ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 796/2010

Asupra recursului de

față :

Din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele :

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția

a VI-a comercială, reclamanta C.N.A.D.N.R.

SA a

solicitat

obligarea pârâtei CSC G.I. SRL la

restituirea sumei de 617.651 lei cu

titlu de penalități pentru

neexecutarea la

termen a lucrărilor din contractul nr. 2187/2003 și din

contractul nr. 2185/2003, precum și obligarea

pârâtei SC D.P.

SA DEVA la restituirea sumei de 489.039 lei

reprezentând penalități pentru neexecutarea la

termen a lucrărilor din

contractul nr. 2187/2003.

Prin sentința nr. 5288 din 11 aprilie 2008, Tribunalul București, s

ecția a VI-a comercială, a respins ca

prescrise pretențiile în valoare

de 491.865

lei solicitate de reclamantă în contradictoriu cu pârâta C.S.C. G.I.

SRL, prin primul capăt de cerere și ca

neîntemeiate pretențiile reclamantei față de aceeași pârâtă,

reprezentând penalități în valoare de 125.786 lei.

De asemenea

s-au respins ca prescrise pretențiile reclamantei solicitate prin capătul doi

de cerere în contradictoriu cu pârâta SC D.P. SA.

Pentru a

pronunța această sentință, instanța de fond a reținut incidența dispozițiilor

art. 1 din Dec. 167/1958, iar pe fondul cauzei a apreciat că reclamanta a

calculat pretențiile de întârziere pentru nerespectarea termenelor

intermediare, iar conform art. 23.1 din contract penalitățile se pot calcula

pentru depășirea termenului final de terminare a lucrărilor, stabilit conform

convenției și prelungit prin actele adiționale nr. 2, 3, 4, 5 și 7 încheiate în

perioada 2004-2006, iar nu pentru termenele intermediare care se consideră

termene contractuale.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel reclamanta C.N.A.D.N.R. SA criticând soluția

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de

Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 443 din 10 octombrie

2008 a respins ca nefondat apelul reclamantei C.N.A.D.N.R. SA, apreciind cu

privire la excepția prescripției extinctive că aceasta a fost corect reținută,

în raport de înscrisurile existente la dosarul cauzei, iar pe fondul cauzei s-a

constatat că, prin voința lor internă, părțile au tăcut distincție în cuprinsul

art. 23.1 din contract încheiat între termenele intermediare, pe care le-a

denumit termene contractuale și respectiv termenul final de terminare a

lucrărilor, în funcție de care a fost stabilită penalitatea de 0,1% din

valoarea lucrărilor rămase de executat.

Împotriva

acestei decizii, în termen legal a declarat recurs reclamanta C.N.A.D.N.R. SA,

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea

recursului, desființarea celor două hotărâri pronunțate în cauză, iar pe fond

admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

La termenul

de dezbateri în fond, Înalta Curte a ridicat, din oficiu, excepția

necompetenței materiale a instanțelor comerciale în

raport

de temeiul de drept invocat, respectiv O.G. nr. 60/2001 care privește

contractele de achiziție publică.

Examinând

actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că contractul de execuție

de lucrări nr. 2187 din 23 iunie 2003 și actul adițional nr. 2 din 26 ianuarie

2004, ce formează obiectul prezentei cauze, s-au încheiat în conformitate cu

prevederile cap.

II

art. 12 lit. c) din O.G. nr. 60/2001.

Potrivit art.

81 alin. (1) din O.G. nr. 60/2001 „orice persoană fizică sau juridică care are

un interes legitim în legătură cu un anumit contract de achiziție publică și

care suferă, riscă să sufere sau a suferit un prejudiciu, ca o consecință

directă a unui act nelegal sau a unei decizii nelegale, are dreptul de a

utiliza căile de atac prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, iar la art.

82 alin. (2) se prevede că acțiunea în justiție se introduce la secția de

contencios administrativ a tribunalului în a cărui arie teritorială de

competență se află sediul autorității contractante, iar recursul împotriva

hotărârii tribunalului se poate declara la secția de contencios administrativ

al Curții de apel".

Față de cele

de mai sus, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului

administrativ nr. 544/2004, văzând și dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc.

civ., se reține că litigiul examinat nu are caracter comercial, Înalta Curte

urmând a admite excepția necompetenței materiale a instanțelor comerciale,

cauza fiind de competența instanțelor de contencios administrativ.

Admiterea

excepției de necompetență materială face inutilă examinarea motivelor de recurs

invocate de recurentă.

Așa fiind,

urmează a fi admis recursul declarat de recurentă și cu aplicarea art. 312 alin.

(6), coroborat cu art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ. urmează a fi casată

decizia și sentința și trimiterea cauzei spre soluționare în primă instanță

Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Admite

recursul declarat de reclamanta C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei nr. 443 din

10 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială.

Casează

decizia și sentința nr. 5288 din 11 aprilie 2008 a Tribunalului București, secția

a VI-a comercială, și trimite cauza

spre

soluționare, în primă instanță la Tribunalul București, secția

contencios

administrativ și fiscal.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 2 martie 2010.