ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1714/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de

Apel București la 7 mai 2007, reclamanții B.O.T., ș.a., în contradictoriu cu

pârâții Ministerul Administrației și Internelor, Inspectoratul General al

Poliției Române, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București și

Ministerul Finanțelor Publice, actualmente Ministerul Economiei și Finanțelor

au solicitat obligarea pârâților la plata primelor de concediu pentru anii

2004, 2005 și 2006, actualizate cu indicele de inflație, până la data efectuării

plății, obligarea pârâților la plata sporului de fidelitate pentru anul 2005,

sume actualizate cu indicele de inflație și obligarea M.E.F. să aloce fondurile

necesare plății drepturilor solicitate.

În motivarea acțiunii, reclamanții au

arătat că sunt polițiști în cadrul Ministerului Administrației și Internelor

(actualmente Ministerul Internelor și Reformei Administrative), Inspectoratul

General al Poliției Române, invocând dispozițiile art. 28 lit. e) din Legea nr.

360/2002, cu modificările ulterioare, prin care s-a instituit dreptul

polițistului la concediile de odihnă, de studii și învoiri plătite și concedii

fără plată, iar prin O.G. nr. 38/2003 cu modificările ulterioare, în vigoare la

1 ianuarie 2004, art. 37 alin. (2), s-a stabilit și dreptul la prima de

concediu egală cu salariul de bază cuvenit la plecarea în concediu de odihnă.

În ceea ce privește dreptul la prima de concediu al cărei exercițiu a fost

suspendat prin legile bugetare, reclamanții au invocat principiul dreptului

câștigat și dispozițiile Constituției României, art. 41 și art. 53, apreciind

că prin suspendarea succesivă a plății primei de concediu, dreptul derivând din

raportul de serviciu a fost îngrădit, titularii dreptului neputând beneficia de

acesta.

Reclamanții au invocat și art. 18 CM și

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, nr. XII din 5

februarie 2007.

În ceea ce privește sporul de fidelitate,

reclamanții au invocat art. 6 din O.G. nr. 38/2003 și suspendarea plății

acestui drept prin efectul art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 118/2004.

Prin sentința civilă nr. 2027 din 5

septembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamanților B.O.T., ș.a., în

contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative,

Inspectoratul General al Poliției Române, D.G.P.M.B. și Ministerul Economiei și

Finanțelor.

A obligat pârâții Ministerul Internelor

și Reformei Administrative și Inspectoratul General al Poliției Române la plata

către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând prime de concediu pentru

anii 2004, 2005 și 2006 și a celor reprezentând sporul de fidelitate pentru

anul 2005, actualizate cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului

până la data efectuării plății acestora.

A obligat pârâtul Ministerul Economiei și

Finanțelor să aloce Ministerului Internelor și Reformei Administrative,

respectiv Inspectoratului General al Poliției Române, sumele necesare plății

drepturilor reclamanților.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut că reclamanții, în calitate de polițiști, au dreptul

la prima de concediu potrivit art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003 aprobată

prin Legea nr. 353/2003 cu modificările ulterioare și că exercițiul acestui

drept a fost suspendat pe perioada în litigiu, respectiv pentru anii 2004, 2005

și 2006, în baza legilor bugetare pentru acea perioadă, iar suspendarea

exercițiului dreptului de a primi prima de concediu nu echivalează cu

stingerea/ înlăturarea dreptului ci are ca efect doar imposibilitatea

realizării acestui drept în intervalul de timp pentru care exercițiul dreptului

la prima de concediu a fost suspendat.

În ceea ce privește drepturile bănești

cuvenite cu titlu de spor de fidelitate pentru anul 2005, s-a reținut că dreptul

la sporul de fidelitate a fost stabilit prin art. 6 din O.U.G. nr. 38/2003

aprobată prin Legea nr. 353/2003 și în anul 2004 s-a beneficiat de acest drept,

doar pentru anul 2005 fiind suspendată plată acestui drept în raport de

dispozițiile art. 2 alin (1) din O.U.G. nr. 118/2004, motiv pentru care,

deoarece exercițiul dreptului la sporul de fidelitate a fost suspendat doar

pentru anul 2005, drepturile la sporul de fidelitate încadrându-se în categoria

drepturilor câștigate prin lege, derivând dintr-un raport de serviciu, cererea

reclamanților privind obligarea pârâților la plata sporului de fidelitate

pentru anul 2005 este întemeiată.

Împotriva sentinței civile sus menționate

a declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor.

