ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3092/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VlII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A.G. a solicitat în contradictoriu cu pârâții M.A.I. și I.G.P.F.R. obligarea acestora la plata sporului de fidelitate pe anul 2005, actualizate cu indicele de inflație defalcat pe fiecare lună, până la plata efectivă. În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esență, că în perioada menționată aveau calitatea de polițiști de frontieră și că trebuiau să beneficieze de drepturile reclamate, potrivit art. 6 din O.G. nr. 38/2003, dar că ulterior aceste dispoziții au fost suspendate printr-o serie de legi succesive, opinând că legile de suspendare ar contraveni unor prevederi constituționale.

Prin întâmpinare, pârâtul M.A.I. a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată întrucât drepturile pretinse de reclamant au fost suspendate prin lege și a chemat în garanție pe M.F.P. Prin sentința civilă nr. 3470 din 10 decembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a VII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului A.G. și a obligat pârâții M.A.I. și I.G.P.F.R. la plata către reclamant a drepturilor bănești reprezentând spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază pentru anul 2005, conform vechimii, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului la data plății efective. A respins ca nefondată cererea de chemare în garanție a M.F.P. Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut în esență următoarele: Reclamantul a avut calitatea de funcționar public cu statut special în cadrul poliției de frontieră și potrivit 6 din O.G.

nr. 38/2003 avea dreptul la spor de fidelitate pe anul 2005. A apreciat instanța de fond că normele legale prin care s-au suspendat drepturile pretinse de reclamant contravin normelor constituționale și a constatat că acestea nu mai erau în vigoare la data sesizării instanței. A mai reținut că suspendarea exercițiului unui drept nu echivalează cu stingerea dreptului respectiv, având ca efect numai imposibilitatea temporară a realizării acestuia. În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a M.F.P., instanța de fond a apreciat că ordonatorul principal de credite, respectiv pârâtul M.I.R.A. are obligația de a dispune toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, care se pot efectua pe parcursul întregului an bugetar.

Împotriva sentiței civile arătate a declarat recurs pârâtul I.G.P.F.R., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În cuprinsul motivelor de recurs, pârâtul - recurent a arătat că drepturile pretinse de reclamant au fost suspendate prin O.U.G. nr. 118/2004, ceea ce a produs o restrângere temporară a dreptului în sensul că pentru perioada de suspendare dispozițiile art. 6 din O.G. nr. 38/2003 care conferă dreptul, nu mai pot produce efecte juridice. A mai arătat că în condițiile în care dispozițiile legale care au instituit drepturile pretinse au fost suspendate, în conformitate cu Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice în bugetul I.G.P.F.R. pe anul 2005 nu au mai fost prevăzute sumele pentru plata acestor drepturi, ceea ce ar pune recurentul în imposibilitatea aducerii la îndeplinire a hotărârii instanței în cazul în care aceasta ar rămâne definitivă și irevocabilă.

În conformitate cu art. 6 din același act normativ pentru activitatea desfășurată în sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază. Prin O.U.G. nr. 118/2004, exercițiul dreptului de a primi sporul de fidelitate a fost suspendat pentru anul 2005. Înalta Curte observă că motivul de recurs al pârâtului I.G.P.F.R., relativ la împrejurarea că suspendarea drepturilor solicitate ar fi condus la restrângerea temporară a acestora, nu poate fi primit. Instituția juridică a suspendării nu presupune stingerea dreptului suspendat, acesta continuând să existe, operând doar o întrerupere temporară a exercițiului dreptului.

Întrucât perioada de suspendare s-a scurs, titularul dreptului poate solicita valorificarea acestuia pentru perioada când dreptul a fost suspendat, doctrina și practica judiciară având caracter unanim în această materie. Imposibilitatea angajatorului de a achita drepturile legale cuvenite reclamantului din motivul invocat de recurent potrivit căruia sumele reprezentând contravaloarea drepturilor nu ar fi fost prevăzute în bugetul acestui ordonator de credite pentru anul 2005 nu are niciun fel de relevanță, în ceea ce privește legalitatea și temeinicia soluției pronunțate de instanța de judecată. Prima instanță a recunoscut existența drepturilor pretinse de reclamant și a obligației corelative de plată a acestora aparținând pârâților, în baza temeiurilor legale evocate și a probatoriului administrat în cauză.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul art. 312 C. proc. civ., coroborate cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul pârâtului I.G.P.F.R. ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de I.G.P.F.R., împotriva sentinței civile nr. 3470 din 10 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie 2009.