ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4287/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la 21 noiembrie 2007, reclamanta C.M. a solicitat obligarea pârâților Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră la plata sumelor cuvenite cu titlul de primă de concediu corespunzătoare anilor 2004-2006, actualizate cu coeficientul de inflație, de la data nașterii dreptului la data plății efective și la plata sumelor cuvenite cu titlu de spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, pe perioada 01 ianuarie 2005-31 decembrie 2005, actualizate cu coeficientul de inflație, până la data plății efective.

Motivându-și acțiunea, reclamanta a arătat că, potrivit O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată prin Legea nr. 353/2003 s-a prevăzut, la art. 37 alin. (2), că la plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară, iar la art. 6 din același act normativ s-a prevăzut că pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne.

Reclamanta a mai arătat că, prin reglementări ulterioare, aplicarea dispozițiilor legale referitoare la prima de concediu și sporul de fidelitate a fost suspendată, măsura fiind apreciată ca afectând doar exercițiul dreptului, nu și existența acestuia. În derularea fazei de fond a procesului, pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative a formulat cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor. Prin sentința civilă nr. 1227 din 16 aprilie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea reclamantei, obligând pârâții la plata către reclamantă a sumelor cuvenite cu titlu de primă de concediu aferente anilor 2004-2006, precum și a sumelor cuvenite cu titlu de spor de fidelitate aferente anului 2005, ambele actualizate cu indicele de inflație la data plății.

Prin aceeași sentință a fost respinsă cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor. Pentru a pronunța o asemenea soluție, instanța de fond a reținut că măsura suspendării aplicării dispozițiilor legale referitoare la prima de concediu și sporul de fidelitate nu poate avea ca efect decât amânarea punerii în aplicare a acestor dispoziții, iar după expirarea duratei de suspendare, obligația corelativă devine executorie. Instanța de fond a mai reținut faptul că suspendarea exercițiului drepturilor la prima de concediu și la sporul de fidelitate are ca efect numai imposibilitatea realizării acestora, în intervalul de timp în care exercițiul drepturilor menționate a fost suspendat.

Cu privire la cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, instanța fondului a considerat că între părți nu există vreun raport legal sau convențional de garantare a sumelor solicitate cu titlu de primă de concediu și spor de fidelitate, reclamanta neaflându-se în vreun raport de serviciu cu această autoritate publică. Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs pârâtul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în privința sporului de fidelitate.

Recurenta apreciază că s-a produs o restrângere temporară a dreptului de a beneficia de sporul de fidelitate, măsură cu caracter necesar și proporțional, iar hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București este nelegală, întrucât s-a instituit în sarcina instituției obligația de plată a dreptului pretins prin acțiune cu încălcarea prevederilor imperative ale Legii nr. 500/2002, care reglementează angajarea cheltuielilor din buget, numai în limita creditelor aprobate. Mai arată recurenta că, având în vedere suspendarea aplicării dispozițiilor legale care reglementau drepturile pretinse în bugetul instituției, nu au fost prevăzute sume cu acest scop. Examinând cauza în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art.304 1 Cod procedură civilă, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

În ceea ce privește sporul de fidelitate prevăzut de art. 6 din O.G. nr. 38/2003, se reține, că suspendarea acestor prevederi legale, prin art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 118/2004, pentru anul 2005, nu echivalează cu însăși înlăturarea dreptului. Ca urmare nu se poate considera că drepturile bănești reprezentând sporul de fidelitate nu au existat în perioada pentru care exercițiul acestora a fost suspendat. Astfel, s-ar ajunge la situația cu un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare. În atare situație, concluzia ce se impune este aceea de a se considera că prevederile O.G. nr. 38/2003, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 353/2003, au fost numai suspendate, amânate, prin acte normative temporare, emise datorită unor condiții financiare deosebite.

Față de cele ce preced, în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră împotriva sentinței civile nr. 1227 din 16 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2008.