În motivarea recursului, a fost invocată

în primul rând excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului

Economiei și Finanțelor. S-a motivat, în esență, că între reclamanți și recurent

nu există nici un fel de raporturi legale sau contractuale care să justifice

chemarea în judecată a instituției respective, care gestionează bugetul de

stat, fapt ce nu îi conferă dreptul de a încălca legea finanțelor publice, prin

alocări de fonduri din diverse capitole bugetare.

Pe fondul cauzei, recurentul a susținut

că admiterea acțiunii reclamanților și acordarea sporului de fidelitate și a

primelor de vacanță este neîntemeiată, întrucât legiuitorul are posibilitatea

de a suspenda acordarea acestor măsuri pentru o anumită durată determinată, iar

beneficiul unor drepturi salariale suplimentare, cum este cazul în speță, nu

constituie un drept constituțional fundamental.

Recursul declarat de Ministerul Economiei

și Finanțelor este întemeiat în ceea ce privește excepția lipsei calității

procesuale pasive a instituției respective, pe fondul cauzei sentința atacată

cu recurs fiind temeinică și legală.

Instanța de fond s-a pronunțat fără a

reține lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și

Finanțelor, între acest pârât și persoana obligată în raportul juridic dedus

judecății neexistând identitate, în lipsa unor raporturi de serviciu între

această autoritate și reclamanți. Or, numai existența unor astfel de raporturi

juridice poate justifica legitimarea procesuală pasivă în cauză a unei

autorități sau instituții publice, având în vedere că dreptul la prima de

concediu și la sporul de fidelitate, ce constituie obiectul acțiunii în speța

de față, sunt drepturi de natură salarială.

Între reclamanți și Ministerul Economiei

și Finanțelor nu există nici un fel de raporturi legale sau contractuale care

să justifice chemarea în judecată a instituției respective.

Raporturile de muncă sunt între

reclamanți, pe de o parte și instituțiile în care își desfășoară activitatea,

pe de altă parte, Ministerul Internelor și Reformei Administrative fiind

ordonatorul principal de credite pentru aceștia.

Pretențiile reclamanților solicitate prin

cererea de chemare în judecată reprezintă drepturi de personal, salariale, care

nu pot fi plătite decât de către angajator.

Prin bugetul anual aprobat fiecărui

ordonator de credite (principal, secundar și terțiar), sunt prevăzute

drepturile de personal corespunzătoare numărului maxim de posturi aprobat prin

lege.

Pârâtul care urmează să facă plata

trebuie să rețină și să vireze contribuțiile obligatorii către bugetul de stat.

Totodată, calitatea de ordonator

principal de credite, în raport de aceste entități, o are Ministerul Internelor

și Reformei Administrative, instituție cu personalitate juridică și cu buget

propriu, aprobat prin legea bugetului de stat.

Ministerul Economiei și Finanțelor are

atribuții în elaborarea bugetului de stat, în funcție de propunerile tuturor

ordonatorilor principali de credite, de necesitățile estimate pentru anul

respectiv și în principal ținând cont de prioritățile stabilite de Guvern.

Ministerul Economiei și Finanțelor nu

poate avea calitate de parte în proces, deoarece nu există un raport juridic

legal sau convențional de garanție a sumelor ce reprezintă primele de vacanță

sau sporul de fidelitate, ministerul neavând obligația să garanteze plata

acestor sume în contextul în care reclamanții nu sunt salariații acestuia și

deci, nu există un raport juridic legat de sumele respective.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut în

mod întemeiat că suspendarea exercițiului dreptului de a primi prima de

concediu nu echivalează cu stingerea/ înlăturarea dreptului, ci are ca efect

doar imposibilitatea realizării acestui drept în intervalul de timp pentru care

exercițiul dreptului la prima de concediu a fost suspendat.

De asemenea, în ceea ce privește

drepturile bănești cuvenite cu titlu de spor de fidelitate pentru anul 2005, se

reține că doar pentru anul 2005 a fost suspendat exercițiul acestui drept,

drepturile la sporul de fidelitate încadrându-se în categoria drepturilor

câștigate prin lege.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 312

alin. (3) C. proc. civ., va fi admis recursul și modificată sentința atacată,

în parte, în sensul respingerii acțiunii reclamanților față de pârâtul

Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru lipsa calității procesuale pasive a

acestuia.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale

sentinței atacate, ca fiind temeinice și legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul

Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 2027 din 5 septembrie

2027 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul că

respinge acțiunea față de Ministerul Economiei și Finanțelor pentru lipsa

calității procesuale pasive a acestuia.

Menține celelalte dispoziții ale

sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18

aprilie 2008.