ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3943/2008

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții H.I., ș.a., au solicitat obligarea pârâților Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Baza Centrală pentru Asigurarea Tehnică a Misiunilor și Ministerul Economiei și Finanțelor la plata primelor de vacanță aferente perioadei 2004-2006 și a sporului de fidelitate aferent anului 2005, actualizate cu coeficientul de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că potrivit art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, la plecarea în concediu de odihnă, polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază cuvenit pentru perioada de concediu.

Prin legile bugetului de stat, aceste prevederi au fost suspendate succesiv pentru anii 2003-2005. Au mai arătat că prin art. 6 din O.G. nr. 38/2003, s-a stabilit că pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual, polițiștilor li se va acorda un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne. Aplicarea acestor prevederi a fost, de asemenea suspendată, pe anul 2005 prin art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 118/2004. Reclamanții au apreciat că fiind drepturi derivate dintr-un raport de muncă, prima de concediu și sporul de fidelitate nu pot fi anulate sau suspendate, dispozițiile legale menționate vizând doar suspendarea exercițiului acestor drepturi, nu și desființarea lor.

La data de 14 decembrie 2007, numiții M.C., ș.a.,, au formulat cerere de intervenție în interes propriu, solicitând, pentru aceleași motive arătate în acțiunea principală obligarea pârâților la plata sumelor reprezentând prima de concediu pentru anii 2004-2006 și a sporului de fidelitate pentru anul 2005, actualizate cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului, la data plății efective. Prin întâmpinare, pârâta, Baza Centrală pentru Asigurarea Tehnică a Misiunilor a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, întrucât nu are personalitate juridică, excepție care a fost admisă de instanța de fond, dispunându-se scoaterea din cauză a acestei pârâte.

Prin sentința civilă nr. 676 din 17 februarie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamanților și cererea de intervenție formulată de intervenienți și a obligat pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Ministerul Economiei și Finanțelor la plata către reclamanți și către intervenienți a drepturilor bănești reprezentând prima de concediu precum și sporul de fidelitate pentru perioadele corespunzătoare desfășurării activității, drepturi actualizate cu indicele de inflație la data plății. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că potrivit dispozițiilor art. 28 lit. e) din Legea nr. 360/2002 și ale art. 37 alin. (2) din O.G.

nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, la plecarea în concediul de odihnă, polițistul primește o primă egală cu salariul de bază cuvenit pentru perioada de concediu. Potrivit dispozițiilor art. 6 din O.G. nr. 38/2003 „pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în condițiile stabilite prin ordin al Ministrului de Interne”. A apreciat că măsura suspendării acestor drepturi prin legile bugetului de stat nr. 507/2003, 511/2004 și 379/2005 a afectat doar exercițiul drepturilor, nu și existența lor.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Ministerul Economiei și Finanțelor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În cuprinsul motivelor de recurs, pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative a arătat că instanța de fond ar fi dispus în mod nemotivat ca reclamanților să li se plătească drepturile solicitate potrivit tabelelor depuse la dosar, respectiv de la data încadrării și până în prezent, deși reclamanții au solicitat acordarea drepturilor pentru perioada 2004-2006. Recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat și motivat pe larg, în cuprinsul motivelor de recurs, excepția lipsei calității sale procesuale pasive în cauză, arătând că nefiind nici ordonator principal de credite și nici angajator în raporturile cu reclamanții și intervenienții nu poate avea legitimitate procesuală pasivă.

Examinând actele și lucrările dosarului în raport cu motivele de recurs formulate de recurenți, Înalta Curte va respinge recursul Ministerului Internelor și Reformei Administrative ca nefondat și va admite recursul Ministerului Economiei și Finanțelor, din considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează: În ceea ce privește motivul de recurs invocat de recurentul Ministerul Internelor și Reformei Administrative potrivit căruia prima instanță ar fi pronunțat o soluție nelegală și netemeinică pentru că ar fi acordat reclamanților și intervenienților drepturile solicitate pentru întreaga perioadă în care aceștia și-au desfășurat activitatea în cadrul unităților pârâte, Înalta Curte urmează a-l respinge, având în vedere următoarele: Considerentele hotărârii atacate se referă, în mod indubitabil la prima de concediu pe perioada 2004-2006 și la sporul de fidelitate de până la 20% din salariul de bază pe anul 2005, drepturi solicitate de reclamanți și examinate și apreciate de către prima instanță ca fiind câștigate și cuvenite reclamanților, în considerarea dispozițiilor actelor normative în baza cărora s-au născut.

Este adevărat că în dispozitivul sentinței recurate nu se mai stipulează în mod expres că obligația pârâților privind plata drepturilor recunoscute reclamanților privește perioadele arătate, făcându-se trimitere la tabelul anexat acțiunii, dar această împrejurare nu este de natură să conducă la ideea că instanța de fond ar fi înțeles să acorde reclamanților drepturile pretinse pentru o altă perioadă decât cea solicitată și cuvenită. Pe de altă parte, tabelul anexat cererii de chemare în judecată (fila 6, dosar fond) la care face trimitere prima instanță, nu cuprinde perioadele desfășurării activității de către reclamanți în cadrul unităților pârâte, ceea ce înseamnă că interpretarea recurentei după care instanța ar fi acordat reclamanților drepturile cuvenite pentru o altă perioadă decât cea solicitată, este eronată.

În plus, chiar în concluziile motivelor de recurs, recurentul Ministerul Internelor și Reformei Administrative nu contestă, ci dimpotrivă, recunoaște că reclamanților și intervenienților li se cuvin numai primele de concediu pentru perioada 2004 - 2006 și sporul de fidelitate pentru anul 2005, cum de altfel a hotărât și prima instanță. În aceste condiții, Înalta Curte de Casație și Justiție observă că obligarea de către prima instanță a pârâților la plata către reclamanți și intervenienți a drepturilor cuvenite acestora, prin utilizarea sintagmei „pentru perioadele corespunzătoare activității”, vizează, de fapt, modalitatea de calcul a sporului de fidelitate pentru anul 2005, adică în procentele stabilite de lege, în raport cu vechimea activității desfășurate în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.

Față de aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor, Înalta Curte constată că într-adevăr între acest pârât, pe de o parte, și reclamanții și intervenienții, pe de altă parte, nu există un raport juridic obligațional, atribuțiile Ministerului Economiei și Finanțelor, stabilite prin prevederile art. 19 din Legea nr. 500/202 privind finanțele publice, nefiind de natură să fundamenteze un asemenea raport. Mai mult, conform art. 34 din același act evocat, ordonatorii principali de credite au obligația să depună la Ministerul Economiei și Finanțelor, anual, propunerile pentru proiectul de buget pentru anul bugetar următor.

Or, în cauză, atâta vreme cât pârâtul, Ministerul Internelor și Reformei Administrative are calitatea de ordonator principal de credite și având totodată și calitatea de angajator al reclamanților și intervenienților, raportul juridic de obligație privește acest subiect de drept și nu Ministerul Economiei și Finanțelor. Pe cale de consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul art. 312 C. proc. civ. și art. 137 C. proc. civ., va admite recursul Ministerului Economiei și Finanțelor, va modifica în parte sentința civilă atacată, în sensul că va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât față de care va respinge acțiunea reclamanților și a intervenienților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva sentinței civile nr. 676 din 27 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Admite recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva aceleiași sentințe. Modifică în parte sentința atacată în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și respinge acțiunea față de acesta. Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 noiembrie 2008.