei SC F.R. SRL se

constată că este fără obiect în condițiile în care petitul și motivația

acestuia se referă exclusiv la necesitatea compensării sumelor datorate, ori o

astfel de cerere a părții a fost admisă prin încheierea din 15 iulie 2009, și

pe de altă parte în raport de soluția instanței de control judiciar prin care

se desființează însăși sentința atacată, așa cum s-a arătat mai sus,

argumentele pârâtei nu se mai impun a fi analizate.

Apelul formulat de către reclamanta

SC K. SRL nu a fost timbrat legal, deși s-a pus în vedere părții de către

instanță îndeplinirea acestei obligații, astfel cum rezultă din dovezile de

îndeplinire a procedurii de citare de la dosar, sens în care, având în vedere

că potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 republicată, privind

taxele judiciare de timbru, neîndeplinirea obligației de plată a taxei

judiciare de timbru se sancționează cu anularea cererii, sancțiune prevăzută și

de art. 9 din Ordonanța nr. 32/1995 privind timbrul judiciar și întrucât

apelanta nu a depus la termenul stabilit dovada plății taxei judiciare de timbru

și a timbrului judiciar, urmează a se dispune anularea apelului ca netimbrat.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs în termen și legal timbrat SC F.R. SRL criticile vizând aspecte

de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Se susține că actul al cărei natură

și înțeles vădit neîndoielnic au fost schimbate în mod greșit sau nu a fost

calificat corespunzător de către instanța de apel este adresa nr. 6446 din 7

decembrie 2007, în care C.I.T. confirma mandatele de reprezentare ale celor

două avocate R.C. și R.C.

Numai neobservând sau neținând cont

de această adresă instanța de apel ar fi putut considera că, C.I.T. nu a

participat la acest proces.

Cu toată eroarea instanței de apel

această adresă există la dosar și confirma instanței și părților că cele două

avocate au dobândit și mandatul C.I.T., iar C.I.T. a fost prezentă,

reprezentată și a participat la acest proces prin cele două avocate despre care

afirmă în adresa sa că „au mandatul de reprezentare al C.I.T.”.

Decizia instanței de apel este

greșită, întrucât nu există nici o dispoziție legală care să permită

desființarea unei sentințe pentru un motiv care în realitate nu există, în

speță nereprezentarea în proces a lichidatorului, deoarece C.I.T. a participat

la proces prin cele două avocate cărora le-a acordat acest mandat.

Recursul este nefondat.

Acțiunea în pretenții a SC K. SRL

împotriva SC F.R. SRL a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data

de 2 august 2006. În cadrul acestei acțiuni pârâta a formulat pretenții proprii

împotriva SC K. SRL prin cererea reconvențională.

La data de 29 august 2007,

Tribunalul Satu-Mare a dispus deschiderea procedurii insolvenței față de SC K.

SRL, prin sentința civilă nr. 183/F/2007, fiind desemnat administrator judiciar

C.I.T. S.P.R.L. Cluj-Napoca.

La data de 27 februarie 2008 aceeași

instanță a dispus intrarea SC K. SRL în procedura de faliment, prin sentința

civilă nr. 19/ F din 27 februarie 2008.

Aceste aspecte au fost aduse la

cunoștința instanței de fond, fiind depus la dosar un certificat constatator de

la registrul comerțului în acest sens, așa cum recurenta menționează chiar în

cuprinsul recursului.

Hotărârea Tribunalului Timiș s-a

pronunțat în data de 3 martie 2009, dată la care SC K. SRL se află în procedura

de faliment, și a fost citată în nume propriu, prin organele sale statutare,

procedura de citare fiind viciată din acest punct de vedere, astfel:

Fiind în procedura de faliment, și

fiind ridicat dreptul de administrare al organelor statutare ale SC K. SRL,

aceasta trebuia citată prin lichidatorul judiciar, conform art. 87 pct. 5 C.

proc. civ. [(„Vor fi citați: (..) 5, cei supuși procedurii reorganizării

judiciare și a falimentului prin administratorul judiciar ori, după caz,

lichidatorul judiciar”)].

De asemenea, la momentul deschiderii

procedurii insolvenței, instanța de fond trebuia să dea curs prevederilor art. 243

alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv să suspende judecarea pricinii până

la introducerea în cauză a administratorului judiciar/lichidatorului, și însușirea

de către acesta a acțiunii formulate, printr-o cerere de redeschidere, lucru pe

care instanța nu l-a făcut, K. fiind citată și reprezentată în continuare în

nume propriu.

SC K. SRL trebuia să fie citată și

reprezentată prin administratorul/lichidatorul judiciar C.I.T. S.P.R.L., în

calitate de reprezentant legal, conform prevederilor Codului de procedură

civilă mai sus amintite și prevederilor Legii nr. 85/2006.

Astfel, art. 20 alin. (1) lit. 1 din

Legea nr. 85/2006, printre atribuțiile administratorului judiciar se numără

„formularea și susținerea acțiunilor în pretenții pentru încasarea creanțelor

debitorului”. Aceleași atribuții sunt prevăzute în sarcina lichidatorului

judiciar de art. 25 lit. g) din legea insolvenței.

De asemenea, conform art. 107 alin.

(2) lit. a) din Legea nr. 85/2006, intrarea în procedura de faliment atrage

ridicarea dreptului de administrare al organelor statutare ale debitoarei,

dreptul de administrare, și implicit de reprezentare, fiind exercitat de

lichidatorul judiciar.

Faptul că SC K. SRL a fost

reprezentată în cadrul procesului nu acoperă viciul nelegalei citări, care

trebuia să se facă prin reprezentantul legal, C.I.T. S.P.R.L.

În concluzie, instanța de apel a

apreciat în mod corect și legal că sentința instanței de fond s-a pronunțat cu

nelegala citare a părților, SC K. SRL trebuind a fi citată și reprezentată prin

lichidatorul judiciar, fiind incidente dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc.

civ.

Un alt considerent pentru care

sentința instanței de fond este nulă și se impune desființarea ei și trimiterea

cauzei spre rejudecare primei instanțe este faptul că Tribunalul Timiș nu a

ținut cont de prevederile imperative ale art. 36 din Legea nr. 85/2006, care

statuează că „De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate

acțiunile judiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea

creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale (..)”.

Prin urmare, instanța de fond

trebuia să facă aplicarea prevederilor textului de lege citat, și să constate

că acțiunea reconvențională a SC F.R. SRL suspendată de drept de la data

deschiderii procedurii de insolvență a SC K. SRL, respectiv de la data de 29

august 2007. Problema creanței F.R. SRL trebuia tranșată de judecătorul sindic,

în cadrul procedurii de insolvență a SC K. SRL, prin depunerea unei declarații

de creanță de creditoare, verificarea acesteia de către administratorul

judiciar și soluționarea eventualelor contestații de către sindic, conform

prevederilor art. 64, 66, și 73 din Legea nr. 85/2006.

Prevederile art. 36 din legea

insolvenței, fiind de natură imperativă, conform art. 105 alin. (2) toate

actele îndeplinite cu neobservarea acestora sunt nule, în speță sentința

Tribunalului Timiș; vătămarea produsă prin continuarea judecării unei acțiuni

în pretenții împotriva intimatei, care era suspendată de drept, și pronunțarea

unei sentințe fiind evidentă.

Văzând dispozițiile art. 312 C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

SC F.R. SRL Satchinez împotriva deciziei nr. 187/ A/COM din 26 noiembrie 2009

pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 23 septembrie 2010.