ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 291/2010

Prin sentința civilă nr. 1289 din 22 aprilie 2008, Tribunalul Prahova, secția civilă, a respins contestația formulată de contestatoarea Z.M.C., ca neîntemeiată. La pronunțarea acestei hotărâri, tribunalul a avut în vedere următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la nr. 1287/105/2007, contestatoarea Z.M.C. a chemat în judecată pe intimatul I.P.J. Prahova, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea Dispoziției nr. 1/22 ianuarie 2007 emisă de intimată și restituirea în natură a terenului în suprafață de 1539 m.p. situat în Ploiești, str. Iașului. În motivarea contestației contestatoarea a arătat că prin dispoziția sus-menționată a fost soluționată notificarea sa înregistrată la nr. 760/2001, în sensul respingerii cererii de restituire în natură a imobilului teren și s-a propus acordarea de despăgubiri.

Precizează contestatoarea că din suprafața totală de 2276 m.p. prevăzută în cuprinsul actului de vânzare-cumpărarea autentificat sub nr. 1477 din 11 iunie 1945 s-a dispus prin hotărâre judecătorească restituirea construcției și a unei suprafețe de 736,99 m.p., iar pentru restul de suprafață a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001; deși a solicitat restituirea întregii suprafețe rămasă de 1539 m.p., prin dispoziția atacată i se răspunde numai cu privire la o suprafață de 1381,19 m.p. Susține contestatoarea că deși în dispoziție se arată că terenul în litigiu este în administrarea intimatei și că ar fi afectat de amenajări de utilitate publică, nu se menționează în ce constau aceste amenajări, nu se arată dacă reprezintă construcții autorizate sau neautorizate, dacă sunt ușoare sau demolabile, ori dacă sunt lucrări abandonate, în sensul art. 10 alin. (3) și (3 1 ) din Legea nr. 10/2001.

Contestatoarea a depus o precizare prin care a arătat că-și micșorează câtimea obiectului pretențiilor, în sensul că solicită restituirea în natură a terenului în suprafață de 1381,19 m.p. situat în Ploiești, str. Iașului, județul Prahova, aflat în posesia efectivă și folosința intimatei. În cauză s-a administrat proba cu acte și expertiză tehnică topo. Conform actelor existente la dosar (documentația care a stat la baza emiterii dispoziției atacate), autorii contestatoarei, defuncții l. și M.D., au cumpărat imobilul situat în Ploiești, str. Panait Filitis, actualmente str. Iașului, compus din teren în suprafață de 2276 m.p. și casă, imobil expropriat în baza Decretului nr. 92/1950, potrivit Deciziunii nr. 720/1950, teren din care 1765 m.p.

au fost transmiși fostei Miliții a Județului Prahova, rămânând suprafața de 583,68 m.p., această din urmă suprafață împreună cu construcția existentă pe ea, fiind restituite petentei prin sentința civilă nr. 12235/1996. Ulterior, în baza Legii nr. 10/2001 petenta a formulat notificare prin care a solicitat restituirea în natură a întregului teren ce a aparținut autorilor săi situat in Ploiești, str. Iașului, jud. Prahova, trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, iar prin Dispoziția nr. 2006 din 30 martie 2006 emisă de Primăria Municipiul Ploiești s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului teren în suprafață de 124,98 m.p. situat in Ploiești, str. Iașului, jud. Prahova, propunându-se acordarea de masuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri, motivându-se că pe terenul revendicat s-a realizat utilitatea publică, în prezent acesta fiind afectat de actuala str. Rozelor și amenajările aferente.

În cuprinsul dispoziției sus-menționate se arată că în ceea ce privește suprafața de teren aflată în administrarea I.P.J. Prahova, o copie a notificării a fost transmisă acestei instituții în vederea soluționării. Prin Dispoziția nr. 1 din 22 ianuarie 2007 emisă de intimată s-a respins cererea de restituire în natură a terenului solicitat în suprafață de 1539 m.p. motivat de faptul că acesta este afectat unor amenajări de utilitate publică, propunându-se acordarea de despăgubiri. Conform raportului de expertiză topo întocmit în cauză terenul în litigiu are în realitate suprafața de 1368 m.p., fiind ocupat de A.R.T.D., precum și o construcție neterminată, expertul menționând că utilitatea publică este dată de obiectivele activității instituției pe care o reprezintă.

