ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 107/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții

de Apel București la data de 9 noiembrie 2007, reclamantul H.V.G. a solicitat,

în contradictoriu cu pârâtul Ministerul

Internelor și Reformelor Administrative, obligarea la plata sumelor reprezentând

prima de

concediu pe perioada

2004-2005 și a sporului de fidelitate aferent perioadei 1 ianuarie -31 martie 2005,

actualizate cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului la data

plății efective.

În motivare reclamantul a arătat că potrivit

art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003, la plecarea în concediul de odihnă,

polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază cuvenit

pentru perioada de concediu.

Aplicarea acestei prevederi legale a fost

suspendată succesiv prin legile bugetului de stat.

Totodată art. 6 din O.G. nr. 38/2003 a statuat

că pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare

națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar,

polițist, funcționar public și personal contractual, polițiștilor li se acordă

un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, prevedere a cărei

aplicare a fost de asemenea suspendată pe anul 2005.

A apreciat reclamantul că suspendările

drepturilor în speță reprezintă o manifestare de subiectivism și o încălcare a

prevederilor constituționale, întrucât fiind drepturi câștigate, derivate

dintr-un raport de muncă, prima de concediu și sporul de fidelitate nu pot fi

anulate sau suspendate.

La termenul de judecată din 4 iunie 2008

reclamantul a formulat cerere de renunțare privind acordarea primei de vacanță,

instanța luând act de aceasta, în conformitate cu prevederile art. 246 C. proc.

civ.

Prin sentința civilă nr. 1706 din 4 iunie 2008

a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

acțiunea formulată a fost admisă, instanța dispunând obligarea pârâtului să

plătească reclamantului drepturile bănești reprezentând sporul de fidelitate

pentru anul 2005, actualizat conform indicelui de inflație, la data plății.

Totodată prima instanță a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului

Economiei și Finanțelor, cerere formulată de pârât.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima

instanță a reținut că măsura suspendării acordării drepturilor bănești în speță

a afectat doar exercițiul dreptului, nu și existența acestuia, întrucât un

drept prevăzut de lege încetează doar prin abrogare.

Totodată, prima instanță a apreciat că

în speță nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 60 și urm. C. proc.

civ. în ce privește cererea de chemare în garanție.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs Ministerul Internelor și Reformei Administrative, criticând soluția

pronunțată sub aspectul admiterii cererii intimatului privind acordarea primei

de concediu pentru anul 2005 și a sporului de fidelitate pentru perioada 1

aprilie 2005-31 decembrie 2005, respectiv ulterior datei de pensionare a

acestuia.

În motivarea recursului, s-a arătat că

intimatul-reclamant și-a desfășurat activitatea în calitate de funcționar

public cu statut special-polițist, până la data de 31 martie 2005, când a ieșit

la pensie.

Or, din interpretarea logică a

prevederilor art. 37 alin. (2 ) teza

I

și art. 6 din O.G.

nr. 38/2003, rezultă că drepturile solicitate se acordă numai funcționarilor

publici cu statut social-polițiști, în activitate, fiind calculate în raport de

salariu de bază cuvenit acestora, salariu de care intimatul-reclamant nu a mai

beneficiat de la data pensionării.

Examinând sentința atacată în raport cu

actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu

dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc.

civ., Curtea constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce

urmează:

Prin acțiunea introductivă reclamantul H.V.G.

a solicitat obligarea pârâtului la plata drepturilor bănești reprezentând prima

de concediu pentru anii 2004, 2005 și sporul de fidelitate aferent perioadei 1

ianuarie-31 martie 2005.

La termenul de judecată din 4 iunie

2008, reclamantul, în temeiul art. 246 C. proc. civ., a solicitat să se ia act

de renunțarea sa la capătul de cerere privind acordarea primei de vacanță,

arătând că aceste drepturi i-au fost acordate.

În conformitate cu prevederile art. 6

din O.G. nr. 38/2003 pentru activitatea desfășurată în activitățile de apărare

națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar,

polițist, funcționar public și personal contractual, polițiștilor li se acordă

un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază.

Or, cum prin cererea introductivă

reclamantul a solicitat plata sporului de fidelitate aferent perioadei 1

ianuarie-31 martie 2005, motivat de faptul că ulterior acestei date a fost

trecut în rezervă cu drept la pensie militară, iar la dosarul de fond al cauzei

a fost depusă decizia de pensionare a acestuia începând cu data de 1 aprilie 2005,

în mod greșit prima instanță a dispus obligarea pârâtului la plata sporului în

speță pentru anul 2005, fără a distinge, în dispozitivul sentinței atacate,

asupra drepturilor acordate în raport de perioada lucrată pe parcursul anului

în speță.

Astfel, în condițiile în care

reclamantul a desfășurat activitate până la data de 31 martie 2005, sporul

prevăzut de art. 6 din O.G. nr. 38/2003 este datorat, în conformitate cu

dispozițiile textului de lege, pentru perioada 1 ianuarie-31 martie 2005, cum

de altfel a fost și solicitat prin cererea de chemare în judecată.

Criticile recurentului relative la

acordarea primei de concediu nu se fondează însă, întrucât la termenul de

judecată din data de 4 iunie 2008 prima instanță a luat act de renunțarea

reclamantului la acest capăt de cerere.

În raport de cele mai sus menționate,

Curtea apreciază că hotărârea recurată este nelegală, astfel încât, în temeiul

art. 312 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., recursul formulat va fi admis,

iar sentința atacată va fi modificată în sensul că sporul de fidelitate se va

acordă pe perioada ianuarie-martie 2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Ministerul

Internelor și Reformei Administrative împotriva sentinței civile nr. 1706 din 4

iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal.

Modifică în parte sentința atacată în

sensul că sporul de fidelitate se acordă pe perioada ianuarie-martie 2005.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței

atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14

ianuarie 2009.