ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2617/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamantul R.M.G. a chemat în judecată M.I.R.A., I.G.P.,

D.G.I.P.I. și M.E.F., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va

pronunța să dispună obligarea pârâților M.I.R.A., I.G.P., și D.G.I.P.I. să-i

plătească prima de concediu pe anii 2004, 2005 și 2006 actualizată cu indicele

de inflație la data plății efective.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că are calitatea de ofițer de poliție și că potrivit art. 28

lit. e) din Legea nr. 360/2002, are dreptul pe lângă indemnizația de concediu,

la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.

A mai arătat că ulterior, printr-o serie de legi s-a dispus suspendarea

aplicării acestui articol, suspendare care a durat până la 31 decembrie 2006.

Întrucât suspendarea este

nelegală și neconstituțională pe de o parte, iar pe de altă parte, aceasta și-a

încetat aplicabilitatea, reclamantul susține că este îndreptățit la plata

primelor de vacanță restante, solicitând obligarea pârâților, în acest sens.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2569 din

23 octombrie 2007 a admis acțiunea formulată de reclamant, obligând pârâții M.I.R.A.,

I.G.P., și D.G.I.P.I. la plata către reclamant a contravalorii primelor pentru

perioada 2004 - 2006 și a sporului de fidelitate pentru anul 2005, actualizate

cu indicele de inflație la data plății.

Totodată, a obligat pârâtul

M.E.F. să aloce sumele necesare plății și a respins cererea de chemare în

garanție ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut că în calitate de ofițer de poliție, reclamantul

are dreptul potrivit art. 28 lit. e) din Legea nr. 360/2002, pe lângă

indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna

anterioară plecării în concediu. De asemenea, reclamantul mai are dreptul și la

sporul de fidelitate pe anul 2005 prevăzut de art. 6 din O.G.nr. 38/2003.

Instanța de fond a mai

reținut și că potrivit art. 3 alin. (1) pct. 2 din H.G.nr. 2008/2005, M.E.F. va

fi obligat să aloce sumele necesare plății.

Cât privește cererea de

chemare în garanție, instanța de fond a reținut că aceasta este neîntemeiată,

întrucât nu există un raport juridic legal sau convențional de garanție a

sumelor solicitate, M.E.F. neavând obligația să garanteze plata acestor sume,

reclamantul nefiind salariat al acestuia.

Împotriva acestei sentințe

considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs pârâtul M.E.F.

Recurentul a susținut, în

esență, că M.E.F. nu are calitate procesuală pasivă în cauză, astfel că cererea

de chemare în judecată împotriva sa trebuia respinsă ca fiind îndreptată

împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

Astfel, susține recurentul,

este lipsit de relevanță faptul că M.E.F. elaborează proiectul bugetului de stat,

atâta timp cât, aceasta se face pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor

principali de credite și a proiectelor bugetelor locale iar în cauză M.I.R.A.

are calitate de ordonator principal de credite.

A mai susținut recurentul și

faptul că instanța de fond nu a observat nici normele speciale ale O.G. nr. 22/2002

privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în

conformitate cu care, acestea au obligația să ia toate măsurile ce se impun,

inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în

bugetele proprii a creditelor necesare efectuării plății sumelor stabilite prin

titluri executorii.

Curtea, analizând actele și

lucrările dosarului, în raport cu dispozițiile legale incidente, constată că

prima instanță a dispus în mod nelegal obligarea M.E.F. să asigure M.I.R.A.

fondurile necesare pentru plata drepturilor reclamantului.

Într-adevăr, reclamantul în

calitate de ofițer de poliție este angajat al M.I.R.A., astfel că achitarea

drepturilor salariale cade în sarcina acestei instituții.

Raportul juridic de serviciu

este creat între reclamant și M.I.R.A., o componentă a acestui raport de

serviciu fiind și achitarea drepturilor salariale și a altor drepturi bănești

la care reclamantul este îndreptățit în calitate de funcționar public, M.E.F.

nefiind parte a acestui raport juridic obligațional.

Conform dispozițiilor art. 3

alin. (1) pct. 2 din H.G. nr. 386/2007 M.E.F. „elaborează proiectul bugetului

de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând

rectificările corespunzătoare”.

Totodată, potrivit art. 28

din Legea nr. 500/2002, „proiectele legilor bugetare anuale și ale bugetelor se

elaborează de către Guvern, prin M.F.P.”.

Având în vedere aceste texte

de lege precum și dispozițiile art. 19 din Legea nr. 500/2002 care stabilesc

rolul M.E.F. în domeniul finanțelor publice urmează a se constata că această

instituție nu poate fi obligată să asigure fondurile necesare plății

drepturilor bănești solicitate de către reclamant, întrucât printre atribuțiile

acesteia nu se numără și aceea a plății, virării sau alocării de fonduri din

bugetul de stat ci doar atribuții în derularea procesului legislativ prin

întocmirea proiectului de lege pe baza propunerilor ordonatorilor principali de

credite.

Referitor la celelalte

dispoziții ale hotărârii, Curtea constată că instanța de fond a pronunțat o

hotărâre legală și temeinică, pentru următoarele considerente.

Prin Legea nr. 188/1999 s-a

instituit dreptul funcționarilor publici ca, pe lângă indemnizația de concediu,

să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării

în concediu.

Este adevărat că acordarea

primei de vacanță, instituită prin prevederile legale sus menționate, a fost

suspendată în anii 2001 - 2006, prin dispoziții normative succesive, însă, așa

cum corect a reținut și instanța de fond, suspendarea nu echivalează cu

eliminarea dreptului, atâta vreme cât nu există nicio dispoziție legală prin

care să fi fost înlăturată existenta acestuia.

Astfel, dreptul la prima de

concediu, stabilit inițial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999

(publicată în M. Of. nr. 600/8.12.1999), a fost menținut prin art. 34 alin. (2)

din Legea nr.188/1999, în forma republicată (M. Of. nr. 251/22.03.2004), precum

și prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, în forma republicată pentru a

doua oară (M. Of. nr. 365/29.05.2007).

Nu se poate considera, deci,

că suspendarea dreptului în perioada respectivă echivalează cu inexistența sa

în cadrul aceleiași perioade, întrucât s-ar încălca principiul constituțional

ce garantează realizarea drepturilor acordate.

De asemenea, neprevederea în

continuare a acestui drept, recunoscut și garantat, nu poate înlătura existența

lui anterioară pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția României

revizuită (art. 49 din Constituția anterioară) privind cazurile când se poate

restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementărilor art. 1 din Protocolul nr.

1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale.

Un astfel de drept nu poate

fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul său a fost

suspendat, întrucât s-ar ajunge la situația, inadmisibilă, potrivit căreia un

drept prevăzut de lege să fie lipsit de conținut, printr-o îngrădire nelegitimă

a exercitării lui.

De aceea, respectarea

principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării

legilor adoptate, în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei

tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca

titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicați de a se bucura

efectiv de acestea, pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

M.E.F. împotriva sentinței civile nr. 2569 din 23 octombrie 2007 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința

atacată în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul R.M.G.

împotriva pârâtului M.E.F. pentru lipsa calității procesuale pasive.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 24 iunie 2008.