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în situația imobilelor preluate abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent. Alin. (3) al aceluiași articol, prevede că se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după data de 01 ianuarie 1990, precum și construcții ușoare sau demontabile. Atât timp cât imobilul a fost preluat în mod abuziv de către stat, înseamnă că petenta are dreptul la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.

În ceea ce privește însă măsura restituirii în natură a terenului astfel cum aceasta solicită, acest lucru nu este posibil cât timp terenul este ocupat de ateliere pentru inspecție și reparații tehnice, depozite și o construcție terminată, construcții necesare desfășurării normale a activității instituției intimate. Faptul că nu s-a făcut dovada că pentru aceste construcții ar exista autorizație de construcție nu înseamnă în mod automat că terenul poate fi restituit în natură, având în vedere dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 care prevăd că se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate după data de 01 ianuarie 1990, precum și construcții ușoare sau demontabile, ori, în cauză, nu rezultă din nicio probă administrată că aceste construcții ar fi fost edificate după data de 01 ianuarie 1990 și nici că ar fi construcții ușoare sau demontabile.

Prin urmare tribunalul, în raport de aceste considerente, constatând că dispoziția nr. 1 din 22 ianuarie 2007 a fost emisă de intimată cu respectarea dispozițiilor legale în materie în sensul stabilirii dreptului contestatoarei la acordarea de despăgubiri pentru terenul în litigiu, în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001, a respins contestația precizată ca neîntemeiată. Prin decizia civilă nr. 107 din 22 mai 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul formulat de contestatoare, a schimbat în tot sentința și a admis contestația, anulând dispoziția nr. 1 din 22 ianuarie 2007 emisă de I.P.J. Prahova. A dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 1368 m.p.

situat în Ploiești, str. Ion Th. Grigore, identificat conform raportului de expertiză S.V. S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Pentru a dispune în acest sens, Curtea a constatat următoarele: Împotriva sentinței pronunțată de Tribunalul Prahova a declarat apel con testatoarea Z.M.C. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât instanța de fond a dat o interpretare greșită dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 10/2001, dispoziții care sunt pe deplin aplicabile în cauză, în raport de probele ad ministrate. Astfel, se arată că pe terenul în litigiu în suprafață de 1368 m.p. sunt construcții ce reprezintă depozite, copertine, ateliere pentru inspecție și reparații tehnice și o construcție neterminată, astfel încât în mod eronat instanța de fond a stabilit că aceste construcții sunt de utilitate publică și că utilitatea publică a acestor co nstrucții este dată de obiectivele activității instituției intimate.

A mai arătat apelanta-contestatoare că terenul din litigiu face parte dintr-o s uprafață mult mai mare dată în folosință I.P.J. Prahova în anul 1950 și cea mai mare pa rte a acestui teren a fost retrocedată către proprietari - persoane fizice. O altă critică a apelantei se referă la faptul că intimata nu deține autorizație de construcție pentru construcțiile de pe terenul în litigiu și nici autorizație de funcționare a atelierelor pentru inspecție, reparații tehnice și confecționare numere înmatriculare, ce trebuie emisă de A.P.M. Prahova, neputând preciza data la care au fost edificate aceste construcții. Față de apelul formulat, intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care solicitat respingerea apelului ca nefondat, întrucât terenul este ocupat funcțional de I.P.

J. Prahova în totalitate, cu ateliere pentru inspecție și reparații tehnice, depozite și o construcție începută, fiind afectat unor amenajări de utilitate publică, prin însăși obiectivele activității instituției. Instanța de fond a constatat dreptul contestatoarei de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, însă în ceea ce privește măsura restituirii în natură a reținut că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (3) și ( 4) din Legea nr. 10/2001, întrucât nu rezultă din nicio probă că aceste construcții ar fi fost edificate după data de 01 ianuarie 1990 și nici că ar fi construcții ușoare sau demontabile. În raportul de expertiză efectuat în apel sunt descrise construcțiile situate pe terenul în litigiu, menționându-se că atelierul de reparație auto și atelierul de confecționări numere auto au fost edificate fără autorizație de construire, iar intimata nu deține autorizație de funcționare emisă de A.P.M.

Prahova și nici acordul vecinilor pentru a fi desfășurate astfel de activități. De asemenea, se mai precizează în raportul de expertiză că pe teren se mai află o copertină auto, care este o construcție ușoară, demontabilă și o construcție abandonată, pentru care nu există autorizație de construire, precum și un depozit, construit de asemenea fără autorizație. Totodată, în raportul de expertiză se mai menționează că nu există acordul proprietarilor vecini cu terenul în litigiu, pentru activitățile desfășurate, iar terenul care constituie calea de acces spre clădirile amplasate pe terenul din litigiu a fost retrocedat foștilor proprietari, fiind scos la vânzare. Față de cele constatate în raportul de expertiză.

