ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 443/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 2988/2/2007 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, reclamanții R.B., C.R.V., D.F., I.F., I.C.L., N.A.C., P.N., P.I., P.L.I., P.F.M., R.B., R.I., Ș.E., T.I. au solicitat în contradictoriu cu pârâții M. I.R.A., I.G.P.R., I.G.P.F. și D.G.P.M.B. obligarea acestora la plata sporului de fidelitate pe anul 2005, actualizat cu rata inflației, spor de fidelitate cuvenit din 1 ianuarie 2004 în baza dispozițiilor art. 6 din O.G. nr. 38/2003. În motivarea acțiunii reclamanții, în calitate de polițiști arată că în baza art. 6 din O.G. 38/2003 au dreptul la un spor de fidelitate de până la 20 % din salariul de bază în condiții stabilite prin ordin al ministrului de interne, iar aplicarea acestei dispoziții legale a fost nelegal suspendată în anul 2005 prin art. 2 alin. (1) din O.U.G.

nr. 118/2004, fiind îngrădit acest drept al reclamanților contrar dispozițiilor art. 53 din Constituție. La dosar pârâții au formulat întâmpinare în care au solicitat atât respingerea acțiunii ca neîntemeiată apreciindu-se că sporul de fidelitate nu s-a mai acordat pe anul 2005 deoarece s-a dispus suspendarea executării acestei dispoziții. Pârâtul M.I.R.A. a formulat cerere de chemare în garanție pe M.E.F. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1895 din 28 iunie 2007 a admis acțiunea formulată de R.B., D.E., I.C.L., C.R.V., P.L.I., P.F.M., N.A.C., B.G.I., I.F., T.I., P.N., P.I., R.I., Ș.E. a obligat pârâții la plata către reclamanți a sporului de fidelitate pentru anul 2005 actualizat cu rata inflației la data plății.

A respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție a M.E.F. Pentru a hotărî astfel prima Instanță a reținut că reclamanții, în calitate de polițiști angajați în cadrul pârâților, au dreptul potrivit art. 6 din O.G. nr. 38/2003 începând cu data de 1 ianuarie 2004 la un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază. Acest drept deși a fost suspendat începând cu anul 2005 prin O.U.G. nr. 118/2004, prin suspendare nu se poate înlătura existența dreptului întrucât acest lucru ar fi contrar dispozițiilor art. 53 din Constituția României. Prin încheierea pronunțată la data de 4 octombrie 2007 la cererea chematului în garanție M.E.F. a fost lămurit dispozitivul hotărârii, în sensul că acțiunea reclamanților a fost admisă în contradictoriu doar cu M.I.R.A., I.G.P.R., I.G.P.F.

și D.G.P.M.B. nu și cu chematul în garanție M.E.F. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs I.G.P.F. criticând-o ca nelegală și netemeinică. Recurentul a susținut în esență următoarele: Dreptul la sporul de fidelitate a fost suspendat prin O.U.G. nr. 118/2004, suspendare intervenită în conformitate cu dispozițiile art. 64 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă. Rațiunea legiuitorului, arată recurentul, a fost aceea că dispozițiile art. 57 din O.G. nr. 38/2003 instituie condiția potrivit căreia „acordarea drepturilor bănești reglementate prin această ordonanță se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual, or neexistând fondurile necesare care să fie alocate ordonatorilor principali de credite pentru plata primelor de concediu, legiuitorul a procedat la suspendarea aplicării normelor care instituie acest drept”.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Prin dispozițiile art. 6 din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, în aplicarea cărora a fost emis Ordinul ministrului de interne nr. 132/2004, a fost consacrat dreptul polițiștilor la un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază. Este adevărat că acordarea acestui drept, instituită prin prevederile legale susmenționate, a fost suspendată, pentru anul 2005, prin O.U.G. nr. 118/2004 privind acordarea unor drepturi salariale personalului M.A.I., însă, așa cum corect a reținut și Instanța de Fond, suspendarea nu echivalează cu eliminarea dreptului, atâta vreme cât nu există nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existenta acestuia.

Nu se poate considera, deci, că suspendarea dreptului în perioada respectivă echivalează cu inexistența sa în cadrul aceleiași perioade, întrucât s-ar încălca principiul constituțional ce garantează realizarea drepturilor acordate. Un astfel de drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul său a fost suspendat, întrucât s-ar ajunge la situația, inadmisibilă, potrivit căreia un drept prevăzut de lege să fie lipsit de conținut, printr-o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, îngrădire care ar contraveni atât art. 53 din Constituția României revizuită (art. 49 din Constituția anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.A.D.O.L.F.

Or, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate, în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicați de a se bucura efectiv de acestea, pentru perioada în care au fost prevăzute de lege. Pentru aceste considerente Curtea constată că Instanța de Fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, urmând, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de I.G.P.F. împotriva sentinței civile nr. 1895 din 28 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 februarie 2008.