ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 960/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții C.A., I.A., F.L., L.A., C.A., V.N., A.I., F.F.A. și M.C. au chemat în judecată pe pârâtul I.G.P.F., solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea acestuia la plata primei de concediu pentru anii 2004-2006 și a sporului de fidelitate pe anul 2005, drepturi actualizate cu indicele de inflație, până la data efectuării plății. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, în perioada pentru care solicită plata primei de concediu și a sporului de fidelitate, și-au desfășurat activitatea, în calitate de funcționari publici cu statut special, în cadrul autorității pârâte că, potrivit art. 37 alin. (2) din O.G.

nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițistului, erau îndreptățiți la plata unei prime de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, drept ce nu Ie-a fost acordat, pe considerentul că dispozițiile legale ce îl reglementează au fost suspendate succesiv. În continuare, s-a menționat că suspendarea aplicării dispozițiilor privitoare la prima de concediu este nelegală, întrucât contravine dispozițiilor art. 41 și art. 53 din Constituție și art. 18 C. muncii, că prin Decizia nr. 12 din 5 februarie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, s-a statuat că prima de concediu, pe lângă indemnizația de concediu, se cuvine pentru perioada anilor 2004 - 2006, astfel cum a fost reglementată prin art. 37 alin. (2) teza I din O.G.

nr. 38/2003. Referitor la sporul de fidelitate pentru anul 2005, reclamanții au arătat că este reglementat de art. 6 din O.G. nr. 38/2003, că suspendarea executării acestui drept pentru anul 2005 a fost nelegală și neconstituțională, astfel că sunt îndreptățiți la plata acestuia, actualizat în raport de indicele de inflație. Pârâtul I.G.P.F. a formulat întâmpinare în cauză, prin care a invocat excepția lipsei de interes privind capătul de cerere având ca obiect plata primei de concediu, arătând că prin O.U.G. nr. 146/2007 s-a dispus aprobarea plății primelor de concediu suspendate în perioada 2001 - 2006. Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că nu poate fi obligat la plata sumelor solicitate prin cererea de chemare în judecată, întrucât există dispoziții legale, date cu respectarea Constituției, prin care s-a dispus suspendarea aplicării dispozițiilor art. 37 alin. (2) și art. 6 din O.G.

nr. 38/2003. Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1251 din 17 aprilie 2008, a respins excepția lipsei de interes invocată de pârât, a admis acțiunea și a obligat pârâtul la plata către reclamanți a primei de concediu pentru anii 2004, 2005 și 2006 și a sporului de fidelitate pentru anul 2005, actualizate în raport cu rata inflației, de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de judecată a reținut, în esență, că exercițiul drepturilor solicitate a fost suspendat pentru anul 2005, în ce privește sporul de fidelitate, respectiv pentru anii 2004 - 2006, în ce privește prima de vacanță, însă măsura suspendării nu poate avea ca efect decât amânarea punerii în aplicare a dispozițiilor legale suspendate și, cum aceasta a încetat, drepturile respective au devenit în prezent actuale, cuvenindu-se reclamanților în temeiul art. 6 și art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003.

Împotriva acestei soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, exclusiv cu privire la aspectul acordării drepturilor bănești reprezentând sporul de fidelitate, a declarat recurs pârâtul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, arătând, în esență, că aplicarea prevederilor legale referitoare la sporul de fidelitate a fost suspendată pe anul 2005, astfel încât obligarea instituției recurente la plata acestor drepturi , s-a făcut cu încălcarea prevederilor imperative ale actelor normative care au dispus suspendarea. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc.

civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Intr-adevăr exercițiul dreptului la sporul de fidelitate, prevăzut în favoarea intimaților reclamanți de art. 6 din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, a fost suspendat pentru anul 2005, prin dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr. 118/2004 privind acordarea unor drepturi salariale personalului Ministerului Administrației și Internelor. Această măsură nu a putut avea, însă, ca efect, decât amânarea punerii în aplicare a dispozițiilor legale suspendate și, odată încetată această măsură, dreptul respectiv a devenit actual. Nu se poate considera, deci, că suspendarea dreptului în perioada respectivă echivalează cu inexistența sa în cadrul aceleiași perioade, întrucât s-ar încălca principiul constituțional ce garantează realizarea drepturilor acordate.

Dacă s-ar considera că dreptul respectiv nu a existat în perioada pentru care exercițiul său a fost suspendat, s-ar ajunge la situația, inadmisibilă, potrivit căreia un drept prevăzut de lege să poată fi lipsit de conținut, printr-o îngrădire nelegitimă a exercitării lui. De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate, în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicați de a se bucura efectiv de acestea, pentru perioada în care au fost prevăzute de lege. Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul I.G.P.F. împotriva sentinței civile nr. 1251 din 17 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 februarie 2009.