ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3943/2008

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții

H.I., ș.a., au solicitat obligarea pârâților Ministerul Internelor și Reformei

Administrative, Baza Centrală pentru Asigurarea Tehnică a Misiunilor și

Ministerul Economiei și Finanțelor la plata primelor de vacanță aferente

perioadei 2004-2006 și a sporului de fidelitate aferent anului 2005,

actualizate cu coeficientul de inflație de la data nașterii dreptului până la

data plății efective.

În motivarea acțiunii, reclamanții au

arătat că potrivit art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003, privind salarizarea

și alte drepturi ale polițiștilor, la plecarea în concediu de odihnă,

polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază cuvenit

pentru perioada de concediu.

Prin legile bugetului de stat, aceste

prevederi au fost suspendate succesiv pentru anii 2003-2005.

Au mai arătat că prin art. 6 din O.G.

nr. 38/2003, s-a stabilit că pentru activitatea desfășurată în instituțiile din

sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în

calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual,

polițiștilor li se va acorda un spor de fidelitate de până la 20% din salariul

de bază, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne.

Aplicarea acestor prevederi a fost, de

asemenea suspendată, pe anul 2005 prin art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr.

118/2004.

Reclamanții au apreciat că fiind drepturi

derivate dintr-un raport de muncă, prima de concediu și sporul de fidelitate nu

pot fi anulate sau suspendate, dispozițiile legale menționate vizând doar

suspendarea exercițiului acestor drepturi, nu și desființarea lor.

La data de 14 decembrie 2007, numiții M.C.,

ș.a.,, au formulat cerere de intervenție în interes propriu, solicitând, pentru

aceleași motive arătate în acțiunea principală obligarea pârâților la plata

sumelor reprezentând prima de concediu pentru anii 2004-2006 și a sporului de

fidelitate pentru anul 2005, actualizate cu indicele de inflație, de la data

nașterii dreptului, la data plății efective.

Prin întâmpinare, pârâta, Baza Centrală

pentru Asigurarea Tehnică a Misiunilor a invocat excepția lipsei calității sale

procesuale pasive, întrucât nu are personalitate juridică, excepție care a fost

admisă de instanța de fond, dispunându-se scoaterea din cauză a acestei pârâte.

Prin sentința civilă nr. 676 din 17

februarie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamanților și cererea de

intervenție formulată de intervenienți și a obligat pârâții Ministerul

Internelor și Reformei Administrative și Ministerul Economiei și Finanțelor la

plata către reclamanți și către intervenienți a drepturilor bănești reprezentând

prima de concediu precum și sporul de fidelitate pentru perioadele

corespunzătoare desfășurării activității, drepturi actualizate cu indicele de

inflație la data plății.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în

esență, că potrivit dispozițiilor art. 28 lit. e) din Legea nr. 360/2002 și ale

art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale

polițiștilor, la plecarea în concediul de odihnă, polițistul primește o primă

egală cu salariul de bază cuvenit pentru perioada de concediu.

Potrivit dispozițiilor art. 6 din O.G. nr. 38/2003 „pentru activitatea

desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică

și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și

personal contractual, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până

la 20% din salariul de bază, în condițiile stabilite prin ordin al Ministrului

de Interne”.

A apreciat că măsura suspendării acestor drepturi prin legile bugetului

de stat nr. 507/2003, 511/2004 și 379/2005 a afectat doar exercițiul

drepturilor, nu și existența lor.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat recurs pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și

Ministerul Economiei și Finanțelor, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În cuprinsul motivelor de recurs,

pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative a arătat că instanța

de fond ar fi dispus în mod nemotivat ca reclamanților să li se plătească

drepturile solicitate potrivit tabelelor depuse la dosar, respectiv de la data

încadrării și până în prezent, deși reclamanții au solicitat acordarea

drepturilor pentru perioada 2004-2006.

Recurentul Ministerul Economiei și

Finanțelor a invocat și motivat pe larg, în cuprinsul motivelor de recurs,

excepția lipsei calității sale procesuale pasive în cauză, arătând că nefiind

nici ordonator principal de credite și nici angajator în raporturile cu

reclamanții și intervenienții nu poate avea legitimitate procesuală pasivă.

