ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 160/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București,

reclamantul R.G.E. a solicitat obligarea pârâtului, Ministerul Administrației și

Internelor, la plata sumelor cuvenite cu titlu de primă de concediu, corespunzătoare

anilor 2004, 2005 și 2006, actualizate cu coeficientul de inflație de la data nașterii

dreptului, la data plății efective, și cu dobânda medie practicată în sistemul bancar

pe această perioadă, și la plata sumelor cuvenite cu titlul de spor de fidelitate

de până la 20% din salariul de bază, pe perioada 01 ianuarie 2005-31 decembrie 2005,

actualizate cu coeficientul de inflație, până la data plății efective și cu dobânda

medie practicată în sistemul bancar pe această perioadă, și, totodată, obligarea

pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății acestor

sume.

În motivarea cererii s-a

arătat că, prin O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor,

aprobată prin Legea nr. 353/2003, s-a prevăzut în cuprinsul dispozițiilor art. 37

alin. (2) că la plecarea în concediu de odihnă polițistul primește primă de concediu

egală cu salariul de bază din luna anterioară, iar în cuprinsul art. 6 din același

act normativ s-a prevăzut că pentru activitatea desfășurată în instituțiile din

sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate

de militar, polițist, funcționar public și personal contractual, polițiștilor li

se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază în condițiile

stabilite prin ordin al Ministrului de Interne.

În fine, se mai arată

că normele legale de suspendare, contravin prevederilor art. 16, art. 41 și ale

art. 53 din Constituția României.

Pârâtul, Ministerul Administrației

și Internelor, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată,

având în vedere că perioada de suspendare succesivă a aplicării dispozițiilor

art. 37 alin. (2) teza I din O.G. nr. 38/2003 nu s-a încheiat la 31 decembrie 2005

deoarece, conform art. 5 alin. (5) din Legea nr. 379/2005, „prevederile din actele

normative în vigoare, referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în

concediu de odihnă, se suspendă până la 31 decembrie 2006”.

Prin întâmpinare, pârâtul

Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepția inadmisibilității acțiunii

și excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând, în esență, că, față de

obiectul acțiunii, persoana obligată în raportul dedus judecății este pârâtul Ministerul

Administrației și Internelor, neexistând nici un temei de drept care să oblige Ministerul

Economiei și Finanțelor la virarea sumelor de bani solicitate.

Prin sentința civilă

nr. 1736 din 19 iunie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului

Economiei și Finanțelor, a respins cererea formulată în contradictoriu cu Ministerul

Economiei și Finanțelor, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitatea

procesuală pasivă, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamant, a obligat

pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative la plata către reclamant

a sumelor cuvenite cu titlu de spor de fidelitate, aferent anului 2005 și cu titlu

de prime de concediu aferente anilor 2004, 2005, 2006, actualizate cu indicele de

inflație de la data nașterii dreptului la data plății efective, respingând cererea

reclamantului privind actualizarea sumelor cu dobânda medie practicată în sistemul

bancar, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța de fond a reținut, în esență, că în raport de dispozițiile

art. 3 alin. (2) din H.G. nr. 208/2005, Ministerul Economiei și Finanțelor nu are

printre atribuții alocarea de fonduri din bugetul de stat, ci doar atribuții în

derularea procesului legislativ, prin întocmirea proiectului de lege, pe baza propunerilor

ordonatorilor principali de credite, astfel încât acesta nu este subiect pasiv al

vreunuia dintre raporturile juridice deduse judecății.

Instanța de fond a mai

reținut că, potrivit dispozițiilor art. 37 pct. 2 din O.G. nr. 38/2003, la plecarea

în concediu de odihnă polițistul primește primă de concediu egală cu salariul de

bază din luna anterioară, iar în cuprinsul art. 6 din același act normativ s-a prevăzut

că pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională,

ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar

public și personal contractual, polițiștilor i se acordă un spor de fidelitate de

până la 20% din salariul de bază în condițiile stabilite prin ordin al Ministrului

de Interne.

În ceea ce privește cererea

reclamantului privind actualizarea sumelor cu dobânda medie practicată în sistemul

bancar, Curtea de Apel a apreciat-o ca fiind neîntemeiată, neplata unora dintre

drepturile salariale neputând conduce la acordarea daunelor interese în condițiile

în care neplata primei de vacanță și a sporului de fidelitate a fost justificată

de pârât prin dispozițiile legale de suspendare, dispoziții asupra cărora pârâtul

nu putea aprecia din punct de vedere a legalității, fiind obligată doar să le pună

în executare.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs pârâtul, Ministerul Economiei și Finanțelor, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, invocând prevederile art. 304

1

C.

proc. civ. și cele ale art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Recurentul, în dezvoltarea

motivelor de recurs, critică sentința pronunțata de Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în raport de lipsa calității procesuale

pasive a Ministerului, întrucât raportul de munca este între reclamant pe de o parte

și instituția în care își desfășoară activitatea, pe de alta parte.

