ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3940/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta F.I.V. a solicitat obligarea pârâtului Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, la plata sporului de fidelitate pe anul 2005 și a primei de concediu pentru perioada 2004-2006, actualizată cu rata inflației la data plății. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat, în esență, că în calitate de funcționar public cu statut special, polițist de frontieră în cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, are dreptul la sporul de fidelitate pentru anul 2005 și la prima de concediu pentru perioada 2004-2006, în temeiul art. 6 și art. 37 alin. (2) din O.G.

nr. 38/2003. A mai arătat că plata acestor drepturi a fost suspendată prin legile anuale de aprobare a bugetului de stat, în mod nelegal, încălcându-se dispozițiile art. 53 din Constituția României. Pârâtul a solicitat, prin întâmpinare, respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Prin sentința civilă nr. 3208 din 6 decembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea și a obligat pârâtul, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, la plata către reclamantă a sumelor reprezentând primă de concediu pentru perioada 2004-2006 și a sporului de fidelitate pe anul 2005, actualizate cu rata inflației la data plății efective.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta, având calitatea de funcționar public cu statut special și anume de polițist în cadrul autorității pârâte are dreptul la plata sporului de fidelitate pentru anul 2005 și a primei de concediu pentru perioada 2004-2006, în temeiul art. 6 și art. 37 alin. (1) din O.G. nr. 38/2003. A apreciat că plata acestor drepturi a fost nelegal suspendată prin legile anuale de aprobare a bugetului de stat. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului, pârâtul a evidențiat actele normative în baza cărora s-au născut drepturile pretinse de reclamantă, dispozițiile legale prin care drepturile în litigiu au fost suspendate, apreciind că suspendarea a produs o restrângere temporară a acestor drepturi.

A învederat că întrucât nu există fonduri alocate prin legea bugetului de stat pentru plata acestor categorii de cheltuieli, pârâtul este în imposibilitate de punere în executare a hotărârii judecătorești . A considerat că dispozițiile art. 6 din O.G. nr. 38/2008 care reglementează sporul de fidelitate fiind suspendate, acestea nu pot produce efecte juridice în intervalul 1 ianuarie 2005-31 decembrie 2005. Examinând actele și lucrările dosarului în raport cu motivele de recurs formulat și din oficiu, conform art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, din considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează. Reclamanta, în calitate de funcționar public cu statut special, polițist în cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, beneficiază, potrivit art. 6 din O.G.

nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, în raport cu perioada desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, de un spor de fidelitate în cuantum de până la 20% din salariul de bază. În același timp, reclamanta, prin art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003 are dreptul la o primă de concediu, la plecarea în concediu, egală cu salariul de bază conferit pentru perioada de concediu. Aplicarea acestor prevederi legale a fost suspendată, dispozițiile referitoare la sporul de fidelitate prin art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 118/2004, iar cele relative la prima de concediu prin legile bugetului de stat pentru anii 2004-2006.

Suspendarea aplicării dispozițiilor legale prin care polițiștilor li s-au acordat drepturile bănești în discuție nu produce efecte în ceea ce privește încetarea drepturilor acordate, acestea existând în continuare, efectul suspendării vizând doar exercitarea drepturilor pe perioada vizată. Cu alte cuvinte, suspendarea exercițiului drepturilor câștigate nu echivalează cu desființarea lor, atâta vreme cât prin nici o dispoziție legală acestea nu au fost stinse ori nu s-a constatat neconstituționalitatea textelor de lege care le-a conferit. Față de aceste considerente, motivul de recurs conform căruia în lipsa fondurilor alocate pentru plata drepturilor pretinse, pârâtul ar fi în imposibilitate de a pune în executare hotărârea judecătorească, nu are nici un fel de relevanță în ceea ce privește existența și recunoașterea drepturilor aparținând reclamantei, astfel încât sentința civilă atacată este legală și temeinică.

Astfel fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul pârâtului, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră împotriva sentinței civile nr. 3208 din 6 decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 noiembrie 2008.