Examinând actele și lucrările

dosarului în raport cu motivele de recurs formulate de recurenți, Înalta Curte

va respinge recursul Ministerului Internelor și Reformei Administrative ca

nefondat și va admite recursul Ministerului Economiei și Finanțelor, din

considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:

În ceea ce privește motivul de

recurs invocat de recurentul Ministerul Internelor și Reformei Administrative

potrivit căruia prima instanță ar fi pronunțat o soluție nelegală și

netemeinică pentru că ar fi acordat reclamanților și intervenienților

drepturile solicitate pentru întreaga perioadă în care aceștia și-au desfășurat

activitatea în cadrul unităților pârâte, Înalta Curte urmează a-l respinge,

având în vedere următoarele:

Considerentele hotărârii atacate se

referă, în mod indubitabil la prima de concediu pe perioada 2004-2006 și la

sporul de fidelitate de până la 20% din salariul de bază pe anul 2005, drepturi

solicitate de reclamanți și examinate și apreciate de către prima instanță ca

fiind câștigate și cuvenite reclamanților, în considerarea dispozițiilor

actelor normative în baza cărora s-au născut.

Este adevărat că în dispozitivul

sentinței recurate nu se mai stipulează în mod expres că obligația pârâților

privind plata drepturilor recunoscute reclamanților privește perioadele

arătate, făcându-se trimitere la tabelul anexat acțiunii, dar această

împrejurare nu este de natură să conducă la ideea că instanța de fond ar fi

înțeles să acorde reclamanților drepturile pretinse pentru o altă perioadă decât

cea solicitată și cuvenită.

Pe de altă parte, tabelul anexat

cererii de chemare în judecată (fila 6, dosar fond) la care face trimitere

prima instanță, nu cuprinde perioadele desfășurării activității de către

reclamanți în cadrul unităților pârâte, ceea ce înseamnă că interpretarea

recurentei după care instanța ar fi acordat reclamanților drepturile cuvenite

pentru o altă perioadă decât cea solicitată, este eronată.

În plus, chiar în concluziile

motivelor de recurs, recurentul Ministerul Internelor și Reformei

Administrative nu contestă, ci dimpotrivă, recunoaște că reclamanților și

intervenienților li se cuvin numai primele de concediu pentru perioada 2004 - 2006

și sporul de fidelitate pentru anul 2005, cum de altfel a hotărât și prima

instanță.

În aceste condiții, Înalta Curte de

Casație și Justiție observă că obligarea de către prima instanță a pârâților la

plata către reclamanți și intervenienți a drepturilor cuvenite acestora, prin utilizarea

sintagmei „pentru perioadele corespunzătoare activității”, vizează, de fapt,

modalitatea de calcul a sporului de fidelitate pentru anul 2005, adică în

procentele stabilite de lege, în raport cu vechimea activității desfășurate în

instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță

națională.

Față de aceste considerente, Înalta Curte

de Casație și Justiție, în temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge, ca

nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei

Administrative.

Cu privire la excepția lipsei calității

procesuale pasive invocată de recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor,

Înalta Curte constată că într-adevăr între acest pârât, pe de o parte, și

reclamanții și intervenienții, pe de altă parte, nu există un raport juridic

obligațional, atribuțiile Ministerului Economiei și Finanțelor, stabilite prin

prevederile art. 19 din Legea nr. 500/202 privind finanțele publice, nefiind de

natură să fundamenteze un asemenea raport.

Mai mult, conform art. 34 din același act

evocat, ordonatorii principali de credite au obligația să depună la Ministerul

Economiei și Finanțelor, anual, propunerile pentru proiectul de buget pentru

anul bugetar următor. Or, în cauză, atâta vreme cât pârâtul, Ministerul

Internelor și Reformei Administrative are calitatea de ordonator principal de

credite și având totodată și calitatea de angajator al reclamanților și

intervenienților, raportul juridic de obligație privește acest subiect de drept

și nu Ministerul Economiei și Finanțelor.

Pe cale de consecință, Înalta Curte de

Casație și Justiție în temeiul art. 312 C. proc. civ. și art. 137 C. proc. civ.,

va admite recursul Ministerului Economiei și Finanțelor, va modifica în parte

sentința civilă atacată, în sensul că va admite excepția lipsei calității

procesuale pasive a acestui pârât față de care va respinge acțiunea

reclamanților și a intervenienților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul

Internelor și Reformei Administrative împotriva sentinței civile nr. 676 din 27

februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de Ministerul

Economiei și Finanțelor împotriva aceleiași sentințe.

Modifică în parte sentința atacată în

sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului

Economiei și Finanțelor și respinge acțiunea față de acesta.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârii atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6

noiembrie 2008.