ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4742/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 24 octombrie 2007, reclamantul C.M. a solicitat, în contradictoriu cu I.G.P.F., constatarea refuzului nejustificat al pârâtului de acordare a sporului de fidelitate de până la 20% din salariu pentru anul 2005, precum și a primei de concediu aferentă anilor 2004 și 2005 și obligarea pârâtului să-i plătească aceste drepturi bănești, actualizate cu indicele de inflație. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în perioada pentru care solicită drepturile bănești, și-a desfășurat activitatea ca polițist de frontieră în cadrul I.G.P.F. și, în această calitate, era îndreptățit, potrivit art. 6 și art. 37 pct. 2 din O.G.

nr. 38/2003 la un spor de fidelitate lunar de până la 20% din salariul de bază și, anual, la o primă de concediu. A mai menționat că, deși plata acestor drepturi a fost suspendată prin legi succesive, anularea lor nu este posibilă, față de dispozițiile Codului Muncii și ale Constituției, fiind vorba despre un drept câștigat. Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1494 din 14 mai 2008, a respins excepția lipsei de interes, invocată de pârât, ca neîntemeiată, a admis acțiunea și a obligat pârâtul la plata către reclamant a drepturilor bănești reprezentând prima de concediu aferentă anilor 2004, 2005 și a sporului de fidelitate pe anul 2005, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Instanța a reținut că soluția se impune, în temeiul prevederilor art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003 și art. 6 din același act normativ, împrejurarea că aceste dispozițiile legale au fost suspendate o anumită perioadă neavând influență asupra existenței drepturilor, efectul suspendării fiind doar de amânare a exercitării acestor drepturi, iar nu de anulare a lor. Împotriva sus menționatei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul I.G.P.F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând, în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., casarea hotărârii atacate și respingerea acțiunii formulate de reclamant, ca neîntemeiată. Recurentul a susținut că, în mod nelegal, s-a admis acțiunea, arătând, în esență că, prin O.U.

G. nr. 118/2004 și prin legi succesive ale bugetului de stat au fost suspendate prevederile art. 6 din O.U.G. nr. 38/2003, astfel încât nu exista temei legal și nici fonduri pentru acordarea drepturilor solicitate. S-au invocat, de asemenea, dispozițiile art. 64 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, potrivit cărora, în cazuri speciale, aplicarea unui act normativ poate fi suspendată, cu indicarea duratei suspendării, care în cauză a fost până la 31 decembrie 2005. Recursul pârâtului este nefondat. Prin O.G. nr. 38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, s-a instituit dreptul polițiștilor de a primi, pe lângă îndemnizația de concediu și o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, precum și un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază acestor drepturi.

Este adevărat că, acordarea acestor drepturi prin prevederile legale sus menționate, a fost suspendată în anii 2001-2006 prin dispoziții normative succesive însă, așa cum corect a reținut instanța de fond, suspendarea nu echivalează cu înlăturarea dreptului, atâta vreme cât nu există nici o dispoziție legală, prin care să fi fost înlăturată existența acestuia. Nu se poate considera că suspendarea drepturilor în perioada respectivă echivalează cu inexistența lor în cadrul aceleiași perioade, întrucât s-ar încălca principiul constituțional ce garantează realizarea drepturilor acordate.

De asemenea, neprevederea în continuare a acestor drepturi recunoscute și garantate, nu poate înlătura existența lor anterioară pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția României, privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementărilor art. 1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Astfel de drepturi nu pot fi considerate că nu au existat, întrucât s-ar ajunge la situația, inadmisibilă, potrivit căreia un drept prevăzut de lege să fie lipsit de conținut, printr-o îngrădire nelegitimă a exercitării lui. E de precizat și că, prin O.U.G. nr. 146/2007, intrată în vigoare la 20 decembrie 2007, s-a aprobat plata primelor de concediu suspendate în perioada 2001-2006, astfel încât nu se poate susține nici că dreptul la acțiune cu privire la aceste sume ar fi prescris.

În concluzie, față de cele expuse și în temeiul art. 318 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., se va respinge recursul pârâtului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I DE

Respinge recursul declarat de pârâtul I.G.P.F. împotriva sentinței civile nr. 1494 din 14 mai 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 decembrie 2008.