Curtea a reținut că în cauză sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 care prevăd că se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum și construcții ușoare sau demontabile, dar și dispozițiile art. 10 alin. (4) din aceeași lege, care prevede restituirea în natură a terenurilor pentru care lucrările aprobate au fost abandonate. Susținerea intimatei în sensul că terenul în litigiu este afectat unor amenajări de utilitate publică este nefondată având în vedere că activitățile desfășurate în aceste construcții nu sunt de utilitate publică, ci sunt activități auxiliare instituției intimate, care pot fi desfășurate în orice spațiu deținut legal.

Pe de altă parte, Legea nr. 10/2001 în art. 10 alin. (2) prevede că măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru suprafața ocupată de amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale (deci nu ale instituțiilor publice) acest text de lege nefiind aplicabil în speță. Împotriva deciziei de apel a formulat cerere de recurs pârâtul I.P.J. Prahova criticând-o pentru următoarele motive: După cum rezultă din raportul de expertiză întocmit de expert judiciar S.V. la prima instanță, terenul, preluat în temeiul Decretului nr. 92/1950, este ocupat funcțional de I.P.J. Prahova în totalitate, cu ateliere pentru inspecție și reparații tehnice, depozite și o construcție începută, fiind afectat unor amenajări de utilitate publică, prin însăși obiectivele activității instituției.

Retrocedarea în natură a acestui teren ar afecta activitatea instituției. Din raportul de expertiză efectuat în dosarul de apel rezultă că pe terenul ce face obiectul revendicării sunt edificate construcții, care în prezent au destinația de ateliere și depozite, construcții ce sunt absolut necesare în funcționarea instituției. Au fost ignorate prevederile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 republicată, care stipulează că în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren, cum este cazul în speță, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent. Toate aceste aspecte, reflectate și în dispoziția contestată, sunt susținute de întregul material probator administrat la dosarul cauzei.

Pentru diferența de teren, până la cea solicitată inițial, ocupată de str. Rozelor și de amenajările aferente acesteia, prin dispoziția nr. 2000 din 30 martie 2006 a Primăria municipiului Ploiești s-a stabilit dreptul contestatoarei la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent. Analizând decizia de apel în raport de criteriile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea celor ce succed: 1. În motivarea deciziei de apel s-a reținut ca situație de fapt ce nu mai poate fi reapreciată de instanța de recurs, că pe terenul în litigiu se află construcții edificate fără autorizație de construcție, o construcție ușoară și demontabilă și o construcție abandonată.

În ceea ce privește natura acestor construcții ca fiind de utilitate publică, s-a reținut că prin art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 sunt avute în vedere amenajările de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, deci nu ale instituțiilor publice, ceea ce înseamnă că acest text legal nu este aplicabil în speță. În ceea ce privește utilitatea publică a construcțiilor de pe terenul în litigiu, prin recurs s-a susținut că aceasta rezultă din însăși obiectivele instituției, or, argumentul pentru care s-a apreciat de instanță că nu este aplicabil art. 10 alin. (2) este cel reținut mai sus, care se bucură de putere de lucru judecat în condițiile în care nu a fost contestat pe calea recursului.

Decizia de apel, inclusiv argumentele care susțin soluția instanței, sunt criticate pe calea recursului, potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ., iar limitele de judecată în care se soluționează cauza în calea de atac și criticile care se formulează trebuie să se circumscrie hotărârii atacate. 2. Dispozițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001 invocate prin recurs nu sunt incidente în cauză, întrucât vizează imobilele expropriate, iar imobilul în cauză a fost preluat în baza Decretului nr. 90/1950. 3. Faptul că pentru o parte din imobil P.M. Ploiești a stabilit dreptul contestatoarei la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent nu are nicio relevanță în cauză, în condițiile în care se analizează situația de fapt și juridică a fiecărui imobil în parte, ținându-se seama de circumstanțele particulare ale fiecărui caz.

Constatând, prin urmare, că nu sunt fondate criticile formulate, care se circumscriu dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să facă aplicarea și a art. 312 alin. (1) C. proc. civ., dispunând respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul I.P.J. Prahova împotriva deciziei nr. 107 din 22 mai 2009 a Curții de Apel, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2010.