ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 960/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, reclamanții C.A., I.A., F.L., L.A., C.A., V.N., A.I., F.F.A. și M.C.

au chemat în judecată pe pârâtul I.G.P.F., solicitând ca, prin sentința ce se

va pronunța, să se dispună obligarea acestuia la plata primei de concediu

pentru anii 2004-2006 și a sporului de fidelitate pe anul 2005, drepturi

actualizate cu indicele de inflație, până la data efectuării plății.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, în perioada pentru care

solicită plata primei de concediu și a sporului de fidelitate, și-au desfășurat

activitatea, în calitate de funcționari publici cu statut special, în cadrul

autorității pârâte că, potrivit art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003 privind

salarizarea și alte drepturi ale polițistului, erau îndreptățiți la plata unei

prime de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în

concediu, drept ce nu Ie-a fost acordat, pe considerentul că dispozițiile

legale ce îl reglementează au fost suspendate succesiv.

În

continuare, s-a menționat că suspendarea aplicării dispozițiilor privitoare la

prima de concediu este nelegală, întrucât contravine dispozițiilor

art. 41 și art. 53 din Constituție și art. 18 C. muncii, că prin

Decizia nr. 12 din 5 februarie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secțiile unite, s-a statuat că prima de concediu, pe lângă

indemnizația de concediu, se cuvine pentru perioada anilor 2004 - 2006, astfel

cum a fost reglementată prin art. 37 alin. (2) teza I din O.G. nr. 38/2003.

Referitor

la sporul de fidelitate pentru anul 2005, reclamanții au arătat că este

reglementat de art. 6 din O.G. nr. 38/2003, că suspendarea executării acestui

drept pentru anul 2005 a fost nelegală și neconstituțională, astfel că sunt

îndreptățiți la plata acestuia, actualizat în raport de indicele de inflație.

Pârâtul

I.G.P.F. a formulat întâmpinare în cauză, prin care a invocat excepția lipsei

de interes privind capătul de cerere având ca obiect plata primei de concediu,

arătând că prin O.U.G. nr. 146/2007 s-a dispus aprobarea plății primelor de

concediu suspendate în perioada 2001 - 2006.

Pe

fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată,

arătând că nu poate fi obligat la plata sumelor solicitate prin cererea de

chemare în judecată, întrucât există dispoziții legale, date cu respectarea

Constituției, prin care s-a dispus suspendarea aplicării dispozițiilor art. 37

alin. (2) și art. 6 din O.G. nr. 38/2003.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1251

din 17 aprilie 2008, a respins excepția lipsei de interes invocată de pârât, a

admis acțiunea și a obligat pârâtul la plata către reclamanți a primei de

concediu pentru anii 2004, 2005 și 2006 și a sporului de fidelitate pentru anul

2005, actualizate în raport cu rata inflației, de la data nașterii dreptului și

până la data plății efective.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de judecată a reținut,

în esență, că exercițiul

drepturilor solicitate a fost suspendat pentru

anul 2005, în ce privește sporul de fidelitate, respectiv pentru anii

2004

- 2006, în ce privește prima de vacanță, însă măsura suspendării nu poate avea

ca efect decât amânarea punerii în aplicare a

dispozițiilor

legale suspendate și, cum aceasta a încetat, drepturile

respective au

devenit în prezent actuale, cuvenindu-se reclamanților în

temeiul art. 6 și art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003.

Împotriva

acestei soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, exclusiv cu privire la

aspectul acordării drepturilor bănești reprezentând sporul de fidelitate, a

declarat recurs pârâtul

Inspectoratul

General al Poliției de Frontieră, arătând, în esență, că aplicarea prevederilor

legale referitoare la sporul de fidelitate a fost suspendată pe anul 2005,

astfel încât obligarea instituției recurente la

plata acestor drepturi

,

s-a făcut cu încălcarea prevederilor imperative ale actelor normative

care au dispus suspendarea.

Examinând cauza

și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile

invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză,

inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este

nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Intr-adevăr exercițiul dreptului la sporul de fidelitate, prevăzut în

favoarea intimaților

reclamanți de art. 6 din O.G.

nr. 38/2003

privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, a fost suspendat pentru

anul 2005, prin dispozițiile art. 2 din O.U.G.

nr. 118/2004 privind

acordarea unor drepturi

salariale

personalului Ministerului Administrației și Internelor.

Această măsură

nu a putut avea, însă, ca efect, decât amânarea punerii în aplicare a dispozițiilor

legale suspendate și, odată

încetată

această măsură, dreptul respectiv a devenit actual.

Nu se poate considera, deci, că suspendarea dreptului în perioada

respectivă

echivalează cu inexistența sa în cadrul aceleiași perioade,

întrucât s-ar încălca

principiul constituțional ce garantează realizarea drepturilor acordate.

Dacă s-ar considera că dreptul respectiv nu a existat în perioada

pentru care exercițiul său a fost suspendat, s-ar ajunge la situația,

inadmisibilă, potrivit căreia un drept prevăzut de lege să poată fi lipsit de

conținut, printr-o îngrădire nelegitimă a exercitării lui.

De aceea,

respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea

aplicării legilor adoptate, în spiritul și litera lor, concomitent cu

eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive,

face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicați de

a se bucura efectiv de

acestea, pentru

perioada în care au fost prevăzute de lege.

Pentru motivele

arătate, recursul va fi respins ca nefondat,

menținându-se

sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâtul I.G.P.F. împotriva sentinței civile nr. 1251 din 17 aprilie 2008 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 februarie 2009.