ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 796/2010

Asupra recursului de față : Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele : Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, reclamanta C.N.A.D.N.R. SA a solicitat obligarea pârâtei CSC G.I. SRL la restituirea sumei de 617.651 lei cu titlu de penalități pentru neexecutarea la termen a lucrărilor din contractul nr. 2187/2003 și din contractul nr. 2185/2003, precum și obligarea pârâtei SC D.P. SA DEVA la restituirea sumei de 489.039 lei reprezentând penalități pentru neexecutarea la termen a lucrărilor din contractul nr. 2187/2003. Prin sentința nr. 5288 din 11 aprilie 2008, Tribunalul București, s ecția a VI-a comercială, a respins ca prescrise pretențiile în valoare de 491.865 lei solicitate de reclamantă în contradictoriu cu pârâta C.S.C.

G.I. SRL, prin primul capăt de cerere și ca neîntemeiate pretențiile reclamantei față de aceeași pârâtă, reprezentând penalități în valoare de 125.786 lei. De asemenea s-au respins ca prescrise pretențiile reclamantei solicitate prin capătul doi de cerere în contradictoriu cu pârâta SC D.P. SA. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut incidența dispozițiilor art. 1 din Dec. 167/1958, iar pe fondul cauzei a apreciat că reclamanta a calculat pretențiile de întârziere pentru nerespectarea termenelor intermediare, iar conform art. 23.1 din contract penalitățile se pot calcula pentru depășirea termenului final de terminare a lucrărilor, stabilit conform convenției și prelungit prin actele adiționale nr. 2, 3, 4, 5 și 7 încheiate în perioada 2004-2006, iar nu pentru termenele intermediare care se consideră termene contractuale.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta C.N.A.D.N.R. SA criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 443 din 10 octombrie 2008 a respins ca nefondat apelul reclamantei C.N.A.D.N.R. SA, apreciind cu privire la excepția prescripției extinctive că aceasta a fost corect reținută, în raport de înscrisurile existente la dosarul cauzei, iar pe fondul cauzei s-a constatat că, prin voința lor internă, părțile au tăcut distincție în cuprinsul art. 23.1 din contract încheiat între termenele intermediare, pe care le-a denumit termene contractuale și respectiv termenul final de terminare a lucrărilor, în funcție de care a fost stabilită penalitatea de 0,1% din valoarea lucrărilor rămase de executat.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs reclamanta C.N.A.D.N.R. SA, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, desființarea celor două hotărâri pronunțate în cauză, iar pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. La termenul de dezbateri în fond, Înalta Curte a ridicat, din oficiu, excepția necompetenței materiale a instanțelor comerciale în raport de temeiul de drept invocat, respectiv O.G. nr. 60/2001 care privește contractele de achiziție publică. Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că contractul de execuție de lucrări nr. 2187 din 23 iunie 2003 și actul adițional nr. 2 din 26 ianuarie 2004, ce formează obiectul prezentei cauze, s-au încheiat în conformitate cu prevederile cap. II art. 12 lit. c) din O.G.

nr. 60/2001. Potrivit art. 81 alin. (1) din O.G. nr. 60/2001 „orice persoană fizică sau juridică care are un interes legitim în legătură cu un anumit contract de achiziție publică și care suferă, riscă să sufere sau a suferit un prejudiciu, ca o consecință directă a unui act nelegal sau a unei decizii nelegale, are dreptul de a utiliza căile de atac prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, iar la art. 82 alin. (2) se prevede că acțiunea în justiție se introduce la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărui arie teritorială de competență se află sediul autorității contractante, iar recursul împotriva hotărârii tribunalului se poate declara la secția de contencios administrativ al Curții de apel". Față de cele de mai sus, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, văzând și dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc.

civ., se reține că litigiul examinat nu are caracter comercial, Înalta Curte urmând a admite excepția necompetenței materiale a instanțelor comerciale, cauza fiind de competența instanțelor de contencios administrativ. Admiterea excepției de necompetență materială face inutilă examinarea motivelor de recurs invocate de recurentă. Așa fiind, urmează a fi admis recursul declarat de recurentă și cu aplicarea art. 312 alin. (6), coroborat cu art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ. urmează a fi casată decizia și sentința și trimiterea cauzei spre soluționare în primă instanță Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei nr. 443 din 10 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială. Casează decizia și sentința nr. 5288 din 11 aprilie 2008 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, și trimite cauza spre soluționare, în primă instanță la Tribunalul București, secția contencios administrativ și fiscal. IREVOCABILĂ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie 2010.