ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2617/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul R.M.G. a chemat în judecată M.I.R.A., I.G.P., D.G.I.P.I. și M.E.F., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâților M.I.R.A., I.G.P., și D.G.I.P.I. să-i plătească prima de concediu pe anii 2004, 2005 și 2006 actualizată cu indicele de inflație la data plății efective. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că are calitatea de ofițer de poliție și că potrivit art. 28 lit. e) din Legea nr. 360/2002, are dreptul pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.

A mai arătat că ulterior, printr-o serie de legi s-a dispus suspendarea aplicării acestui articol, suspendare care a durat până la 31 decembrie 2006. Întrucât suspendarea este nelegală și neconstituțională pe de o parte, iar pe de altă parte, aceasta și-a încetat aplicabilitatea, reclamantul susține că este îndreptățit la plata primelor de vacanță restante, solicitând obligarea pârâților, în acest sens. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2569 din 23 octombrie 2007 a admis acțiunea formulată de reclamant, obligând pârâții M.I.R.A., I.G.P., și D.G.I.P.I. la plata către reclamant a contravalorii primelor pentru perioada 2004 - 2006 și a sporului de fidelitate pentru anul 2005, actualizate cu indicele de inflație la data plății.

Totodată, a obligat pârâtul M.E.F. să aloce sumele necesare plății și a respins cererea de chemare în garanție ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că în calitate de ofițer de poliție, reclamantul are dreptul potrivit art. 28 lit. e) din Legea nr. 360/2002, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. De asemenea, reclamantul mai are dreptul și la sporul de fidelitate pe anul 2005 prevăzut de art. 6 din O.G.nr. 38/2003. Instanța de fond a mai reținut și că potrivit art. 3 alin. (1) pct. 2 din H.G.nr. 2008/2005, M.E.F. va fi obligat să aloce sumele necesare plății. Cât privește cererea de chemare în garanție, instanța de fond a reținut că aceasta este neîntemeiată, întrucât nu există un raport juridic legal sau convențional de garanție a sumelor solicitate, M.E.F.

neavând obligația să garanteze plata acestor sume, reclamantul nefiind salariat al acestuia. Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs pârâtul M.E.F. Recurentul a susținut, în esență, că M.E.F. nu are calitate procesuală pasivă în cauză, astfel că cererea de chemare în judecată împotriva sa trebuia respinsă ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă. Astfel, susține recurentul, este lipsit de relevanță faptul că M.E.F. elaborează proiectul bugetului de stat, atâta timp cât, aceasta se face pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite și a proiectelor bugetelor locale iar în cauză M.I.R.A. are calitate de ordonator principal de credite.

A mai susținut recurentul și faptul că instanța de fond nu a observat nici normele speciale ale O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în conformitate cu care, acestea au obligația să ia toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii a creditelor necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii. Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu dispozițiile legale incidente, constată că prima instanță a dispus în mod nelegal obligarea M.E.F. să asigure M.I.R.A. fondurile necesare pentru plata drepturilor reclamantului. Într-adevăr, reclamantul în calitate de ofițer de poliție este angajat al M.I.R.A., astfel că achitarea drepturilor salariale cade în sarcina acestei instituții.

Raportul juridic de serviciu este creat între reclamant și M.I.R.A., o componentă a acestui raport de serviciu fiind și achitarea drepturilor salariale și a altor drepturi bănești la care reclamantul este îndreptățit în calitate de funcționar public, M.E.F. nefiind parte a acestui raport juridic obligațional. Conform dispozițiilor art. 3 alin. (1) pct. 2 din H.G. nr. 386/2007 M.E.F. „elaborează proiectul bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare”. Totodată, potrivit art. 28 din Legea nr. 500/2002, „proiectele legilor bugetare anuale și ale bugetelor se elaborează de către Guvern, prin M.F.P.”. Având în vedere aceste texte de lege precum și dispozițiile art. 19 din Legea nr. 500/2002 care stabilesc rolul M.E.F.

în domeniul finanțelor publice urmează a se constata că această instituție nu poate fi obligată să asigure fondurile necesare plății drepturilor bănești solicitate de către reclamant, întrucât printre atribuțiile acesteia nu se numără și aceea a plății, virării sau alocării de fonduri din bugetul de stat ci doar atribuții în derularea procesului legislativ prin întocmirea proiectului de lege pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite. Referitor la celelalte dispoziții ale hotărârii, Curtea constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, pentru următoarele considerente. Prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcționarilor publici ca, pe lângă indemnizația de concediu, să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.

Este adevărat că acordarea primei de vacanță, instituită prin prevederile legale sus menționate, a fost suspendată în anii 2001 - 2006, prin dispoziții normative succesive, însă, așa cum corect a reținut și instanța de fond, suspendarea nu echivalează cu eliminarea dreptului, atâta vreme cât nu există nicio dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existenta acestuia. Astfel, dreptul la prima de concediu, stabilit inițial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (publicată în M. Of. nr. 600/8.12.1999), a fost menținut prin art. 34 alin. (2) din Legea nr.188/1999, în forma republicată (M. Of. nr. 251/22.03.2004), precum și prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, în forma republicată pentru a doua oară (M. Of.

nr. 365/29.05.2007). Nu se poate considera, deci, că suspendarea dreptului în perioada respectivă echivalează cu inexistența sa în cadrul aceleiași perioade, întrucât s-ar încălca principiul constituțional ce garantează realizarea drepturilor acordate. De asemenea, neprevederea în continuare a acestui drept, recunoscut și garantat, nu poate înlătura existența lui anterioară pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția României revizuită (art. 49 din Constituția anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Un astfel de drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul său a fost suspendat, întrucât s-ar ajunge la situația, inadmisibilă, potrivit căreia un drept prevăzut de lege să fie lipsit de conținut, printr-o îngrădire nelegitimă a exercitării lui.

De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate, în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicați de a se bucura efectiv de acestea, pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de M.E.F. împotriva sentinței civile nr. 2569 din 23 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul R.M.G. împotriva pârâtului M.E.F. pentru lipsa calității procesuale pasive. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 iunie 2008.