ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4287/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe calea

contenciosului administrativ la 21 noiembrie 2007, reclamanta C.M. a solicitat

obligarea pârâților Ministerul Internelor și Reformei Administrative și

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră la plata sumelor cuvenite cu

titlul de primă de concediu corespunzătoare anilor 2004-2006, actualizate cu

coeficientul de inflație, de la data nașterii dreptului la data plății efective

și la plata sumelor cuvenite cu titlu de spor de fidelitate de până la 20% din

salariul de bază, pe perioada 01 ianuarie 2005-31 decembrie 2005, actualizate

cu coeficientul de inflație, până la data plății efective.

Motivându-și acțiunea, reclamanta a

arătat că, potrivit O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale

polițiștilor, aprobată prin Legea nr. 353/2003 s-a prevăzut, la art. 37 alin. (2),

că la plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu

egală cu salariul de bază din luna anterioară, iar la art. 6 din același act

normativ s-a prevăzut că pentru activitatea desfășurată în instituțiile din

sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în

calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual,

polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de

bază, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne.

Reclamanta a mai arătat că, prin

reglementări ulterioare, aplicarea dispozițiilor legale referitoare la prima de

concediu și sporul de fidelitate a fost suspendată, măsura fiind apreciată ca

afectând doar exercițiul dreptului, nu și existența acestuia.

În derularea fazei de fond a procesului,

pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative a formulat cererea de

chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.

Prin sentința civilă nr. 1227 din 16

aprilie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal a admis acțiunea reclamantei, obligând pârâții la plata

către reclamantă a sumelor cuvenite cu titlu de primă de concediu aferente

anilor 2004-2006, precum și a sumelor cuvenite cu titlu de spor de fidelitate

aferente anului 2005, ambele actualizate cu indicele de inflație la data

plății.

Prin aceeași sentință a fost respinsă

cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.

Pentru a pronunța o asemenea soluție,

instanța de fond a reținut că măsura suspendării aplicării dispozițiilor legale

referitoare la prima de concediu și sporul de fidelitate nu poate avea ca efect

decât amânarea punerii în aplicare a acestor dispoziții, iar după expirarea

duratei de suspendare, obligația corelativă devine executorie. Instanța de fond

a mai reținut faptul că suspendarea exercițiului drepturilor la prima de

concediu și la sporul de fidelitate are ca efect numai imposibilitatea

realizării acestora, în intervalul de timp în care exercițiul drepturilor

menționate a fost suspendat.

Cu privire la cererea de chemare în

garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, instanța fondului a considerat

că între părți nu există vreun raport legal sau convențional de garantare a

sumelor solicitate cu titlu de primă de concediu și spor de fidelitate,

reclamanta neaflându-se în vreun raport de serviciu cu această autoritate

publică.

Împotriva sentinței pronunțate de Curtea

de Apel București a declarat recurs pârâtul Inspectoratul General al Poliției

de Frontieră, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în privința

sporului de fidelitate.

Recurenta apreciază că s-a produs o

restrângere temporară a dreptului de a beneficia de sporul de fidelitate,

măsură cu caracter necesar și proporțional, iar hotărârea pronunțată de Curtea

de Apel București este nelegală, întrucât s-a instituit în sarcina instituției

obligația de plată a dreptului pretins prin acțiune cu încălcarea prevederilor

imperative ale Legii nr. 500/2002, care reglementează angajarea cheltuielilor

din buget, numai în limita creditelor aprobate. Mai arată recurenta că, având

în vedere suspendarea aplicării dispozițiilor legale care reglementau

drepturile pretinse în bugetul instituției, nu au fost prevăzute sume cu acest

scop.

Examinând cauza în raport cu actele și

lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii,

inclusiv cele ale art.304

1

Cod procedură civilă, Înalta Curte

constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

În ceea ce privește sporul de fidelitate prevăzut de art. 6 din O.G. nr.

38/2003, se reține, că suspendarea acestor prevederi legale, prin art. 2 alin.

(1) din O.U.G. nr. 118/2004, pentru anul 2005, nu echivalează cu însăși

înlăturarea dreptului.

Ca urmare nu se

poate considera că drepturile bănești reprezentând sporul de fidelitate nu au

existat în perioada pentru care exercițiul acestora a fost suspendat.

Astfel, s-ar

ajunge la situația cu un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută,

să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.

În atare

situație, concluzia ce se impune este aceea de a se considera că prevederile

O.G. nr. 38/2003, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 353/2003, au fost

numai suspendate, amânate, prin acte normative temporare, emise datorită unor

condiții financiare deosebite.

Față de cele ce

preced, în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi

respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră împotriva sentinței civile nr. 1227

din 16 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25

noiembrie 2008.