ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4394/2008

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, prin sentința nr. 34 din 9 ianuarie 2008, a admis acțiunea formulată de

reclamantul P.M., a obligat pârâții M.I.R.A. și D.G.P.M.B.i să plătească reclamantului

primele de vacanță pe perioada 2004 - 2006 și sporul de fidelitate aferent

anului 2005 - actualizate cu indicele de inflație, de la data nașterii

dreptului și până la data plății efective - a admis cererea de chemare în

garanție a M.E.F. și a obligat această parte să vireze sumele necesare plății

acestor drepturi bănești către M.I.R.A.

Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima

instanță a reținut că reclamantul, în calitate de funcționar public, are

dreptul - potrivit art. 37 alin. (2) teza întâi din O.G. nr. 38/2003, aprobată

cu modificări prin Legea nr. 353/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale

polițistului - la plecarea în concediu de odihnă, la o primă de concediu egală

cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.

Conform art. 6 din actul normativ anterior

individualizat, pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de

apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de

militar, polițist, funcționar public și personal contractual, se acordă un spor

de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în condițiile stabilite prin

Ordinul ministrului de interne. Aceste condiții au fost individualizate prin

Ordinul nr. 132 din 9 februarie 2004.

De asemenea, instanța de fond a precizat

faptul că, prin art. 9 alin. (7) din Legea nr. 507/2003, art. 8 alin. (7) din

Legea nr. 511/2004 și art. 5 alin. (5) din Legea nr. 379/2005, aplicarea

prevederii legale mai sus menționate cu privire la acordarea primei de concediu

a fost suspendată succesiv până la data de 31 decembrie 2006. În plus, prin art.

2 alin. (1) din O.U.G. nr. 118/2004, a fost luată aceeași măsură în legătură cu

sporul de fidelitate pe anul 2005.

În opinia primei instanțe, măsura suspendării

nu poate avea ca efect decât amânarea punerii în aplicare a dispozițiilor

legale aflate în discuție, deoarece suspendarea nu este echivalentă cu

abrogarea pe termen limitat a legii, cu lipsa temporară a dreptului însuși.

Odată cu expirarea duratei de suspendare a

aplicării prevederilor legale, obligația corelativă dreptului consființit prin

lege devine executorie.

Dreptul la acțiune se naște din momentul

încetării perioadei de suspendare, respectiv 31 decembrie 2006 pentru prima de

concediu și 31 decembrie 2005 pentru sporul de fidelitate.

Prima instanță și-a însușit argumentele

expuse de Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia nr. 22 din 12

decembrie 2005, în sensul că nu se poate contesta existența dreptului pe

perioada în care aplicarea prevederilor anterior nominalizate a fost

suspendată, deoarece ar fi încălcate dispozițiile art. 53 din Constituție

privind cazurile în care se poate retrage exercițiul unui drept, cât și

reglementările art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a

Drepturilor Omului.

Pe de altă parte, într-o atare situație, s-ar

încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor

acordate.

În altă ordine de idei, instanța de fond a

apreciat că cererea de chemare în garanție este fondată, în raport de

prevederile art. 4 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice care

precizează că angajarea cheltuielilor din bugetul M.A.I. se face numai în

limita creditelor bugetare aprobate, iar orice utilizare a acestora în alte

scopuri determină angajarea răspunderii persoanelor vinovate.

În plus, prima instanță a arătat și faptul că

chematul în garanție are atribuția de a elabora proiectul legilor bugetare

anuale, precum și ale legilor de rectificare. Or, în cauză, se impune, în

raport de soluția de admitere a cererii de chemare în judecată, ca această

parte să prevadă sumele respective în legea de rectificare bugetară.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, prin sentința nr. 50 din 4 iunie 2008, a respins

cererea de completare a sentinței nr. 34 din 9 ianuarie 2008 formulată de D.G.P.M.B.

În motivarea sentinței, instanța de fond a

reținut că, într-adevăr, a omis să se pronunțe asupra excepției lipsei

calității procesuale active a reclamantului pentru perioada 1 martie 2005 - 31

decembrie 2006, excepție invocată în cauză de către pârâtă, însă nu sunt

incidente prevederile art. 2812 alin. (1) C.proC. civ.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești a

declarat recurs pârâta D.G.P.M.B., care a solicitat modificarea acesteia,

admiterea excepției în discuție, cu motivarea că sunt aplicabile dispozițiile art.

304 pct. 9 C.proc. civ., întrucât instanța de fond a omis să se pronunțe asupra

acesteia, greșeală pe care putea să o îndrepte pe calea unei cereri întemeiate

pe prevederile art. 2812 alin. (1) C.proc. civ., întrucât este vorba de o

cerere incidentală.

