ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1714/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București la 7 mai 2007, reclamanții B.O.T., ș.a., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor, Inspectoratul General al Poliției Române, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București și Ministerul Finanțelor Publice, actualmente Ministerul Economiei și Finanțelor au solicitat obligarea pârâților la plata primelor de concediu pentru anii 2004, 2005 și 2006, actualizate cu indicele de inflație, până la data efectuării plății, obligarea pârâților la plata sporului de fidelitate pentru anul 2005, sume actualizate cu indicele de inflație și obligarea M.E.F.

să aloce fondurile necesare plății drepturilor solicitate. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt polițiști în cadrul Ministerului Administrației și Internelor (actualmente Ministerul Internelor și Reformei Administrative), Inspectoratul General al Poliției Române, invocând dispozițiile art. 28 lit. e) din Legea nr. 360/2002, cu modificările ulterioare, prin care s-a instituit dreptul polițistului la concediile de odihnă, de studii și învoiri plătite și concedii fără plată, iar prin O.G. nr. 38/2003 cu modificările ulterioare, în vigoare la 1 ianuarie 2004, art. 37 alin. (2), s-a stabilit și dreptul la prima de concediu egală cu salariul de bază cuvenit la plecarea în concediu de odihnă.

În ceea ce privește dreptul la prima de concediu al cărei exercițiu a fost suspendat prin legile bugetare, reclamanții au invocat principiul dreptului câștigat și dispozițiile Constituției României, art. 41 și art. 53, apreciind că prin suspendarea succesivă a plății primei de concediu, dreptul derivând din raportul de serviciu a fost îngrădit, titularii dreptului neputând beneficia de acesta. Reclamanții au invocat și art. 18 CM și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, nr. XII din 5 februarie 2007. În ceea ce privește sporul de fidelitate, reclamanții au invocat art. 6 din O.G. nr. 38/2003 și suspendarea plății acestui drept prin efectul art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 118/2004.

Prin sentința civilă nr. 2027 din 5 septembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamanților B.O.T., ș.a., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției Române, D.G.P.M.B. și Ministerul Economiei și Finanțelor. A obligat pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul General al Poliției Române la plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând prime de concediu pentru anii 2004, 2005 și 2006 și a celor reprezentând sporul de fidelitate pentru anul 2005, actualizate cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului până la data efectuării plății acestora.

A obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce Ministerului Internelor și Reformei Administrative, respectiv Inspectoratului General al Poliției Române, sumele necesare plății drepturilor reclamanților. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanții, în calitate de polițiști, au dreptul la prima de concediu potrivit art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003 aprobată prin Legea nr. 353/2003 cu modificările ulterioare și că exercițiul acestui drept a fost suspendat pe perioada în litigiu, respectiv pentru anii 2004, 2005 și 2006, în baza legilor bugetare pentru acea perioadă, iar suspendarea exercițiului dreptului de a primi prima de concediu nu echivalează cu stingerea/ înlăturarea dreptului ci are ca efect doar imposibilitatea realizării acestui drept în intervalul de timp pentru care exercițiul dreptului la prima de concediu a fost suspendat.

În ceea ce privește drepturile bănești cuvenite cu titlu de spor de fidelitate pentru anul 2005, s-a reținut că dreptul la sporul de fidelitate a fost stabilit prin art. 6 din O.U.G. nr. 38/2003 aprobată prin Legea nr. 353/2003 și în anul 2004 s-a beneficiat de acest drept, doar pentru anul 2005 fiind suspendată plată acestui drept în raport de dispozițiile art. 2 alin (1) din O.U.G. nr. 118/2004, motiv pentru care, deoarece exercițiul dreptului la sporul de fidelitate a fost suspendat doar pentru anul 2005, drepturile la sporul de fidelitate încadrându-se în categoria drepturilor câștigate prin lege, derivând dintr-un raport de serviciu, cererea reclamanților privind obligarea pârâților la plata sporului de fidelitate pentru anul 2005 este întemeiată.

