ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 491/2008

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 19 martie 2007,

reclamantul B.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții M.I.R.A. și M.E.F.,

obligarea pârâților la plata sumelor reprezentând sporul de fidelitate pentru

anii 2004 și 2005 și primele de concediu pentru anii 2004 și 2005, actualizate

cu indicele inflației și cu dobânda medie practicată în sistemul bancar, cu

cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că, în calitate de polițist, este îndreptățit la primele de

vacanță și sporul de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în temeiul

O.G. nr. 38/2003, art. 41 alin. (2) și art. 53 din Constituție, C. muncii și

Legii nr. 360/2002.

A mai menționat că, deși

prin legi bugetare s-a suspendat acordarea acestor drepturi, anularea lor nu

este posibilă, față de dispozițiile constituționale, fiind vorba despre un

drept câștigat.

Pârâtul M.I.R.A. a formulat

cerere de chemare în garanție a M.I.R.A. pentru alocarea sumelor necesare acestor

drepturi.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1537

din 6 iunie 2007, a admis acțiunea, a obligat pârâtul M.I.R.A. la plata

drepturilor bănești reprezentând sporul de fidelitate pentru anii 2004 și 2005,

precum și la plata primelor de vacanță aferente anilor 2004, 2005 și 2006, actualizate

cu indicele de inflație la data plății efective. Totodată, a obligat pârâtul M.E.F.

să aloce sumele necesare efectuării plății drepturilor acordate.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că reclamantul este îndreptățit la acordarea drepturilor

salariale solicitate, în temeiul prevederilor art. 37 alin. (2) și ale art. 6

din O.G. nr. 38/2003.

Că, deși aceste dispoziții

legale au fost suspendate prin legile bugetare, suspendarea nu echivalează cu o

anulare a dreptului, astfel încât la încetarea suspendării, se impunea plata

drepturilor respective.

Cererea de chemare în

garanție a M.E.F. a fost respinsă prin încheierea din 18 aprilie 2007, însă s-a

considerat că, în calitate de pârât, M.E.F. trebuie obligat să aloce fondurile

necesare plății acestor drepturi, în temeiul H.G. nr. 208/2005.

Împotriva sus menționatei

sentințe au declarat recurs, în termen legal, atât pârâtul M.I.R.A., cât și

pârâtul M.E.F.

Recurentul M.I.R.A. a

solicitat să se constate că, în ceea ce privește sporul de fidelitate pe anul

2004, soluția primei instanțe este nelegală, întrucât acest drept a fost

acordat intimatului-reclamant. A cerut modificarea sentinței în sensul

respingerii acestui capăt de cerere din acțiune.

Recurentul M.E.F. a

solicitat, în temeiul art. 304 C. proc. civ., modificarea hotărârii atacate, în

principal, în sensul admiterii excepției lipsei calității sale procesuale

pasive și, în subsidiar, al respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.

Ambele  recursuri se vor

admite, în sensul și pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Astfel după cum intimatul - reclamant

însuși a recunoscut în ședință publică, acesta a primit sporul de fidelitate

aferent anului 2004, astfel încât recursul declarat de pârâtul M.I.R.A. și care

vizează exclusiv acest aspect, este fondat.

În ceea ce privește recursul

declarat de pârâtul M.E.F., se constată că într-adevăr, prima instanță a

obligat în mod nelegal această autoritate să aloce sumele reprezentând drepturile

bănești cuvenite intimatului-reclamant.

Astfel, potrivit dispozițiilor

art. 1 din O.G. nr. 22/2002, executarea obligațiilor de plată a instituțiilor

publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin

bugetele acestora la titlul cheltuielilor care se încadrează obligația de plată

respectivă.

În conformitate cu

prevederile art. 2 din O.G. nr. 22/2002, ordonatorii principale de credite bugetare

au obligația să dispună toate măsurile care se impun, inclusiv virări de

credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și

ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru

efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.

Prin urmare, în cauză,

obligațiile de plată ale M.I.R.A. în temeiul unui titlu executoriu (cum ar fi o

hotărâre judecătorească prin care s-ar admite pretențiile reclamantului) se

realizează din sumele aprobate acestuia, fără nici o legătură cu competențele M.E.F.

în materie de buget.

Intimatul-pârât M.I.R.A. are

calitate de ordonator principal de credite, iar potrivit art. 21 din Legea nr. 500/2002,

ordonatorii principali de credite sunt cei care repartizează creditele bugetare

aprobate, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice

ierarhic inferioare.

Faptul că M.E.F. elaborează

proiectul bugetului de stat nu are relevanță în speță, atâta timp cât, potrivit

prevederilor art. 28 lit. d) - e) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele

publice, aceasta se face pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali

de credite și a proiectelor bugetare locale.

Având în vedere că

recurentul nu este parte nici în raportul de drept material dedus judecății,

curtea de apel a greșit când a obligat această autoritate să aloce fondurile

necesare achitării sumelor pretinse, în absența calității procesuale pasive a

respectivei autorități.

Pentru aceste considerente,

Înalta Curte va admite recursurile, va modifica sentința atacată, în sensul că

va admite în parte acțiunea, va obliga pârâtul M.I.R.A. să plătească reclamantului

sporul de fidelitate pentru anul 2005 și primele de vacanță aferente anilor 2004,

2005 și 2006, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective. Se

va respinge cererea privind plata sporului de fidelitate pentru anul 2004, ca

nefondată și va fi respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu M.E.F.,

pentru lipsa calității procesuale pasive a acestui pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de pârâții M.I.R.A. și M.E.F. împotriva sentinței civile nr. 1537 din 6 iunie 2007

a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal.

Modifică sentința atacată,

în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamantul B.F.

Obligă pârâtul M.I.R.A. să

plătească reclamantului drepturile bănești reprezentând sporul de fidelitate de

până la 20% din salariul de bază, pentru anul 2005 și primele de vacanță

aferente anilor 2004, 2005 și 2006, actualizate cu indicele de inflație la data

plății efective.

Respinge cererea privind plata

sporului de fidelitate pentru anul 2004, ca nefondată.

Respinge acțiunea formulată în

contradictoriu cu M.E.F. pentru lipsa calității procesuale pasive a acestui

pârât.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 februarie 2008.