M.E.F. a formulat recurs împotriva sentinței nr.

34 din 9 ianuarie 2008 și a solicitat modificarea acesteia, în sensul admiterii

excepției lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept

pe dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9 și art. 3041 C.proc. civ., recurentul

arată că prima instanță a depășit atribuțiile puterii judecătorești și a

încălcat prevederile Legii nr. 500/2002 care stabilesc că această parte are

atribuții doar în ceea ce privește elaborarea proiectului bugetului de stat.

Recurentul precizează că nu are nici un fel

de raporturi legale sau contractuale cu recurentul care să justifice formularea

unei cereri de chemare în garanție a acestei instituții.

Pretențiile intimatului-reclamant sunt de

natură salarială și nu pot fi plătite decât de către instituția publică cu care

acesta are un raport de funcție. În speță, calitatea de ordonator principal de

credite o are M.I.R.A.

Analizând sentința nr. 34 din 9 ianuarie 2008,

în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în temeiul prevederilor art.

3041 C.proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul formulat de M.E.F. este

fondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Instanța de fond a admis cererea de chemare

în garanție a M.E.F. pe care l-a obligat să vireze pârâtului M.I.R.A. sumele

necesare pentru efectuarea plății drepturilor bănești cuvenite reclamantului.

Art. 28 din Legea nr. 500/2002 privind

finanțele publice prevede că M.E.F. are atribuții în elaborarea proiectelor

legii bugetului și bugetului de stat pe baza propunerilor prezentate de

ordonatorii principali de credite.

Legea anuală a bugetului de stat este

aprobată de către Parlamentul României.

Rectificarea bugetului de stat, care poate

modifica bugetul aprobat, se poate face, de asemenea, tot prin lege.

M.E.F. este un administrator al bugetului

statului, iar în baza legii aprobate a bugetului de stat, repartizează sumele

către ordonatorii principali de credite, astfel cum acestea sunt prevăzute în

lege.

Prin urmare, acest minister nu poate fi

obligat să vireze către ordonatorii principali de credite ale sume decât cele

prevăzute de legea bugetului de stat, motiv pentru care va fi respinsă cererea

de chemare în garanție a acestuia.

Pe fondul cauzei, Înalta Curte retine că

intimatul-reclamant și-a desfășurat activitatea în cadrul D.G.P.M.B. ca

subofițer și agent de poliție de la 14 august 1984 până la 28 februarie 2005,

dată la care s-a pensionat (a se vedea adeverința nr. 144415/2007 emisă de Serviciul

Management Resurse Umane al D.G.P.M.B.).

Așadar, intimatul-reclamant are dreptul la

plata sumelor solicitate cu titlu de primă de vacanță și spor de fidelitate

doar pentru perioada în care a avut calitatea de agent de poliție.

În consecință, în raport de considerentele

anterior expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., raportat la

art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta Curte va admite

recursul declarat de M.E.F. împotriva sentinței nr. 34 din 9 ianuarie 2008,

precum și recursul declarat de D.G.P.M.B. împotriva sentinței nr. 50 din 4

iunie 2008, va modifica sentința nr. 34/2008, în sensul că va admite în parte

acțiunea reclamantului și va obliga pârâții D.G.P.M.B. și M.I.R.A. să plătească

reclamantului prima de vacanță pentru anii 2004 - 2005 și sporul de fidelitate,

conform vechimii, pentru perioada 1 ianuarie 2005 - 28 februarie 2005 și va

respinge cererea de chemare în garanție a M.E.F., menținând sentința nr. 50 din

4 iunie 2008.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de M.E.F. împotriva

sentinței civile nr. 34 din 9 ianuarie 2008, precum și recursul declarat de D.G.P.M.B.

împotriva sentinței civile nr. 50 CC din 4 iunie 2008, ambele pronunțate în

dosarul nr. 6974/2/2007 al Curții de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința nr. 34 din 9 ianuarie 2008

a Curții de Apel București, în sensul că admite în parte acțiunea reclamantului

P.M.

Obligă D.G.P.M.B. și M.I.R.A., să plătească

reclamantului prima de vacanță pentru anii 2004 - 2005 și sporul de fidelitate,

conform vechimii, pentru perioada 1 ianuarie 2005 - 28 februarie 2005.

Respinge cererea de chemare în garanție a M.E.F.

Menține sentința civilă nr. 50/CC din 4 iunie

2008 a Curții de Apel București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27

noiembrie 2008.