Precizează că Ministerului

Economiei și Finanțelor îi revine obligația de a se încadra în cheltuielile stabilite

de către legiuitor, plata primelor de concediu apare ca fiind nelegală și imposibil

de efectuat, întrucât, ca urmare a suspendării aplicării dispozițiilor legale referitoare

la acordarea acestora pentru perioada 2001-2005 nu au fost și nu sunt prevăzute

sumele necesare plății acestor prime.

Se mai arată că și în

anul 2006, potrivit alin. (5) al art. 5 din Legea nr. 379/2005 al bugetului de stat

pentru anul 2006 și alin. (1) al art. 5 din Legea nr. 380/2005 al asigurărilor sociale

de stat pentru anul 2006 prevederile din actele normative în vigoare referitoare

la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediu au fost suspendate până la

data de 31 decembrie 2006.

Examinând cauza în raport

cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv

cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este

nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Critica adusă hotărârii

atacate, potrivit căreia instanța de fond nu a constatat lipsa calității procesuale

pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor este nefondată.

Rezultă, fără putință

de tăgadă, atât din considerentele hotărârii, cât și din dispozitivul acesteia,

că instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului

Economiei și Finanțelor și, totodată, a respins cererea formulată în contradictoriu

cu acesta, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală

pasivă.

De asemenea, celelalte

c

ritici aduse hotărârii prin motivele de recurs sunt neîntemeiate

și nu pot fi primite, acestea nu au niciun suport legal, și nu fac decât să prezinte

perioadele de timp și actele normative prin care acest drept a fost suspendat.

Pe de altă, parte potrivit art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2007

„

La

plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu

salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Polițistul are dreptul

să solicite acordarea salariului de bază cuvenit pentru perioada de concediu, cu

anticipație. Salariul de bază și prima de concediu se plătesc cumulat, cu cel puțin

5 zile înaintea datei plecării în concediu. În cazul în care concediul de odihnă

se efectuează fracționat, prima de concediu și salariul de bază se acordă cu anticipație,

o singură dată”.

De asemenea, conform

art. 6 din acest act normativ, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de

până la 20% din salariul de bază.

Or, dispozițiile textului

de lege sus-citat prin care s-a acordat dreptul în discuție, au fost în ființă în

întreaga perioadă menționată și, fiind conforme cu principiile înscrise în art.

38 alin. (2) din Constituția României, nu s-a constatat că ar fi neconstituționale.

Ulterior, în anii 2001-2006,

prin legi bugetare succesive, acordarea primei de vacanță a fost suspendată, însă

aceste dispoziții nu au conținut vreo referire la eventualitatea desființării dreptului,

ci doar la suspendarea exercițiului acestuia.

Suspendarea exercițiului

dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, atâta timp cât nu există nicio

dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existența acestuia, întrucât s-ar

încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate

din moment ce

printr-o lege anterioară s-a

conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă.

Nu se poate considera că acel drept nu a existat în perioada

anilor 2001-2005, pentru că exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat, întrucât

s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția revizuită (privind cazurile când se

poate restrânge exercițiul unui drept), cât și reglementările date prin art. 1 din

Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a

Libertăților Fundamentale.

Efectele produse de aceste acte normative, de suspendare sau

de amânare a punerii în aplicare a dispoziției legale referitoare la dreptul dobândit,

trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ care a prevăzut

dreptul respectiv.

A considera altfel ar însemna să se prelungească valabilitatea

dispoziției de suspendare a aplicării unui text de lege și după abrogarea lui, ceea

ce ar fi de neconceput și inadmisibil.

Astfel s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui

existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină

lipsit de orice valoare.

Din cele prezentate rezultă că prima de vacanță i se cuvine reclamantului,

iar executivul nu putea suspenda sau abroga acest drept.

Este cert faptul că un drept derivând dintr-un raport juridic

de muncă, odată câștigat, nu mai poate fi anulat.

Respectarea principiului încrederii în statul de drept, care

implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent

cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive,

face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculați de

a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat

o hotărâre temeinică și legală și în mod corect a constatat că reclamantul are dreptul

la primă de concediu și la sporul de fidelitate aferent anului 2005.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul

va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ministerul Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile nr. 1736 din 19

iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 ianuarie 2008.