Împotriva sentinței civile sus menționate a declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor. În motivarea recursului, a fost invocată în primul rând excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor. S-a motivat, în esență, că între reclamanți și recurent nu există nici un fel de raporturi legale sau contractuale care să justifice chemarea în judecată a instituției respective, care gestionează bugetul de stat, fapt ce nu îi conferă dreptul de a încălca legea finanțelor publice, prin alocări de fonduri din diverse capitole bugetare. Pe fondul cauzei, recurentul a susținut că admiterea acțiunii reclamanților și acordarea sporului de fidelitate și a primelor de vacanță este neîntemeiată, întrucât legiuitorul are posibilitatea de a suspenda acordarea acestor măsuri pentru o anumită durată determinată, iar beneficiul unor drepturi salariale suplimentare, cum este cazul în speță, nu constituie un drept constituțional fundamental.

Recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor este întemeiat în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a instituției respective, pe fondul cauzei sentința atacată cu recurs fiind temeinică și legală. Instanța de fond s-a pronunțat fără a reține lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, între acest pârât și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății neexistând identitate, în lipsa unor raporturi de serviciu între această autoritate și reclamanți. Or, numai existența unor astfel de raporturi juridice poate justifica legitimarea procesuală pasivă în cauză a unei autorități sau instituții publice, având în vedere că dreptul la prima de concediu și la sporul de fidelitate, ce constituie obiectul acțiunii în speța de față, sunt drepturi de natură salarială.

Între reclamanți și Ministerul Economiei și Finanțelor nu există nici un fel de raporturi legale sau contractuale care să justifice chemarea în judecată a instituției respective. Raporturile de muncă sunt între reclamanți, pe de o parte și instituțiile în care își desfășoară activitatea, pe de altă parte, Ministerul Internelor și Reformei Administrative fiind ordonatorul principal de credite pentru aceștia. Pretențiile reclamanților solicitate prin cererea de chemare în judecată reprezintă drepturi de personal, salariale, care nu pot fi plătite decât de către angajator. Prin bugetul anual aprobat fiecărui ordonator de credite (principal, secundar și terțiar), sunt prevăzute drepturile de personal corespunzătoare numărului maxim de posturi aprobat prin lege.

Pârâtul care urmează să facă plata trebuie să rețină și să vireze contribuțiile obligatorii către bugetul de stat. Totodată, calitatea de ordonator principal de credite, în raport de aceste entități, o are Ministerul Internelor și Reformei Administrative, instituție cu personalitate juridică și cu buget propriu, aprobat prin legea bugetului de stat. Ministerul Economiei și Finanțelor are atribuții în elaborarea bugetului de stat, în funcție de propunerile tuturor ordonatorilor principali de credite, de necesitățile estimate pentru anul respectiv și în principal ținând cont de prioritățile stabilite de Guvern.

Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate avea calitate de parte în proces, deoarece nu există un raport juridic legal sau convențional de garanție a sumelor ce reprezintă primele de vacanță sau sporul de fidelitate, ministerul neavând obligația să garanteze plata acestor sume în contextul în care reclamanții nu sunt salariații acestuia și deci, nu există un raport juridic legat de sumele respective. Pe fondul cauzei, instanța a reținut în mod întemeiat că suspendarea exercițiului dreptului de a primi prima de concediu nu echivalează cu stingerea/ înlăturarea dreptului, ci are ca efect doar imposibilitatea realizării acestui drept în intervalul de timp pentru care exercițiul dreptului la prima de concediu a fost suspendat.

De asemenea, în ceea ce privește drepturile bănești cuvenite cu titlu de spor de fidelitate pentru anul 2005, se reține că doar pentru anul 2005 a fost suspendat exercițiul acestui drept, drepturile la sporul de fidelitate încadrându-se în categoria drepturilor câștigate prin lege. Pentru motivele arătate, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va fi admis recursul și modificată sentința atacată, în parte, în sensul respingerii acțiunii reclamanților față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru lipsa calității procesuale pasive a acestuia. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate, ca fiind temeinice și legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 2027 din 5 septembrie 2027 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea față de Ministerul Economiei și Finanțelor pentru lipsa calității procesuale pasive a acestuia. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 aprilie 2008.